1. Definirea literaturii populare
Literatura populara este cea dintai literatura a oricarui popor, ea nascandu-se concomitent cu poporul respectiv, care a crescut" cantandu-si dorurile, suferintele si credintele in doine, balade, legende, basme Nu trebuie insa confundata cu folclorul care reprezinta totalitatea creatiilor intelepciunii populare (cuprinzand muzica, pictura, sculptura, arhitectura, coregrafia etC). Literatura populara este, de fapt, folclorul literar.
2. Estetica folclorului literar
Trasaturile generale ale literaturii populare sunt: oralitate, caracter anonim si colectiv, specific national si sincretic, caracter triplu rotativ (evoluand din zona in zona, din timp in timp, din gura in gura), spirit spontan, dar totodata enciclopedic.
Literatura populara a romanilor isi impune la randu-i originalitatea prin inaltimea ideilor, finetea acestora si a exprimarilor, caracterul ondulatoriu, unitatea si inclinarea spre nuanta si discretie ce ii sunt specifice.
Sentimentul cel mai inalt in literatura noastra populara este cel al dorului (o stare sufleteasca invartosata" spunea L. BlagA), cu incomensurabilele sale nuante: iubire, dragoste de neam si tara, legatura cu casa si satul, credinta etc.
M. Eminescu sustinea ca in literatura populara gasim exprimarea cea mai scurta a simtamantului si a gandirii", caci ea este, de fapt, limba a sentimentului", folosind cuvantul cel mai simplu".
3. Temele si motivele folclorului literar
>
Temele si motivele creatiilor populare isi au obarsia, in general, in miturile fundamentale. La romani identificam patru astfel de mituri (numite de G. Calinescu piloni ai Olimpului nostrU) si anume:
Miorita (marea trecere si pastorituL), Traian si Dochia (etnogenezA),
Mesterul Manole (mitul estetiC) si
Zburatorul (mitul erotiC).
Dintre cele mai importante teme si motive amintim: doina (exprimand infinitul dor romanesC) si codrul, mandra si badea, haiducul si instrainarea, eroii nationali etc.
4. Implicatiile folclorului in literatura culta
Asemenea coordonate esentiale ale folclorului literar romanesc sunt exprimate in mod magistral prin genuri si specii corespunzatoare. in genul liric se impun doina si strigatura, cantecul (de leagan, de lume etC), bocetul. Epica include - la randu-i - proverbul si zicatoarea, balada, snoava, povestirea, basmul etc. Genul dramatic adauga poezia obiceiurilor, teatrul cu masti etc. Dar nicaieri in literatura nu poate fi mai prezent decat aici sincretismul. Spre exemplu, Plugusorul implica deodata teatrul si religia, nararea evenimentelor anului, istoria si dramatismul vietii.
Folclorul este izvor pururea regenerator pentru literatura culta. El a fost descoperit la noi de catre pasoptisti. V. Alecsandri a publicat, in 1852, prima culegere de creatii populare, el insusi, alaturi de Russo, Balcescu, Kogalniceanu s.a., stimuland inspiratia folclorica a literaturii.
Geniul popular, prezent in doine si proverbe, in snoave si basme, in balade si legende, este transmis literaturii culte si, la capatul unui traseu de exceptie, Mihai Eminescu (Geniul CulT) va sustine: Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar." Prin urmare, geniul cult are la baza pe cel popular, caci M. Eminescu si-a alimentat cugetul si sentimentul din doina, din basm, din mit, spre a ajunge la capodoperele Revedere,
Luceafarul, Calin {File din povestE).
Folclorul si, cu deosebire, literatura populara influenteaza creatia culta din dubla perspectiva: prin elemente de continut si prin sensuri ale manierei artistice. Din prima perspectiva, descoperim la Russo si Alecsandri, la Creanga, Eminescu si Slavici, la Sadoveanu, Blaga si Labis, fluxul sentimentalismului popular romanesc, cu acea puternica legatura dintre om si natura, cu acel temei al credintei in ideal, cu inaltatorul concept al luptei pentru adevar. Motivele doinei populare au fost preluate in diferite sensuri de V. Alecsandri si G. Cosbuc (DoinA), M. Eminescu (Ce te legeni, RevederE), O. Goga (NoI), L. Blaga (La curtile doruluI). De la balada Miorita porneste M. Eminescu (in Mai am un singur doR) spre a se impune apoi drept creator original, in schimb, balada eroica i-a inspirat lui Sadoveanu romanul Fratii Jderi.
Basmul, snoava si proverbul au devenit pentru A. Pann si I. Creanga excelente surse de inspiratie si modele, in timp ce descantecul si bocetul capata la I. Barbu (in
Dupa melci si Domnisoara HuS) valente filosofice.
Mitul zburatorului a devenit coordonata literara esentiala, de la poemul Zburatorul al lui I. Heliade Radulescu, la Luceafarul lui M. Eminescu. in schimb, mitul estetic a impus conditia jertfei creatoare, dainuind prin Mesterul Manole al lui L. Blaga si
Moartea unui artist a lui H. Lovinescu.
Folclorul literar influenteaza literatura culta si in forma - prin metrica redusa, prin ritmul doinei (la GogA) si al baladei (la CosbuC), prin imagini si expresii deosebit de sugestive. Sa nu uitam ca Luceafarul lui M. Eminescu inalta expresia populara la rangul meditatiei geniale unice, pe cand Creanga reia talcul popular la nivel cult, iar Sadoveanu realizeaza demersul epopeic national sub imperiul optimismului folcloric.
