Dupa primul razboi mondial Romania era alta decat cea antebelica. Era nu numai augmentata sub raport teritorial, intregindu-sc, pentru prima oara, in hotarele ei istorice, dar isi reali/ase marile reforme social-politice (reforma agrara si votul universal pentru barbatI). Alta era, acum, fundamental alta, si harta politica a tarii. in picioare ramasese numai atotputernicul Partid National Liberal, Partidul Conservator, dupa cativa ani agonici, disparand in 1925. in schimb, apar noi formatiuni politice (Partidul Poporului. Partidul National Roman, Partidul TaranesC) care prind, destul de repede, consistenta, capatand autoritate in viata publica. Statul roman se organiza si se reorganiza, adaptandu-si structurile la noua realitate. Era necesar, vital, sa prinda cheag si societatea civila care, ca de obicei, sa-si indeplineasca rostul de a controla si indruma, spre democratie autentica, puterea statala. Mai ales prin intermediul culturii civice. Sociologul Dimitrie Gusti s-a gandit, util, la aceasta. Dupa ce, in 1919, a intemeiat revista sa Arhiva pentru stiinta si reforma sociala" (care a publicat studii cu mare ecou in epoca), in februarie 1921 pune fundamentele Institutului Social Roman, el fiind presedinte, iar Virgil Madgearu, secretar general. in programul de constituire se mentiona ca scopul Institutului este de a cerceta toate laturile vietii sociale romanesti, de a propune reformele care izvorasc in mod firesc, logic, din aceste studii, de a lupta pe toate caile de propaganda pentru ca reforma sa se infaptuiasca si, in sfarsit, de a contribui la educatia sociala a maselor". Institutul lui Gusti, bine organizat, era structurat pe sectiuni (agrara, comerciala si industriala, financiara, juridica, politica si administrativa, politica si igiena sociala, culturala, studii cooperatiste, bibliologie, studii sociologice monografice de tereN). Si se bucura de participarea unor mari personalitati, incontestabile competente pentru domeniile respective. Imediat dupa constituire, Institutul Social Roman s-a ocupat de organizarea unor cicluri de prelegeri publice care examinau, revelator, chestiunile care preocupau, intr-adevar, spiritul public si societatea civila a timpului. Primul ciclu de conferinte (24 prelegerI) a fost consacrat Noii Constitutii a Romaniei (care, atunci, se pregateA), al doilea, Politicii externe a tarii (20 de conferintE), al treilea, vietii sociale a tarii (20 de conferintE), al patrulea, vietii sociale a tarii dupa razboi (17 conferintE). Sa mai pomenesc de ciclul de conferinte (10 la numaR) despre teoria culturii si, in sfarsit, cel consacrat doctrinelor partidelor politice (19 conferintE). Pentru ca rostul acestor prelegeri sa fie mai eficient in societatea civila, unele dintre ele au fost reunite in volum, publicate la importanta editura Cultura nationala", condusa de Vasile Parvan, si aceasta o institutie cooperanta cu Institutul Social Roman.
Ciclul prelegerilor despre doctrinele partidelor politice, desfasurat in decembrie 1922-iunie 1923, a fost unul dintre cele ce au beneficiat de aparitia in volum. A fost o infaptuire remarcabila pentru ca raspundea unor necesitati reale ale spiritului public. Gusti a conferit acestui ciclu de prelegeri o arhitectonica sistematica si adecvata. Unele dintre prelegeri au fost consacrate direct expunerii doctrinelor acelor partide care le aveau (nationalista, conservatoare, liberalista, taranista, neoliberalista, socialista), altele unor curente de idei cu valoare universala (anarhismul, sindicalismul, socialismul de stat, solidarismul social-economic, evolutie si revolutie, lupta de clasa). in sfarsit, doua conferinte au dezvoltat idei privind organizarea ideologico-politica a doua dintre importantele minoritati nationale (maghiara si germana).
Gusti si-a asumat responsabilitatea de a deschide ciclul de conferinte, dizertand, substantial, despre partidul politic ca sociologie a unui sistem al partidului politic. A tinut sa releve ca partidele si doctrinele politice la un loc formeaza o forta motrice sociala, a cama movens a oricarui regim constitutional". A definit partidul ca organism politic, staruind asupra ideii ca nu e bine sa se vorbeasca de o perfecta identitate dintre un partid si o clasa sociala, a relevat ca unele doctrine contesta si isi disputa partidele si a infatisat momentele unui program de partid. Si, in sfarsit, a tinut sa se opreasca asupra rostului partidelor politice: Constitutiile mai noi ridica partidul politic, dintr-un simplu instrument de realizare tehnica a alegerilor la rangul de factor legitim al vietii publice De fapt, partidul politic are misiunea sa dea cuprins, sens si colorit formelor constitutionale. El are chemarea sociala sa mijloceasca transformarea profunda a starilor sociale si sa provoace institutiilor noi in sensul evolutiei ascendente catre un ideal social si etic". N. lorga a dezvoltat o conferinta despre doctrina nationalista. Savantul era inca din anii razboiului despartit politic de A. C. Cuza, conducand un minuscul partid care purta numele celui intemeiat in 1910 (Partidul Nationalist-DemocraT). Nimic xenofob in alocutiunea lui lorga (rostita, evident, liber si stenografiata pentru a fi publicata), nimic excesiv, totul pledand pentru echivalentul de patriotism al conceptului de nationalism. Partidele toate, inclusiv cel liberal, i se infatisau drept conglomerate de dizidente. Pleda, fireste, pentru superioritatea doctrinei nationaliste. Acest nationalism este democrat. N-o sa jertfim taranimea pentru capriciul proprietarilor de automobile dinainte sau de dupa razboi Vedeti, aceasta conceptie ne da o elasticitate pe care partidul de clasa n-o are". C. Radulescu-Motru a conferentiat despre rosturile conservatorismului postbelic (filosoful fusese si mai era adeptul Partidului Conservator-Democrat al lui Take
IonescU) care abia mai fiinta dupa decesul sefului din 1922, vazand, in spiritul conservatorismului sau funciar (afirmat inca in 1904 in Cultura romana si politicianismuL), caracterul conservator al taranimii. Tot despre doctrina conservatoare a vorbit si Al. Marghiloman care, dupa razhoi, isi rebotezase partidul, marele partid conservator antebelic, cam hilar, Partidul Conservator Progresist. Era un efort penibil si inutil de supravietuire imposibila. Va disparea in 1925, o data cu moartea lui Marghiloman. Chiar daca a avut parte de doua comunicari, doctrina conservatoare era, atunci, agonica, disparand, si ca partid, in doi-trei ani de pe scena vietii publice. Mai interesant, si sub raport teoretic, a fost Virgil Madgearu, care a dizertat despre doctrina taranista. Era doctrina unui nou partid postbelic, care s-a impus imediat si puternic in harta politica a tarii. Avantajul era ca avea si o doctrina coerenta, sprijinita pe ideea taranizarii agriculturii in urma reformei agrare, nu numai la noi, dar in toata Europa de est. Considera, exagerat, ca taranimea e o clasa omogena si, de aceea, are o constiinta de clasa. in consecinta, a pledat pentru lupta de clasa a taranimii: Deosebirea intre doctrina liberala si doctrina taranista sta in faptul ca taranismul c bazat pe ideea luptei de clasa, pe cand liberalismul pe armonia sociala. Taranismul imbratiseaza interesele exclusive ale taranimii in lupta de ura violenta cu toate celelalte categorii sociale". Din 1926, o data cu fuziunea dintre Partidul Taranesc si Partidul National Roman (creandu-se P.N.T.) s-a renuntat la ideea luptei de clasa. De fapt, renuntarea s-a produs inca in 1924, cand au inceput chinuitoarele pertractari pentru fuziune. Doct si serios a vorbit I. G. Duca despre doctrina liberala, respingand xenofobia si disociindu-se atent de alte doctrine (de pilda, de socialisM) si partide. Dar era ciudat sa vorbeasca de liberalism in 1923, cand Ionel Bratianu conducea tara (chiar cand nu era la guvernarE) in mod aproape absolutist-dictatorial. Si, de adaugat, liberalii au neglijat condamnabil in toata perioada interbelica, sa-si impuna, doctrinar, valorile, lasand locul liber circulatiei doctrinelor de extrema dreapta. Despre doctrina socialista au conferentiat prob, atent si nuantat doi cugetatori: Serban Voinea (un veritabil teoretician de nuanta kantskista) si Ilie Moscovici. Amandoi acesti conferentiari s-au disociat de doctrina comunista si de Partidul Comunist. Printre conferentiari a fost si Nae Ionescu (pe atunci asistent sau deja conferentiar de metafizica, mult apreciat de C. Radulescu-MotrU). El a prezentat selectului auditoriu - oricat ar parea de ciudat -doctrina sindicalista. A evidentiat originea radicala a sindicalismului, relevand ideea luptei de clasa. Si a adaugat: Pentru ca eu nu reprezint, ci numai expun sindicalismul si pentru ca personal sunt in afara de politica militanta, sa-mi fie ingaduit a intarzia un moment asupra problemei luptei de clasa." Si o face, subliniind ca lupta de clasa nu e un scop, ci numai o realitate, un fapt izvorand din structura actuala a societatii si pe care nu il poate nega decat cei care neaga existenta claselor sociale". Parca ar vorbi Serban Voinca, nu Nae Ioncscu. A tinut sa evidentieze ca sindicalismul recunoaste valoarea intelectualilor si necesitatea existentei lor. Ba, ca un social-democrat autentic din acea vreme imediat postbelica, staruie: Marxismul stie sigur ce se va intampla. Nu c vorba de banuieli sau de profetii, ci de calcule. Suntem in plina stiinta pozitiva El stie cu precizie ca perioada capitalismului se va consuma. Stie precis si cand se va consuma". Vorba lui Lovinescu: ironia lucrurilor c mai teribila decat cea a oamenilor in sfarsii, sa amintesc ca Mihail Manoilescu a dizertat despre neoliberalism. Aceasta era, atunci, doctrina Partidului Poporului, condus de generalul Al. Avcrcscu si Manoilescu i s-a afiliat, fiind in 1926-1927 si subsecretar de stat in ultimul guvern condus de general. Ideea era ca liberalismul, ca doctrina economica, si-a trait traiul si ca forma sa regenerata va fi neoliberalismul", ca salvarea poate veni numai dintr-o singura parte: din revizuirea doctrinei liberale insasi: din neoliberalism", aratand, cam vag, ce sa preia din vechiul liberalism. Desi Manoilescu se va dovedi, in lucrarile sale viitoare, drept un veritabil teoretician, aici expunerea e tulbure si ncrelevabila. Pe aceeasi tema, in 1927, Stefan Zeletin va publica lucrarea sa remarcabila, intitulata chiar Neoliberalismul.
Aceasta culegere de studii si conferinte, aparuta in 1925, la staruinta lui D. Gusti, a fost recent reeditata, la Editura Garamond, de dl Petre Dan. Om de meserie, dl Petre Dan a mai ingrijit, acum vreo doi ani, cartea lui P. P. Negulescu, Partidele politice, cam din aceeasi vreme. A ramas, deci, fidel unei comunitati de preocupari. Textul e bine ingrijit (cu exceptia regimului virguleloR), iar notele, necesare, intotdeauna lamuritoare. E laudabil ca se mai restituie, editorial, si astfel de carti.