Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829) despre Sinteze literare



intre 1780-1829, literatura Transilvaniei face un salt care o situeaza inaintea celorlalte provincii romanesti. Miscarea literara din Transilvania in aceasta epoca are un caracter unitar si trebuie studiata ca un curent, numit indeobste SCOALA ARDELEANA,. Curentul Scolii Ardelene precizat sub raport politic in asa-numita Suplica a romanilor din Transilvania (Supplex Libelhts Valachorum TransilvaniaE); din 1791, dar afirmat inca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea de Inochentie Micu si dezvoltat prin activitatea ulterioara a istoricilor, filologilor si literatilor reprezentativi, era o miscare de eliberare sociala si nationala, care desi nu are corespondente de aceeasi amploare in Moldova si Tara Romaneasca, nu ramane totusi un fenomen izolat. Scoala Ardeleana este o miscare ideologica si literara iluminista, iluminismul fiind ideologia de stat a Imperiului habsburgic din 1765. Ideile iluministe incep insa sa fie difuzate, in varianta franceza, prin filiera rusa si, direct, in timpul si dupa razboiul ruso-turc din 1769-1774 si in Moldova si Tara Romaneasca, incat literatura din epoca de tranzitie are, putem spune, cam aceeasi orientare. Deoarece doctrina estetica a iluminismului a fost clasica, nu este gresit sa se vorbeasca de literatura romana a epocii de tranzitie ca de o epoca de clasicism.



Corifeii Scolii Ardelene sunt in primul rand istorici, cu o reprezentare mai exacta a scopului pentru care scriu, politic, cu aceeasi caldura a argumentarii cauzei nationale, dar sub raportul compozitiei literare nu ating decat in rare cazuri nivelul cronicarilor. Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor de la cucerirea romana a Daciei pana la finele secolului al XVIII-lea de SAMUIL MICU (1745-1806), in patru mari tomuri, ramase pana azi inedite, e, cu exceptia tomului al IV-lea, o lucrare de compilatie. Autorul a tradus manualele de filozofie iluminista ale Iui Baumeister (un discipol al lui Chr. WolfF), Biblia (1795) si un morman de scrieri teologice si morale, cu cate o foarte mica oaza de poezie, ca versiunea celebrului Stabat din Acatistul de la 1801.



Hronica romanilor si a mai multor neamuri, iar de la cucerirea Daciei si pana in 1739, in trei tomuri, de GHEORGHE SINC AI (1754-1816), compileaza nu mai putin, sub forma de anale, cronici romanesti si straine, vechi si mai noi, fara preocupare de stil, nimerind numai cu totul intamplator tonul patetic. Traducator al manualelor de fizica si istorie naturala ale iluministului Helmuth si al altor diverse manuale scolare si de culturalizare a maselor, Sincai scrie o elegie autobiografica in latineste fara umbra de poezie si versuri onomastice romanesti si latinesti, oficiale.



Abia PETRU MAIOR (1760-1821), in Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia (1812), in Istoria besericei romanilor (1819) si in disputa latina cu Bartolomeu Kopitar, invioreaza ici si colo expunerea istorica, posedat de demonul polemicii, intr-o fraza, cu toate acestea, greoaie, colturoasa, neindemanatica. Autor de predici dupa modelul italianului Paolo Segneri. Acesti istorici patrioti care reclamau drepturile uzurpate ale romanilor din Transilvania, demonstrand cu eruditie romanitatea, continuitatea elementului roman si originea comuna, prin urmare unitatea de neam a poporului roman, filologi crescuti nu numai in respectul cartilor bisericesti chirilice, cu limba lor inteleapta, dar si la lumina textelor laice, cu litere latine, ravnite si pentru noi, erau niste straluciti invatati, demni de toata lauda, nu si scriitori ca Miron Costin, Dimitrie Cantemir sau Ion Neculce. Istoria literara care mai mult decat din reliefarea marilor figuri traieste din evocarea spiritului si atmosferei epocilor, neputandu-le ignora, le confera cel putin meritul de animatori ai faptelor de cultura, singura in stare sa creeze un climat favorabil literaturii.

Efervescenta ideilor Scolii Ardelene a gasit calea literara in cel mai stralucit reprezentant al ei, un istoric si filolog nu mai putin invatat, sfetnicul chesaro-craiesc de la Lvov, ION BUDAI-DELEANU (1760-1820). Tiganiada sau Tabara tiganilor, poemation eroi-comico-satiric in 12 canturi, este, dupa Istoria ieroglifica de Dimitrie Cantemir, cu care are multe contingente, cea mai insemnata opera literara romaneasca, unica epopee realizata, o capodopera neasteptata in momentul cand a fost scrisa (varianta a doua, terminata in 1812). intrucat pe vremea lui Budai-Deleanu nu existau, in afara de versuri sporadice, decat cantece de frunza verde" si de dorul lelii", autorul si-a izvodit Jucareaua" lui vrand a forma si-a introduce un gust nou de poezie romaneasca sa se invete tinerii cei de limba iubitori, a cerca si cele mai radicate si mai ascunse desisuri ale Parnasului, unde lacuiesc muzele lui Omer si a lui Virghil". Modelele clasice {Batrahomiomahia, EneidA) alterneaza cu cele de Renastere {Orlando furioso de AriostO), baroce {Vadra rapita de TassonI) si arcadice {Jivinele vorbitoare de CastI), dar Budai-Deleanu nu s-a marginit, desi o spune, sa faca o simpla experienta, un exercitiu literar ci, beneficiind de o conceptie iluminista avansata, de sursa franceza (Montesquieu VoltairE), a tinut sa zugraveasca sub pretextul unei alegorii si sa satirizeze societatea feudala a vremii sale, cu toate institutiile si tarele ei (monarhia, biserica, justitia, nemesugul, venalitatea clerului si a magistratilor, talharia negustorilor, falsa vitejie a cavalerilor ratacitori"). Acestor rele intocmiri, autorul le opune virtutile poporului proiectate in vremea luptei impotriva asupririi otomane din secolul al XV-lea, sub Vlad Tepes-Dracula. intocmai ca si Dimitrie Cantemir, Budai-Deleanu nu este un poet epic, n-are imaginatie si darul naratiunii dar, ca si Dimitrie Cantemir, are, in schimb, o extraordinara viziune caricaturala a oamenilor si faptelor si o tot atat de surprinzatoare verva satirica, stie, ca marii scriitori ardeleni de mai tarziu, sa miste masele intr-o formidabila larma, cu un simt al comicului de situatii si de limbaj hohotitor si uimitor:



Iha!

    prihihu!

    cu toti deodata

Ei a striga s-a juca incepura, S-a cara din tabara bucata,

Tot feliu de arma si mundura. Cai, berbeci, camile, farine,

Urez, peste, zahar, orz cu pane.

De aci la tiganie acasa

Degraba intoarsara, ducand prada, Voiosi de bataia norocoasa,

Dar chiorul pe cale si sfada Un mii de loc sa auzia imprejur,

Carutele rasunand dur!

    dur!

   



Numele eroilor lui Budai-Deleanu de provenienta tiganeasca sau populara dau mari senzati fonice, precum Baroreu, Borosmandru, Ciuciu, Ciurila, Carlig, Dondul, Mozoc, Papuc, Pepirig, Tandaler, Aordel, Cacacea, Corcodel, Cucavel, Gardea, Jundadel, Parnavel, Parpangel, Purdea, Sugurel, Suvel, Balaban, Calaban, Ciormoi, Darloi, Dragan, Gavan, Ghiolban, Gogoman, Goleman, Gormoi, Hargau, Janalau, Razvan, Slobozan, Zagan.

Lexicul e relativ sarac in elemente regionale (aiepta, aulma, bujdi, cariga, ciopor, clisa, dacula, dezvolbi, dardala, freaca, gavalie, gligan, huda, involbi, lolot, nascocori, piscoaie, smanta, sozie, tipis, zbeG), dar autorul isi permite unele libertati gramaticale si manuieste desavarsit sensurile determinative. Tiganii alcatuiesc la un loc o gloata murgie, care merge in siruri groase, cu o larma inedita de cimpoi foite, trambite ragitoare si cornuri mugatoare. Ei sunt grosi in ciolane, cu parul ingurzit, barbe sperlite, haine invarstate, pantece flamand, gura mancace si iubesc dragile bucate, dragostea zburatoare, cantarile unsuroase, urasc moartea ticaita si, ca sa scape de ea, iau fuga oarba. La sfatul lor cel fierbinte, le place sa asculte coapta la cap batranime, voroavele suptiri si-nvatate, pentru ca saborul sa fie preacinstit, nu gurguiat sau cornurat.

Din nefericire opera care, tiparita in epoca, ar fi dat poate intregii literaturi romane un alt curs, nu s-a publicat decat in 1875-1877 (varianta I) si in 1925 (varianta H).

Neterminata a ramas o alta epopee, Trei viteji, satira a nobilimii din toate tarile romane, cu personaje burlesti ca Bescherec Istoc din Uram Haza (TransilvaniA), Kir Calos din Cucureaza (Tara Romaneasca) si Nascocor din Carlibaba (MoldovA). Cei trei viteji ar fi pornit cu scutierii lor in cautarea unor dulcinee si le-ar fi disputat intre ei sau cu adversari inchipuiti, cum vedem in cele trei canturi si jumatate cate au fost scrise.

Gustul epopeii il are si VASILE AARON (1770-1822), traducatorul Messiadei lui Klopstock, al Eneidei lui Vefgiliu si al unor Metamorfoze de Ovidiu, pe care le presara cu moralitati din Triste, precum:



Cat timp vei fi fericit De prieteni nu-i fi lipsit Iar cat se innoureaza Toti se duc, se departeaza care nu-i decat Donec eris felix Un poem original in felul Georgicelor lui Vergiliu, Anul cel manos (1820), urmarea insa numai sa atate stradania in randul economiei" (muncilor agricolE).



Si colegul lui Aaron, IO AN BARAC (1776-1848), autorul cunoscutei carti populare Istoria despre Arghir cel frumos si Elena cea frumoasa si pustiita craiasa (1801) a fost mai mult un traducator din Homer si Ovidiu, indirect, prin intermediar maghiar. Era producator de versuri ca o uzina, in stare sa stihuiasca talmacind orice. ii datoram intre altele versiunea legendei lui Fazekas Mihaly, Ludas Matyi, sub titlul Pepelea Gascariul, o Halima in 8 volume, un Piticot, un Tilubuhoglinda (EulenspiegeL) si chiar un Hamlet desfigurat. Barac trata teme iluministe, Adevarul, Moasa Eva, Ce sunt dragostele, izbutind mai mult cand transcria motive populare, de exemplu:



Luna stralucita insa cu oftare Te rog foarte tare Sa-mi iei o durere Daca ai putere Ce ma bantuieste



Inima-mi cazneste Si trage sa moara De-un ochi de fecioara De care deodata Fuge deochiata insa ea nu stie Ca ce-mi este mie.



Poezia lirica e mult cultivata in epoca. IENA,CHITA, VA,CA,RESCU (1740-1797), isi presara cu versuri si gramatica din 1787 (dupa Katiforos si Girolamo GiglI) si Istoria preaputernicilqr imparati otomani, interesant memorial diplomatic al unui om invatat si umblat. in versurile pe care nu si le-a publicat isi compara iubita cu un canar si se inchipuie soim prins in latul dragostei, faucon niais" ca abatele Cotin din Oeuvres galantes (1663), dar in cele tiparite e un poet moralist, autor de sentinte asupra mandriei, ingamfarii si temperantei in suferinta. Era contemporan cu Rigas Velestinlis, galantul din Scoala amantilor delicati (1790). Cunostea pe Petrarca, se incanta de dulceata Henriadei lui Voltaire, si a tradus din anacreonticul Psalidas poezia Amarata turturea, motiv popular universal. Cat despre poezia Intr-o gradina, aceasta nu e dupa Gefunden de Goethe, dar nici nu-i inferioara presupusului model. Printr-o fericita metafora, indragostitul isi arata indeciziunea lui: intr-o gradina

Sub o tulpina

Zarii o floare

Ca o lumina.

S-o tai se strica!

   

S-o las mi-e frica

Ca vine altul si mi-o ridica.



Testamentul liric al lui Ienachita Vacarescu, indemnand la cresterea limbii romanesti si-a patriei cinstire", a fost valorificat de fiul sau, ALECU VA,CA,RESCU (1769-1790), in cantece de lauda a iubitei, cu punctul de plecare in Anacreon si anacreontici:



Singura esti numai una Care ai luat cununa Darurilor de la fire Mai presus de omenire.



Sunt versuri la Alecu Vacarescu care par un ecou nemijlocit din Petrarca, atunci cand se imagineaza pervanea (fluture de noaptE) fascinat de ochii iubitei sau cand exprima alternante senzoriale violente:



Cand nu te vaz inghet de frig. Voi sa te vaz si sa ma frig,

A ochilor tai raza imi place sa ma arza.



A tradus si o inscriptie a lui Voltaire de pe statuia lui Amor din gradina de la Maisons. Nu era deci lipsit de cultura.

Anacreon, alaturi de Rousseau, Pope, Marmontel, si Metastasio sunt modelele contemporanului lui Alecu Vacarescu, IOAN CANTACUZINO (1757-1828), autorul unui volum de Poesii noo, nu demult descoperit, in care canta vinul:

Suge mai fartate

Cat ai sanatate

Ca nu stim prea bine

D-om fi vii si maine

Cli cli cli cli cli sau practica jocurile de cuvinte si antitezele:

Nu stii psihimu satrar Ca dulcele amor e si amar ori:

De n-ai fi urata, ai fi prea frumoasa D-as fi un netot, ai fi prea mintoasa.

Voltaire, galantul si deistul anticlerical, intereseaza pe moldoveanul MATEI MILU (1725-1801), doritor al imblanzirii pravilei bisericesti in privinta iubirii, dar inamic al istericalelor, impotriva carora recomanda un remediu fara gres: in vremea cand nabadaica vine Sa aiba barbatul un bici bun la sine, Si la c sa-i dee una suta bine Saptezeci sau nouazeci si unul la vine Cincizeci, sasezeci la spate Sa o umple de sanatate.

Logofatul COSTACHE CONACHI (1777-1849), traducator si el din Voltaire si din mica poezie a secolului al XVIII-lea francez, ca si din iluministul englez Alexander Pope (An Essay on MarI), propune amorul din prietesug, vizand pe Zulnia Donici, care exceda prin statura, ca Laura lui Petrarca:

Zulnia cea mai frumoasa decat zorile la fata intre flori-nalta ca crinul, cu ochii muri de negreata alcatuind lungi jalobe amoroase de preamarire a nurului", placului" si hazului" ibovnicei slavite" care-i produc lesinuri, transporturi, vedenii, aprinderi, inaltari si caderi (intr-o poezie imitata dupa J.-B. RousseaU):

Samtu-te ca vii, tremur peste fire,

De te vaz, ma perd si-mi ies din simtire.

Gurita deschizi, ceriul sa deschide,

De mana ma iei, foc simt ca m-aprinde. in brata-ti ma tii, fulgera vazduhul,

La sanu-ti ma strangi, caz si imi dau duhul.

Dragostea poetului, oficiata intr-un cadru solemn, natural, cu lacrimi, reclamatii de dovezi si juraminte ratificate prin fulgere, se prelungeste peste limita de varsta si chiar de viata, transformata din amor profan in amor sacru:

Amor, la a ta putere de-acum nu ma mai inchin, Na-ti si arc, na-ti si sageata, na-ti si ghimpul cu venin, Caci la invalizi ca mine ele nu sa mai cuvin Te-am slujit, cat am fost tanar, cu credinta, precum stii, La navali si la ratrete, in cetati si pe campii.



De cate ori pentru tine chiar mort am fost printre vii. Iar acum o alta grija si simtire m-au cuprins. Tu-ntalegi ca numai focul pentr-un dumnezeu aprins Au putut intr-al meu suflet pe al tau sa-1 faca stins.

Ca si acelea ale lui Petrarca, rimele lui Conachi iau ton de psaltire, de o uimitoare asemanare cu versurile lui Alecu Vacarescu, in lauda iubitei:

Tu nu mai supt cer esti una Care ai luat cununa

In loc sa fie cantate la strana, aceste imnuri intra in repertoriul lautarilor, trivializandu-se si degradandu-se prin circulatia orala. Dar in original ele isi mai conserva nota de autenticitate pe care cantaretul sufletului sensibil" de la inceputul secolului al XlX-lea le-a imprimat-o.



NICOLAEDIMACHI (1777-1836), colaborator al lui Conachi, impreuna cu Dimitrache Beldiman, la Comedia banului Constantin Canta ce-i zic Cabujan si cavaler Cucos, autor el insusi al unui mic dialog satiric, O adunare de trii cucoane, si al comediei Sfatul familiei, satira a veleitatilor de parvenire a societatii feminine provinciale, era un liric elegiac, neconsolat, lamartinizant:

Cat imi pari mari zioa cari pitrec fara tine!

    Nici o frumusat-a firii nu ma mangaie pe mine.



ENACACHI GANE (1790-1850), DANUL SCAVINSKI (1796-1837), VASILE BOB-FABIAN (1795-1836) si IOAN PRALE (1769-1847) clasicizeaza la modul glumet, minimalizand mitologia, constient sau inconstient (ca Ioan PralE). Gane si Scavinski scriu versuri turistice, cu aspect de reportaj, mai ales Scavinski in Calatoria dumisale hatmanului Costandin Paladi inferedeile Borsacului. Vasile Bob-Fabian ia paradisul a rebours pentru ca acolo

Nu zidesc ca noi politii in o stramta vizurie, Fiecare locuieste fara dare de chirie, De vecini, de frati, de muma si de toate doru-i trece, Prin prejurul casei sale, iarna-i cald si vara-i rece.

Dupa ce cantase ininteligibil prohodul Mantuitorului in greceste si romaneste {Urmari pe mormintiri giamnian limbi, 1820) si tradusese lamentabil Psaltirea in versuri (1827), Prale, firea cea intoarsa", isi ia adio de la ai sai in singurele lui stihuri acceptabile:

Toata grija mi-am luat Si de lume am scapat, Eu de dansa, ea de mine Si sa ne fie de bine!

   



BARBU PARIS MUMULEANU (1794-1836), dascal, ca si Prale, face in primul sau Rost de poezii {1820) o profesiune de credinta erotica hedonista:

Nu voi sa mor jindios, De amor sa n-am folos. Voi sa traiesc rasfatat Si sa moriu amurezat, pentru ca in Caracteruri (1825), confruntand societatea contemporana, sa devina un neiertator moralist fata de cei mari, lingusitori, nobili, scumpi, ipocriti, muieri, mandri, defaimatori, laudarosi, flecari, scolastici. In portretele acestora din urma se vede omul de profesie, psaltul:

Canta, se schimonosesc Sa stramba, sa-ngatuesc, Pa, pa, pa, vu, che, ga, di, Che, ga, di, vu, che, zo, ni.

Ca Mumuleanu auzise de La Bruyere pare sigur. Volumul de Poezii (1837) publicat de Eliade vadeste o noua orientare, preromantica, dar ramane in sfera clasicismului prin versurile conceptuale, sententioase, prevestind Glossa lui Eminescu:

Vremea-nalta si radica Vremea face, vremea strica, Vremea sue si coboara, Vremea surpa si doboara, Vremea schimba si preface Si razboaiele si pace.



Ultimii VA,CA,RESTI, NICOLAE (1784-1825), fiul lui Ienachita, si IANCU (1792-1863), fiul lui Alecu, se integreaza epocii, unul fiind implicat in rascoala lui Tudor Vladimirescu, ca emisar al marii boierimi, al doilea, ca autor al unor Sfatuiri patriotice, compuse in anul 1821 (S/atuire si rugaciune, Bunavestire, Cantec romanesc, Glasul poporului subt despotisM). in putinele lui poezii, Nicolae Vacarescu canta dragostea ca pe un scop in sine si unica ratiune a existentei:

A trai far-a iubi.

Ma mir ce trai o mai fi

si conditioneaza viata de dincolo ca si cea telurica de prezenta iubitei, care poate preface paradisul in infern, iadul in rai, vara in iarna si iarna in vara.

Iancu Vacarescu experimenteaza toate modurile lirice, elegia, oda, cantoneta, imnul, idila, epigrama, proverbul, epigraful, epitaful, impromptu-ul, scrie de asemenea, balade, epistole, sonete, utilizand diversi metri si ritmuri si supunand limba romana la toate subtilitatile exprimarii poetice. Modelele lui sunt Anacreon, Gentil-Bernard, toata mica poezie a secolului al XVIII-lea dezvoltata din Voltaire si Delille, preromanticii si chiar romanticii (Byron, LamartinE). Dar, in esenta, opera sa pastreaza formula clasica, stilul anacreontic si voltairian. Primavara amorului, pastorala incarcata de mitologie, dezvolta motivul anacreonticelor udat de ploaie tratat si de Grecourt, atingand toate temele preromantismului (ruinele si noapteA), si facand elogiul vergilian al tihnei, in peisajul specific muntenesc al imprejurimilor Targovistei:

Ochiului s-arat gramada Turnuri, case, vii, gradini, Munti verzi, munti de o zapada Lucitoare fiind plini.

Adevarul, poezie tipic iluminista, formuleaza, in versuri slobode, sciolti, un crez ale carui principii au neindoios o baza democratica, progresista:

Veniti sa ardem vecinie Ca lumina

S-in veci sa luminam!

    Cu dreptii si-nteleptii Cu drag m-oi intelege, Sarac sa nu se afle Si rob a nu fi nimeni!

   

De altfel, Glasul poporului supt despotism era un adevarat manifest revolutionar:

Drept indreptand oricare drept poporu n-are pata, Minte-nteleapta mintea lui prin fapte se arata. Ai libertatii fii sunt toti sub steagu-i cati s-aduna, Toti robii isi rup fiarele. Toti bunii s-mpreuna, Poporu-ncrede carmele-i la fiii ce-si alege Cand da pedeapsa groaznica la fiii far de lege. Sa tremure, sa tremure cumplita tiranie!

    Zdrobit va fi cine-o-ndrazni gand de tiran sa-i vie.

S-ar putea intelege ca Iancu Vacarescu e mai serios decat ceilalti poeti lirici, unii dedicati in exclusivitate Erosului. Adevarul e ca si el inchina zeului iubirii multe versuri si ca pe unele, cum e cazul cu Dorul deplin, le imprumuta, din circulatia orala sau manuscrisa, de la Conachi. Lirica erotica din epoca de tranzitie a literaturii romane nu trebuie suspectata de frivolitate. Oricat de rudimentar ar suna dupa un secol si jumatate Vacarestii si Conachi, ei sunt poetii nostri de Renastere care, asemenea lui Petrarca, fac trecerea de la lirica religioasa mirosind a tamaie si lumanare a Evului Mediu, la poezia laica, slavind, in locul celestei Fecioare, femeia nu mai putin demna de elogii de pe pamant.

In comparatie cu evolutia poeziei, dezvoltarea prozei e cu mult mai inceata in epoca de tranzitie. Speciile literare intarzie sa apara si prozatori sunt deocamdata tot cronicarii, memorialistii, autorii de epopei (fiindca epopeea e o specie prin definitie prozastica, precursoare a romanuluI), oratorii.



Fireste insa ca se pot inregistra si aici schimbari. Cronicarii anteriori scriau dupa izvoare documentare sau ca martori ori chiar ca actori ai evenimentelor. DIONISIE ECLESIARHUL (1759-1820), autorul Hronografului Tarii Romanesti (1815), scrie din auzite, consemnand mai ales traditia si versiunile orale. Desi fara conceptie si idei, Dionisie Eciesiarhul e un scriitor adevarat, savuros prin naivitate. Istoria razvratirii lui Pasvantoglu si a incursiunilor lui, taierea nemtilor printului Coburg de catre turci la Bucuresti, taierea turcilor de catre rusi tot acolo si in alte parti sunt povestite ca intr-un roman de aventuri. Dupa Dionisie, revolutia din 1789 a adus slobozenie rumaniei Frantei", iar Napoleon a ajuns imparat intrand pe sub pielea ministrilor si a tuturor boierilor mari".



NAUM RAMNICEANU (1764-1839), tovaras o vreme al lui Dionisie Eciesiarhul, a scris o Hronologie a domnilor Tarii Romanesti de la Radu Negru pana la 1834, din care original si interesant este Cuvantul inainte, cu dovezi despre continuitatea elementului roman in Dacia, impotriva barfirii" defaimatorilor".

De Naum trebuie sa fie si anonima Plangere si tanguire a Valahiei (1825), in care sunt blestemati eteristii care au darapanat tara la 1821:

Nu-si gaseasca un sa saza Catusi de putintel loc, Fa ca cerul sa nu-i vaza, Si sa ploaie pe ei foc.

Cronica rimata e specialitatea pitarului HRISTACHEIOANID, autorul unei povesti mavroghenesti (Istoria/aptelor lui Mavroghene-voda si a razmeritei luI), scrisa mai degraba cu simpatie, la 1817, in stihuri foarte cursive, inveselitoare:

Brava, Mavrogheni, brava. Altu ca tine mai sta-va Asa tot grantu sa-si tie Cu atata strasnicie?



Altii, ca ZILOT ROMANUL (Fanuta Moru, 1787-1853), combina versurile cu proza intr-o istorie a Tarii Romanesti de la 1796 pana la 1821, intr-o fabula, Daslusire, si intr-un poem despre Leatul 1848, retrograd. De retinut doar definitia istoricului obiectiv:

Istoric sunt, n-am frate N-am ruda, n-am vecin, Stapan am p-adevarul, Lui cata sa ma-nchin!

    cu toate ca, practic, Zilot o dezminte, mai ales in Leatul 1848.

In manuscris a ramas autobiografia in versuri a lui GH. PESACOV (1785-1854)) Dezmierdare poeticeasca prin primblare de o inima si un suflet bolitor din 1828. A tradus sapte povestiri dialogate de dragoste din Restif de la Bretonne {Les Contemporaines ou aventures des plus jolies femmes de l age presenT) prin Rigas Velestinlis si din Noptile lui Young.



ALEXANDRU BELDIMAN (1760-1826), merituos traducator din Homer, Voltaire, Metastasio, Abatele Prevost, Regnard, Gessner, M-me Cottin, Coxe etc, e in Tragodie sau mai bine a zice jalnica Moldovei intamplare dupa razvratirea grecilor (1821), o tombatera, incapabil sa inteleaga rascoala pandurilor, dar care zugraveste cu manie razmerita eterista, jafurile fara seaman ale ienicerilor si teroarea instituita de acestia in Iasi:

Din pistoale, zi si noapte, sloboze neincetat. De fugei, dai peste dracul unde nu l-ai cautat. Multi raniti din intamplare, altii cazuti morti pe loc, De faceai vro aratare, raspuns era: zarar ioc".

Tragedia lui Beldiman, care chema in ajutor pe filozoful pesimist Heraclit si pe poetul melancolic Young, e proza rimata. Nu altceva e compunerea urmasului sau, VASILE POGOR (1792-1857), Vedenie ce au vazut un schimnic Varlaam de la manastirea Secului din Moldava la 1821. Traducator al Henriadei lui Voltaire, Vasile Pogor are totusi mai mult fior liric, e un remarcabil poet pe tema fortuna labilis si un bun ironist cand satirizeaza fumurile genealogice, evgheniste, restituind drepturile ratiunii si ale talentului:

Omer, Virgil, Tasso, Milton n-au fost nascuti din poeti Iar ei sunt parinti de stihuri, oameni vestiti si isteti.



Mai toate compunerile lui Pogor pot fi subsumate pamfletului, specie pe care o ilustreaza la 1821 oamenii politici cei mai inaintati, TUDOR VLADIMIRESCU (1780-1821) in Tara Romaneasca si IONICA TA,UTUL (1795-1830) in Moldova, cel dintai numit de Bolintineanu un mare poet", cel de al doilea comparat de Alecu Russo cu Paul Louis Courier. Dar intentiile lor nu erau desigur literare.

Cel mai vechi text dramatic original cunoscut are titlu latinesc Occisio Gregorii Vodae in Moldavia tragedice expressa, e scris in mai multe limbi (romaneste, ungureste, nemteste si tiganestE), dateaza de prin 1780 si ar apartine lui SAMUIL VULCAN (1758-1839). Piesa e o improvizatie presarata cu divertismente grotesti.

O suita de pamflete sunt comediile lui IORDACHE GOLESCU (1768-1848) din Istoria Tarii Romanesti, indeosebi Comedia ce sa numeste Barbul Vacarescul, vanzatorul tarii (1828), una din primele piese de teatru romanesti, mai mult un dialog impotriva patrihotilor" prevaricatori slujiti de perceptori zoralii, pesingii, beleii si frigelii, pe vremea domnitorului pamantean Grigore IV Ghica. insemnare a calatoriei mele facuta la anul 1824, 1825, 1826 de DINICU GOLESCU (1777-1830) este primul jurnal de voiaj al unui roman in Occident. Semnificatia lui e multipla. Pornit la drum din placerea de a vedea si alte tari, Dinicu Golescu e nu numai un spirit curios, insetat de a cunoaste, dar si un cuget luminat, care sub influenta Aufklarung-um, tinde la desteptarea si indreptarea natiei sale, la emanciparea ei sociala si politica, un poet, nu de putine ori, cu retina sensibila la frumos, chiar daca elementele de aperceptie ii lipsesc, un moralist, in fire, de esenta clasica, tentat la tot pasul sa-si analizeze constiinta si sa indemne si pe altii la acest lucru. Patriot activ totdeodata, Dinicu Golescu e un calator care trage din tot ce vede o invatatura pentru tara lui, deplangand starea de inapoiere si umilintele poporului. Schimbarea la fata, conversiunea sufleteasca pe care o produce Europa asupra lui este si urmarea innoirilor deschise in Tara Romaneasca de framantarile ce au dus la rascoala lui Tudor Vladimirescu. Ca La Bruyere in Caracterele sale (Del homme, 128), Dinicu Golescu nu se sfieste sa dea in vileag faptul ca fratii" sai au fost tinuti cu ochii in soare, asternuti la pamant cu o barna mare si grea pusa pe pantece, spanzurati cu capul in jos, inchisi si afumati in cosare de vite si ca dajdiile i-au adus in starea de a locui in bordeie subterane, unde intrand cinevas, nu are a vedea alt, decat o gaura numai in pamant, incat poate incapea cu nevasta si copiii imprejurul vetrii", fara macar caldarea de mamaliga. in randul luminatorilor, alaturi de fabulistul DIMITRIE TICHINDEAL (1775-1818), traducatorul lui Dositei Obradovici, de V. GERGELY DE CSOKOTIS, traducatorul lui Adolf Knigge si I.H. Campe prin G.I. Wenzel (Der Mann von Welt, Omu de lumE), de DAMASCHIN BOJINCA, de Leon Asachi, traducator al cartii Jucareaua norocului sau istoria pentru printipul Menscicov (Les Caprices de la fortune ou histoire du prince Mentzikoff, 1772, de P.-J.-B. NougareT). si altii din Transilvania, trebuie amintiti, macar in fuga, intemeietorii scolii romanesti: Veniamin Costache in Moldova, Gheorghe Lazar, Eufrosin Poteca si Gr. Plesoianu in Tara Romaneasca. GHEORGHE LAZAR (1782-1823) e autorul, dupa Sigmund von Storchenau, a unei interesante teorii de filozofia istoriei; EUFROSIN POTECA (1785-1858), filozof, evdemonist dupa Heineccius, traducator din Bossuet, Massillon, Fleury Platon din Tver, e autor el insusi de pagini autobiografice rousseauiste, iar GRIGORE PLESOIANU (1808-1857), autor de manuale bilingve, raspandeste povestiri morale desfatatoare, talmacite din Voltaire, Marmontel, Marlianus, Fenelon, M-me Cottin si Cristoph von Schmid.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.