Dacia literara si intreaga miscare ideologica, culturala si literara pe care a generat-o au meritul de a fi pus bazele modernizarii culturii romanesti, intr-o epoca in care intreaga Europa era animata de mari framantari si schimbari pe toate planurile vietii sociale. Daca la inceputul secolului romanii se aflau inca in stadiul gramatical si lingvistic al culturii" (Serban CioculescU), in timp ce in Occident romantismul era in plina expansiune, momentul 1840 marcheaza o schimbare de atitudine radicala, cu radacini in contextul social-politic al momentului. Unitatea nationala era inca un deziderat, nu existau institutii culturale de traditie, limba literara nu era aceeasi, existand diferente specifice celor trei provincii romanesti, astfel incat meritul celor care au incercat sa recupereze decalajul cultural existent este cu atat mai mare.
Desi in epoca erau editate reviste de cultura {Albina romaneasca - la Iasi, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, Curierul romanesc - la Bucuresti, sub conducerea lui
Ion Heliade-Radulescu, Gazeta de Transilvania, cu suplimentul literar Foaie pentru minte, inima si literatura - la Brasov, sub redactia lui George BaritiU), se impunea armonizarea tuturor eforturilor in vederea realizarii unitatii culturale inaintea celei politice. De altfel, Kogalniceanu sublinia acest lucru : in sfarsit talul nostru este realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti".
Prin cele trei numere aparute, revista Dacia literara a reprezentat un adevarat ferment spiritual ce a generat efecte de lunga durata in intreg spatiul sensibilitatii si al gandirii romanesti.
Aparitia ei, in 1840 este salutata de Ion Heliade-Radulescu in paginile Curierului romanesc: Nu putem decat a ne bucura, impreuna cu toata natia, despre dobandirea unei asemenea averi literare. Printr-insa vedem acum curat ca am avut si avem toti romanii aceeasi limba pe care multi din munteni, moldavi si ungureni au vrut s-o faca fasii si s-o imparteasca in atatea fasii mai cate si sate. Ravna si planul d-lui Kogalniceanu este vrednic de toata lauda si recunostinta".
Patru erau idealurile spre care isi indreptau eforturile artizanii culturali ai momentului, reunite in vocea lui Mihail Kogalniceanu, care semneaza Introductia" din primul numar. Primul era crearea unei limbi literare unice si a unei literaturi originale, reprezentative pentru toti romanii. Sursele acestei originalitati nu puteau fi legate decat de -folclorul romanesc, de istoria neamului, de natura si de realitatile social-politice ale timpului. in acest sens, fiecare scriitor si om de cultura si-a adus contributia prin lucrari teoretice de popularizare, prin antologii de poezie populara, prin articole de presa, conferinte sau opere literare care sa verifice prin forma si continut principiile enuntate in articolul--program. Kogalniceanu insusi culege o oratie de nunta si prezinta in detaliu toate ceremoniile, cu simpatia cuvenita. Negruzzi scrie veritabile pagini de proza in care descrie costumele populare romanesti, da exemple de poezii folclorice cu un deceniu inajntea celor culese de Alecsandri, iar Russo deplange moartea trecutului si risipirea in timp a obiceiurilor populare. in Cugetari, el arata: Daca este ca neamul roman sa aiba si el o limba"si o literatura, spiritul public va parasi caile pedantilor si se va indrepta la izvorul adevarat: Iar traditiile si obiceiurile pamantului, unde stau ascunse inca formele si stilul; si, de as fi poet, as culege mitologia romana, care-i frumoasa ca si aceea latina sau greaca; de as fi istoric, as strabate prin toate bordeele sa descopar o amintire sau o rugina de arma; de as fi gramatic, as calatori pe toate malurile romanesti si as culege limba".
Se dorea cu fervoare renuntarea la traduceri si la imitatiile mediocre ale creatiilor din alte literaturi, deoarece, asa cum arata Kogalniceanu, Dorul imitatiei s-au facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos!
Ca sunt numai traductii din alte limbi, si inca si acele de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o literatura". Asa cum arata George Ivascu, Kogalniceanu intelege sa critice abuzurile, nu principiul insusi; era impotriva superficialitatii si a maimutaririi Apusului, nu impotriva preluarii de carti folositoare si idei bune" (George Ivascu, Din istoria criticii si a teoriei literare romanestI).
Scriitorii de la Dacia literara sunt primii care resimt necesitatea criticii literare, o dorinta intemeiata daca avem in vedere multitudinea de texte publicate fara nici un discernamant estetic. Se impunea asadar un filtru al valorii, crearea unui set de principii in functie de care sa fie judecata si apreciata opera de arta. Kogalniceanu anunta o critica nepartinitoare - vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare" -, dand a intelege ca a trecut etapa aprobarilor binevoitoare, a sloganului Scrieti, baieti, numai scrieti!
".
Desi in programul Daciei literare nu apare cuvantul romantic" si nici nu se face aluzie la vreo apartenenta de scoala", acest articol reprezinta manifestul romantismului romanesc. El este sincronic cu acela din Rusia, Spania, Portugalia si din alte tari." (Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, voi. I)
Echipa Daciei constituie prima generatie romaneasca la care decalajul fata de Apus nu se mai simte; pentru ei Europa e un partener de dialog, nu un mit si nu o utopie. Ei isi pun problema A«recuperariiA» in mod lucid, iar solutia la care se opresc, A«a asimilarii selectiveA», corespunde efectiv dublei vocatii a culturii noastre catre 1840: de a calatori pe toate drumurile spiritului fara a inceta sa fie ea insasi, de a-si afirma personalitatea fara a-si vinde sufletul. incat, pentru a spune totul intr-un cuvant, generatia lui Kogalniceanu are meritul de a fi facut romantismul plauzibil constiintei romanesti." (George Ivascu, op.cit.)