1. Dramaturgia Ivii I. L. Caragiale
» incercare de sinteza
» Universul operei lui Caragiale
» O scrisoare pierduta
2. Barbu Stefanescu Delavrancea
» Scurt istoric
» Apus de soare
3. Lucian Blaga
» Mesterul Manole
4. Marin Sorescu
» Iona
1. Dramaturgia lui I. L. Caragiale incercare de sinteza
Preliminarii. in perspectiva literara de astazi, opera lui Caragiale ne apare ca un reflex al bunului-simt fata de abaterile timpului sau de la judecata dreapta" sustine Serban Cioculescu {Caragialiana-Ed. Eminescu, 1987, p. 9). Noi am adauga ca timpul lui Caragiale devine permanent, avand in vedere ca bunul-simt actioneaza oricand si oriunde intru remedierea starilor umane si sociale. in aforismele sale, scriitorul insusi isi delimita sensurile extreme ale operei -intre sensibilitatea enorma" si viziunea monstruoasa": in razboi necurmat traim: cu inamicii in lupta, cu amicii in armistitiu"; O mare durere e sa iubesti; o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere"; Opiniile, sunt libere, dar nu si obligatorii"; Deplorabil te poate face oricine - numai tu insuti te poti face ridicol"; Moda este ridicolul de alaltaieri si de poimaine" etc.
Caragiale este cel dintai scriitor obiectiv al nostru, meritul sau esential fiind acela de a fi un mare creator de tipuri si de scene de viata intr-o veritabila comedie umana". El s-a ridicat in acelasi timp la o valoare artistica universala prin puterea de generalitate si de sinteza, prin satira necrutatoare a viciilor, prin aspiratia spre o umanitate superioara.
Universul operei lui Caragiale
Se realizeaza pe doua coordonate distincte: una comica si cealalta tragica. Cea de-a doua este ilustrata de drama Napasta, de nuvelele O faclie de Paste, Pacat, in vreme de razboi, dar si de schite cum ar fi Inspectiune. in nuvela Doua lozuri descoperim traseul de la comic la tragic, sub imperiul raspunderii resortului sufletesc -conditie esentiala a sensibilitatii enorme" la Caragiale. in schimb, in Napasta conditia dramatica este alimentata de constiinta vinovatiei mereu implacabile. Coordonata comica se realizeaza prin comedii si schite, sensurile sale manifestandu-se cu deosebire in traversarea in raspar" a unei epoci care se dorea admirabila, sublima", cazand insa in capcana" formelor fara fond, in dezacordul dintre aparente si esente. Vanitatea unei lumi lipsite de fundament solid va face cariera comica si dupa Caragiale (la Tudor Musatescu si Aurel Baranga - de exemplU), demonstrandu-se inca o data permanenta marelui scriitor sub semnul unei autentice genialitati. Se poate vorbi -prin urmare - de dubla factura a artei caragialesti, intre creatie de viata si tipuri umane si analiza resorturilor profunde.
Comediile lui I. L. Caragiale analizeaza in stilul obiectiv clasic parvenitismul ca trasatura tipologica a omului, urmaresc ambitia si orgoliul unei lumi care vrea sa speculeze un moment favorabil afirmarii (neloialE), dejoaca in mod de-a dreptul magistral incercarile acesteia de a aparea altfel de cum este, lasa mastile umane sa-si sustina rolurile - intre tendinta si desertaciune. in Conu Leonida fata cu reactiunea, modestul pensionar se vrea tribun" al luptei contra reactiunii", dar la primul posibil semn al acesteia devine las si inspaimantat.
D ale carnavalului dezvaluie formele caricaturale pe care le capata incercarea unei lumi modeste de a imita progresul high-life". La randul sau, O noapte furtunoasa rastoarna valentele onoarei de familist" a lui jupan Dumitrache sub semnul rasturnarii numarului de la casa.
Sursele comiculyi sunt la I. L. Caragiale multiple, dar ele pot fi subsumate unor categorii esentiale: moravurile, caracterele, situatiile, limbajul, numele personajelor.
Ca un autentic regizor, dramaturgul monteaza spectacole demistificatoare, aducand pe aceeasi scena conventii social-umane lipsite de fond (familia, educatia, administratia, presa, ordinea publica etc.) sustinute de tipuri general-valabile (incornoratul, prostul, fudulul, demagogul, politicianul, servilul s.a.). Personajele sale se definesc, cu sau fara voie, in qui pro quouri lipsite de fondul adecvat. in acest sens, ele sunt ajutate" de nume si elemente limbaj pe masura.
O scrisoare pierduta
Este capodopera lui Caragiale si a intregii noastre dramaturgii - reprezentata pentru prima data la 13/25 noiembrie 1884 si devenita mai apoi piesa de forta" a oricarui teatru national.
Fiind comedie de moravuri, ea dezvaluie tentativa unei lumi de falsa conditie de a-si organiza viata publica si de familie in general si - in special - in legatura cu alegerile. O asemenea, lume vrea sa .speculeze avantajele sistemului politic" curat constitutional", dar numai in folosul ei si fara a-i discerne sensurile profunde, pentru ca ea insasi nu poate fi, decat superficiala.
S-a spus ca in aceasta comedie conflictul ar avea o evolutie generala si una pe componente. intr-adevar, fiecare act propune trecerea de la expozitiune la intriga, la punct culminant si deznodamant, dar niciodata tensiunea dramatica nu revine la momentul ei anterior. Tocmai de aceea, cumulul este distributiv si in actul al III-lea, se impune intreaga culminatie, iar in ultimul se declanseaza deznodamantul. Dintr-o asemenea tactica" dramaturgica provin resurse inepuizabile de comic si satira, caci personajele si situatiile urmeaza traseul dus-intors, intre mistificare si demistificare, pana la completa definire. De fapt, chiar titlul comediei sustine tactica" respectiva, caci lumea prezentata nu este dirijata de interese majore, ci de simpla relatie intre pierderea si gasirea unei scrisori acuzatoaje pentru moralitate curat constitutionala" a celor care-si confrunta vanitatea.
Conflictul declansat de scrisoarea pierduta are insa multiple implicatii social-po-litice si, tocmai de aceea, Caragiale introduce in actiune trei grupuri de personaje -respectiv puterea, opozitia si neutrii", toate organizate in triunghi", dupa cum posibilii alesi si ramolitii formeaza comice triumvirate".
Tabara de la putere include prefectul (TipatescU), prezidiul" mai multor comitete si comitii" (Z. TrahanachE) si pe sotia celui sus", respectiv amanta celui de mai sus (ZoE) - femeia voluntara si politician.
Un atare grup reprezinta in acelasi timp si triunghiul incornorarii", apt sa demistifice sensurile onoarei de familist" si de politician. in tabara de opozitie, un avocat-ziarist, (Nae CatavencU) se impune masei de intelectuali (numiti Ionescu, PopescU) gratie unei viclenii demagogice de exceptie, /fteutrii se vor (si ar trebui sa fiE) politaiul orasului (Ghita PristandA), cetateanul turmentat (alegator impartial") si Agamemnon Dandanache - vechi luptator de la 48", trimis al Centrului (deci apartinand altui timp si altui spatiU). in realitate, toti trei incalca grav aceasta pozitie, primul conducandu-se fatarnic dupa deviza curat murdar!
", al doilea manipuland naiv scrisoarea, iar ultimul devenind chiar alesul nostru".
De la un capat la altul al comediei, se propun trei posibili invingatori, pe tot atatea trepte ale ridiculizarii: Farfuridi este prostul fudul", Catavencu - canalia, Dandanache - prostul ticalos. Ultimul rezulta din combinarea caracteriologica a primilor, fiind mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu". Daca luam in seama si treptele ramolismentului moral (cu ticalosul Trahanache, mereu speriatul de tradare" Farfuridi si - din nou - in varf Agamemnon-Agamita-Gagamita-DandanachE), retinem ca dramaturgul are in vedere o lume pe dos".
Comedia are 11 personaje, dintre care opt isi vor impune distinct personalitatile" (Branzovenescu se complace a fi umbra" lui Farfuridi, ecou al acestui tip coleric la gama minora; Ionescu si Popescu apar ca o replica ridicola a corului antiC). Toate sunt masti razande" care definesc moravuri si se definesc prin situatii si limbaj, reprezentand un univers uman aflat intr-o posibila situatie de confruntare (alegerea candidatului la deputatiE), deci la nivelul rabufnirii celor mai ascunse tendinte/ tocmai de aceea actiunea comediei se realizeaza intre extreme - de la triumf, la invingere si la impacare (cu posibila repetare la nesfarsiT). v inceputul pare sa apartina lui Farfuridi, in timp ce Tipatescu administreaza (din capitala unui judet de munte, deci dintr-un nucleu social de ordin generaL), conform vorbei lui Pristanda: mosia-mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache babachii". Dar o simpla greseala a damei bune" (pierderea scrisorii de amor primite de la TipatescU) declanseaza atat resorturile familiale ale puterii cat si replica opozitiei. Turnura comica trece in autentice cascade, caci, santajati de Catavencu, puternicii" judetului intra in criza, cautand salvarea orgoliilor: Zoe isi tipa neputinta in fata amantului, sustinand compromisul impus de adversar; Tipatescu ordona arestarea acestuia, recurge la amenintari si la represaMi/ dar are onoare" dubla (de prefect si familisT) si trece de partea Zoei. in schimb; Trahanache nu vrea sa stie ca stie ca este inselat" (doar este venerabilul neica Zaharia!
") si refuza scrisoarea drept plastografie", cautand o contralovitura ( o va gasi in polita falsificata de CatavencU). La alt nivel, Farfuridi si Branzovenescu isi joaca tema pierderii pozitiei, combatand tradarea" la modul paradoxal (tradare sa fie, dar sa stim si noi"), y
Daca dialogul de inceput al comediei adusese fata-n fata Puterea si Justitia (intre orgoliul de tip medieval al lui Tipatescu si subordonarea politaiului conform principiului sotiei acestuia: pupa-1 in bot si-i papa tot"), confruntarile ulterioare forteaza expunerea principiilor" care definesc sistemul curat constitutional": in consideratia misiei" lui Pristanda, prizonierul" Catavencu (reprezentand deodata presa si dreptuL) impune targul" cu Tipatescu pe calea santajului murdar al atentatului la pudoarea" Zoei. Explicatia o da intr-un fel Trahanache, repetand mecanic cuvintele fiului sau: intr-o societate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are". .-*jf Pe acelasi traseu, al derularii carambolesti, actiunea atinge culminatia atunci carrd autorul insceneaza parada" electorala, lasandu-i pe Farfuridi si pe Catavencu sa-si arate meritele"*5Cuvantul primului este o adevarata mostra a umorului absurd, prostia sustinand - de exemplu - revizuirea Constitutiunii", dar sa nu se schimbe nimica". in replica, celalalt simuleaza perfect patima lacrimogena pentru tara sa, dar nu se impiedica de considerente morale. E un frenetic al ideilor, delirand cu erori de cultura, caci se conduce dupa deviza: Scopul scuza mijloacele" - atribuita nemuritorului Gambeta".
La capatul acestor recitaluri" de prostie si demagogie se impune dilema: Care va fi cel ales?" r Dintr-o atare incordare" electorala se iese cu ajutor" de la Centru, care dispune a fi ales Dandanache. Printipul" superior dejoaca astfel intreaga confruntare locala. Si pentru ca nu apare printip" din nou se recurge la forta. Bataia" verbala este urmata de o paruiala in toata regula, demonstrand aceeasi lipsa de fond a confruntarii. Comicul atinge grotescul, completandu-se mai apoi cu prezenta lui Dandanache si cu marea cadere a lui Catavencu?8 Luptatorul de la 48" este primit cu elogiile cuvenite ordinului Centrului, desi Zoe devine furioasa descoperindu-1 superior" lui Catavencu in a folosi scrisoarea de amor la nesfarsit - din coledzi", in coledzi".3De fapt, urmasul" marelui razboinic homeric Agamemnon a facut din santaj o forma de diplomatie, fiind mandru de un atare geniu", in ciuda faptului ca e un stupid peltic si lovit de amnezie. El intra tot mai mult in scena, pe masura ce Catavencu trebuie sa se resemneze, fiind afectat de polita si de pierderea scrisorii. Turbatul" devine mielusel bland", caci scopul scuza mijloacele", retinand totodata promisiunea Zoei ca mai sunt si alte Camere". * fi Finalul Scrisorii pierdute se realizeaza sub semnul impacarii zgomotoase, fostii adversari facandu-si patetice declaratii de dragoste. Comicul grotesc trebuie sa explodeze, si o face prin acelasi Pristanda care saluta binefacerile unui sistem curat constitutional", comandand muzica. Se intelege ca totul este absolut monoton, pana la o alta campanie electorala, caci sistemul" in cauza va aduce cu sine o noua confruntare de printipuri". r
? S-a putut urmari cum, pe parcursul actiunii comediei, amplificarea conflictului se realizeaza prin intrarile repetate ale Cetateanului (mentinand tensiunea implicata de scrisoarE), prin evolutia inversa a grupurilor adverse (aparentul invingator pierde, ceilalti triumfA), prin interferenta finala a tuturor personajelor. ,*Un atare conflict expune si un veritabil comic al intentiilor, Caragiale tratandu-si personajele cu ingaduinta, dar fara sa le ierte ridicolul, pe care-1 trateaza cu ironie, umor si chiar prin reducerea la conditia marionetei./A«Prefectul sau corespunde junelui-prim din teatrul clasic, dar e si barbat tinut din scurt (in plan familial si politiC) de o femeie voluntara. Zoe Trahanache este, intre femeile teatrului lui Caragiale, cea mai distinsa, jucandu-si insa si comedia slabiciunii feminine; Nae Catavencu insusi pare o canalie simpatica" care doreste sa anuleze decalajul dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti si care starneste suficiente accente burlesti si grotesti. Farfuridi, Branzovenescu si, mai ales, Dandanache sunt marionete de diverse dimensiuni si profunzimi. y>
Intentiile scriitorului patrund situatiile comice, cautand, dupa cum am vazut, prezente insolite (Farfuridi-Branzovenescu, spre exemplU), incarcatura, confuzia, coincidenta, echivocul, evolutia inversa, interferenta etc. in asemenea situatii, personajele propun comic de idei si comic de limbaj. Acesta din urma provine din prezenta greselilor de vocabular (famelie", adrisant"), din incalcarea regulilor gramaticale si a logicii (dupa lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani", intrigi proaste", un popor care nu merge inainte, sta pe loc"), din ticuri, din interferarea nepotrivita a stilurilor (Catavencu este creator in fata lui Pristanda!
), din expresii pleonastice si paradoxuri ale expresiei.