FONETICA STRUCTURALA‚ (FONOLOGIA)*
Una din problemele centrale ale lingvisticii structurale este s e g m e n t a r e a, adica modalitatea de a imparti un enunt in unitati de diferite nivele (foneme, morfeme etc.). Strans legata de aceasta e problema stabilirii t i p u r i l o r de u n i t a t i lingvistice.
Primul tip de unitate descoperit si studiat de structuralisti este f o n e m u l. Cercetarea sunetelor vorbirii cu ajutorul aparatelor a dovedit ca ceea ce ni se pare a fi A„acelasi sunetA” inseamna de fapt sunete diferite, cu insusiri acustice mai mult sau mai putin deosebite. Rostind de zece ori cuvantul caz, atat noi, cat si interlocutorii nostri avem impresia ca la sfarsit s-a pronuntat mereu z. Analiza cu ajutorul aparatelor ne demonstreaza imediat ca acest sunet final a fost pronuntat in zece feluri (z1, z2, z3,a€¦etc.). Rostind apoi de mai multe ori cuvantul cad, vom pronunta o serie de sunete finale deosebite (d1, d2, d3,a€¦ etc.) si totusi ramanem cu impresia ca s-a auzit mereu d, acelasi sunet, deosebit de z. Prin urmare, sunetele diferite z1, z2, z3 etc. au fost percepute ca identice, iar sunetele diferite z1 si d1 se percep ca sunete diferite. Se pune problema de a afla ce anume permite identificarea sunetelor z1, z2 si ce anume determina distingerea sunetelor z1 si d1. Fonologia da la aceasta intrebare urmatorul raspuns: sunt percepute ca identice sunetele diferite care, inlocuite unul cu altul in acelasi cuvant, nu-i schimba sensul; sunt percepute ca diferite sunetele care, prin substituirea lor mutuala intr-un cuvant, ii schimba intelesul. De exemplu, inlocuind in cad2 pe d2 cu d3 sensul ramane acelasi; d2 si d3 sunt v a r i a n t e l e aceluiasi fonem. AŽn schimb, inlocuirea lui d2 din cad2 cu z1 produce schimbarea sensului: cad2 inseamna altceva decat caz1, d2 si z1 apartin de foneme diferite.
Raportul dintre doua sunete care nu schimba sensul se numeste raport de v a r i a t i e, iar raportul dintre sunetele care schimba sensul se numeste raport de c o m u t a r e. Acest criteriu de analiza a sunetelor este de fapt functia lor in procesul de comunicare. Doua sunete diferite sunt in raport de comutare cand servesc la comunicarea unor mesaje diferite, si in raport de variatie cand nu au aceasta calitate, deci, din punctul de vedere al comunicarii, au o functie identica (ceea ce are drept efect perceperea lor ca sunete identicE).
AŽn studiul relational al fonemelor, atentia structuralistilor s-a concentrat asupra relatiilor de pe axa paradigmatica, aratandu-se cum fonemele unei limbi se integreaza intr-un sistem, se leaga unele de altele prin felurite tipuri de opozitii.
Roman JAKOBSON, Morris HALLE
TRA‚SA‚TURILE DISTINCTIVE*
[a€¦]
AŽntr-o limba in care tipurile silabice sunt mai variate, aparitia unei clase fonematice prezinta diferite grade de probabilitate. Pot fi utilizate si alte scheme, pe langa CV: CVC, V, VC. Spre deosebire de C, partea V nu poate fi omisa niciodata, nici nu poate figura de doua ori in silaba.
Contrastul vocala/consoana este fie singurul utilizat, fie numai predominant: contraste inrudite pot sa se substituie sporadic. Si partea C si partea V pot contine mai mult de un fonem. Fonemele care constituie partile V si C ale silabei sunt numite, respectiv, foneme culminante (crest phonemeS) si foneme marginale (slope phonemeS). Daca varful silabei (cresT) contine doua sau mai multe foneme, unul dintre ele, numit fonem de varf sau silabic (peak phoneme, syllabiC) se ridica deasupra altora, gratie contrastului compact / difuz sau vocala / sonanta.
Stetson a descris foarte adecvat corelatul motor al silabei fonematice ca A„proiectarea in sus, de-a lungul canalului vocal, a unui curent de aer, prin comprimarea muschilor intercostalia€ť. Conform acestei descrieri, orice silaba cuprinde in mod inevitabil trei momente succesive: declansare, culminatie si oprire a pulsatiei. Dintre aceste trei faze, faza mediana este constituentul nuclear al silabei, celelalte doua fiind marginale. Cei doi factori marginali a€“ inceput si terminatie a€“ sunt realizati fie numai prin actiunea muschilor toracici, fie prin sunete ale limbajului a€“ de obicei consoane. Daca ambii factori marginali se realizeaza doar prin actiunea muschilor toracici, faza nucleara a silabei este numai audibila; daca, totusi, emiterea si/sau oprirea se realizeaza prin sunete ale vorbirii, faza nucleara a silabei este in cel mai inalt grad audibila. Cu alte cuvinte, partea nucleara a silabei contrasteaza cu partile marginale precum varful (munteluI) cu pantele.
Din punctul de vedere acustic, varful depaseste in general pantele in intensitate si, in multe dintre cazuri, prezinta o frecventa fundamentala mai mare. Din punctul de vedere al perceptiei, varful se distinge de pante printr-o mai mare intensitate (loudnesS), insotita adesea de o inaltime (voicea€“pitcH) mai ridicata.
De regula, fonemele de varf sunt in mod intrinsec mai intense (loudeR) decat fonemele de panta ale aceleiasi silabe: de obicei varful e format din vocala, pe cand pantele contin celelalte foneme; se intampla, mai rar, ca contrastul dintre fonemele de varf si cele de panta sa fie realizat prin opozitia lichide vs. consoane pure, sau prin aceea a consoanelor nazale vs. orale sau in mod exceptional a€“ prin opozitia constrictive vs. oclusive. Daca una dintre pante e constituita dintr-un manunchi intreg de foneme si daca, in interiorul acestui manunchi, unul dintre foneme e inerent mai intens decat fonemele inconjuratoare, intensitatea sa e considerabil redusa in asa fel incat sa pastreze unitatea silabei: a se compara, de ex., ceh. /jdu/, /jsem/, /rti/, /lpi/, sau monosilabicul pol. /krvi/ vs. disilabicul scr. /krvi/.
3.2. Cele doua tipuri de trasaturi distinctive. Trasaturile distinctive se impart in doua clase: 1) prozodice si 2) intrinsece (inherenT). Numai fonemele care formeaza varful silabei prezinta trasaturi prozodice; o asemenea trasatura se poate defini numai prin referire la relieful silabei sau al lantului silabic. Altfel stau lucrurile cu trasaturile distinctive intrinsece, care se manifesta la foneme independent de rolul lor in reliefarea silabei si a caror definitie nu reclama nici o referire la relieful silabei sau al lantului silabic.
3.3. Clasificarea trasaturilor prosodice. Cele trei tipuri de trasaturi prozodice pe care, urmandu-l pe Sweet, le vom numi ton (tonE), forta (forcE) si cantitate (quantitY), corespund celor trei atribute ale senzatiei a€“ inaltimea vocii (voice-pitcH), intensitatea vocii (voice-loudnesS) si durata subiectiva (subjective duratioN). Dimensiunile frecventei intensitatii si timpului sunt cele mai apropiate corelate fizice ale lor. Fiecare dintre aceste trei subclase de trasaturi prozodice prezinta doua varietati: conform cadrului sau de referinta, o trasatura prozodica poate fi ori intersilabica, ori intrasilabica. AŽn primul caz, varful unei silabe este comparat cu varfurile celorlalte silabe din interiorul aceleiasi secvente. AŽn cazul al doilea, un moment apartinand varfului poate fi comparat cu alte momente ale aceluiasi varf sau cu panta urmatoare.
3.31. Trasaturile prozodice de ton. AŽn varietatea intersilabica a trasaturii de ton a€“ trasatura de nivel (level featurE) a€“ diferite varfuri silabice in interiorul unei secvente contrasteaza prin registrul lor: mai inalt sau mai jos. Trasatura de nivel poate fi divizata in doua: fie ca un registru neutru contrasteaza cu un registru ridicat, pe de-o parte, si cu un registru coborat, pe de alta, fie ca fiecare dintre cele doua registre opuse, inalt si jos, poate aparea sub doua varietati, augmentata si diminuata. Cand vorbitorii jabo (Jabo peoplE) transpun aceste patru niveluri ale limbajului vorbit in semnale de toba, ei folosesc doua perechi diferite de termeni pentru a desemna cele doua opozitii subiacente: opusele inalt si jos sunt numite, respectiv, A„pasarea micaa€ť si A„pasarea marea€ť, pe cand opusele augmentat si diminuat sunt numite A„mai subtirea€ť (A„smallera€ť) si A„mai corpolentaa€ť (A„largera€ť), asa incat cele patru semnale sunt deosebite ca A„pasarea mica mai subtirea€ť, A„pasarea mica mai corpolentaa€ť, A„pasarea mare mai subtirea€ť, A„pasarea mare mai corpolentaa€ť. Mecanismul tonal a fost studiat indeaproape de Farnsworth, dupa care miscarea coardelor vocale, mai complexa in cazul frecventelor joase ale vibratiei, se amplifica atunci cand ritmul (ratE) creste pana cand, la cele mai inalte frecvente, nu se mai vad vibrand decat marginile cele mai apropiate de glota ale coardelor vocale.
Varietatea intrasilabica a trasaturilor de ton, trasatura de modulatie (modulation featurE), face sa contrastaze registrul mai ridicat, al unei portiuni a unui fonem cu registrul mai jos al altei portiuni a aceluiasi fonem, sau registrul mai ridicat al unuia dintre componentii unui diftong cu registrul mai jos al celorlalti componenti ai sai, si aceasta distributie a registrelor in interiorul varfurilor de silaba se opune distributiei inverse; de exemplu, o modulatie suitoare se opune unei modulatii coboratoare, ori amandoua a€“ unei intonatii uniforme (eveN).
3.32. Trasaturile prozodice de forta. Varietatea intersilabica a trasaturilor de forta, accentul dinamic (stress featurE), pune in contrast un varf accentuat mai intens (loudeR), cu varfurile neaccentuate, mai putin intense (less louD) ale celorlalte silabe din aceeasi secventa: aceasta diferenta se produce prin mecanismul sublaringal, indeosebi prin miscarile diafragmei abdominale (abdomen-diaphragmal movementS), cum incearca sa dovedeasca Sievers si Stetson.
AŽn varietatea intrasilabica a trasaturilor de accent, trasatura asa-numita stosston (stĹ™D), sunt comparate intre ele doua fractiuni contigue ale fonemului accentuat. Unei distributii uniforme a intensitatii (loudnesS) in intregul fonem i se opune alt tip: portiunea initiala, a fonemului prezinta punctul culminant de intensitate (peak of loudnesS), pe cand in partea finala intensitatea descreste. Dupa analiza facuta de S. Smith stĹ™d-ului danez, declinul in amplitudine, adesea insotit de o descrestere a frecventei fundamentale, se datoreste unei inervatii brusc descrescatoare a muschilor expiratori. O miscare balistica a muschilor expiratori, opusa unei miscari mai uniforme, se afla la originea unei trasaturi prozodice similare, de exemplu, in letona, in dialectele lituaniene si in livona.
3.33 Trasaturile prozodice de cantitate. Varietatea intersilabica a trasaturilor de cantitate, lungimea (length featurE), face sa contrasteze un fonem normal, scurt, nonextensibil (unstrechablE) in interiorul varfului silabei, cu fonemele lungi, lungite (sustaineD) ale celorlalte silabe de aceeasi secventa si / sau un fonem normal, scurt dar stabil (steadY) cu altul punctual, redus, instabil (transienT).
A doua varietate a trasaturilor de cantitate, trasatura de contact (contact featurE), se bazeaza pe o diferenta in distributia duratei intre vocala si consoana urmatoare: in cazul contactului asa-numit strans (close; scharf geschnittener AkzenT), vocala este scurtata in favoarea consoanei urmatoare, care o opreste, pe cand la contactul asa-numit destins (opeN) (schwach geschnittener AkzenT), vocala se manifesta complet inainte de a lua nastere consoana.
3.34. Interconexiunea dintre accent si lungime. Peste tot unde exista contrast intre silabe accentuate si neaccentuate, accentul este intotdeauna folosit ca trasatura configurativa, si anume ca trasatura culminativa, pe cand lungimea nu are niciodata aceasta functiune. Functiunea culminativa a accentului se combina regulat fie cu cealalta varietate de functiune configurativa, functiunea demarcativa, fie cu functiunea distinctiva. Limbile in care lungimea si accentul dinamic sunt folosite amandoua ca trasaturi distinctive sunt cu totul exceptionale si, daca accentul este distinctiv, el este cel mai adesea insotit de o trasatura de lungime care este in acest caz redundanta.
Observarea trasaturilor de forta si de cantitate in varietatea lor intersilabica pare sa indice ca trasaturile distinctive prozodice care utilizeaza intensitatea (intensitY) si cele care utilizeaza durata (timE) tind sa se confunde.
3.4. Compararea trasaturilor prozodice si intrinsece.
Orice trasatura prozodica se bazeaza esentialmente pe contrastul dintre doua variabile in interiorul uneia si aceleiasi secvente temporale: inaltimea (voice-pitcH), energia (voice-loudnesS) sau durata (duratioN) relativa a unei fractiuni este determinata in raport cu fractiunile care o preced si / sau cu cele care ii urmeaza. Cum a aratat Herzog, relativ la trasaturile de ton, A„realizarile particulare ale contrastelor a€“ produse de distantele succesive dintre registre sau de miscarile tonale succesive a€“ se schimba continuua€ť. Nivelul tonului, modulatia, gradele accentului dinamic sau descrescendo-ul (stosstoN) sau sunt totdeauna pur relative si variaza considerabil in marime absoluta de la un subiect la altul, si chiar de la o rostire (utterancE) la alta in uzajul aceluiasi subiect. De asemenea, cantitatea unei vocale poate fi stabilita numai in raport cu cantitatea celorlalte vocale din acelasi context sau prin relatia sa cu consoanele urmatoare.
Oclusivele duble (double stopS) (indeosebi clicurilE), cu inchideri care se succed rapid, urmate de doua destinderi distincte in aceeasi ordine, exclud celelalte grupuri de consoane din pozitiile in care ele se intalnesc si prezinta doar o realizare diferita de secvente consonantice ordinare. [a€¦]
3.6. Cele doua clase de trasaturi distinctive intrinsece. Trasaturile distinctive intrinsece care au fost descoperite pana in prezent in limbile lumii si care a€“ alaturi de trasaturile prozodice a€“ stau la baza intregului inventar lexical si morfologic al limbilor, se reduc la douasprezece opozitii, din care fiecare limba si le decupeaza pe ale sale.
Toate trasaturile intrinsece se repartizeaza in doua clase care ar putea fi denumite a trasaturilor de sonoritate si a trasaturilor de tonalitate, cele din prima clasa fiind inrudite cu trasaturile prozodice de forta si de cantitate, iar celelalte a€“ cu trasaturile prozodice de inaltime (prosodic pitch featureS). Trasaturile de sonoritate folosesc cantitatea si concentrarea energiei in spectru si in timp. Trasaturile de tonalitate implica extremitatile spectrului de frecvente.
3.61. Trasaturi de sonoritate
I. Vocalic/nonvocalic: din punctul de vedere acustic a€“ prezenta vs. absenta unei structuri de formant net definita; din punctul de vedere articulatoriu a€“ excitatie principala a, sau numai a glotei, insotita de o trecere libera a aerului de-a lungul aparatului vocal.
II. Consonantic/nonconsonantic: acustic a€“ energie totala redusa (vs. ridicatA); articulatoriu a€“ prezenta vs. absenta a unui obstacol in canalul vocal
(vocal tracT).
Vocalele sunt vocalice si nonconsonantice; consoanele sunt consonantice si nonvocalice; lichidele sunt vocalice si consonantice (cu libera trecere si, in acelasi timp, cu obstacol in cavitatea orala si cu efectul acustic corespunzatoR); sunetele de tranzitie (engl. glideS) sunt nonvocalice si nonconsonantice.
III. Compact / difuz: acustic a€“ concentrare de energie mai ridicata (vs. mai redusA) intr-o regiune relativ restransa, centrala, a spectrului, insotita de o crestere (vs. descresterE) a cantitatii totale de energie si a expansiunii ei in timp; articulatoriu a€“ centrifug (forward-flangeD) vs. centripet (backward-flangeD). Diferenta rezida in relatia dintre volumul cavitatii rezonatorului in fata stricturii celei mai accentuate (engl. narrowest stricture, fr. A©tranglemenT) si volumul cavitatii in spatele acestei stricturi. Raportul dintre prima si ultima este mai ridicat pentru fonemele centrifuge (vocalele deschise si consoanele velare si palatale inclusiv postalveolarelE) decat pentru fonemele corespunzatoare centripete (vocalele inchise si consoanele labiale si dentale, inclusiv alveolarelE).
IV. AŽncordat / relaxat (Tense / laX): acustic a€“ cantitate mai mare (vs. mai micA) de energie impreuna cu difuziune mai mare (vs. mai micA) de energie in spectru si timp; articulatoriu a€“ deformare mai mare vs. mai mica a aparatului a€“ in raport cu pozitia sa de repaos. Rolul tensiunii musculare, afectand limba, peretii aparatului vocal si glota, cere a fi examinat mai indeaproape.
V. Fonic / afonic (Voiced / voicelesS): acustic a€“ prezenta vs. absenta a unei excitatii periodice de frecventa joasa; articulatoriu a€“ vibratii periodice ale coardelor vocale vs. absenta unor asemenea vibratii.
VI. Nazal / oral (Nazalizat / nonnazalizaT): acustic a€“ difuzare a energiei disponibile pe benzi de frecventa mai largi (vs. mai ingustE), prin reducerea intensitatii anumitor formanti (in principal, a primuluI) si introducerea de formanti suplimentari (nazalI); articulatoriu a€“ adaugarea, la rezonatorul bucal, a cavitatii nazale vs. excluderea rezonatorului nazal.
VII. AŽntrerupt/continuu: acustic a€“ tacere (cel putin in benzile de frecventa situate deasupra vibratiei coardelor vocalE) urmata si/sau precedata de o difuzare a energiei pe o banda larga de frecventa (fie sub forma unei explozii, fie a unei modulatii rapide a formantilor vocalicI) vs. absenta tranzitiei abrupte de la sunet la o asemenea tacere; articulatoriu a€“ declansare sau oprire rapida a sursei fie prin inchiderea si / sau deschiderea rapida a aparatului vocal, care disting(E) plosivele de constrictive, fie printr-una sau mai multe lovituri (tapS), care diferentiaza lichidele discontinue, ca /r/ apical (flaP) sau rulat (trilL), de lichidele continue, ca /l/ lateral.
VIII. Strident/mat (Strident/melloW): acustic a€“ zgomot de intensitate relativ ridicata vs. zgomot de intensitate relativ slaba; articulatoriu a€“ transa aspra vs. neteda (rougha€“edged vs. smootha€“edgeD): un obstacol suplimentar, care creeaza efecte transante (SchneidentoN) in punctul de articulare, distinge producerea fonemelor aspre de realizarea, printr-un obstacol mai putin complex, a fonemelor netede corespunzatoare.
IX. Abruptiv / nonabruptiv (Checked / uncheckeD): acustic a€“ coeficient ridicat al descarcarii de energie intr-un interval de timp redus vs. coeficient scazut al descarcarii, intr-un interval mai lung; articulatoriu a€“ glotalizat (cu compresiunea sau oclusiunea gloteI) vs. nonglotalizat.
3.62. Trasaturi de tonalitate
X. Grav / acut: acustic a€“ concentrare a energiei in frecventele joase vs. cele inalte ale spectrului; articulatoriu a€“ periferic vs. median: fonemele periferice (velare si labialE) au un rezonator mai amplu si mai putin compartimentat decat al fonemelor mediane (palatale si dentalE) corespunzatoare.
XI. Bemolat / nonbemolat (Flat / plaiN): acustic a€“ fonemele bemolate se opun fonemelor nonbemolate corespunzatoare printr-o coborare sau slabire a unor componente ale lor de inalta frecventa; articulatoriu a€“ fonemele primului tip (cu deschidere stramtatA), in opozitie cu ale celui de al doilea (cu deschizatura mai largA), sunt produse printr-o reducere a orificiului posterior sau anterior al rezonatorului bucal si printr-o velarizare concomitenta care dilateaza rezonatorul bucal.
XII. Diezat / nondiezat (Sharp / plaiN): acustic a€“ fonemele diezate se opun fonemelor nondiezate corespunzatoare printr-o ridicare a unor componente ale lor de inalta frecventa; articulatoriu a€“ fonemele diezate (cu deschizatura largA) vs. nondiezate (cu deschizatura mai stramtA) manifesta o dilatare a orificiului de trecere posterior (faringaL) al rezonatorului bucal; o palatalizare concomitenta restrange si compartimenteaza cavitatea centrala.
________________________________________
* Fragment din capitolul I al volumului: Solomon Marcus, Edmond Nicolau, Sorin Stati, Introducere in lingvistica matematica., 1966, p. 21-22.
* Fragmente din Capitolul III al volumului Fundamentals of Language, 1956, trad. rom. de Constantin Dominte, in culegerea: Lucia Wald (red.), Antologie de texte de lingvistica structurala, 1977, p. 284-297.
