Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE despre Sinteze literare



Junimea, societatea literara care a reunit majoritatea spiritelor alese ale culturii romanesti din a doua jumatate a secolului trecut, printre acestia si pe marii nostri scriitori clasici, a luat fiinta la Iasi, in iarna anului 1863 - primavara anului 1864. Fondatorii ei au fost T. Maiorescu, P. P. Carp, I. Negruzzi, V. Pogor si Th. Rosetti. Acestora li s-au alaturat, cu timpul, M. Eminescu, 1. Slavici, I. Creanga, 1. L. Caragiale, N. Culianu, Gh. Racovita, N. Mandrea, N. Burghelea, N. Skelitti, N. Nicoleanu, N. Gane, P. Paicu, I. D. Caragiani, S. Bodnarescu. Th. Serbanescu, Gh. Bengescu-Dabija, M. Pompiliu, V. Burla, A. D. Xenopol, G. Panu. V. Tassu, A. Lambrior, A Naum, V. Conta, T. T. Burada, D. C. Ollanescu-Ascanio etc.

Etapele pe care le-a parcurs Junimea in istoria ei sunt, dupa T. Vianu1, urmatoarele:

- de la intemeiere pana in 1874, cand Maiorescu, devenit ministru, se muta la Bucuresti; in aceasta perioada se elaboreaza principiile sociale si estetice ale Junimii, au loc polemicile cu latinistii, cu adeptii lui Simion Barnutiu, cu Hasdeu si cu revistele din Bucuresti;

- intre 1874 si 1885, cand Junimea tine in continuare sedinte la Iasi, dar si Ia Bucuresti; acum sunt prezentate in cadrul societatii opere, precum Fantana Blan-duziei si Despot Voda de Alecsandri, poeziile lui Eminescu, O noapte furtunoasa de I. L. Caragiale, povestile lui Creanga, opera filosofica a lui V. Conta;

- intre 1885 si 1900, incepand asadar cu anul in care I. Negruzzi se muta la Bucuresti, Junimea si Convorbiri literare desfasurandu-si activitatea in capitala; acum este descoperit Cosbuc, iar Junimea si revista ei iau o configuratie predominant universitara prin colaborarea discipolilor lui Maiorescu, P. P. Negulescu, viitorul profesor de filosofie, Mihail Dragomirescu, viitorul teoretician al literaturii, si Simion Mehedinti, viitorul geograf;



- intre 1900 si 1907, cand sporeste ponderea preocuparilor de istorie si stiintele naturii;

- intre 1907 si 1921, perioada in care "Convorbirile literare" sunt conduse de S. Mehedinti si in care creste interesul pentru studiile filosofice;

- din 1921, revista va fi condusa de istoricul de arta Al. Tzigara-Samurcas si isi va inceta activitatea in 1944.

Perioadele de maxima inflorire sunt cea ieseana si epoca dintre 1874 si 1885.

Tot T. Vianu considera ca trasaturile distinctive ale Junimii constau din spiritul filosofic, spiritul oratoric, gustul clasic si academic, ironia si spiritul critic.

Fata de amplele proiecte culturale, in spirit romantic, ale pasoptistilor. Junimea indemna la o constructie mai echilibrata, constienta de limitele ei si, in spiritul "directiei noi", enuntate de Maiorescu, la o cultura profund nationala, dar deschisa culturii europene. Junimea a creat astfel o orientare care a dominat cu efecte deosebit de benefice spiritul romanesc pana in primele decenii ale secolului nostru, in timp ce "Convorbiri literare" se numara, prin calitatea colaboratorilor si a operelor publicate in ea, printre cele mai importante reviste literare romanesti.



TITU MAIORESCU



Titu Maiorescu s-a nascut la Craiova, la 15 februarie 1840. Tatal sau loan Maiorescu, fiu de taran transilvanean din Bucerdea Granoasa, se numea de fapt Tnfu, dar isi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu Petru Maior. Ioan Maiorescu a fost inspector al scolilor din Oltenia, profesor la Scoala Centrala din Craiova. In timpul revolutiei de la 1848 a stabilit legatura dintre revolutionarii munteni si ardeleni si a activat ca agent al Guvernului provizoriu pe langa Dieta germana din Frankfurt. in acest timp, familia lui, constand din sotia Mana, nascuta Popasu, si cei doi copii, Emilia si Titu, a calatorit la Bucuresti Brasov, Sibiu si Blaj, ramanand mai mult timp la Brasov, unde viitorul critic urmeaza clasa intai a gimnaziului romanesc. Stabilit la Viena, loan Maiorescu scrie in ziarele austriece articole despre romani si redacteaza memorii in legatura cu problema romaneasca. Revenit in tara dupa Unire, a indeplinit functiile de presedinte ai Obstestii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la "Sfantul Sava", director al Eforiei Instructiunii Publice si profesor la Scoala Superioara de Litere din Bucuresti.

in timpul sederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmeaza cursurile Academiei Theresiane. In aceasta perioada incepe redactarea insemnarilor zilnice pe care le va continua pana la sfarsitul vietii si care constituie o pretioasa sursa de cunoastere a omului Maiorescu. insemnarile ni-1 prezinta inca din "adolescenta ca pe un caracter puternic, ambitios si iubitor de ordine, pasionat de cultura si dornic sa se afirme prin capacitatile sale intelectuale in fata colegilor austrieci care provenind adesea din familii aristocratice, il priveau de sus. Succesul pe care ii obtine in 1858 absolvind ca sef de promotie Academia Theresiana reprezinta o incununare a eforturilor sale si a vointei de care daduse dovada.

Graba pe care o manifesta in obtinerea diplomelor universitare (dupa numai un an de studii la Berlin obtine la Giessen doctoratul "magna cum laude" dupa inca un an, licenta in litere si filosofic la Sorbona si, dupa inca un an de studii universitare Ia Paris, licenta in drepT) nu afecteaza seriozitatea pregatirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu acum se pun.

intors in tara la sfarsitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic sa contribuie din toate puterile la inscrierea statului recent format in urma Unirii din 1859 pe fagasul unei vieti culturale si politice de nivel european. in acel moment in care totul era de facut si in care era nevoie de energii proaspete si de oameni de cultura formati in scolile inalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaste la varsta tineretii o ascensiune vertiginoasa, greu sau aproape imposibil de conceput mai tarziu: profesor universitar (la IasI) la 22 de ani, decan la 23 si rector la aceeasi varsta, academician (membru al Societatii Academice RomanE) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar aceasta ascensiune n-a fost mereu lina si nici scutita de grele incercari, precum procesul care i-a fost intentat in urma calomniilor aduse de adversarii sai politici, care atrasesera si suspendarea lui din toate functiile in 1864, pana cand verdictul de achitare din anul urmator avea sa dovedeasca netemeinicia acuzatiilor indreptate impotriva lui.

Anii 60 ai secolului trecut au mai insemnat pentru Maiorescu " prelectiunile populare" (conferinte asupra unor variate probleme de cultura adresate unui public destul de larG), intemeierea Junimii impreuna cu prietenii sai I. Negruzzi, P. Carp, V. Pogor si Th. Rosetti, inceperea activitatii de avocat, directoratul la Scoala Normala "Vasile Lupu" din Iasi, infiintarea, iri 1867, a revistei Convorbiri literare. " , " ,.

Desi perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epoca de implinire a idealurilor pasoptiste, totusi unele accente se schimbasera, conditiile erau altele decat pe vremea tineretii romantice a lui Heliade Radulescu, Alecsandn sau Balcescu. Maiorescu reprezinta noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evolutii naturale, organice si temeinic pregatite, adversar al "formelor fara fond", al caror rechizitoriu il face in articolul din 1868, in contra directiei de astazi in cultura romana, in care condamna introducerea unor institutii imitate dupa cele occidentale si carora nu le corespundea un fond adecvat in mentalitatea, creatia si nivelul de cultura al poporului roman.

inceputurile activitatii de critic literar a lui Maiorescu stau sub semnul aceleiasi despartiri de generatia anterioara. Spre deosebire de anii premergatori revolutiei de la 1848, cand o nevoie acuta de literatura originala il facea pe Heliade Radulescu sa adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri romanesti, deceniul al saptelea al veacului trecut ajunsese sa cunoasca o relativa afluenta de poeti si prozatori, ale caror mijloace artistice erau adesea mult disproportionate fata de idealurile si de pretentiile lor. Se punea acum problema unei selectau a adevaratelor valori pe baza unor criterii estetice si o asemenea sarcina isi asuma Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ actiunea "critica judecatoreasca", intrucat studiile si articolele lui nu analizeaza detaliat opera literara discutata, ci contin mai mult sentinte asupra ei. Acestea se intemeiaza pe o vasta cultura, un gust artistic sigur si pe impresionante intuitii. insusi mentorul Junimii considera acest fel de critica (net afirmativa sau negativA) necesara doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmand ca modalitatile ei de realizare sa se nuanteze mai tarziu, intr-o viata literara in care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic si, implicit, vor fi facut sa sporeasca exigenta publicului.

Aceasta opera de indrumator, de luptator pentru impunerea valorilor avea s-o duca Maiorescu intreaga viata, impartita intre activitatea politica (in care avea sa ajunga pana la functia de prim-ministru, dar si sa piarda un prieten din tinerete, pe P P CarP), universitara (ca profesor a avut si a promovat discipoli de valoarea lui CRadulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade si altiI), de avocat si de critic literar. I s-a reprosat lui Maiorescu faptul ca n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atata cat este, opera lui de critic marcheaza profund una dintre cele mai infloritoare epoci din istoria literaturii romane: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu insusi, este legat de creatia si impunerea in constiinta publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu si altii.

in privinta comportarii, a felului de a fi i s-a reprosat lui Maiorescu raceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiana, care parea sa ascunda un suflet uscat; este celebra in acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: "Cald si frig nu i-a fost nimanui langa dansul". Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii si discipolilor sai, chiar advesarului sau, Dobrogeanu-Gherea, intr-un moment important din viata acestuia, ne revela insa un om de o mare si, in acelasi timp, discreta generozitate. Iar randurile adresate iui Eminescu bolnav, care isi facea scrupule in legatura cu provenienta mijloacelor materiale permitand intretinerea sa la sanatoriul de la Ober-Dobling, dovedesc la Maiorescu o admirabila delicatete



"Vrei sa stii cu ce mijloace esti sustinut deocamdata? Bine, domnule Eminescu, suntem noi asa straini unii de altii? Nu stii d-ta iubirea (daca-mi dai voie sa intrebuintez cuvantul exact, desi este mai tarE), admiratia adeseori entuziasta ce o putinul ce l-ai fi avut.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.