Reputat exeget al domeniului sf (cartea sa de sinteza Literatura S.F., din 1980, a devenit un titlu "clasic" in bibliografia "genului"), Florin Manolescu isi face debutul si ca prozator sf, cu volumul Misterul camerei inchise. Noua povestiri incredibile (Editura Humanitas, 2002). O coerenta simetrie il conduce pe autor, care-si incepuse periplul auctorial prin a examina Poezia criticilor (1971), sa acosteze, dupa o navigatie de trei decenii, la limanul a ceea ce s-ar putea numi "proza criticilor", pe care-o ilustreaza cu dezinvoltura si stralucire in cele "noua povestiri incredibile" din volumul recent aparut. Subtitlul trimite subtextual, dar fara dubiu, la cele doua volume de Istorii insolite semnate, cu doua decenii in urma (1980, 1986), de Ovid S.Crohmalniceanu: la fel de nescontate, la data aparitiei, ca si acelea, "povestirile incredibile" ale lui Florin Manolescu se dovedesc a fi, intr-adevar, intru totul congenere si convalorice precedentului stabilit de un alt fantast profesor de literatura care, dupa ce-a ajuns sa cunoasca la perfectie uneltele altora (ale scriitorilor, desiguR), se decide pe neasteptate sa puna si el mana pe ele ("Anch io sono pittore") si "sa dea" exegeza pe "creatie". Figura nu lipsita de pitoresc, profesorul erudit si sobru care din cand in cand se amuza sa puna subit mana pe "le violon d Ingres", luandu-si prin surprindere auditoriul, incepe asadar sa fie vazut tot mai des in ultima vreme si pe la noi (la alte "case mai mari" e de mult "de-ai casei"): o dovada, poate, ca nici fatidica "lege a porcariei universale" (edictata de Ovid S.Crohmalniceanu si invocata si de Florin Manolescu, in povestirea CalifaT) nu e chiar de tot inexorabila O dovada, oricum, ca "atunci cand a murit, Ceausescu nu a luat cu el in mormant si SF-ul romanesc", cum s-a spus (Cristian Tudor PopescU). Dezinvolt si familiar cu tot ce apartine domeniului atat de bine cunoscut, exegetul devenit ficior, stiintifictor, abordeaza firesc, abil si ingenios, "teme si motive" consacrate in sdence-fiction, "specii" si "personaje tematice", "obiecte SF" si gadget-uri etc, carora stie sa le gaseasca laturi inedite, neabordate de altii inaintea lui, si sa le lumineze astfel din unghiuri inca neincercate, sa le "insoliteze".
"Ce-i asta, SF? Atunci nu-i bun!
" "Efectiv, totusi, e o carte buna." "Atunci nu-i SF!
"
Anecdota, ras-cunoscuta de decenii pe alte meridiane, "la case mai mari", se vede ca spune ea ceva, de vreme ce se repeta imperturbabil acum la noi, ca "intampinare critica" la volumul recent aparut al lui Florin Manolescu. "Povestirile nu sunt SF-uri propriu-zise", declara ritos, fara umbra vreunui dubiu, cronicarul Romaniei literare (Luminita Marcu, in nr. 9/2002), "pentru ca nu vom descoperi in ele nid nave spatiale sofisticate, nid planete necunoscute, [nid] recuzita literaturii de gen.
Nid nu, ce-i drept. Dar vom "descoperi", daca stim sa vedem si sa pricepem ce-am vazut, "paradoxurile timpului", confruntarea cu "alienii", ucronia sau "istoria alternativa", alte si alte "teme" si "motive" al caror potential generator de "sense of wonder" nu altundeva decat tocmai in sdence-fiction a fost "descoperit" si pus in valoare. Vom descoperi astfel, ingenios si frapant "insolitate", in povestiri precum Califat sau Pariul. O poveste jnra cap si fara coada, "paradoxurile timpului" pe care nicaieri altundeva decat in sdence-fiction nu le putem afla atat de uluitor articulate logic si-atat de delectabil intrupate estetic, incat s-a putut spune (Malcolm J.EdwardS) ca ele A«constituie un echivalent, in plan sf, al romanelor politiste pe tema crimei comise intr-o camera incuiata pe dinauntruA» ("the locked-room mystery"). Nu intamplator asadar, s-ar zice, povestirea care da titlul volumului chiar asa se si numeste, Misterul camerei inchise, numai ca aid pe prim plan atrage atentia altceva: acel frison de "sense of wonder" ce iradiaza din confruntarea cu "alienii", considerata de multi a fi tema centrala in sdence-fiction. Nu e inutil, poate, a preciza ca "alierii" omului si omenirii pot fi nu doar conventionalii "extraterestri", dar si, ca aid, foarte terestre colonii de furnid ("intraterestrii", cu cu cuvant al scriitorului francez Bernard Werber, ale carui doua recente romane pe aceasta veche tema, inaugurata inca de H.G.Wells, a furnicilor ca inteligente aliene, au fost prompt traduse si in romanestE). Retrase in musuroaiele lor literalmente subterane (sub-terranE) si la adapostul ordinului lor de dimensiuni impracticabile omului, sustrase astfel vigilentei umane, ermetic inchise in alienitatea lor ireductibila si alarmanta (cel putin pentru scriitorii de sdence-fictioN) - furnicile se pot dovedi mai inteligente si mai efidente decat omul in lupta pentru supravietuire si pentru suprematia asupra planetei:
A«Exact in timpul de care am nevoie pentru a formula aceasa ipotezaA», spune un personaj al povestirii lui Florin Manolescu, A«pe planeta noastra se nasc 700 de milioane de fumid si numai 40 de milioane de oameni!
Dupa cum poti lesne constata, raportul acesta ne este net defavorabil!
Iti dai seama ce se va intampla cu noi daca secretul pe care il detin furnicile din aceasta locuinta se va transmite si altor comunitati de furnid? Cred ca cel mai intelept lucru ar fi sa le distrugem cat mai repede cu putinta!
A»
Nu toti oamenii de pe Pamant stiu insa cum stau lucrurile, ignoranta pe care unii o platesc cu viata. Nu ramane fara acoperire, in povestirea lui Florin Manolescu, nid discreta aluzie "politista" din titlu, pentru ca este nevoie si de o investigatie politista, alaturi de cea stiintifica, pentru a eludda enigma mortii d-nei Reesler, o cumsecade si onorabila persoana in varsta (de 67 de anI), locatara, intr-un orasel din Florida, a unei camere inchiriate in care este gasita fara viata, intr-o buna dimineata, dupa ce in seara precedenta luase un somnifer si se incuiase pe dinauntru in camera: ceea ce nu poate explica de ce din d-na Reesler n-au mai ramas decat A«o gramajoara de cenusaA» si cateva A«oscioare parjoliteA». Explicatia o aflam, pana la urma, in faptul ca pasnica doamna era o apriga prigonitoare si exterminatoare (recurgand copios la insecticidul FurnitoX) a furnicilor cuibarite sub dusumeaua, in peretii si in tavanul camerei sale; drept care, in legitima aparare, harnicele furnici o lichideaza detonand deasupra fotoliului in care batrana doamna somnola, o bomba atomica A«de dimensiunea unui bob de strugure, construita in atelierele lor de sub podeaua camereiA».
A«Ceea ce ramane sa mai aflam e procedeul prin care furnicile au ajuns la performanta de a realiza o bomba nucleara cu o masa critica atat de redusaA», spune acelasi personaj, anchetaorul care elucideaza "misterul camerei inchise". A«Dar inainte de a le distruge, va trebui sa intram noi in posesia secretului prin care masa critica a unei bombe atomice poate fi redusa atat de drastic!
A»
In cazurile cand stadiile complexionale ale alienitatii, ale "altfelitatii", nu sunt asa de ireductibile si de amenintatoare, stadiul uman poate convietui cu ele amical, ba chiar se poate atasa afectiv fata de un enigmatic motan (in MagicianuL), fata de un ascensor la randul lui afectuos si gelos (in Sarakarmapnalaiyaga. O poveste de dragostE), fata de o mult incercata si devotata "unealta" a celor care scriu (in Recviem pentru o masina de scriS). Impregnat de afectiune si humor este si "farmecul discret" al ucroniei, al "istoriei alternative" (in CalifaT), sau al "istoriei viitoare" / "future history" / "politique-fiction" (in Nobel contra NobeL), sau al lumilor/universurilor paralele" (in Experimentul Yvonne si O conferinta de pomina). Numai "teme" si "motive" din repertoriul "canonic" al sf-ului, tot una si una: si nu lipseste decat o usoara atenuare a stringentei logice a "explicatiei" latente in fiecare, pentru ca regimul tratarii acestor "teme si motive" sf sa fie imperceptibil impins, pe alocuri, inspre "fantastic".
Dintre toate, cea mai delectabila (preferata mea, cel putiN) ramane povestirea Califat. In Literatura S.F. (1980), defrisand exegetic "proto-SF-ul romanesc", Florin Manolescu era primul care descoperea si semnala istoriei literare numele ilustrului necunoscut ALN.Dariu, autor al nuvelei Finis Rumaniae (ramasa ingropata mai mult de-un secol in colectia ziarului bucurestean Viitorul, unde-a aparut, in foileton, intre 22 martie 1873 si 29 iulie 1873). Nimeni nu stia in 1980 (nu stim nici acuM) cine-a fost obscurul autor, care insa, neindoielnic, de existat a existat, de vreme ce-a semnat. (A«Si caii lui Ahil, care prooroceau, / Negresit ca au fost, de vreme ce-1 trageauA» - stabilea
Grigore Alexandrescu, inca in 1842). Asa ca azi, in 2002, autorul descoperirii din 1980 se hotaraste sa rupa tacerea, sa nu mai tina pentru el ermeticul secret si sa ne spuna si noua: Al.N.Dariu este doar un pseudonim, anagrama lui Dimitrie Aii Radulian - nimeni altul decat eroul nostru national de care, vai, rusine noua!
, nici nu stiam pana acum, cel care literalmente "a scapat tara de turci" si ne-a lasat-o noua, urmasii urmasilor lui, ca sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa. Candva, intr-un viitor ucronic (expirat si devenit deja trecut in prezentul lecturiI), intr-o pitoresc palpabUa "istorie alternativa", "tara veghea turcita", veghea si mai mult dormita, somnola oriental, draconic vegheata insa, electronic si distopic, de efendimea si slujnicarimea corupta a A«Marelui CalifatA» caraiflac; din acest viitor alternativ, din anul 1349 dupa Hegira (recte 1971, dupa socoteala ghiaurilor, Anno DominI), pretextand o documentare stiintifica, se intoarce in trecut temerarul Aii Radulian, A«asistent din anul 1346 (ce coincidenta: autorul insusi era si el asistent, si tot din 1968) la Facultatea de istorie, politica si filozofie a Universitatii din BiikresA», cu gandul subversiv de-a faptui o decisiva cronoplastie, zadarnicind complotul pus la cale de hicleanul bei
Ion Ghica pentru a-1 detrona pe regele Carol I la 10/11 martie 1871 (1249 dupa HegirA): "punct Jonbar" (sau "PoD", "Point of Departure", sau "nod temporal", cum ii spune autoruL) la fix ochit si lovit:
A«Caci atunci Razboiul de Independenta n-ar mai avea loc in 1877 si nici proclamarea Regatului, la numai trei-patru ani de la consumarea acestui eveniment crucial. Fara romani, rusii n-ar mai putea stavili ofensiva otomanilor aliati cu englezii, flamura verde a Islamului ar flutura din nou sub zidurile Vienei, pe care nu s-ar mai gasi cine s-o apere si, in loc sa semene cu Parisul, Bucurestii s-ar transforma intr-un mic Stambul, in timp ce Mediterana ar deveni o mare turceasca, de la Bosfor si Dardanele pana la stramtoarea Gibraltar.A» Aferim!
Descoperim, asadar, o data in plus eficienta si functionala, "ca noua", o veche si incercata solutie fictionala, auto-anularea simulata a ucroniei, "intorsatura" narativa prin care cursul contrafactual al aloistoriei, al istoriei alternative este "redresat" in final, redus sau re-adus la cursul "real" al istoriei efective, "asa cum o stie toata lumea", cititorul "scapand numai cu sperietura" (benigna si delectabila, cum spuneaM), in plus si "vaccinat" identitar, salutar "zgaltait" profilactic in indislocabila-i dar indolenta-i identitate cu o subtila doza de "sense of wonder": final consacrat in renumite romane SF, precum Sah la timp (Echec au temps, 1945) de Marcel Thiry, Bring the Jubilee (1953) de Ward Moore sau Omul din Castelul inalt (The Man in the High Castle, 1962, trad.rom. 1995) de Philip KDick, iar la noi incercat anterior de Mircea Oprita, in nuvela Ucronia de la Tapae (1976).
Atunci cand "istoria alternativa", ipotetica si apocrifa, este plasata nu in trecut (ca in CalifaT), a in viitor, intr-un "viitor apropiat" ("near future"), avem de-a face nu cu o ucronie, ci cu o "istorie viitoare" ("future history"), subcategorie pentru care la noi pare a fi "prins" mai mult propunerea terminologica franceza, "politique-fiction", sau cea italiana, "fantapolitica" (dupa modelul consacrat, "fantascienza"). A«Fictiunea politicaA», explica Florin Manolescu in Literatura S.F. (1980), A«are in vedere o realitate apropiata, fata de care se comporta ca un scenariu viitorologic imaginar. Ea incearca sa explice (sau sa anticipezE) evenimente politice care au marcat (sau ar putea sa marchezE) constiinta omenirii, si care prin caracterul lor spectacular se inconjoara cu un aer de mitologie si legenda.A»
Pentru uzul propriu, Florin Manolescu mai adauga acestei retete (recte definitiI) o doza picanta din cel mai autentic "sense of humour" britanic, la paritate cu "Witz" germanic, ceea ce rezulta fiind o portie consistenta de inimitabil si inconfundabil "haz de necaz" romanesc. Figurand printre cele "noua povestiri incredibile" din voi. Misterul camerei inchise (2002), textul se intituleaza Nobel contra Nobel si este o alerta parodie de "fictiune politica", unde silogismul fantapolitic, prin reducere la absurd, este impins in amuzament buf, dar formulat mai mult eseistic, discursiv, decat incorporat epic, narativ, abia "de forma" inramat in chenarul unei "povestiri": mai mult eseu contrafactual decat istorisire epica, efectul este acelasi, obtinut prin supralicitare absurda si voit implauzibila a unui "viitor apropiat", iminent chiar, in care proiecteaza o extravaganta ipoteza, de o enormitate irezistibila:
A«in ce priveste beletristica, englezii cred ca frustrarile romanilor ar fi atat de mari incat un critic literar din capitala tarii a scris o carte intreaga in care adevaratilor detinatori ai Premiului Nobel li se opune o lista de posibil contracandidati, printre care, desigur, si vreo patru-cinci romani. Ce nu se stie? Ca desi nu a obtinut inca Premiul Nobel pentru literatura, autorul acestei carti (cine-o fi oare, din moment ce textul se deschide cu o dedicatie "Lui Laurentiu Ulici", cel care publicase, in 1988, o antologie comentata identic intitulata, Nobel contra Nobel - n.n.), ajuns senator la sfarsitul anului 19%, in calitate de reprezentant al partidului "Alianta pentru Romania", poate fi comparat cu Winston Churchill in masura in care a elaborat un plan politic deosebit de ingenios, pe care 1-a supus atentiei presedintelui tarii sale. Mai mult decat atat, coincidenta face ca exact in ziua in care Daily Teleghaph aducea la cunostinta cititorilor de limba engleza detaliile planului din 1945, revista Expres Magazin reusea sa intre in posesia raportului de la Bucuresti si sa-1 dea publicitatii. Iata-1 reprodus aici in intregime: //A»
Cu regretul de a nu putea reproduce si aici in intregime presupusul "raport" sau memoriu - pentru ca fragmentandu-1 s-ar pierde culminatia burlesca a parodiei, atinsa prin elucubratii savant si impasibil debitate, fara a clipi, fara urma de zambet complice pe fata, printr-o "enorma" si bufa reductia ad absurdum - si cu rasul inghetat pe buze in fata acestei c^urninatii a parodiei si sarjei amicale, pe care un alt absurd, mai complet si mai cumplit, le azvarle brutal din comic in tragic (desi publicat in volum abia in 2002, e de presupus ca textul lui Florin Manolescu a fost scris inaintea datei de 15 noiembrie 2000, cand Laurentiu Ulici a incetat subit din viata), sa savuram macar finalul:
A«Stimate Domnule Presedinte, in anexa acestui raport va supun atentiei nu numai toate datele geopolitica, istorice si statistice privind dinamica teritoriilor si aportul de populatii al diferitelor tari si euroregiuni care fac obiectul acestui plan, dar si o varianta de perspectiva prin care se poate realiza mai intai unirea cu Bulgaria si cu Grecia (ceea ce ne-ar asigura accesul direct la bazinul Marii MediteranE) si apoi unirea cu Ucraina (ceea ce ne-ar permite atat recastigarea Insulei Serpilor, cat si transformarea Romaniei intr-o putere nudeara). Ar putea sa urmeze tratativele cu Moscova pentru retrocedarea manuscriselor lui Dimitrie Cantemir si a tezaurului confiscat de sovietid la sfarsitul primului razboi mondial.A»
Dar cum "cultura e finalitatea tuturor sodetatilor", dupa spusa unui alt mare critic literar roman, vine si acel finis care coronat apoteotic opus, inchizand totodata cercul, rotunjind racordul cu titlul povestirii:
A«Daca toate considerentele de mai sus apartin omului politic, nu va ascund, stimate Domnule Presedinte, ca in calitate de scriitor roman am avut in vedere si realizarea conditiilor pentru ca Romania sa intre in sfarsit in comunitatea tarilor care detin Premiul Nobel pentru literatura. Lucrul acesta ar fi trebuit sa se intample de mult, dar el a fost impiedicat de intelegerile secrete de la Yalta, in 1945, si de la Malta, in 1989. imi exprim convingerea ferma ca atund cand vom intra in posesia primei bombe atomice, nimeni nu ne va mai putea refuza Premiul Nobel pentru literatura. In speranta ca veti dispune masuri energice pentru punerea in aplicare a acestui plan (care poate fi dus la indeplinire in cel mult trei saptamani, fara varsare de sange si fara eforturi finandare deosebitE), va doresc, stimate Domnule Presedinte, sa ajungeti cat mai repede in fruntea unei Romanii care sa aiba, vorba celebrului filozof Emil Ciorart, "destinul Frantei si populatia Chinei"!
A»
In privinta (noN)apartenentei la sdence-fiction a celor "noua povestiri incredibile", poate induce in eroare poza "nepasarii" si neimplicarii auctoriale, simularea unei Entfremdung si-a unei distante flegmatice fata de "motivul" abordat, repede dat de gol, insa, de subtextuala intrare in rezonanta afectiva si-n pulsatie simpatetica, genuina: sangele (s/angelE) apa nu se face, oricat ar mima ca si l-ar "subtia" (auto-)ironic si parodic exegetul travestit in (si sistematic covarsit dE) fktor, de scriitor. Regimul parodic in care apar tratate toate aceste "teme" si "motive" sf ramane omniprezent, ce-i drept, chiar daca mereu discret si nidodata sarjat. Nimic nu e "naiv" si candid in scrisul lui Florin Manolescu, cum ne putem si astepta: inainte de asi incerca propria mana, exegetul a vazut si-a dtit multe, profesorul e un cunoscator si un erudit cum putini exista, in materie de sdence-fiction "stie tot si ceva pe deasupra"; si-apoi, nid nu se mai poate scrie azi sdence-fiction ca Before the Goldert Age (cum suna titlul unei antologii alcatuite de Isaac Asimov in 1974, dar din materialul anilor 30). Dar numai profanii (niddecum faniI) se pot lasa inselati de aparenta ca "povestirile nu sunt SF-uri propriu-zise, pentru ca nu vom descoperi in ele nid nave spatiale sofisticate, nid planete necunoscute, [nid] recuzita literaturii de gen", cum gasim scris in prima recenzie cu care a fost "intampinata" cartea, si nid pentru ca apeleaza, firesc si legitim, la parodie si la (auto-)ironie.
Parcurgand intregul registru al parodiei, pe care autorul il stapaneste magistral, surasul fin, flegmatic, abia schitat, poate fi (buna)dispozitie ludica, jucausa, poate fi intristare amar-ironica, usor mizantropica, se poate ascuti in zambet taios, sarcastic, se poate destinde chiar in amuzament buf, dar niciodata in ricanare triviala, in ranjet mahalagesc. Imun la mizonlie si la Schadenfreude, Florin Manolescu ramane ireprosabil un om de gust si de stil, avand inscrise parca oximoronic in gena-i damboviteana acidul, dar si rezerva aristocratica, dar si masura "subdeclararii" distante ("understatement") si-a "humorului sec, englezesc": asta, chiar si (sau mai aleS) atunci cand arbitreaza naratorial, in O conferinta de pomina, "lumea pe dos" ("topsy-turvy world", "verkehrte Welt") din universul paralel in care, pana si acolo, halimaua sau batrachomiomahia identitara dintre francezi si germani ramane la fel de ireconciliabila in gratiosul decor de epoca ("la Belle Epoque"), de inceput de secol XX; atata doar, ca nemtii exceleaza prin suplete, gust si rafinament, iar frantujii, viceversa, prin exclusivism si obtuzitate: nici urma de "sense of wonder" aici, ce-i drept, in schimb "sense of humour" cat cuprinde; bun si asta, in compensatie
Eleganta stilului ramane impecabila, in ansamblu si in detaliu, pana la ultima virgula: nici o nota falsa, nici o acuta stridenta, nici o ingrosare dezagreabila. Ca detaliu de stil mai rar intalnit, resursele (tipO)grafice ale textului sunt si ele functional puse la lucru: numele proprii (mai ales toponimelE), expresive prin ele insele si incarcate de conotatii subtextuale care dispenseaza textul de lungimi descriptive ori explicative, apar frecvent scrise cu litere cursive, "italice", ori chiar cu aldine, ceea ce are darul de-a le semnala si sublinia, in context, expresivitatea intrinseca. Surpriza este de-a intalni, in alte texte sau in aceleasi, si nume autohtone la fel insolitate, la fel de expresive si de "exotice", fie ca apartin repertoriului bucurestean, "dambovitean", romanesc, fie celui "imkrestean", caraiflac, fanariot Calea Victoriei, dar si Podul Mogosoaiei sau Podul Beilicului; Hotel Continental, dar si Hotelul Concordia-Veche sau Hanul Pisica Neagra; Observatorul Astronomic, dar si Cismeaua Rosie sau Cismeaua lui Mavrogheni; Arsenal si Aprozar, dar si Terasa Otetelesanu, Cofetaria Capsa, Cofetaria Fialcovski; Luigi Cazzavillan (patronul ziarului UniversuL) si N.Fabiu Badescu (patronul ziarului ViitoruL), dar si Evliya Celebi sau Nasr-ed-Din Khodja (recte Nastratin HogeA); Circul de Stat, dar si Circul Krutzky; Parcul Cismigiu, dar si Parcul Confederatiei Islamice; Bulevardul 1848, dar si Bulevardul 1453. S.a.m.d.
Mai spectaculoasa este, insa, juxtapunerea exotismului bovarizant, "occidental", cu exotismul neaos, autohton, rezultat tot din insolitarea grafica de care vorbeam: Unter den Linden si La Sosea; Alexanderplatz si Sarindar; Moabit si Cotroceni; Florida si Floreasca; Poarta Brandenburg si Clopotnita Mitropoliei; Kaiser WiUielm Strasse si strada Crigore Alexandrescu, fosta Clopotarii Noi; Cape Canaveral si Dealul Spirii; Berliner Anzeiger si Universul; Washington Star si Sportul popular, Daily Telegraph si Expres Magazin; Astoundmg Science Fiction si Flacara; Susan Montag (Sontag?) si Laurentiu Ulici; Biblioteca Congresului si Consiliul Culturii; apa minerala Vichy si tigari Regale; Universitatea din Biikres (unde Aii Radulian efendi era asistent inca din 1346) si Ruhr-Universitat Bochum (unde d-1 Florin Manolescu este profesor abia din 1993). Und so weiter. De altfel, insusi autorul, desi traieste de-atatia ani in Germania si s-a patruns atat de thoroughly de stilul si "humorul englezesc" (poate si de "staiful" nemtesc?), ramane un impenitent nostalgic bucurestean, un "scriitor al Bucurestilor" (din fibra unor Mateiu LCaragjale, Mircea Eliade, Mircea Cartarescu s.a.), vibrand genuin la farmecul, fie si "oriental", fie si "balcanic", al "Bucurestilor de altadata": din repertoriul stradal conturat intre bulevardele Elisabeta, Magheru, Ana Ipatescu, 1848, Mihai Bravu, Stefan cel Mare, Ilie PintUie etc. si strazile Argentina, Braziliei, Germana, Raureanu, Cretulescu, Povernei, Rozelor etc, intre Soseaua Kiseleff si Calea Dorobanti, intre Piata Victoriei si Biserica Doamnei, intre Dambouita si Dealul Filaretului, intre Cutitul de argint si Gara Filaret, intre Liceul Gheorghe Sincai si Spitalul de copii Grigore Alexandrescu s.a.m.d. - mai lipsesc numai Curtea Veche si strada Mantuleasa
Deceniul (si jumatatE) scurs de cand "Ceausescu a luat / ar fi luat cu el in mormant si sf-ul romanesc" n-a fost, ce-i drept, prea prosper si prea "exemplar" pentru "genul" scapat de la groapa. Nici prea fructuos: nu ramane din el nici macar cat de-o antologie. Fructul oprit, fruct exotic atat de bovaric ravnit inainte, ajuns accesibil peste noapte si fara efort, si-a pierdut brusc aroma si atractia care-1 faceau sa sclipeasca atat de seducator din departari: infulecat snob cu coji si cu rebuturi cu tot, pare nu doar insipid, dar si indigest; simulacrele si surogatele au sufocat piata, alungand inevitabil "marfa" autentica; eticheta "SF ", fraudulos lipita pe orice borcan (fantasy, horror, paranormal, ocultisme, vampirisme, satanisme etc.) a ajuns o vorba de ocara si de lehamite (nu-i vorba, ca nici inainte, niciodata de fapt, n-a fost prea de procopseala).
Dar iata ca - dupa atata vociferant cyberpunk maimutarit snob de "sefultura" romana din acest deceniu "de tranzitie", dupa atata vesela orgie de putrefactionism si coprolalie, dupa atatea pretinse tabu-un politice, sexuale si verbale "sfidate" voinicos in deplina impunitate, ca pretext pentru exhibitionism si obscenitate, dupa atatia monstri, strigoi si vampiri care de mult nu mai sperie pe nimeni, dupa atata Atlantykron si turism sf manipulat politic, dupa atata potemkinada si demagogie si nulitate - apare, in sfarsit, si o carte de sdence-fiction adevarat. Prositl
(Fragmentar, comentariul a aparut mai intai in revista Piata literara, Cluj-Napoca, anul II, nr. 10,15-31 mai 2002; in forma completa, a aparut mai intai in Pro-Scris. Revista de critica literara SF, postata pe Internet de Catalin Ionescu (PloiestI) si Gyorfi-Deak Gyorgy (JiboU), nr. 5-6 (15-16), oct.-dec. 2002; a fost apoi reluat in revista Lumi virtuale, editata la Brasov de Catalin Badea Gheracostea si Michael Haulica, nr. 3, sept-oct 2004, si in Dictionar analitic de opere literare romanesti. Coordonare si revizie stiintifica: Ion Pop. Casa Cartii de Stiinta, Quj-Napoca, editie definitiva, 2007, vol.1, X-M, pp.587-589.)