Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC despre Sinteze literare



Mihail Sorbul



Alta directie decit aceea derivind din filonul istoric-fol-cloric, o reprezinta ca inovator in drama cu suport psihologic si etic Mihail Sorbul. Lansat la Convorbiri critice de Mihail Dragomirescu, criticul ii alege si pseudonimul. Dupa alte incercari, la Convorbiri critice (unde a fost secretar de redactiE) i se publicau in 1909 cinci piese : o comedie, Poveste banala (devenita Poveste studenteasca), un poem dramatic, invierea, 6 schita dramatica, Doua credinte, si doua piese cu nucleu semi-istoric. Pretextul de la baza dramei in versuri Saracul popa !

    e o reflectie a lui Mihai Viteazul privind destinul tragic al cardinalului Andrei Bathory. Faptul e privit din perspectiva psihologica. Praznicul calicilor, comedie tragica" in versuri, evoca scenic un legendar ospat, oferit, cu intentii ascunse, infirmilor din cetatea de scaun. Milostenie paradoxala sfirsind cu masacrarea in masa.

Letopiseti e drama unei personalitati de sfirsit de Renastere, moment dupa care istoria Moldovei inregistra o involutie. Hasdeu (ca istoriC), ulterior Sadoveanu si altii au fost impresionati de profilul lui Ion Voda-Armeanul, posibil erou de drama moderna. Comparat cu epigonii din jur, rosi de ambitii, domnitorul reprezinta o vointa exceptionala, actionind intr-o tensiune ce frizeaza sublimul. Mihail Sorbul a retinut ca definitorie fervoarea etica a unui individ-forta, omul dintr-o bucata. Interesul dramatic decurge din opozitia aproape neverosimila a lui Ion Voda fata de oprimarea otomana. Refuzul de a dubla haraciul, la cererea lui Hasne Agasi, emisar al Portii, e vazut de boieri ca absurd. in momentul marilor deci-ziuni, protagonistul dramei devine expresia unei idei unice, acaparatoare, superioritatea armata a otomanilor si tradarea boierilor veliti, neatenuind convingerea. Destinul tragic sta in vointa. Vazut pe aceasta dimensiune, drama eroului se confunda cu drama libertatii. E o paralela, intr-un anumit sens, la noaptea Sfintului Bartolomeu din acelasi moment, reprezentind pe plan religios, in Franta absolutista, drama libertatii de constiinta. Fanatic al unei decizii, Ion Voda are comportamentul unui personaj de tragedie antica.



Stricator al privilegiilor boieresti, neagreat deci, constient de situatie, el simuleaza o perfecta incredere in destinul politic personal. Prin regimul de infricosare", numarul boierilor disidenti a sporit. Unii ii intrevad mazilirea, altii asteapta un conflict cu feciorul Chiajnei, ce-1 surpa zi de zi". Intrigantul Bilae e sigur ca neplata peschesului inseamna razboi, asadar schimbare ; Dinga crede in mintea ori in cugetul viclean", dar si in intrigile feminine. De o ipocrizie rafinata, Cosma Murgu pune in joc limba dulce", fratii Ieremia si Ion Golia utilizeaza acelasi stil duplicitar. Osmanliii sprijiniti de tatari si tradarea lui Ieremia Golia nu modifica, nici in fata catastrofei, cerbicia de caracter a lui Ion Voda, indoielile fiind reprimate, solicitari contradictorii curmindu-se brusc, cuvintul incereind, intr-o sfortare supraumana, sa sugereze miracolul :

Va spun, boieri, si credeti voi fi avina o leae

Din cite osti vazut-am si multe, se-ntelege

Ne-ntrec in stralucire trei sferturi; nu va mint :

Vazui ostiri muiate-n aur si argint.

Dar mestera-n razboaie s-apoi ca virtosie,

Nu-i oaste sa ne-ntreaca si nici ca va sa fie . " intr-o betie de vizionar", eroul, romantic in aceasta postura, ia visul despre o Moldova sloboda" drept realitate inexorabila :

Boieri, nici astazi turcul cu toat-a lui ostire Nu prea se simte-n stare cu mine-a razboire".

Prea aproape de documente, actiunea se fragmenteaza, complicindu-se cu detalii nesemnificative (episoade in Tara Romaneasca, dialogul final cu Dzigala-Zade etC), fapt ce explica intinderea inadmisibil de mare : trei sute de pagini. Stringenta necesara lipsind, personajele cu exceptia citorva nu au relief psihologic. De mentionat, pe linga cele amintite, aparitii ca stolnicul Potcoava, fratele lui Ion Voda, credinciosul Dumbrava, mare vornic, si optimistul Swiercewski, polcovnic al cazacilor. Redusa la numai o treime, drama putea sa se sprijine pe cativa piloni ; din secventele acumulate in Letopiseti tocmai acelea destinate sa aprofundeze psihologia o fac sa treneze. Cin-d asemenea momente exista, figura protagonistului capata relief. In locul unui posedat himeric, simbol al libertatii, se proiecteaza un profil uman, cu un firesc sentiment al relativitatii. O reflectie a celui prins, in fata Iui Ahmed-Pasa, e profund vibranta :

Zidiram o cetate cu mare straduiala, Din framintari si singe facuram tencuiala Ca sa legam mai strasnic moldovenescul zid Ce-o mai ramine-n vremuri ?, Ia, vrun pisar istet Le-o darima cu hula in vrun letopiset Si-apoi apoi uitare ori trista pomenire". (Actul V, scena a VH-A)

Ion Trivale, reticent altminteri, era entuziasmat. Mihail Sorbul stie sa pipaie pina la fund sufletul omenesc, sa-i simta cu mina sigura resorturile intime spre a-1 face sa se agite si sa izbucneasca sub presiunea lor, sa se zvircoleasca" (Cronici literarE). Scena romaneasca va fi regenerata", conchidea criticul, prin reprezentarea Letopisetilor. Exagerarea, evidenta, e scuzabila prin intentia nobila de a incuraja repertoriul original. Fara argumente, G. Topirceanu lansa in Flacara (1914, nr. 38, 40) acuzatia ca drama reia act cu act, scena cu scena", o piesa a unui V. Cosmovici, dramaturg decedat (colaborator la Revista noua) si desenator.

Vocatia dramaturgului e comedia tragica", altceva decit melodrama sau comedia larmoyanta" in care efectele, dozate pe simetrii emotionale decurg din alternante, intr-o succesiune cu mult neprevazut si lovituri de teatru. Prin comedie tragica, Mihail Sorbul intelege o succesiune de situatii ce se intrepatrund pentru a sugera iluzia perfecta a realitatii. Patima rosie (1916) e in acest sens o piesa exceptionala, cu personaje de la interferenta unor medii diferite. Departe de amplificarile suparatoare din Letopiseti, aici totul e de un echilibru desavirsit, de la actiune pina la replica, ritmul neincetinind nici un moment. Meritul fundamental al dramei trebuie raportat insa la psihologie (desi conventionala), reactiile intime fiind disecate cu mare acuitate. Nimic idealizat, nici urma de mister romantic ; un conflict in care suflete dezgolite se expun vederii in ipostaze severe, cinice sau ciudate, daca nu grave. in inteligenta Tofana si in varul ei Sbilt, cu zece ani mai virstnic (ea studenta la litere, el vag student ratat, fara sa fi trecut vreun exameN) vorbeste un glas al singelui. Integrarea lor in ambianta burgheza antebelica pare a fi conforma spiritului epocii ; in realitate, cei doi protagonisti sint niste refractari, cu resorturi psihice curioase.

Studenta saraca, Tofana a fost concubina lui Castris, fiul unui senator, caruia ii e superioara intelectual. La stirea pe care i-o aduce acesta ca senatorul s-a induplecat, dindu-si asentimentul pentru casatorie", tinara reactioneaza sarcastic : Domnul senator Castris catadicseste in sfirsit sa faca mezalianta cu familia Sbilt." Gata sa obtina licenta, Tofana nu mai poate accepta situatia de tolerata, ce s-ar fi perpetuat. Decizia de a lichida compromisul este expresia unei mindrii ultragiate, care, prin explozie neasteptata, trebuia sa biciuiasca aroganta lui Castris. Luciditate ce triumfa, s-ar spune. In fond, e replica unui suflet distins si dominator", cum o defineste Crina, colega de facultate. Tofana vrea sa fie fericita si atita tot". In circumstante similare, Mona din Steaua jara nume de Mihail Sebastian, se justifica identic, insa nu are taria de a se sustrage mediului.

Pe masura ce se succed, faptele arata ca nu logica e forta Tofanei, personaj complex, cu reactiuni imprevizibile. Simpla aparitie a lui Rudy, cuceritor frivol, care a colindat prin toata Europa, afara de Rusia si Peninsula Scandinava", determina schimbari de perspectiva. Aventurierul inlocuise romantica spada cu mandolina, de gitul careia atirna pangiicute multicolore : un Casanova plictisit (nu cred sa fi facut un savant mai multe experiente ca mine asupra aceluiasi subiect"). Evitind tactic femeile culte", care-1 pun in inferioritate, el e in comparatie cu Tofana un personaj comun. Inteligenta Doamna T. din Patul lui Procust de Camil Petrescu e anticipata aici prin Tofana, iar modernul Fred prin Rudy, care,, hotarit sa-si schimbe modul de viata, intentioneaza sa devina reporter la o gazeta de limba franceza. Dar analogiile se opresc la atita. Dominata pina atunci, Tofana, trufasa" in fond, presupune ca Rudy i-ar oferi materialul pe care sa-1 modeleze. Eroare psihologica, deoarece acesta nu e de acord cu ideea unei casatorii tutela (Numai intr-un singur caz : sa ne schimbam sexul").

De eiteva ori aventurierul pronunta termenul reabilitare ;, am venit in tara, adica la Bucuresti, ca sa ma reabilitez sufleteste". E hotarirea impartasita Crinei, a carei ingenuitate il urmareste. La ultima intilnire, in camera Crinei (act cu substrat psihologic insidioS) erotismul Tofanei e complicat cu elemente de posesiune. in Tofana, geloasa, izbucneste un suflet de stapin vexat :

TOFANA : Stii de ce te-am adus aici ? Nu esti curios ? Vreau sa te roa pentru casatoria noastra. (Lui Rudy ii scapa un gest de negatiE).

(autoritara) : Casatoria noastra trebuie sa se faca !

    Ma-nte-legi c-o vreau ? !

    O vreau cu pretul oricarei jertfe Te-at infiltrat in singele meu. Nu mai pot fara tine.

RUDY : Iar eu, Tofano, te rog la rindul meu sa renunti!

    E cu ne- putinta ceea ce vrei. Casatoria aceasta este o imposibilitate TOFANA : De ce ?

RUDY : Fiindca dorinta mea de reabilitare se bate cap in cap cit firea ta patimasa. Tu ai nevoie de un om cum e Castris , reintoarce-te la dinsul; eu am nevoie de Crina, de inceputul ei de viata, caci numai asa imi pot reincepe eu viata. Daca ma iubesti, fa jertfa aceasta, renunta la mine. Te asigur ca nu pierzi."

Pe marginea faptelor, cinicul Sbilt, mai mult obraznic oecit spiritual" (cum conchide RudY), emite observatii in care blazarea se uneste cu paradoxul. Lenes, betiv, cugetind" de doisprezece ani la un op monumental", tot de atitia ani pazind universitatea", el e un original negativ", geniu pustiu", de un scepticism negru. Demonul paradoxului faoe din el un fel de damnat grotesc, filozof nu lipsit de inteligenta, caustic in maniera lui Bernard Shaw. in realitate, modelul sigur al eroului e Geniul", individ sarcastic din Cadavrul viu de Tolstoi, mentor tragic al lui Protasov. Pentru Sbilt, Rudy e un dobitoc frumos", Castris un dobitoc sadea", el insusi autocalificindu-se drept dobitoc inteligent". Cind nu se exprima in aforisme, limbajul lui Sbilt ia un aer de profet nihilist, generalizind superficial ideea ca oamenii sint rai". Degradat moral, eroul nu parvine sa observe resorturile raului si marginile lui, concluzia tinind de domeniul comod al fatalismului : Nimeni dintre oameni nu-i vinovat ca-n loc de adevar scuipa o minciuna, ca-n loc sa dea, fura, iar in loc sa imbratiseze pe aproapele sau il sugruma Sintem toti bolnavi Tot pamintul asta e un spital, daca nu cumva un urias asezamint de sanatate !

   ". Bazele societatii fiind rele, remediul propus e sinuciderea, modalitate de a distruge germenul degenerarii rasei omenesti". Divagatiile lui Sbilt nu sint ridicole, ci profund triste in dezorientarea lor :

Cartea mea Lumea noua!

    Sint incredintat ca nu-mi este dat sa-mi scriu opera mea eu condeiul, ci cu fapta Trebuie sa plecam in lume si sa propagam sinuciderea".

Cu revolverul procurat de Sbilt, (exact cum Geniul" din Cadavrul viu ii furniza un revolver lui ProtasoV), Tofana impusca pe Rudy in camera Crinei. Scena e magistrala. Tofana trece de la gingasie la sarcasm cu o repeziciune extraordinara, exploatind orice gest. Ideea de a-1 face pe flusturatec" sa aiba relatii cu ea chiar in patul Crinei (care-i cedase Tofanei camerA) are in ea ceva bolnavicios, razbunarea vizind deopotriva pe Rudy si Crina.

Personaje amorfe, Crina si Castris sint in piesa reversul Tofanei, Medee moderna, cu trasaturi puternice. Cuminte, caligrafica, Crina e de parere ca acesteia ii lipseste masura". De partea Tofanei, Sbilt insa deplinge placiditatea Crinei, facind elogiul caracterelor tari, ce trec peste marginile firii omenesti si merg pina la capatul drumului". in psihologia profunda a Tofanei e ceva tenebros, poate in legatura ereditara cu hingherul Haralambie Sbilt, bunicul. Paradoxalul Sbilt-junior vine cu o explicatie stranie, vazind in conduita ei un blestem al singelui in general :

Nu revolverul face sa curga singele, ci insusi singele e varsator de singe. Asta sa vede din pricina ca se aduna prea mult la inima si la creier. In medicina se numeste congestie, iar popular, patima. Patima rosie, fetita !

   "

Din momentul dramatic al ocuparii capitalei de trupele Keizerului, in primul razboi mondial, dramaturgul retine citeva situatii, racordate intr-o alta comedie tragica", Dezertorul (1917). Personaj din mediul periferic, cu un vocabular pitoresc vulgar, Silvestru Trandafir zis si Piele-groasa, sergent mobilizat, paraseste frontul pentru a se incredinta de fidelitatea Arctici, sotia sa. Banuiala cu temei. In casa lui s-a instalat in cvartir" locotenentul Gottfried Schwalbe din armata de ocupatie, ex-reprezentant al unei fabrici de masini agricole la Bucuresti si probabil informator secret. Cum inainte insistentele acestuia pe linga Aretia au intimpinat rezistenta, acum el are in vedere situatia exceptionala. Impresionata de raritatile gastronomice oferite de Schwalbe, mama Aretiei isi indeamna fiica sa lase farafasticurile". Piesa abunda in situatii senzationale. Iata-1 pe ofiter gata sa recurga la violenta pentru a abuza de Aretia, aureolata de un ,,farmec tragic". Din camera alaturata apare Silvestru, lovitura de teatru. Dialogul Silvestru Schwalbe, rezumind conflictul pe planul larg al razboiului, releva o situatie-limita. Dezertorul ,,jaluz" e in acelasi timp o expresie a sentimentului colectiv de revolta »

SILVESTRU : Si acum sa ne inconversam si noi putintel.

SCHWALBE : Cu dezertorii nu discut, li arestez.

SILVESTRU : Ia asculta, ma Schwalbe, cu mine ti-ai gasit tu sa te fandosesti ?

SCHWALBE : Iesi afara !

   

SILVESTRU : Din casa mea ? (Schwalbe da sa ia revolverul de pe masa, dar Silvestru i-o ia inaintE). Fara scule, neam-tule, ce naiba !

   

Pentru a o pune in siguranta pe Aretia, trimitind-o cu soacra in voia lor", Silvestru e gata sa se constituie prizonier, dar Schwalbe nu accepta conditii". Suprimindu-1, Silvestru stie ca altii ar trebui sa suporte consecintele, ocupantii avind cu ei formatii punitive (StraffexpeclitioN). Hota-rirea de a se preda primei patrule germane e nezdruncinata, detaliu moral ce destrama grotescul pentru a investi eroul cu o noblete de caracter demna de simpatie. Sentimental si violent, eroul se explica, adresindu-se lui Lica Chitaristul : Or sa ma duca nemtii in fata judecatorilor lor, te pomenesti chiar in fata lui Machenson. Si unde le voi trinti o A«grijanieA» da alea d-ale noastre Ei !

    sa stie si ei ca au dat peste un roman sadea Asa mizilic nu capeti in fitece zi, ma frate Lica !

    Si miaii zici sa ma mai ascund !

    Pentru ce !

    Ca sa-mi lungesc boala cu cilcva zile ? Sa-mi fie rusine de mine si sa scuip oglinda in care m-as privi ? Ori sa cada banuiala ca un tivil ar fi omorit pe Schwalbe, pentru ca nemtii sa dea foc Bucurestilor, sau sa bombardeze mahalaua noastra ? Apoi face pielea lui Schwalbe macar cit piciorul tau beteag ? Asta nu !

    I-as face prea mare parada spionului asta, care ne vindea scump masini de secerat si-n schimb ne cumpara pa noi pa nimica toata" (actul III, scena a IlI-A).

Reactiilor de jaluz" oare-si tine femeia cu pumnii", le succede o duiosie de fiinta nefericita. Violentul Silvestru Trandafir e un sentimental cu accente de inocenta si mentalitate de fatalist.

Catran mi-e inima ii spune el Aretiei inainte de a cadea sub gloante catran, Aretio neica !

    Ne-au nascuiara parintii pacatosi si noi suferim intr-o clipa ceea ce sufera un cremenal in douazeci de ani de ocna, Aretio neica, Aretio !

   ."

E mahalaua din care descinde ulterior Domnisoara Nasta-sia de G. M. Zamfirescu. Alte comedii tragice, Prapastia (1920) si A doua tinerete (1922) sint tributare unor clisee dramatice din teatrul francez (Bernstein, Hervieu, Porto-RichE). Prapastia, cu actiune extrem de complicata, vizind cazuri psihologice morbide, sta sub influenta lui Henri Bataille. In comediile propriu-zise, Coriolan Secundus, Razbunarea, Durnoaia Dracul (Neurastenia cuconului DumitrachE), Baronul cu tipuri de la inceputul secolului, constructia, ingenioasa din punct de vedere scenic, nu se soldeaza cu personaje memorabile. Lucrari de dimensiuni modeste, nu fara concesii gestului facil, piesele respective nu ating nivelul Patimii rosii. Mihail Sorbul e insa un dramaturg de valoare indiscutabila, poate cel mai interesant din epoca antebelica.

Pina in 1909, Mihail Sorbul (n. Botosani, 16/29 oct. 1885 1967) semna cu numele real, Mihail Smolsky. Studiile juridice si cele de conservator sint abandonate succesiv in primul an. Emil Girleanu, director al Teatrului National din Craiova i-a acceptat pentru cea dintii reprezentare drama Saracul popa !

    A colaborat la Convorbiri critice, Noua revista romana, Rampa, Facla, Tara noua. Cu Liviu Rebreanu a condus sap-taminalul Scena (1910 1911). Dupa razboi redacta Sagetatorul »(1921 1922), saptaminal pentru apararea culturii romanesti", cu colaborarea lui M. Dragomirescu, Al. Cazaban, Cor-neliu Moldovanu, Carol Ardeleanu. intreprinde acum dramatizari dupa opere epice : Don Quijote de la Mancha dupa Cervantes (1924), Ion, dupa romanul lui Liviu Rebreanu (1932), Neamul Soimarestilor, dupa M. Sadoveanu (1934).

Superficiala sau de aspect senzational, proza lui M. Sorbul include romanele O iubesti ? (1933), Adevarul si numai adevarul (roman politisT), Mingiierile panterei (1934) si nuvele, Glasul nevesti-mi (1938). Dupa al doilea razboi mondial a publicat nuvela Miting, de aspect social (1949).

VOLUME: Eroii nostri, piesa in 4 acte, Buc, Eminescu", 1906 (semnat: M. SmolskI) ; Vint de primavara, piesa intr-un act, in Convorbiri critice, II, 1908, nr. 11 ; Letopiseti, drama istorica in 5 acte, Buc, Noua revista romana, 1914; Patima rosie, comedie tragica in 3 a- acte, Buc, H. Steinberg, 1916 ; Saracul popa !

   , episod dramatic intr-un net, Praznicul calicilor, comedie intr-un act, Buc, H. Steinberg, 1916 ; Razbunarea, piesa in 4 acte, Buc I. Branisteanu, 1918 ; Dezertorul, comedie tragica in 3 acte, Buc. Alcalay", 1919; Prapastia, drama in 4 acte, Buc, Casa Scoalelor", 1921 ; A doua tinerete, comedie tragica in 3 acte, Buc. Cultura nationala", 1922 ; Don Quijote de la Mancha, comedie tragica in 4 acte, Buc, Casa scoalelor", 1925 (dupa CervanteS) ; Coriolan Secundus, piesa, repr. T. N.., stag. 1928 1929; Dracul, piesa in 2 acte, repr. T. N. stag. 1931 1932, publ. in Viata romaneasca, XXIV, 1932, nr. 7 8 si 9 12, voi. Buc. 1935; Ion dupa romanul lui L. Rebreanu, piesa in 16 tablouri, Buc Cartea romaneasca", 1935 ; M. Sadoveanu si M. Sorbul, Neamul Soimarestilor, piesa, repr. T. N. stag, 1934 1935 O iubesti !

   , roman, Buc. Cartea romaneasca", 1933; Mingiierile panterei, roman, Buc Adevarul" 1935; Durnoaia, comedie, 1937 ; Baronul, comedie, 1940 ; Teatru, voi. I II, Buc. E.S.P.L.A., 1956, studiu introductiv de Florin Tornea ; Teatru, Buc. E.P.L., (B.p.t.) 1956, prefata de D. Micu.

Cum am scris Patima rosie ?", in Romania literara I, 1932, nr. 18 ; Cum am scris Dezertorul" ?, in Luceafarul, IV, 1961, nr. 20 (79).

REFERINTE: G. Topirceanu, Letopiseti ori Reminiscente, in Flacara, III, 1914, nr. 38; Inlr-o chestie marunta Reminiscente" ori Letopiseti", in Flacara, III, 1914, nr. 40; G. Ibraileanu, Patima rosie, in Note si impresii, Iasi, Viata romaneasca", 1920; E. Lovinescu, Dezertorul, in Critice, voi. III, Ancora" 1927 ; Patima rosie in Critice, voi. IV, Ancora", 1928 ; Perpessicius, Don Quijote de la Mancha, Patima rosie. in Opere, voi. II, Mentiuni critice, Buc, E.P.L., 1967 ; Tudor Vianu, Teatrul lui Mihail Sorbul in Gazeta literara, 1956, nr. 52 (repr* tn Jurnal, Buc, E.P.L., 1961.



Caton Theodorian

La saisprezece ani, Caton Theodorian debuta la Literatorul (1893) cu versuri si proza, alaturindu-se apoi publicatiilor samanatoriste (Samanatorul, Ramuri, LuceafaruL) ca autor de schite si nuvele. Tipari si un roman, Singele Solovenilor (1908), care nu marca vreun progres la evolutia genului. Proza din Calea sufletului (1909) si La masa calicului (1911), fundamental narativa, vehiculeaza tipuri si episoade ce nu depasesc cadrele schitelor lui N. N. Beldiceanu si Ion Gorun, insa cu mai multa verva. Idilicul alterneaza in La masa calicului cu trivialul; scenelor de duiosie le succede cite un moment umoristic; paralel cu figuri de mica provincie si slujbasi marunti apar tipuri de detracati bucuresteni. in ciuda rezistentei initiale, o baba saraca, nedoritoare de oaspeti, consimte, gratie abilitatii unui taran, sa dea gazduire si hrana unor vinatori surprinsi de viscol (La masa caliculuI). Un aprod de tribunal, vaduv, vine sa-si vada fiica bolnava pe care o creste o spalatoreasa. Pentru a-i oferi o masa mai buna, sacrifica un pui de bibilica de care fetita se atasase. Cind Izadia afla de sfir-situl paserii, se stinge (BibilicA). Un pscudo-savant, preocupat de urmarirea unor fenomene", isi neglijeaza sotia, care, resemnata, se consoleaza cu un amic (FenomenuL). intr-un anturaj bucurestean frivol (Paradisul iubiriI) un tinar neexperimentat cunoaste existenta femeilor usoare. in astfel de episoade, Ilarie Chendi gasea o forta serioasa", verva multa", chiar si culoare vie de analist". Capacitate de a sesiza exista, insa scriitorul e lipsit de anvergura. Faptele se consuma aproape anecdotic, desi stilul vioi se impiedica in detalii si dantele. Activ fu prozatorul la Flacara. Volumele Povestea unei odai (1914), cu ecouri din Celiov si Bratescu-Voinesti, si Cum plinge Zinica apartin acestei etape. Cu intriga sadoveniana, cum s-a observat de la aparitie, romanul Singele Solovenilor se desfasoara in directia observatiei etico-sociale. Fiul mosierului Murat, Andrei a-  slabanog, taciturn si impulsiv, intors de la Paris cu diploma de doctor in drept, e un tip epuizat, singe din singele Iritii", singe de Solovean". Mitrut, barbat ager, fiu nelegitim si sluga la curte (situatia din Fratii de SadoveanU) continua caracterul Muratilor, de care batrinul era mindru. infruntarea surda intre cei doi se in :heic tragic. Andrei abuzind de sotia lui Mitrut, acesta isi curma zilele Acestea sint, in esenta, faptele. Pentru a crea caractere profunde, Caton Theodorian nu dispune de imaginatie psihologica.

Nici dramaturgia, careia i se consacra in a doua parte a vietii, nu impune un creator puternic. Elena Boldur din Ziua din urma (1912), drama intr-un act, a decis sa puna sub control juridic pe fiul ei Paul, descompus moral. intr-o altercatie cu un alt frate, pistolul lui Paul se descarca involuntar, lovind pe un al treilea, Petre, bolnav de oftica. Pentru a salva pe ucigas, mama, zdrobita, explica autoritatilor ca bolnavul s-a sinucis. Problema perpetuarii numelui, la un batrin caruia fiul unic ii murise, genereaza in comedia Bujorestii (1915) situatii neobisnuite. Locul boierului Murat il detine aici batrinul Fotin Bujorescu, de stirpe gorjeana, inclinat sa dea pe Olga, fiica sa, dupa un tinar cu cariera frumoasa", dar de origine comuna. Cind fiul (care fusese un viveuR) ii moare, boierul isi retrage asentimentul dat ofiterului Matei Carbuneanu. Copilul meu avea sa-mi dea nepoti de Bujoresti, de la el. asteptam urmasii, nu de la dumneata. Acuma s-au schimbat lucrurile". Problema, la un batrin de pe la 1880, cu structura veche, se abate de laA» solutiile tipice, prin aceasta comedia beneficiind de situatii inedite. Maniac simpatic, pe Fotin Bujorescu nu-1 nelinisteste inrudirea cu cineva dintr-o categorie inferioara (cum se intimpla in Suflete tari de Camil PetrescU) ci o idee exprimata simplist. Anume, ca prezenta patronimicului Bujorescu, prin lantul prezumtiv de urmasi, e o datorie etica. A o ignora i se pare un fel de sacrilegiu, impietate fata de sirul de Bujoresti de pina la el, care i-au transmis nu atit orgoliul castei (desi exista si acestA), cit al numelui : Am avere care vroi sa stiu cui o las si nadajduiam sa-mi vad numele purtat mai inainte de copiii copiilor mei, in vecii vecilor". La un moment dat, batrinul se automistifica, imaginind un compromis : ii propune lui Carbuneanu sa accepte numele de Bujorescu. Dar acesta opunindu-se, ginere ii devine un spiter de la Husi, care, intimplator, se numea Bujorescu. Scena in care, la sugestia lui Fotin Bujorescu, Olga se ofera sa-i fie sotie e de un echilibru comic desavirsit :

OLGA : Astept din gura dumitale cuvintele pe care trebuie sa le rosteasca un om onorabil.

AMOS : Nici nu sint altfel, domnisoara!

    Va puteti interesa la Husi Sint un om cumsecade, si tocmai de aceea, desi eu n-am crestere mare, nu stiu cum v-as putea spune dumneavoastra

OLGA : nerabdatoare : Te rog, domnule Amos, vorbeste-mi deschis.

AMOS : De cum sa spun ? Eu dar poate sa ma fi inselat, din putinul ce mi-a spus tatal dumneavoastra, am dedus ca ar fi vorba de vreo fata care a pacatuit () Ma rog sa scuzati, daca n-am stiut cum sa ma exprim mai frumos !

   

OLGA rasuflind : Ah!

    (hotaritA). Ei bine, te-ai inselat domnule Amos. Nu e cum ai banuit dumneata. Na. Fata pe care vrea sa ti-o dea tatal meu, iacat-o : eu sint.

AMOS : Vai de mine !

    Cum se poate ? (Se da inapoI). Nu se poate 1 De data aceasta dumneavpastra faceti o mare gresala.

OLGA : Domnule Amos Bujorescu, eu sint viitoarea dumitale sotie.



Casatoria de convenienta, bizara in fond, ia totusi un curs fericit, Olga fiind cucerita de ingenuitatea farmacistului. Piesa se bazeaza pe o rasturnare a situatiilor. De o parte o femeie voluntara, cu initiative, de alta un sot gingas, de o naivitate incintatoare. Femeia nu-si schimba numele prin actul matrimonial. Olga e un spirit emancipat, Amos un descendent din comedia secolului al saptesprezecelea. Pina si profesia de spiter si ticurile profesionale (citarea florilor cu numele lor in latinestE) par a evolua in maniera molieresca modernizata.

Comedia inimii (1919) marcheaza o cadem Din piesele ulterioare, Nevestele domnului Plesu (1921), Greseala lui Dumnezeu (1926), Jucarii sfarimate (1936), numai Stapina (1923) se ridica la un nivel onorabil. Latura sociala determina un conflict psihologic, suficient de intens in precipitarea lui pentru a deveni o drama ; cu destule episoade epice pentru a fi adecvat unui roman. Hortenia Papadat-Bengescu ar fi scos din acelasi conflict un roman cu zeci de perspective. Constrins de o ipoteca, boierul Balas si-a dat fiica lui Stoica Breazu, salvatorul, fost intii ingrijitor, apoi arendas al mosiei. Casatorie bazata pe o situatie falsa. In fata Teclei (StapinA), barbatul pastreaza complexe de inferioritate : Din stapina mi-a devenit sotie". Mezalianta trebuie sa se opreasca aici, caci pentru fiica ei, stapina are in vedere pe Grigore Zotescu, boier si ruda. in realitate, Zotescu e un fost amant al Teclei. Sfidatoare si imorala, femeia trebuie sa abandoneze rebarbativul proiect. Printr-un paralelism de situatii ce se repeta, Dida urmeaza la rindul ei pe un tinar de conditie modesta, fiu al noului administrator.



VOLUME: Petale, Buc, 1891; Prima durere, Buc, 1906 ; Singele Solovenilor, roman, -Buc, Minerva", 1908; Calea sufletului, nuvele si schite, Buc, Minerva", 1909 ; La masa calicului, nuvele si schite, Buc, 1911; Povestea unei odai, nuvele si schite Buc, Flacara", 1914 ; Cum plinge Zinica, schite si povestiri, Buc. Bibi pt. toti, nr. 889, Ziua din urma, drama intr-un act, in Noua revista romana", XIII, 19X2, nr. 8 9; Bujorestii, comedie, in 4 acte, Buc, Minerva", 1916; Comedia inimii, piesa in 3 acte, reprez. T. N. stagiunea 1919 1920; Nevestele domnului Plesu, comedie in 3 acte, Buc, Viata romaneasca", 1921 ; Stapina, piesa reprez., T. N. stagiunea 1922 1923, Buc. Casa scoalelor" ; Greseala lui Dumnezeu, piesa reprez. T. N. stagiunea 1926 1927, Buc, Societatea autorilor dramatici romani, 1929; Jucarii sfarimate, piesa reprez. T. N., stagiunea 1936 1937.

REFERINTE : N. lor ga (despre Prima durerE) in Samanatorul, V, 1906. nr. 27 ; Izabela Sadoveanu (despre Singele SoloveniloR), in Viata romaneasca, IX, 1908, Ilarie Chendi (despre La masa caliculuI) in Schite de critica literara, 1924; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, voi. IV, Evolutia prozei literare, Buc, Ancora", 1928; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1900 1937, Buc, Socec", 1937 ; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc. F.P.L.A., 1941; Perpessicius (despre StapinA), in Opere, voi. II, Mentiuni critice, E.P.L., 1967.



A. de Herz

Dupa citeva drame (Domnita Ruxandra, Floare de nalba, Cind ochii plinG), A. de Herz se orienta, nu fara succes de public, spre o comedie spumoasa, de amuzament. Ca licean, Herz imita pe Davila si Ibsen. Despre Noaptea invierii (1909), prima piesa jucata la Teatrul National, E. Lovinescu afirma ca include reminiscente" din De peste prag, drama nejucata a criticului. Autorul de comedii ia sugestii din teatrul bulevardier francez. in Burnita s-a remarcat modelul Henri Ba-taille. Nici in Paianjenul (1913) observatia nu se autonomizeaza, ideea descinzind, dupa E. Lovinescu, din II Perjetto amore de Roberto Bracco. intr-o statiune climaterica, pe timp ploios, citeva perechi de vilegiaturisti se distreaza comentind comportamentul frivol al unei tinere, Mira Daianu. Vaduva, aceasta practica un snobism sui-generis, vrind sa treaca, in ochii curiosilor, drept o demimonda. Imaginatia lucrind, cunoscutii se intrec in inventii pe seama relatiilor dintre Mira (paianjenul") si Florini. Acesta, realmente indragostit, se duce in zori, dupa un bal, la casa Mirei pentru a-i descoperi un amant. Vaduva capricioasa e singura. Mircea Florini ramine si afla stupefiat ca Mira e fecioara. Cu primul sot, putred din pricina vietii care o ducea", nu convietuise decit o luna, caci acesta, bolnav, muri. Asadar aparenta de paianjen" care atrage victimele in plasa e curata mistificare. Remarcabila ca dialog, nu lipsit de spirit, comedia ramine in privinta definirii caracterelor o incercare minora.

Alta comedie, Bunicul (1913) trecu neobservata. Cuceritorul (1914) repeta formula din Paianjenul. Dimitrie Bran-comir (cuceritorul") e un Don Juan obosit. Dupa numeroase aventuri, se simte atras de o vaduva onesta, Adina, care, pentru a-i verifica atitudinea, lasa vorba ca pleaca in strainatate. Truc clasic. Devenit gelos cuceritorul" suspecteaza de amestec pe un amic, Serban Ritorini, care asalteaza cu atentiile sale pe Adina. Femeia nu are incredere in Brancomir, dar e cucerita de farmecul lui. Cind acesta iese din competitie, Serban spera. Adina ii declara ca, dupa Brancomir, nu mai poate iubi pe nimeni. Nimic nu depaseste, ca problematica, interesul de moment, productiile de acest gen stind sub semnul frivolitatii.

Dramaturgul (n. Bucuresti, 15 dec. 1887 10 martie 1936) era fiul lui Edgar si al Mariei de Herz. Ca licean, a debutat in 1906 la Samanatorul, cu versuri, iar anul urmator, citiva colegi ii jucau drama Domnita Ruxandra. Abandonind scoala militara din Iasi, absolvi cursurile Facultatii de litere din Bucuresti. Colaborator la reviste felurite (Convorbiri literare, Viata romaneasca, Viata noua, Convorbiri critice, FlacarA) nu s-a fixat la nici o grupare. Dupa ce a publicat la Scena lui Rebreanu-Sorbul, A. de Herz infiinta o alta revista cu acest titlu (1917 1918). Din 1920 a condus pina in 1924 saptaminalul Adevarul literar.

VOLUME: Domnita Ruxandra, drama istorica, Buc. 1917 (pseud. Dinu Ramura), Floare de nalba, drama in 3 acte, 1908 ; Noaptea invierii, piesa in 3 acte, 1909 ; Cind ochii pling, drama intr-un act, Cra-iova, 1911; Paianjenul, comedie in 3 acte, Buc, 1913 ; Bunicul, comedie in 3 acte, 1913; Cuceritorul, comedie in 3 acte, 1914 ; Sorana, piesa in 3 acte, 1916 (in colab. cu Bratescu-VoinestI) ; Valul de pe ochi, comedie intr-un act 1918; Margelus, comedie in 3 acte, 1921 ; Seful garii (schita), Buc, Bibi. Dimineata" 1924 ; Seara pierduta, comedie intr-un act, 1925; Aripi frinte, drama istorica, f. a.

REFERINTE: E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane 1900 1937, Buc, Socec", 1937; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc, F.P.L.A., 1941.



V. Al. Jean

Putin perseverent, V. Al. Jean (n. Turnu-Magurele, 16 dec. 1881) are calitati de dramaturg, dind citeva comedii intr-un act de o fluenta a dialogului remarcabila. Comedioara Ce stia satul ? (1912) e transpunerea scenica in maniera Musset a dictonului romanesc, dar cu o interpretare ce aminteste mai mult proverbul a trompeur trompeur et demi". Un sot, Marineanu, in curs de divort, nu are probe suficiente de acuzare, iar femeia nu recunoaste nimic. Recurge la un truc, anuntind-o ca actul de divort a fost transcris. In fata faptului implinit, sotia ii expune fara reticente adevarul, dezvaluindu-i aventurile. in Lacrima (1921) umorul cade in patetism. Un avocat, Enescu, afla de o eroare judiciara din timpul activitatii sale de procuror. Destainuirea Leliei Mihailescu, fosta martora, si reactia avocatului imping lucrurile spre melodrama.

Dupa studii universitare la Paris, V. Al. Jean (ValjeaN) fu magistrat, avocat si director general al teatrelor. Subt numele ocnasului Valjean (noteaza Tudor ArghezI) se ascunde, din cochetarie, un magistrat din Bucuresti il cheama I. Vasi-lescu si calca pe toata talpa. Are ochelari si fata larga" (Viata rom. 1912, nr. 1).

VOLUME; Ce stia satul ?, piesa repr. T. N., stag. 1912 1913 (Buc. Casa scoalelor"); Nodul gordian, comedie, repr. T. N,, stag. 1920 1921; Lacrima, piesa repr. T. N. stag. 1932 1933; Generatia de sacrificiu, comedie in 3 acte si 4 tablouri, repr. T. N., stag. 1935 1936 (Buc. Vremea", 1935); Teatru, Buc, f. a.

REFERINTE: E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1900 1937, Buc, Socec", 1937.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.