Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



REALISMUL DEMOCRATIC despre Sinteze literare



G. IBRA,ILEANU



In primul sau volum, Spiritul critic in cultura romaneasca (1908), G. IBRA,ILEANU (1871-1936) isi cauta, analizand geneza formelor culturii in Romania oglindite in operele scriitorilor mai importanti dintre 1840 si 1880, precursori ai doctrinei poporaniste, intelese drept cultura pentru popor. Burghezia munteana in ascensiune, explica el, si-ar fi insusit grabnic noutatile si chiar exagerarile, in vreme ce clasa boiernasilor din Moldova, revolutionara si ea, dar infranta in lupta cu boierimea, a reprezentat, prin simpatie, interesele claselor apasate, mai cu seama interesele taranimii. Ea este, prin urmare creatoarea spiritului critic, reprezentat de M. Kogalniceanu, G. Asachi, C. Negruzzi si V. Alecsandri. Junimea nu a adus nimic nou fata de vechiul spirit critic al vechii scoli moldovenesti dinjurul Daciei literare, crede Ibraileanu, Eminescu si socialistii au facut critica sociala extrema, radicala. Dintre munteni, Ibraileanu se ocupa doar de Odobescu si Caragiale, primul considerat sinteza de criticism si pasoptism, al doilea, critic social extrem, ca si Eminescu. Spiritul critic al muntenilor s-ar datora inrauririi scolii critice moldovenesti, indeosebi Junimii, la care Odobescu si Caragiale s-au raliat. Lui Maiorescu, Ibraileanu ii consacra un articol obiectiv mai tarziu, caracterizandu-1 pana astazi cel mai bun scriitor de idei al romanilor". Cele mai bune pagini de interpretare critica le inchina Ibraileanu lui Eminescu. inca din 1919 era preocupat de inefabilul poeziei eminesciene pe care-1 explica prin farmecul muzical al versului si printr-un limbaj de esente. Despre Creanga a dat doar cateva judecati formulate aforistic, continand insa in gemene tot ceea ce s-a spus mai precis despre autorul povestii lui Harap-Alb. Dintre studiile despre Caragiale, cel mai profund ramane Numele proprii in opera comica a lui Caragiale, in care analiza caracterelor e potentata sociologic si unde se discuta, pornind de la Maiorescu, despre valentele clasice ale dramaturgului. Dintre ceilalti junimisti, Ibraileanu se ocupa de lacob Negruzzi, de Nicu Gane, de Gheorghe Panu si de P.P. Carp, spiritul critic junimist prin excelenta. Portretul lui C. Dobregeanu-Gherea este pur obiectiv. Gherea, sustine Ibraileanu, nu ramane prin teorii sau aplicatii teoretice, ci prin paginile de psihologie sociala in care analizeaza categorii de artisti sau eroi de fictiune. Pe Macedonski nu 1-a inteles, i-a reprosat acea posibilitate de contact imediat al sufletului cu lucrurile", dar i-a recunoscut indaratnica afirmare a prioritatii spiritului fata de materie. Studiul Opera literara a d-lui Vlahuta (1912) serveste criticului mai mult ca piesa de exemplificare a teoriei selectiei literare spre a stabili mai exact raporturile intre scriitor si mediu (teoria consonantelor, a lui HennequiN). Dependenta lui Vlahuta si a altora de Eminescu nu e numai rezultatul inrauririi formei, dar si al idealului de sensibilitate a epocii de dupa 1880, intrupat anticipativ de Eminescu. Goga si Cerna sunt reprezentativi pentru momentul de dupa 1900, democratic, revolutionar si vizionar.





Autorii favoriti ai lui Ibraileanu inainte de primul razboi mondial {Scriitori si curente, 1909; Note si impresii, 1920) au fost Sadoveanu si Bratescu-Voinesti. Pe acestia, ca si pe Goga, desi debutasera in reviste de alta orientare, Viata Romaneasca i-a prezentat de la inceput ca reprezentanti ai curentului poporanist realist, opus romantismului idilizant de la Samanatorul. Pe Mihail Sadoveanu, Ibraileanu a trebuit sa-1 apere intai de eticismul clasicizant al lui Sanielevici, demonstrand perfecta moralitate a primelor sale scrieri. Particularitatea tipului taranesc sadovenian consta, dupa Ibraileanu, in rezistenta si tacere", insusiri care l-au pastrat pe acest pamant in ciuda migratiilor si invaziilor. Din nefericire, Ibraileanu si-a oprit analiza operei sadoveniene in 1926. Lui LAI. Bratescu-Voinesti, Ibraileanu i-a inchinat aproape o scurta monografie, cu pagini de analiza sociologica si psihologjca, situand inca in centrul creatiei prozatorului nu cea mai caracteristica nuvela {In lumea dreptatiI). Din cauza tezismului, a respins pe C. Sandu-Aldea si a gustat mai putin pe Spiridon Popescu si Jean Bart, al caror poporanism era prea manifest, apreciind mai mult pe Hogas, Patrascanu si Galaction, la care tendinta poporanista e aproape neglijabila. Partizan nu a fost Ibraileanu in critica sa decat in sensul ca, indeosebi dupa primul razboi mondial, a vorbit aproape in exclusivitate de scriitorii din jurul Vietii Romanesti si numai sporadic despre altii. A urmarit cu atentie scrisul feminin si a valorificat cel dintai proza de introspectie a Hortensiei Papadat-Bengescu, miracolul incantator de forme, de culori, de imagini" din poezia Otiliei Cazimir, descriptia minutios realista a sufletelor delicate din proza Luciei Mantu sau pictura viguros realista a sufletului rural feminin din Voica de Henriette Yvonne Stahl. Observatiile lui Ibraileanu despre poezia lui Toparceanu (un sentimental care se autopersifleaza), Mihai Codreanu (parnasian afectiV), Demostene Betez (poet sincer") sau despre proza lui Ionel Teodoreanu (creator de tipuri vii in lumea infantila) au devenit aproape locuri comune ale criticii {Scriitori romani si straini, 1925; Studii literare, 1930).



Scriind printre cei dintai la noi despre Baudelaire si Proust, Ibraileanu nu a recomandat poetilor romani de a baudelairianiza sau romancierilor de a proustiza. Spirit critic entuziast in cercul sau, Ibraileanu incepe sa cedeze, dupa primul razboi mondial, magistratura critica altora. Distingem in activitatea sa de critic si istoric literar trei faze. Prima, desfasurata intre 1889 si 1905, este perioada de formatie, de orientare socialista si poporanista si de metodologie sociologica si psihologica in chip exclusiv. Asupra principalelor articole din aceasta perioada autorul a revenit radical, retinand putine lucruri. A doua faza, intre 1906 si 1920, corespunde curentului poporanist si se aplica in primul rand la promovarea scriitorilor democrat-realisti ca si Ia descoperirea traditiilor acestei orientari. Din aceasta faza dateaza si cursurile sale de literatura romana moderna predate studentilor la Universitatea din Iasi {Epoca Conachi, Epoca Alecsandri, Epoca EminescU). A treia faza, in fine, din 1920 pana in 1933, e faza eclectica in care Ibraileanu nu mai reclama scriitorilor decat specific national, adica originalitatea, ferirea de imitatii si, pe cat posibil, realism, adica respectarea adevarului vietii, luciditate si obiectivitate. Era partizanul unei critici complete, adaptata ponderii esentiale a operei. Maestrii sai sunt Taine, Hennequin, Bourget, dar si Faguet, Lemaitre, Anatole France. De o remarcabila valoare teoretica sunt eseurile Literatura si societatea (1912) si Creatie si analiza (1926), ultimul o incercare de redefinire a genurilor literare si indeosebi a spetei romanului, cu delimitarea tipului roman de creatie" (bizuit pe zugravirea comportarii personajeloR) si a tipului roman de analiza", constand din descrierea starilor sufletesti, a miscarilor interioare ale eroilor (Tolstoi fata de Dostoievski, Rebreanu fata de Camil PetrescU). Din 1911 dateaza niste Amintiri din copilarie si adolescenta, publicate postum, in care se infatiseaza ca un erotic precoce, cazuist, si cu un temperament nelinistit de revolutionar cu predispozitii fanatice, dar numai in idee. Amintirile sunt o marturie esentiala asupra mentalitatii tinerilor generosi de la finele secolului al XlX-lea, ai caror idoli erau materialistii Moleschott, Vogt si Buchner, dar si Marx si Engels, Taine si Brandes in critica. Schopenhauer, Nietzsche, psihiatrii sexologi Krafft-Ebing si Charcot sunt modelele lui Ibraileanu in aforismele din Privind viata (1930). Solitarul si retractilul Ibraileanu care, ca si Proust, primea vizite acasa numai dupa miezul noptii, aseza drept imperativ suprem al eticii sale delicatetea:

Delicatetea este calitatea suprema si cea mai rara a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte: inteligenta, bunatatea, altruismul, generozitatea, discretia, marinimia s.c.l. Un lipsit de o singura calitate a sufletului nu mai are delicatetea completa. Atunci ea este cu lacune si cu eclipse."

Moralistul din Privind viata se revela plenar in romanul Adela (1933), prezentat ca fragment din jurnalul de vacanta estivala al doctorului Emil Codrescu, document al sensibilitatii unui intelectual din ultimul deceniu al secolului trecut, ezitand intre energie si apatie, intre materie si forta (Kraft undStoff, cei doi poli ai filozofiei lui Ludwig BuchneR). E un tipic roman fin de siecle. Este vorba de dragostea doctorului cvadragenar Emil Codrescu pentru Adela, femeie cu douazeci de ani mai tanara, maritata si divortata. Cu toate ca Adela manifesta pentru Emil simpatie, acesta, delicat si fin, nu crede in posibilitatea unei uniuni. Emil Codrescu e din familia asa-numitilor, dupa o nuvela de Turgheniev, oameni de prisos". Avem a face cu exemplare dotate cu mari calitati, dar care, apasate de conditii vitrege, practica o filozofie biologica deprimanta, fixand o limita arbitrara vietii, in neconcordanta cu vitalitatea rasei umane, acolo unde raporturile umane s-au ameliorat. In ciuda aparentelor, Emil Codrescu nu e un erou exceptional, nu se deosebeste de confratii sai de epoca: Vasile Dan din romanul lui Vlahuta, Dinu Millian din romanul lui C. Miile, Marin Gelea din romanul lui N. Petrascu, intelectuali atinsi de esec. Din punct de vedere moral, el are totusi o conceptie superioara, intelegand dragostea ca pe o idee. Sub raport artistic, romanul de analiza al lui Ibraileanu e o capodopera. II anticipeaza DoamnaX, nuvela publicata postum, cu amorul neimplinit dintre o femeie voluntara, frenetica fata de altii dar retinuta cu Dorian, caruia ii impune doar ceea ce Hermine Oudinot definise intr-un roman din 1899: Amitie amoureuse.

Editie critica de Opere in zece volume (1974-1981).



C. STERE



Directia poporanista preconizata de C. STERE (1865-1936) la Evenimentul literar si careia Ibraileanu ii va aduce la Viata Romaneasca corectivul specificului national era o doctrina larg democratica, insufletita de simpatie pentru popor fata de care intelectualii se simteau obligati de a-si plati o datorie, de a-1 emancipa prin cultura si reforme sociale. Cu timpul, termenul poporanist a devenit sinonim cu scriitor care, infatisand mediul rural si omul de la tara, le priveste obiectiv, realist. In putinele referinte pe care le-a facut la scriitorii romani, Stere sublinia viziunea omului perfect" in poezia lui George Cosbuc si cantarea patimirii noastre" la Octavian Goga, campul sau de observatie critica, sociologica si psihologica, extinzandu-se insa de la memorialul lui Dinicu Golescu, la autori ca Ibsen, Tolstoi si chiar Oscar Wilde, ca exponent al estetismului (In literatura, volum gata in 1916, publicat in 1920). Mai interesant decat faptul ca Stere a polemizat din punct de vedere poporanist (inraurit de N.C. MihailovskI) cu socialistii este ca mult controversatul om politic Stere, exilat din viata politica dupa razboi, a nutrit inca din tinerete ambitii literare, vizibile nu numai din activitatea sa de patron al revistei Viata Romaneasca in perioada 1906-1916, dar si din cele doua scrieri, publicate intai in revista in 1906-1907 si 1912 si apoi in volume independente Patruzile inArdealsiln voia valurilor. Amandoua vor fi integrate in romanul pe care il proiectase probabil demult, dar pe care n-a avut ragazul sa-1 realizeze decat la batranete, intre 1931 si 1936, in opt volume, fara sa-1 poata sfarsi, In preajma revolutiei. Obiectia ca acest roman ar fi cu cheie nu e valabila decat cel mult pentru ultimele trei volume, desi romanul nu lipseste nici din acestea, iar modele reale ale eroilor pot fi identificate si in celelalte volume. Ca romancierul beneficiaza de experienta sa de viata si-si face autobiografia sau isi scrie in chip travestit memoriile nu e nici neobisnuit, nici infamant.

Valoarea de creator a romancierului iese la iveala inca din primul volum al seriei, Smaragda Theodorovna, romanul unei familii, nu insa in sens documentar, ci tipologic. Eroina e o femeie maritata la 15 ani cu un barbat de 45, Iorgu Rautu, om falnic, zmau" si leu", dornic de progenitura bogata, ceea ce taie visurile de aventura ale tinerei sotii pe punctul de a comite o infidelitate cu un ofiter cand, moartea unui copil, Sonia, ii trezeste instinctul o clipa adormit de mama si stapana a casei in stare de a subordona pe toti rosturilor ei in gineceu. Acestora li se adauga alte cateva siluete memorabile: popa Vasile, haiduc afemeiat si alcoolic; Alexandru Ivanovici Brasevan, aventurier incorigibil, ajuns in sapa de lemn; Aristide Brezo, mitoman cu fumuri genealogice; Vasile Petrovici Bartic, avar, delincvent; baronul Gulfstream, latifundiar prolific etc. Copilaria si adolescenta lui Vania Rautu, cel de-al doilea volum, este un Bildungsroman, urmarind copilaria lui Vania, fiul lui Iorgu Rautu, la mosia Napadenilor, apoi formarea sa sub supravegherea unui preceptor, in mediul gimnazial si liceal din Chisinau, unde vine in contact cu diverse tipuri de nihilisti, revolutionari si narodnici, devenind chiar membru al partidului Narodnaia Volia. Daca in Smaragda Theodorovna portretistica eroilor e gogoliana, aici dam de atmosfera framantata din romanul Nov (1877) de Turgheniev, cu figura nihilistului Nejdanov si a studentei Musurina, asemanatoare cu prietena lui Vania, Tania Lungu. Alta prietena a lui Vania e revolutionara fanatica Vera Nicoleavna Undina. Ajuns student la Odessa, Vania e arestat si aruncat in inchisoare. Lutul e romanul de analiza, jurnalul unui detinut politic cu sugestii din Amintiri din casa mortilor de Dostoievski. Cel mai bun roman al seriei a fost socotit cel de-al patrulea, Hotarul (1933), naratiune a deportarii in Siberia, cu unice relatiuni asupra peisajului taigalei si tundrei, localnicilor si infernului surghiunitilor transformati in cersetori si dedati din loc in loc la orgii animalice intr-o promisicuitate inimaginabila. Pictor neobisnuit al marilor aglomerari umane, Stere se dovedeste si un grandios poet al teluricului, luminand tabloul sumbru al vietii tribale cu cate un episod liric, precum cel cu enigmatica printesa samoeda Lirca. In Nostalgii, dam peste alte destine, indeosebi de femei, precum cel al Mariei Culiceva, tip de Anna Karenina, care insa lupta impotriva soartei urmand pe revolutionarul Nicolai Sajin si izbutind in cele din urma, cu concursul lui Vania, sa fuga in China {GiocondA) sau destinul Varvarei Semionova Liescova, femeie in stare de prietenie, de pasiune altruista, vindecatoare de nelinisti. Nostalgii inchide prima parte a romanului In preajma revolutiei, care continua cu Ciubaresti, In ajun si Uraganul pe sol romanesc, la Iasi si Bucuresti, pana in timpul rascoalelor taranesti din 1907, Uraganul fiind chiar documentarul autentic al acestor evenimente la care Stere a participat direct in calitate de prefect, izbutind sa crute multe vieti printr-o actiune de pacificare. I s-a reprosat autorului subiectivitatea in relatarea faptelor, ca si cum romancierul sau memorialistul ar face opera de curata istorie. De fapt, chiar atunci cand in personajele sale se ghicesc modelele reale, e vizibila intentia romancierului de a trada modelul in favoarea tipului, cum este cazul cu poetul Osmanii, Caragiale, de la care Stere imprumuta de altfel optica satirica atunci cand vorbeste de sistemul guvernarii prin rotativa a celor doua partide, liberal si conservator. Nu stim care va fi fost reactia lui Ibraileanu (CiorbagioglU) la aparitia Ciubarestilor, in 1935. Pentru cei dispusi sa creada intr-o intentie de minimalizare, Stere dadea explicatia ca numele nu era comic, insemnand la origine capetenie de oaste, viteaz". Evident, autorul isi apara credintele sale sl are motive sa se opuna vederilor demagogice ale altora, printre care unul e Christofor Arghir (IorgA). Se cunosc polemicile revistei Viata Romaneasca cu Samanatorul. Stere insusi devenise erou de roman, inainte de a-si fi publicat romanul, in La Medeleni de Ionel Teodoreanu. in Uvar, Sadoveanu a luat sigur o lectie de la Stere, care vorbise despre experienta sa siberiana in cercul Vietii Romanesti si in fragmentul In voia valurilor.



H. SANIELEVICI, IZABELA SADOVEANU



Redactor la Viata Romaneasca in 1908, H. SANIELEVICI (1875-1951) pusese accentul la Noua revista romana si Curentul nou pe elementul etic pe care-1 gasea la Slavici si nu-1 descoperea la Sadoveanu, vazut de el drept cultivator al violentei pana la criminalitate". Bratescu-Voinesti si Agarbiceanu i se pareau clasici, Goga legat de momentul istoric in care a scris cu posibil ecou in timp, Iosif, autor de versuri ce vor ramane nesterse in mintea si in sufletul oamenilor maturi" {insemnari critice, 1903; Cercetari critice si filozofice, 1916). Dupa razboi Sanielevici declara poporanismul falimentar {Poporanismul reactionar, 1920), socotea pe Agarbiceanu diletant", operele lui Sadoveanu pline de mari cusururi", pe Stere gafeur de temperament", pe Iorga gafeur genial" {Noi studii critice, 1920; Alte cercetari critice si filozofice, 1925; Studii critice, 1927; Literatura si stiinta, 1930; Alte orizonturi, In slujba satanei, 1930). in curiosul studiu La vie des mammiferes et des fossiles (1926), Sanielevici determina, pe criteriul aparatului masticator si al alimentatiei tipice, cinci rase: mancatorul de alune (cheleanuL), mancatorul de fructe (musterianuL), mancatorul de tubercule (aurignacianuL), mancatorul de cai salbateci (solutreanuL) si mancatorul de peste (magdaleneanuL): Dupa mine, homo mediterraneus inclina la lirism si romantism, homo alpinus la realism si didacticism; iar homo-europaeus la epism si clasicism". insusirile sufletesti ale lui Sadoveanu arata spre popoarele blonde, iar insusirile lui Vlahuta spre cele sudeuropene ori spre Orient". Sanielevici se lasa purtat de pura fantezie. Dependenta de Ibraileanu e IZABELA SADOVEANU (1873-1941) in unicul sau volum de Impresii literare (1908), prea elogioase cu privire la O. Carp si N.N. Beldiceanu si severe cu privire la Sandu-Aldea si Garleanu.



C. HOGAS



Profesor de limbi clasice, C. HOGAS (1849-1917) a inceput sa-si publice proza sa turistica, descinsa din cea a lui Alecsandri, din 1882, intr-o revista provinciala, Asachi, si din 1893 pana in 1902, in Arhiva lui A.D. Xenopol. in 1906 relua totul la Viata Romaneasca si in 1912 pregati volumul Pe drumuri de munte care, din cauza multiplelor corecturi, nu se putu tipari decat in 1914, cand toata editia fu distrusa de un incendiu. Abia editia a treia din 1921, in doua volume {in Muntii Neamtului si Amintiri dintr-o calatoriE), cu interventii ale lui Ibraileanu si Toparceanu se putu difuza. in afara de acestea, Hogas a mai publicat in Viata Romaneasca si in biblioteca de popularizare Caminul cateva nuvele, precum Cucoana Marieta, Cuconu Ionita Hrisanti, Parintele Iovinadie, La Pangarati etc, amintiri despre oameni si locuri, ce urmau sa formeze al treilea volum din Pe drumuri de munte. Cantitativ, opera prozatorului e redusa.

Preferintele lui Hogas, exprimate intr-o prefata, merg catre literatura de calatorie de tip subiectiv, primitiv rafinata, nu subtire, ba chiar cu un aer convenit de mojicie":

Am dat oamenii si lucrurile, asa cum se gasesc ele in mareata lor slabaticie si poate prea bine sa strambe din nas finul estet X si mult sensibilul decadent Y; eu imi pazesc treaba, si cu acelasi deliciu cu care un Lucullus s-ar aseza inaintea unui ospat vitelian de limbi de canar si de murene ingrasate cu carne de rob, ma asez si eu inaintea unui mojdei, a unei mari fierbinti si oachese, mamaligi, a unor ciuperci fripte pe carbuni la umbra padurilor sau a unui epic bors cu carne de oaie nu tocmai fiarta Iar de se intampla sa ma intalnesc in cale cu vreun ghiorlan - afla in paranteza ca iubesc grozav pe ghiorlani - apoi stau de vorba cu el in limba lui, si, lucru nemaiauzit, m-am incredintat ca mult poate cineva sa invete de la un ghiorlan cu caciula dintr-o oaie si cu ciubotele dintr-o vaca, unse cu o pacornita de dohot Precum vezi, iubite cetitorule, sunt departe de literatura fina si de aceea ti-am dat mai dinainte de veste ca in aceasta privinta, sunt cam mojic."

Drumurile lui Hogas sunt Spre manastiri, De la Varatic la Sacu, LaAgapia, Spre Pipirig, Halauca, In valea Sabasei, Pe Sestina, Spre Nichit si La Tazlau, cu cateva popasuri despre Ion Rusu, Floricica si Parintele Ghermanuta. Hogas facea excursii in munti pe cap cu vestita sa palarie cu boruri largi, cu o nu mai putin faimoasa pelerina pe umeri, incaltat taraneste cu opinci si calare pe o iapa agera, Pisicuta, ca Don Quijote pe Rosinanta. Era chisnovat (poznas) dupa parerea parintelui Ghermanuta si se adancea in paduri fara frica de a se rataci sau a fi surprins de furtuni, umbland prin locuri singuratice pana i se ispraveau merindele. Poposit intr-un loc salbatec, se ospateaza cu zglavoace, boisteni, oua rascoapte, pere, mere, nuci si paine de la parintele Ghermanuta, bea rachiu calugaresc, mananca zmeura, fumeaza, apoi cu sacurea taie copacii dimprejur si-si face o coliba ingramadind in ea un munte intreg de vreascuri si uscaturi" pentru foc. Culcat langa o stanca trufasa, noul Robinson se simte un Ulise inaintand spre pestera nimfei Calipso.

Din punct de vedere stilistic, Hogas e un homerid prin bogatia si plasticitatea epitetelor, cele mai multe avand drept scop hiperbolizarea obiectelor si oamenior sau, dimpotriva, diminuarea lor. La el totul e colosal sau pitic. Lupta Pisicutei cu o musca capata proportii supranaturale, aflam ca Pisicuta sorbea si isi umfla pieptul sau puternic cu jumatate din atmosfera pamanteasca". Ca si Odobescu, Hogas foloseste citatul erudit in scopuri umoristice. Dupa un vers din Eneida lui Vergiliu, buretii care-i mai raman pe fundul traistei sunt rari nautes in gurgite vasto, cativa navigatori pe intinsul ocean. Pe acesti din urma, troieni", autorul ii consuma fripti. Preocuparea de ritmul muzical al frazei si de efectul sonor al cuvintelor este vizibila in descrierea unei furtuni (in SinguR) pe care Caragiale o invatase pe de rost. Mai pretutindeni de altfel Hogas este foarte atent la compozitie, adica un prozator baroc, manierist, fara bizarerii. El are ca si Odobescu predilectie pentru lexicul arhaic sau popular cu unele regionalisme, neexcluzand neologismul (genucla, rodomontala). Tonul jovial de epopee eroi-comica ne intampina peste tot. La o stana, calatorul se apara de caini cu un par, ca Rinaldo cu lancea, in timp ce Pisicuta insfaca un caine de ceafa cu dintii. Bucatele pregatite la stana sunt ca pentru uriasi. Mamaliga e o stanca gigantica rupta din munte" si e taiata de un cioban cu ata, precum globul in meridiane si paralele. Alt cioban toarna intr-o zagarna pantecoasa jintita calda dintr-un ceaun negru si larg". Un cas este mare cat un pantece de patriarh". Usturoiul se mananca numai cu apa si mamaliga, ucis cu coaja cu tot". Oaspetele se asaza la masa ciobanilor dupa toate regulele celui mai deplin comunism."



GALA GALACTION inca din 1900 GALA GALACTION (1879-1961) publicase in Literatura si arta romana nuvela Moara lui Califar, in tehnica imbinarii realului cu fantasticul din La hanul lui Manjoala. Morarul care si-a vandut sufletul diavolului vrajeste mintea taranului sarac Stoicea, facandu-1 doar sa viseze fericirea. Desteptat Stoicea vede ca nu exista pentru el salvare in afara iluziei si, intr-o criza de disperare, ucide pe vraci, aruncandu-se apoi el insusi in iazul morii. Si in celelalte nuvele, publicate in Viata sociala, eroii au de infruntat obstacole sau prejudecati morale. in Copca radvanului, Mura tiganul se indragosteste de domnita Oleana care se marita cu un fecior de boier. Mura conduce nunta in asa fel, incat tinerii casatoriti se ineaca in Olt impreuna cu el. in De la noi la Cladova, Borivoje, nevasta negustorului sarb Traicio, tanjeste, murind in cele din urma, dupa tanarul preot roman Tonea, care o iubeste, dar n-are curajul sa calce canoanele tagmei si sa pacatuiasca. Constantin din Gloria Constantini ravneste la nevasta fratelui sau vitreg, de care il desparte conditia sociala. Descoperind o comoara de monede de aur, el castiga inima cumnatei, isi ucide fratele si incearca sa treaca impreuna cu sotia lui peste Dunare, dar sunt impuscati de graniceri. in rastimp de o jumatate de secol, din 1914 pana in 1959, Gala Galaction a publicat un numar de peste 20 de volume de nuvele, schite, romane, amintiri, insemnari de calatorie, traduceri, prelucrari etc, situandu-se in gruparea revistei Viata Romaneasca {Bisericuta din razoare, Clopotele din manastirea Neamtu, La tarmul marii, O lume noua, Rabojipe bradul verde, Toamne de odinioara, Caligraful Tertiu, Scrisori catre Simforoza, In gradinile Sf Antonie, Rita, craita, fantazie dramatica, Viata lui Eminescu, Vlahuta, Mangalia, Oameni si ganduri din veacul meu etc.) A tradus in colaborare cu preotul Vasile Radu Biblia (1938). in romane, ideile sunt umanitarist-crestine, utopice. Preotul Abel Pavel din Roxana (1930) recurge la filantropi spre a zidi o biserica prevazuta cu azil pentru oropsitii unui cartier de muncitori. Omorand intr-o criza de alcoolism pe Mahmud, Savu Pantofaru primeste canonul de a lucra o mie de perechi de incaltaminte, il executa cu perseverenta si se duce la Constantinopole sa moara si sa fie inmormantat intr-un cimitir musulman. Papucii lui Mahmud (1932) predica infratirea oamenilor de orice confesiune, insistand asupra necesitatii, din punct de vedere crestin, a milosteniei. Evident, practica milosteniei presupune o societate scindata vesnic in bogati si saraci, in oameni dispusi a fi milostivi si oameni avand nevoie de pomeni. Nici mila pentru femeia cazuta, in Doctorul Taifun (1933), nu rezolva problema asupririi femeii in societate. Nu mai putin, pledoaria clericului Galaction pentru imbunatatirea conditiilor materiale ale muncitorilor, in Roxana, pentru solidaritatea popoarelor, indiferent de religie si de rasa in Papucii lui Mahmud si pentru emanciparea femeii in Doctorul Taifun reprezinta atitudini indiscutabil democratice. Autorul isi exprima credinta intr-o lume noua uriasa si temeinica mai buna si mai dreapta", inca din 1919: Simtim cum se inalta spre cerurile dreptatii, din oceanul social, viitoarea societate socialista!

   " Si-a facut autobiografia intr-un roman, La raspantie de veacuri (1935), si a lasat la moarte un voluminos Jurnal.



SPIRIDON POPESCU, D. D. PA,TRA,SCANU, 1.1. MIRONESCU



Din scrierile lui SPIRIDON POPESCU (1864-1933), cumnat al lui C. Stere (Dinpovestirile unui vanator de lupi, 1905; Mos Gheorghe la expozitie, Zori de iulie, 1912) se retin nuvelele Mos Gheorghe la expozitie, si Ratacirea din Stoborani amandoua legate de rascoalele taranesti din 1907, aparute in Viata Romaneasca. Punctul de plecare il constituie expozitia jubiliara din 1906 deschisa la Bucuresti cu ocazia sarbatoririi a 40 de ani de la venirea in tara a regelui Carol I. Sosit la expozitie, mos Gheorghe din Horincea afland ca totul s-a facut din contributia taranilor indatorati pana-in gat dupa un an de seceta, afuriseste locul cu obida. Ratacirea din Stoborani are meritul de a fi cea dintai opera de reflectare a evenimentelor din 1907. Scrisa la fata locului, sub forma de jurnal, ea contine, in ciuda conceptiei ei generale gresite (rascoala e vazuta ca o ratacire de moment a taranilor iscata prin imitatie si exacerbata prin betiE), pagini de observatie acuta. Nu se intampla nici un omor, taranii rasculati impartindu-si numai averea mosierului si a arendasului si ezitand chiar sa incendieze conacul. Cand dau foc grajdului, scot vitele afara deoarece vita munceste ca si omul si-i pacat sa arda". Hotararea lui Barda de a deveni studentul" rasculatilor (se auzise ca rascoalele sunt conduse de studentI) este notata cu umor. Tot cu umor parodiaza Gatlan si Nasoi obiceiurile boierului fugit. Autorul ia partea taranului fruntas Postelnicu, care este de parere ca revendicarile trebuie tratate cu boierul. Rascoala se termina printr-o represiune brutala, pe drept cuvant reprobata de autor, chiar daca el insusi poporanist, era impotriva rascoalelor, preferand calea pasnica a reformelor.

Colaborator la Viata Romaneasca din 1906, D.D. PA,TRA,SCANU (1872-1937), profesor de istorie, e un prozator descins din Caragiale, cultivand comicul turgescent (Schite si amintiri, 1909; Thimotheiu mucenicul, 1913; Candidat fara noroc, Inzapaditi!

    1916; Un pranz de gala, 1920, Condica doamnei Pompiliu, Ce cere publicul de la un deputat, Domnu Nae, 1921 Un profesor de istorie nu poate dormi fiindca nu-si aduce aminte cine 1-a invins pe Napoleon la Waterloo si pune in alerta gazda, un amic, torturandu-se el insusi pana ce-i da prin minte sa consulte Larousse-u (invingatorul lui NapoleoN). Thimothei si ucenicul sau chefuiesc cu inocenta citind din Biblie versete potrivite. Un candidat guvernamental cade in alegeri deoarece, vizitand un agent electoral, apreciaza ca fiul servitoarei seamana cu stapanul casei. Un sot e terorizat de sotia sa care a citit un manual de igiena si-i recomanda sa umble descult pe dusumeaua stropita cu apa (cu picioarele goale prin roua") si sa mestece de 33 de ori fiecare inghititura (Un martir al igieneI). Doi soti se cearta astfel inainte de a merge la bal, incat sotul se decide sa ramana acasa, iar sotia ii varsa in cap un lighean cu apa. Doi prieteni se inzapezesc cu trenul la Pascani, de revelion. Seful garii ii invita la el pana se pune trenul in miscare si inzapezitii se simt atat de bine, incat raman si dupa ce trenul pleaca (InzapaditiL). Un francez, Jean Renaud, pofteste pe povestitor la masa. Acesta primeste, dar, sosit in vizita, constata ca ceea ce prietenul ii prezinta drept somptuosul sau apartament e o biata casa modesta, sumar mobilata si cu geamurile sparte, lipite cu hartie. Lista de bucate redactata pompos in frantuzeste, mascheaza indigenta. Felul numit Consomme Richelieu au fumet de celeri e o supa apoasa de fasole, iar la punctul Corbeille de fruits, se aduce un pumn de nuci vechi {Unpranz de gala).

Colaborator la Viata Romaneasca inca din 1906, LI. MIRONESCU (1883-1939), profesor la Facultatea de Medicina din Iasi, e un literat amator in Sandu Hurmuzel (1916), povestire antimiljtarista cu figura brutala a sergentului Rostopasca, pricinuind sinuciderea unui soldat. in Oameni si vremuri (1920) si Intr-un colt de rai (1930) relua tipuri din Hogas precum Irimie Honcu, eroi sadovenieni ca Pavel Burca (acesta ucide pe vechilul care i-a necinstit fata, dand satisfactie satului intreG), personaje reale precum Furtuna, veteranul de la 77, impuscat in rascoalele de la 1907, sau Tulie Radu Teaca, mocan din Bretcu, in vizita la Viena pentru a-si vedea fiii studenti, Spurie si Decebal, pe care insa nu izbuteste sa-i intalneasca. Umorul iese din situatii si din caricarea graiului ardelenesc.



JEAN BART



Comandorul de marina EUGEN P. BOTEZ (1874-1933) se facu cunoscut in literele romanesti sub numele capitanului de vas al lui Ludovic al XlV-lea, Jean Bart (1650-1702). Era fratele mai mare al lui Octav Botez si a debutat cu un Jurnal de bord, schite marine si militare in 1901, cu note de voiaj pe tarmul Asiei Mici. Abia in 1926 publica alte note de calatorie in America (Peste oceaN). Nuvelele sale din volumul Datorii uitate (1916) ilustreaza teza poporanista a emanciparii tarani lor prin devotarea intelectualilor. Un profesor de istorie din Braila, Petre Corbu, se induioseaza de soarta taranilor moldoveni omisi de pe listele de improprietarire din Dobrogea, care vor sa se intoarca acasa si n-au cu ce. Neobtinand transportul lor gratuit cu trenul, scoate banii pusi in pastrare la banca si achita el costul biletelor. Unui taran i se fac dificultati la plata impozitelor sub motiv ca e decedat (i se intocmeste un act de deceS). E urmarit totusi pentru neplata la timp a datoriilor si i se vinde pamantul. Ajuns vacar dupa judecati inutile, paraseste zilnic vitele pe camp, merge la tribunal si striga statuiei justitiei: Huideo!

    Chioaro!

    " Excesul de formalitati birocratice este obiectivul principal al autorului. Vamesul nu tolereaza pe vas un vitel nou-nascut, deoarece nu e prevazut in permisul de export. Coborandu-1 de pe vapor, vaca sare si ea in valuri. Un caine impiedica acostarea unui vas romanesc la Liverpool, deoarece nu fusese declarat autoritatilor portului care cred ca animalul poate strica rasa cainilor englezi. Pescarii din delta nu mai pot vietui de multimea legilor (In delta, Schite marine din lumea porturiloR). Nuvela Printesa Bibita (1923) are subiect de roman. Un Don Juan, zis Solitaru, trimite ca din partea lui o scrisoare de dragoste tinerei Bibita Garoflide. Cand Solitaru dispare, Bibita crede ca s-a sinucis pentru ea si se consacra pentru totdeauna amintirii lui. Autorul a reluat si complicat tema in unicul sau roman, Europolis (1933), inraurit de Maunassant si fratii de Goncourt. Europolis nu-i decat portul cosmopolit dunarean Suhna. Stamate Maruhs, patronul cafenelei din fata debarcaderului, primeste o scrisoare de la un frate emigrat in America, Nicola. Acesta soseste cu fiica sa, Evantia, o creola care atrage toate privirile. Nicola e crezut miliardar si actiunile fratelui sau cresc pana in momentul cand se afla ca emigrantul fost puscarias intr-o colonie franceza din America (CayenA), nu avea nici un ban. Falsul miliardar incearca sa se salveze devenind contrabandist sub regimul de porto-franco al Sulinei, dar este impuscat de concurenti. Evantia, sedusa de ofiterul Angelo Deliu, ajunge stea de cabaret, dar nostalgia peisajului tropical si tuberculoza o rapun lasand nemangaiat pe Neagu, ofiterul care o iubea platonic. Atins de criza generala, Europolis decade, Stamati Marulis da faliment, Angelo Deliu pleaca in necunoscut, singur Neagu, intors dintr-o cursa de la Cardiffj isi aminteste cu regret viata de altadata. Desi mai mult liric decat obiectiv, romanul traieste prin atmosfera de poezie si aventura a portului, amintind unele pagini similare din romanele lui Pierre Loti si Claude Farrere.



D. MORUZI, RADU ROSETTI, C. MARINO-MOSCU



Se pot retine pentru detaliile de culoare cele doua romane ale lui DUMITRU C. MORUZI (1860-1914), Pribegi in tara rapita (1912) si Moartea lui Cain (1914), cu moravurile patriarhale de la curtea unui boier de vita veche, Mavrocosta, si lungile lui drumuri cu daradaica si tarantastul sau cu aceleasi obiceiuri de la curte, din Vultureni a cuconului Costache, ucis de baiatul pe care-1 crescuse, ajuns escroc, jucator la ruleta la Monte-Carlo si agitator al taranilor contra boierilor la 1907.

Cu palosul (1905), naratiune istorica de RADU ROSETTI (1853-1926), din vremea descalecatului Moldovei, abunda in peripetii, lupte, rapiri, travestiri, navaliri barare, totul in stil Dumas, cu multe incursiuni folclorice. Pacatele sulgerului (1912) refera asupra raporturilor sociale din secolul al XVIII-lea, Sulgerul Mihalache mai pastreaza ceva din bravura stramoseasca, e bun la suflet, intreprind si istet, prea dedat pornirilcr spre dragoste si lacomiei de a incalca pamanturile oamenilor, patimi care-1 pierd. Savuroase anecdote facetioase cuprind cele trei volume de Povesti moldovenesti. De pilda: Marioara Arbore, boieroaica din Neamt cu intinse mosii, acorda cateva nopti lui Ibraim spre a obtine gratierea fostului ei iubit, care, lovit de tatal turcului, dregator in Iasi, ii facuse de petrecanie. Faptul caNeculai Neroulos e logodit cu Zoita Dracos ce urma sa fie luata in harem daca Neroulos era prins, nu impiedica targul. Capitanul de arnauti Matache se ofera sa surprinda pe tanarul crai Raducanu in alcovul sotiei ispravnicului de Neamt, Alecu Darmanescu. Acesta face in asa fel incat in locul lui Raducanu cade prins Matache si operatia ce trebuia sa i se faca lui Raducanu (castrareA) i se face lui. Sotia care traia despartita de sot ii trimite acestuia trofeele intr-o cutiuta. Sadoveanu reia in HanuAncutei spiritul acestor Povesti moldovenesti (1920-1921). Cele doua volume de Amintiri (1922-1927) sunt comparabile cu Scrisorile lui Ion Ghica catre V. Alecsandri. Autorul observa ironic disparitia in vremea sa a mobilelor, ustensibilelor casnice si de lux, a vesmintelor de altadata (ibricele, ciubucele, narghilele, antereiele, islicurile, giubelele, benisurile, salvariI).

Psihologia copilariei e investigata de CONSTANTA MARINO-MOSCU (1875-1940) in Natalita, publicata in Viata Romaneasca in 1908. Natalitae o fetita inzestrata, care moare de oftica. Si Ada Lazu (1911) infatiseaza un caz de frustrare, eroina nuvelei suferind vexatiile unui tata grosier si ale mamei vitrege. Ada iubeste pe pictorul Dragu, dar e nevoita sa se marite cu avocatul Iancu Lazu. Se va stinge intr-un sanatoriu. Tigancile carora le-au plecat barbatii in razboi {Tulburea, 1923) blestema luna: Secati-ar lumina cum seaca Tulburea vara si sa se stinga toate in lacrimile noastre, cum stingem noi focul cu apa din parau". Sub titlul Amintirile Caterinci State, autoarea si-a publicat propriile amintiri din copilarie si adolescenta din Pascani si Iasi unde invata pianul la pensionul Dodun des Perrieres (mai inainte in casa, cu Fraulein SteiningeR).



M. CODREANU



Cariera literara a lui MIHAI CODREANU (1876-1956) se desfasoara in doua etape, mai ales in primele decenii ale secolului XX. Primul volum de versuri Diafane, a aparut la Iasi in 1901, al doilea, Din cand in cand, tot la Iasi, in 1903. Al treilea volum, Statui, editat in 1914 de Viata Romaneasca, incununeaza prima perioada. Atins de o maladie incurabila de ochi inca din 1905, M. Codreanu construieste in minte si scrie inca de pe acum prin intermediul unui secretar. A doua perioada cuprinde volumele de poezii Cantecul desertaciunii (1921) si Turnul de fildes (1929). A tradus eminent intre 1898 si 1908 Martira de Jean Richepin, si Printesa indepartata de Edmond Rostand, iar intre 1910 si 1920, magistral, Cyrano de Bergerac de acelasi Rostand. Cand nu mai poti vedea cu ochii, scria el, in spirit simbolist, incepi sa vezi cu nasul si urechile, iar cand nu mai poti auzi cu urechile, incepi sa auzi cu ochii". Sau: Impresiile auditive in materie de frumos stapanesc mai curand sufletul decat impresiile vizuale, de aceea muzica stapaneste mai lesne sufletul decat pictura". Abstracta si rece, poezia parnasiana a lui M. Codreanu nu dispune de arta rafinata a marilor sonetisti, nu sculpteaza trofee ca Heredia, multumindu-se, cu inscriptia modesta a unor momente afective. Raspundea unui critic, in 1946, astfel:

Nu tin de nici o scoala literara; Nici nu imit, nici n-am imitatori. Stau singuratic printre visatori. Pastrandu-mi strict tinuta solitara.

Din cate tulburari ma framantara, Sonete-nfiripat-am uneori Cum din tarana se-nfiripa flori Prin larga binefacere solara.

Insa arta sonetului nu se intemeiaza, desigur, pe spontaneitate.



G. TOPARCEANU



Colaborator la Viata Romaneasca din 1909, G. TOPARCEANU (1886-1937) s-a remarcat intai prin parodii, pagini de critica literara in pilde, adunate in volum in 1916 (Parodii originalE), sporite in editiile succesive din 1920, 1921 si 1932. Modelele erau Caragiale si Caleidoscopul lui A. Mirea, procedeele tin de oximoron. Imitand forma, dar si fondul unor poeti, Toparceanu cultiva un mimetism superior, izbutind sa recreeze, depasind sau chiar inlocuind originalul, ca de exemplu, pe Th. Sperantia, rezumat in anecdota piparata" Cainele ovreiului.

Perfect echivalente cu originalul sunt Sonetele parnasiene (dupa M. CodreanU), Trei romante pentru mai tarziu (dupa I. MinulescU), Caleidoscop (dupa A. MireA), Mihai Viteazul si turcii (dupa BolintineanU), Mucenicii (dupa O. GogA), Tiganii (dupa CosbuC), la care s-au adaugat dupa razboi Vara la tara (dupa Al. DeparateanU), Tristeti provinciale (dupa Demostene BoteZ), Psalm, Menire, Utrenie si Blesteme (dupa ArghezI). Pana la un punct, pe mici portiuni, Toparceanu egaleaza, parodiind, pe Alfred de Musset, Dante, Homer. Desavarsit tehnician, poetul nu e si in poezia proprie la acelasi nivel, fie dintr-o incoercibila dispozitie pentru comic, ceea ce i-a adus reputatia nu totdeauna magulitoare de poet umorist, fie dintr-o alunecare intr-un sentimentalism minor, oricat de cenzurat. Adevarul este ca G. Toparceanu are o natura duala, e in acelasi timp jovial si duios, niciodata atat de vesel incat sa frizeze ridicolul, niciodata atat de duios incat sa devina dulceag.

Specialitatea sa erau baladele, la inceput, Balade vesele (1916), apoi Balade vesele si triste (Strofe alese, 1920); editia a doua, 1928; editia a treia, 1931). Celebre sunt Balada chiriasului grabit pe tema nostalgiei locurilor parasite (dupa Rondel de l adieu de Edmond de HaraucourT), Balada popii din Rudeni, cu portretul pitoresc al unui cleric voios de tara. Balada calatorului (O, e-atat de bine cand pe drumuri ninse/intalnesti o casa cu lumini aprinse"), Balada mortii, pe motivul disparitiei vazuta ca reintegrare in sanul mut (indiferenT) al naturii din La Maison du berger de Vigny, Balada muntilor, poem al singuratatii hibernale, alpine, Balada corbilor, satira impotriva ambuscatilor de razboi, Balada unui greier mic si Balada unei stele mici, ironie la adresa juramintelor de iubire sub stele.

Toparceanu facea, sub sugestia lui Macedonski si a lui Alfred de Musset, poezia noptii si a anotimpurilor, tratand deziluzia unui cizmar poet visator in Noaptea de mai, jalea trecatorului care gusta prea tarziu feeria zapezii in Noapte de iarna, melancolia trecerii timpului, a tineretii si a vietii in Noapte de iarna.

O larga audienta au avut si au inca rapsodiile lui: Rapsodii de vara (1913), Rapsodii de toamna (99) si Rapsodii de primavara (1928), indeosebi Rapsodii de toamna, replica moderna la Concertul in lunca de Alecsandri, la nunta din Calin de Eminescu si la. Nunta in codru de Cosbuc, bizuita pe ingenioase trucuri stilistice si nu mai putin ingenioase rime:



Florile-n gradini s-agita Peste straturi, dalia, Ca o doamna din elita isi indreapta talia.

Trei petunii subtirele Farmec dand regretelor, Stau de vorba intre ele: Ce ne facem fetelor?"

Floarea soarelui, batrana, De pe-acum se sperie C-au sa-i cada in tarana Dintii de mizerie



Succesul Parodiilor si al Baladelor a lasat in umbra alte poezii de Toparceanu {Migdale amare, 1928), excelenta sa proza din Scrisori fara adresa (1931) cu savuroasa pastisa cronicareasca Domnia lui Ciubar-voda si spirituale comentarii despre duel, evolutia idealului feminin, despre automobil etc. si din Pir in Pianina, episoduri tragice si comice din captivitate (1937), reluare a volumului in gheara lor (1920), care fusese precedat de opusculul Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918). Neterminat a ramas romanul Minunile Sfantului Sisoe, in care eroul ar fi produs hazul prin naivitate (inexprienta) si distractie (lipsa de atentiE). Romancierul n-a trecut de 40 de pagini.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.