Orice curent literar e modern fata de cele anterioare, prin insusi caracterul de noutate pe care il are. Renasterea este moderna fata de Evul Mediu, romantismul fata de clasicism, simbolismul fata de romantism etc. Modernismul devine insa pentru prima oara numele unui curent in 1890, cand Ruben Dario fondeaza ii modernismo.
Modernitatea, crede Hugo Friedrich, incepe cu poetul francez Baudelaire, la sfarsitul secolului al XK-lea, insa curentul se cristalizeaza autonom in jurul primului razboi mondial. Modernismul este o miscare ampla, mai veche si mai cuprinzatoare" (Matei CalinescU), care include si avangarda, desi in multe studii de specialitate cele doua concepte se suprapun. Avangarda este mai radicala, mai putin flexibila si mai dogmatica" decat modernismul, desi ea imprumuta practic toate elementele de la traditia moderna, dar in acelasi timp le dinamizeaza, le exagereaza si le plaseaza in contextele cele mai neasteptate, facandu-le adesea aproape de nerecunoscut" (Matei Calinescu, Cinci fete ale modernitatiI).
Fundamentul teoretic al modernismului se gaseste in gandirea lui Fr. Nietzsche, intuitionismul lui H. Bergson, fenomenologia lui E. Husserl, teoria relativitatii a lui A. Einstein si psihanaliza lui S. Freud. Daca in alte curente culturale tonul 1-a dat literatura, de data aceasta l-au dat artele plastice : Edvard Munch, Pablo Picasso. Principiul de baza al modernismului, dar mai ales al avangardei, pare a fi lozinca lui William Fleming: Singurul lucru permanent este schimbarea".
Avangarda literara este o notiune pusa in circulatie abia la sfarsitul secolului al XlX-lea, avand menirea de a pregati instaurarea unor noi structuri artistice, prin sublimarea celor vechi. in Discursul despre avangarda, Eugen
Ionescu scria : Avangarda este un fenomen artistic si cultural care intr-adevar schimba totul. Prefer sa definesc avangarda in termeni de opozitie si de ruptura. in vreme ce majoritatea scriitorilor, artistilor, ganditorilor isi imagineaza ca sunt ai timpului lor, autorul rebel are constiinta ca este impotriva timpului sau. Omul de avangarda este ca un dusman in interiorul insusi al cetatii impotriva careia se revolta, este opozantul fata de sistemul existent".
Avangardistii opereaza intr-un spatiu intens bulversat, unde negarea si distrugerea sunt principii de baza, ei caracterizandu-se printr-o anume stare de furie si de exasperare pe care foarte bine o defineste Geo Bogza intr-un articol din revista Unu, intitulat Exasperarea creatoare" : Scrisul nostru nu e cautarea de a ajunge intr-o lume care ne exaspereaza. Nu exasperare impotriva unei lumi, unei tari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica, o exasperare cosmica. Viata noastra e arsa de conflicte (). Exasperarea noastra e o exasperare pura. O exasperare impotriva a tot ce exista, o exasperare impotriva a tot ce nu exista. O exasperare impotriva noastra. O exasperare impotriva exasperarii!
".
Adrian Marino, in Avangarda literara, defineste scriitorii apartinand acestui curent ca avand constiinta contemporaneitatii, a sincronizarii, a integrarii si participarii la viata imediata, actuala, cu largi deschideri, totodata, catre viitor. Avangardismul se revolta impotriva trecutului osificat in formule vide, academice, invechite, cultivand spiritul de rebeliune, agresiunea, nihilismul, scandalul.
Avangarda corespunde unei crize a valorilor, a cautarii identitatilor, a sensului literaturii. Curentele artistice si literare subordonate acestei titulaturi generice sunt futurismul, cubismul plastic si literar, expresionismul, dadaismul, constructivismul, suprarealismul.
Principalele caracteristici ale avangardei literare pot fi formulate astfel: caracter eterogen, permanenta cautare a unei formule artistice, caracter insurectional, extremism, caracter antifilistin, anticonformist, antiacademizant, antiburghez, anticonventional, indrazneala, libertate absoluta, negativism radical, anarhism.
Avangardismul nu a dat opere literare prestigioase, dar a insuflat literaturii un spirit nou, bantuit de neliniste, de framantari si tensiune, opunandu-se lancezelii, inertiei, automultumirii si dogmelor estetice de pana la el. Revolutia se produce atat in expresie, care devine tot mai autonoma", eliberata de orice constrangeri, mergand pana la refuzul regulilor gramaticale, logice si poetice, cat si in continut, deoarece incep sa se cultive starile vagi, onirice, subconstientul, ocultismul, automatismul psihic, hazardul.
Observam incoerenta ideatica si expresiva, discontinuitatile verbale si psihice, ostentatia expresiei total neinteligibile, mergand pe un registru amplu, de la parodic (UrmuZ) pana la absurd si grotesc (E. IonescU).
A) Dadaismul
Dadaismul apare ca termen si miscare literara in 1916, cand, la Ziirich, un grup de tineri scriitori, in frunte cu romanul Tristan Tzara, pun bazele unei noi literaturi, subordonata principiului Antiarta pentru antiarta".
Dadaistii voiau cu orice pret sa socheze bunul-simt comun prin insubordonarea fata de orice autoritate morala, culturala, sociala, logica chiar, prin negarea violenta a culturii, a civilizatiei, a progresului, a familiei, prin initierea unor conferinte in care oamenii politici sau militari ai timpului erau facuti idioti", prin organizarea de spectacole si concerte cu totul epatante, teribile, scandaloase (expozitie de pictura unde apare Gioconda purtand mustatI).
Noul curent a fost botezat de acelasi Tzara, prin implantarea unui cutit intr-un Larousse si prin deschiderea cartii la cuvantul dada". Reteta de creare a poeziei era formulata astfel: Luati un ziar/ Luati niste foarfeci./ Alegeti in ziar un articol care sa aiba lungimea pe/ Care doriti s-o dati poeziei dumneavoastra/ Decupati articolul/ Decupati de asemenea, cu grija, fiecare cuvant ce intra in/ alcatuirea articolului si puneti toate cuvintele intr-o punga./ Agitati incetisor./ Scoateti cuvintele, unul dupa altul, dispunandu-le/ in ordinea in care le veti extrage./ Copiati-le constiincios./ Poezia va va semana./ Iata-va un scriitor deosebit de original si inzestrat cu o/ incantatoare sensibilitate {Manifestul despre iubirea slaba si iubirea amara, 1920).
Protestul dadaist este de o agresivitate nemaiintalnita si se indreapta impotriva tuturor, fiind vizate toate sistemele : Unicul sistem inca acceptabil este acela de a nu avea sisteme". in 1919, Tristan Tzara pleaca la Paris, unde formeaza un alt nucleu dadaist, in jurul revistei ironic intitulate Litterature, alaturi de scriitorii francezi ce vor fonda mai tarziu suprarealismul: Andre Breton, Louis Aragon, Philippe Soupault. Se continua opera de negare si de distrugere a artei, subordonate lui Nu!
". Aceleasi angoase ii ravasesc pe toti, pe fundalul unei epoci de mare tragism.
Adrian Marino observa ca sub formele nihiliste si extravagante ale avangardei se joaca o adevarata drama existentiala: a absolutului si a relativului, a libertatii si a necesitatii, a puritatii si a coruptiei, a actiunii si a pasivitatii". Este o lume a dezradacinatilor, a lipsei de aderenta la un sistem de valori stabil, a lipsei de orizont.
Antipoetica dadaista cere imperativ eliberarea cuvantului de sub controlul ratiunii, dezagregarea semantica si sintactica a frazei, asocierea intamplatoare a cuvintelor care duce la un adevarat haos verbal, inventat din convingerea ca limbajul obisnuit este plin de constrangeri, contine formule si clisee care nu mai spun nimic, ducand la falsificarea spiritului. Prin aceasta poetica a intamplatorului" se prefigureaza literatura absurdului.
B) Constructivismul
Desi au existat manifestari ale avangardei inca inainte de primul razboi mondial, suportul sau teoretic va fi elaborat abia dupa razboi. Prima si una dintre cele mai importante reviste de acest gen este Contimporanul, publicatie condusa de poetul Ion Vinea, care va promova un dadaism constructiv", opus nihilismului lui Tristan Tzara.
Pozitia teoretica a constructivismului se precizeaza in 1924, intr-un Manifest activist catre tinerime de o violenta negatie, in care romanul este condamnat la moarte in favoarea reportajului cotidian", se vorbeste despre un teatru de pura emotivitate", in timp ce artele plastice trebuie sa fie expresie a formelor pure in raport cu ele insele".
Constructivismul condamna individualismul, preconizand trairea artistului in social, raportarea artei la stilul activist-industrial al epocii: Traim definitiv sub zodie citadina. Inteligenta, filtru, luciditate-surpriza. Ritm-viteza".
Forme ale constructivismului sunt integralismul, promovat de revista Integral, si chiar ermetismul barbian, asa cum apreciaza criticul G. Calinescu.
C) Suprarealismul
Suprarealismul este o miscare artistica aparuta in Europa dupa primul razboi mondial; o prima definitie a curentului a dat-o Andre Breton in 1924, in primul Manifest al suprarealismului: Automatism psihic pur, prin intermediul caruia se propune exprimarea fie verbal, fie in scris, sau in orice alta maniera, functionarea reala a gandirii. Dicteu al gandirii, in absenta oricarui control exercitat de ratiune, in afara oricaror preocupari estetice sau morale".
Curentul se increde in subconstient si vis, in jocul dezinhibat al gandirii, tinde sa anuleze mecanismele psihice anchilozate, sa nege notiunea de talent" in literatura si sa propuna o arta a suprarealitatii: Vis plus realitate".
Continuand directiile accentuat polemice ale avangardei, suprarealistii vor sa rupa definitiv cu traditia, sa distruga vechii idoli (Sa scuipam, in trecere, pe Edgar Poe"), sa reconceapa literatura aflata, dupa parerea lor, intr-un punct mort.
Ochiul poetului se intoarce acum in interior, in domeniul subiectivitatii, in imaginea visului si a somnului, spre senzatiile primitive, crude, necenzurate. in literatura romana, principalii exponenti ai acestui curent sunt Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Urmuz, Miron Radu Paraschivescu, Aurel Baranga, grupati in jurul revistei Alge.
Concluzii: Modernismul romanesc s-a cristalizat pe trei momente sau etape, toate contribuind esential la dezvoltarea literaturii, cu prelungiri pana in prezent, sub forma postmodernismului: avangarda, ca o miscare radicala, modernismul lovinescian, care estompeaza decalajul dintre literatura romana si cea occidentala, valorificand o parte din ideile momentului anterior (Ion Barbu, T. Arghezi, B. Fundoianu, Anton Holban, Camil Petrescu etC), si neomodernismul, reprezentat de nume ca Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Mircea Ivanescu, care-si propune o actiune recuperatoare si reintegratoare, o intoarcere a poeziei la ea insasi.