Ciudate sunt, uneori, destinele oamenilor. Cine ar fi putut gandi ca un stranepot al Bratienilor se va casatori cu fiica unui cizmar, pe deasupra si socialist fruntas? Si, totusi, aceasta uniune s-a petrecut, in timpul razboiului, intre Dinu Pillat, fiul poetului si stranepot, prin mama, al celor trei frati Bratianu (omnipotentii P.N.L.) si Cornelia Filipescu. Cine 1-a cunoscut insa pe Dinu Pillat, fermecator si lipsit de prejudecati de orice fel, intelege bine ca acesta n-a gandit nici o clipa ca face o mezalianta. Pur si simplu, tinerii, colegi fiind, in timpul razboiului, la Facultatea de Litere, s-au indragostit, casatorindu-se prin fireasca optiune. De aici incepe povestea frumoasa si tragica a Corneliei Pillat care isi povesteste, cu delicatete, viata in cartea Eterna reintoarcere, aparuta la Editura Du Style. E o carte nu atat de memorii, cat de evocare tandra, nu fara migala si truda a reconstituirii. Inutil sa insist cine au fost Bratienii pentru Romania moderna si cine a fost poetul
Ion Pillat, nepot pe linie materna, a celor trei vestiti frati, conducatori, pe rand, ai Partidului National Liberal. Dar e interesant si semnificativ, pentru evocarea Corneliei Pillat, de staruit asupra familiei ei de domnisoara. Tatal ei, Gheorghe Ene Filipescu, a plecat adolescent de la sat si, dupa peripetii, a ajuns ucenic la un cizmar. Tanar inteligent, desi a deprins scris-cititul, singur, la 16 ani, invata meseria si, treptat, ajunge proprietarul unui atelier de lux, magazin vestit, pe Calea Victoriei. A intrat in miscarea socialista de dupa 1900, adica dupa plecarea generosilor, si s-a demonstrat activ. in 1907, la rascoala taranilor, cand Ion I. C. Bratianu fusese ministru de Interne, potolind razmerita, Gh. Ene Filipescu, solidarizandu-se cu rasculatii, e arestat. Fiica sa isi aduce aminte de activitatea lui de militant prin anii treizeci si mai tarziu, cand ajunsese alaturi de fruntasii socialisti din Romania Mare. Dupa al doilea razboi mondial s-a tinut alaturi de gruparea Const. Titel Petrescu, refuzand alianta cu P.C.R. Va fi, in 1952, arestat si moare, in cateva luni (era bolnav de tuberculoza), in puscarie. Ajunsese om cuprins, citea mult, avea o casa bine rostuita prin cartierul Rahova si nu-si lasase familia pe drumuri. Casa Iui a rezistat cu bine pana la dezastrul initiativei demolarilor ceausiste. Autoarea relateaza, cu liniste, care se transforma, la lectura. in infiorare, cum mama ei a continuat sa grijeasca aceasta casa asezata, pana ce echipa de demolatori a ajuns in dreptul ci. N-a indraznit sa porneasca buldozerele si zmulgerea usilor si a ferestrelor, pana ce familia n-a terminal dereticatul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. A fost ca o grijirc de fiinta vie pe patul mortii. Apoi, familia a plecat in tacere, lasand toate la locul lor, mutandu-se in micul apartament din Drumul Taberei. Dar pana a se produce nenorocirea demolarii, familia Dinu-Cornclia Pillat, fiica lor Monica, mama lui Dinu, sotia marelui Ion Pillat s-au mutat, cu de la sine vointa, in casa cu marchiza si curte a cizmarului Filipcscu, acum mort in temnitele dictaturii.
Nenorocirea unise cele doua ramuri ale familiei Dinu Pillat. Au infundat puscaria, din aceleasi motive, si socialistul Gh. Filipescu si Const. (DinU) Bratianu si Filiatii. Iar averea Bratienilor s-a risipit in neantul tuturor reformelor si a nationalizarii. Ba si-au pierdut si locuintele, ajunse bunuri de folos public, si utilizate, prin chiriasi ai statului, in comun. Ion Pillat a murit, in urma unei comotii cerebrale, in aprilie 1945. Dar sotia sa, pictorita Maria Pillat-Brates, a supravietuit multa vreme, suportand senin distrugerile toate. A pierdut via din Izvorani, mosia de la Miorcani (unde poetul scrisese Satul meU), casa, extraordinar aranjata, din Bucuresti, s-a paraduit, cea a tatalui lui Ion Pillat, asemenea. A ramas impacata cu sine, cu o fiica fugita din tara prin 1946, din cauza politicii liberale a sotului (Mihai FarcasanU), vanzand, cu ajutorul copiilor, Dinu si Cornelia, Ia Talcioc si anticari, o biblioteca, mobilele, covoarele, tablourile, pentru a se intretine, pe ea, familia, inclusiv socrii batrani si o matusa. I-a fost dat sa se sfarseasca tarziu, in urma unei scleroze in placi. Dar toata aceasta pustiire a suportat-o stoic, demn si intelept. Ea, ca si Dinu si Cornelia Pillat, tarziu de tot, dupa moartea lui Dinu Pillat, in strainatate fiind, cineva a intrebat-o pe Cornelia Pillat cum de a lasat-o inima sa vanda, pe bucati, acea bijuterie care fusese locuinta lui Ion Pillat. Nu putea explica unei neavizate cum s-au petrecut, cu adevarat, evenimentele pentru ca orice ar fi spus, oricat de rational si elocvent, nu putea fi inteles. Acea tragedie a disparitiei unei clase (cand nu era si fizica) e reconstituita, cu un mare firesc al nuantelor, iri cartea Corneliei Pillat si ramane ca o marturie si un document relevabile cu totul.
Dinu Pillat a facutv parte din generatia razboiului (Ion Caraion, Geo Dumitrescu, Const. Tonegaru, Pavel Chihaia etc, etC), publicand, in 1943 (de la 22 de anI) romanul Tinerete ciudata (1943) si, in 1946, romanul Moartea cotidiana. Nu erau, desigur, capodopere. Dar dezvaluiau certe virtualitati creatoare. II pasiona istoria literara. De aceea, remarcandu-1, profesorul sau G. Calinescu il retine la catedra, ca asistent, in 1945. Va functiona, aici, timp de doi ani, plecand o data cu profesorul sau licentiat de la catedra, dar nu inainte de a-si fi luat doctoratul. il admira sincer pe Calinescu, ceea ce nu 1-a retinut sa-i trimita o scrisoare (e reprodusa in cartE), in 1946, prin care dezaproba articolele antimaniste si antibratieniste publicate in Natiunea", in perioada vestitelor procese si refuzand sa colaboreze la pagina literara a respectivului cotidian. G. Calinescu nu s-a suparat si 1-a angajat, de-abia in 1950, la Institutul de istorie literara. Era, acolo, o oaza fermecata de intelectualitate, careia Dinu Pillat i s-a integrat perfect. Sedintele de vineri, cu toti membrii Institutului si invitati din afara, ramase de pomina, il fericeau pe Dinu Pillat. Dar pana a ajunge aici a fost somer sau amploaiat prin te miri unde. Avea cercul sau de prieteni, unii proveniti din mostenirea paterna, printre care V. Voiculescu, Barbu Slatineanu, Const. Noica, Vladimir Streinu, Sergiu Al. George, Alex. Paleologu. Petrecea la unii, in anumite dupa-amieze, ascultand lecturi, cu deosebire cele ale poetului Voiculescu, din prozele sale sau din Ultimele sonete inchipuite Citise si unele texte ale lui Const. Noica (Anti Goethe, Lecturi hegelienE). Se considera pus la adapost la Institutul de Istorie Literara, citea la biblioteca Academiei (unde sotia sa, transferata silit, era functionara la Cabinetul de StampE), scria studii din planul sau de cercetare, continuand sa se vada cu acei mari intelectuali. in 1958, dupa ingrozitoarea plenara a CC. al P.M.R., din iunie, se pornise, din nou, o groaznica vanatoare impotriva intelectualilor. S-a pregatit, de zor, un procas impotriva unor intelectuali de frunte. Prin februarie 1959 au inceput arestarile, lui Dinu Pillat venindu-i randul in martie. Inculpatii principali erau Const. Noica si Dinu Pillat. Ceilalti (au fost comasate doua loturI) erau V. Voiculescu, Vladimir Streinu, Alex. Paleologu, Theodor Enescu, Remus Niculescu, Barbu Slatineanu, Sergiu Al. George, Pastorel Teodoreanu, Marietta Sadova, N. Steinhardt, Arsavir Acterian. Acuzatiile au fost, ca de obicei, grave si absurde. Au fost judecati si condamnati la ani grei de puscarie. Dinu Pillat a luat" 25 de ani, dupa ce la anchete fusese groaznic batut, (intalnirea lui, dupa eliberare, cu anchetatorul caruia i-a declarat grav ca 1-a iertat, povestita si mie de fostul intemnitat si relatata in carte, e efectiv zguduitoare, spunand multe despre adevaratul crestin ce era Dinu Pillat.) N-a ispasit, din pedeapsa, decat peste cinci ani grei. Amnistia din 1964 i-a adus libertatea. A reintrat, inca in 1964, la Institutul de Istorie Literara, de unde a fost dat afara, prin transfer", tocmai in primavara lui 1975. A fost mult indurerat. Dar destinul nu-i mai rezerva mare lucru. S-a imbolnavit de o maladie necrutatoare si, in decembrie 1975, moartea 1-a izbavit. Avea numai 54 de ani.
Evocarea personalitatii lui Dinu Pillat, lucrata in bucati si fragmente bine gandite, e plina de dramatism si dragoste marturisita. E segmentul, poate, cel mai important al cartii pe care o comentez.
Cornelia Pillat e o fina intelectuala si specialista in istoria artei medievale romanesti. Viata nu i-a fost deloc usoara, trecand prin toate cate le relateaza. Nu as spune ca aceasta carte dovedeste har expresiv. Dar e scrisa cu delicatete si fior, izbutind sa transmita cititorului atmosfera unei epoci (de fapt unor epocI). Aplecarea ei spre reconstituirea detaliului caracteristic din istoria artei medievale romanesti transpare, fericit, si in aceasta carte. Memorabila este recrearea casei lui Ion Pillat si a altora dupa vechi albume, surprinse, toate, cu migala de artist si acribie de cercetator. Aici, in aceste pagini, destule, trebuie cautata valoarea evocarii d-nei Cornelia Pillat. Ma grabesc sa adaug ca nu e singura. Pentru ca, de fapt, evocarea aceasta din bucati se aduna intr-un ansamblu de atmosfera unitar. Si intregul se citeste, cu adevarat, dintr-o rasuflare indrumand la reflexii melancolice. O mentiune speciala se cuvine notata pentru scrisorile Piei Pillat-Farcasanu, sora lui Dinu, reproduse - cu stiinta a recompunerii - in cartea d-nei Cornelia Pillat.