Cultura romana moderna a aparut si s-a dezvoltat intr-o epoca dominata de romantism in cele mai multe sfere ale spiritualitatii: in filosofie si in literatura, in sociologie si in mentalitatea civica, in cultura in sensul cel mai larg al termenului. Principiile Revolutiei Franceze ???? si capatasera drept de cetate de multa vreme in Europa occidentala; ele intrasera chiar intr-o faza de evidenta degradare a valorilor lor originare.
Concomitent - reactie sociologic inevitabila - s-au nascut curente de idei ostile spiritului revolutionar, care, pentru a-si justifica dorinta de mentinere a vechii ordini existente, au recurs la conceptele de ''traditie'' si ''evolutie sociala organica''.
Aparuta intr-un astfel de climat spiritual, cultura moderna romana a trebuit sa fie marcata inca de la primii pasi (de la inceputul secolului al XIX-leA) de urmele specifice structurilor romantice.
Fenomenul se poate usor verifica in toate sectoarele culturii noastre, ca si in viata publica agitata a epocii.
Caracterul dualist al romantismului - pe rand revolutionar si retrograd, liberal si conservator - e o realitate istorica prea evidenta ca sa mai necesite vreo demonstratie. Curentul de opinie ce face obiectul prelegerii de fata - poporanismul - se integreaza perfect acestei ambiante. Chiar mai mult, se poate afirma ca in poporanism se gasesc cei doi poli ai romantismului, in egala masura, intr-o sinteza indisolubila.
Poporanismul, termen de rezonanta insolita, traductibil doar prin ''narodnicismul'' rus (de care a si fost influentaT), revela la o analiza minutioasa nu numai semnificatiile ci si o vasta arie de difuzare. Nutrit din romantism, poporanismul este, in prima acceptie a termenului, atasamentul fata de popor, sau daca preferam, idealul militant, mesianic, care, glorificand virtutile maselor, vizeaza ridicarea conditiilor materiale si spirituale de existenta.
Aceasta tendinta s-a manifestat in diferite literaturi la debutul capitalismului. In Anglia, il putem descoperi intr-un fel in curentul cunoscut sub numele de scoala poetica lakista. William Wordsworth (1770-1850), poetul cel mai reprezentativ al acestei scoli, facea elogiul ruralitatii, in care vedea expresia puritatii ??? natale. Canta, ca orice romantic, frumusetea vietii de la tara si predica intoarcerea la atmosfera vietii rustice. E drept ca Wordsworth, ca si ceilalti poeti ai lacurilor, nu era animat de elanuri sociale sau umanitare, dar apologia pe care o face vietii rustice, tendinta sa de a transforma tot ceea ce vine in contact cu satul in subiect literar sau in motiv estetic, prezinta pentru tema de care ne ocupam, o importanta particulara.
Putem decela tendinte precursoare poporanismului (ca manifestarE) si in filosofia sau literatura franceza: J.J.Rousseau, de exemplu, cata vreme face elogiul vietii naturale, sau George Sand care afirma prin romanele sale superioritatea vietii de la tara.
Poporanismul (ca orientare clar constituitA) prinde viata insa in tarile Europei Centrale si Orientale. Aici se manifesta pregnant, intrucat ele sunt tari cu economice preponderent agrara (ce pastreaza inca reminiscente feudalE). Taranimea formeaza in aceste tari majoritatea populatiei, de asmenea, interesul pentru viata taranimii se manifesta cu aceeasi vigoare in viata culturala, in mentalitatea publica si in creatia literara.
Asemenea preocupari sunt solid ancorate in literatura germana sau in cea austriaca, unde curentul populist este destul de bine reprezentat (Annette von Droste-Huelshorff, Karl Immerman, Johann Peter HebeL). Ele sunt si mai consistente in literatura bulgara (Vlaikov, Gheorghiev, Elin Pelin, Hristov, KaraveloV), sarba (Paia-Adamov-MarcoviC) si ungara (Talnoi Layos, Moricz Zigmond, Gardonyi GezA). Asa cum e binecunoscut, poporanismul se bucura de o favoare cu totul speciala in Rusia, unde narodnicismul domina efectiv literatura, arta sociologia si viata publica in timpul ultimei jumatati a secolului 19 si a primei jumatati a secolului 20. Cu tendintele diverse si adesea contradictorii ce se manifesta in aceasta cultura (de la filo-slavism conotat drept traditionalism excesiv, pana la narodnicismul progresist, revolutionaR), narodnicismul a nutrit iluzia ca se poate evita in evolutia sociala faza capitalista. Intelectualii rusi, in special tineretul, studentimea, au imbratisat cu entuziasm idealurile mesianice, devotandu-se fara rezerve cultului poporului si ridicarii taranimii.
Literatura timpului (Tolstoi, OuspenskI) este este plina de aceste idealuri, cu toate motivele ce li se ataseaza.
Exista, bineinteles, afinitati intre poporanismul romanesc si toata aceasta orientare europeana, in special influenta culturii ruse (Constantin Stere, fondatorul curentului, si-a petrecut mare parte a tineretii in Rusia, in cercurile universitare narodniciste si a fost exilat in Siberia ca urmare a activitatii lui subversivE). Dupa cum exista si particularitati ale poporanismului romanesc, datorate contextului special in care apare si se dezvolta.
Poporanismul nu este in spatiul romanesc nici un curent exclusiv literar, nici exclusiv politic sau ideologic si, ca majoritatea curentelor romanesti, poporanismul a constituit o tendinta pluriforma, unde au coexistat preocupari sociologice, politice, culturale, estetice, literare. Poate ca aspectele sociologic si politic au prevalat, fara a eclipsa insa valorile culturale si literare, realmente foarte importante. Totusi, miscarea literara poporanista ne apare ca un tot coerent si omogen. A constituit, dupa 1906, expresia spitirualitatii romanesti (in special a cercurilor de stangA), miscare ce avea sa fie dramatic intrerupta de primul razboi mondial.
Poporanismul si-a incrucisat existenta cu alte cateva curente de idei: cu junimismul si miscarea socialista (de care s-a delimitat ulterioR) si, mai ales, cu samanatorismul. Apropierile dintre samanatorism si poporanism sunt atat de mari, incat, pentru multa lume, genereaza confuzie.
Cele doua curente de idei au aparut relativ in acelasi timp (ba chiar fiecare pretindea ca celalalt este ipostaza sa alterata si epigonicA) au incorporat in structura la motive si puncte de vedere comune (tratate insa diferentiaT), s-au confruntat cu aceleasi probleme sociale, politice, culturale (dar au ajuns la solutii diferitE), si-au imprumutat chiar ''combatantii'' - au avut colaboratori comuni (dar s-au distins net prin personalitatea si viziunea mentoriloR).
Se impune mai intai un sumar istoric al miscarii poporaniste:
Prima faza - ''preistoria'' curentului:
Poporansimul este vazut ca o adaptare a socialismului la contextul romanesc.
Stabilirea lui Constantin Stere in Romania. Contributia lui (articole publicate in ''Evenimentul literar'' - revista socialistA).
Grupul de socialisti de la ''Evenimentul literar'' trece printr-o transformare in idei de natura a-i delimita pe socialism si a-i alia Patidului Liberal.
Prin 1855-1898 prin poporanism se intelegea mai ales mesianismul luminarii poporului prin mijloace ce stateau la indemana tinerimii intelectuale. Ideea era omniprezenta atat in cercurile socialiste, cat si in cele guvernamentale (guvernul lui Spiru Haret.
La Galati apare, incepand cu 4 septembrie 1900, o publicatie efemera, redactata de grupul poporanist local. Se numea ''Avantul'' si avea pe frontispiciu mentiunea ''gazeta poporanista saptamanala''. Din 1905 apare, tot la Galati, din initiativa lui H. Sanielevici, o noua publicatie cu numele ''Avantul''.Grupul de la Galati desfasura si o complicata activitate de luminare in sens poporanist: scoli de adulti, conferinte, brosuri de popularizare a cunostintelor stiintifice. Numai ca, atat activitatea cat si organul de presa ale grupului de la Galati, raman izolate in provincialism, nedepasind ca sfera de interes perifericul.
In 1901 apare Semanatorul (devenit din septembrie 1901 ''SamanatoruL) a carui popularitate creste brusc (mai ales dupa venirea lui Iorga, in 1903, la conducerea revisteI). Samanatorismul cucereste autoritar viata publica si interesul intelectualitatii. Pana in 1901 se vorbea de poporanism (ex.: in mai 1901, C.Radulescu Motru semna in publicatia sa ''Noua revista romana'' articolul ''Asupra miscarii poporaniste la noi'', unde elogia initiativele culturalizatoare ale lui Haret, pledand pentru necesitatea activitatii poporaniste a luminatorilor satului (preoti si invatatorI). Articolul lui Motru era el insusi o marturie elocventa a popularitatii de care se bucura ideea de poporanism. Pe de alta parte, a existat o intelegere extrem de larga a termenului poporanism, tinzand sa inglobeze toate initiativele culturale ce priveau cu simpatie lumea taraneasca. Se inglobau astfel in sfera poporanismului si curente sau personalitati ale trecutului (precum Kogalniceanu si orientarea revistei ''Dacia literara''). Riscul era ca, prin generalitate excesiva, sa se estompeze contururile miscarii poporaniste, fiind greu de definit ca o miscare coerenta.
Incepand cu 1901, deci, interesul pentru poporanism pare sa lase locul celui pentru samanatorism. In locul termenului '' poporanism'' se utilizeaza acum altii, de obicei ''curentul sanatos de regenerare nationala''. Nu era vorba insa de o simpla substitutie terminologica. Pare ciudat de ce nu a apelat Spiru Haret la fostii poporanisti (socialisti ce trecusera in tabara liberalA). Explicatia poate fi gasita in animozitatile dintre Spiru Haret, fruntas liberal, si Constantin Stere (''omul lui Bratianu''). Fiecare din cele doua personalitati, atat de puternic conturate, socotea ca este detinatorul solutiei salvoatoare in ceea ce priveste chestiunea rurala.
Stere, cautand sa dea poporansimului un continut precis si o finalitate practica, angajand-o politic, a elaborat in a907-1908 un program de dezvoltare economico-sociala a Romaniei axat pe principiile directoare ale narodnicismului rusesc, asociate cu diverse idei imprumutate teoreticienilor socialisti de orientare reformista.
Principala sa teza, formulata inca din 1893 in ziarele ''Adevarul'' si ''Evenimentul'', e aceea ca Romania fiind - asemenea altor state din sud-estul Europei - o tara agrara, fara sanse de a-si crea o mare industrie, care sa genereze proletariat, programul social-democrat nu-si putea gasi aplicabilitate. Social-democratia trebuia, in consecinta, inlocuita cu ''poporansimul'', care era, dupa C. Stere, un ''socialism taranesc.'' Conform doctrinei sale erau imperios necesare prefaceri sociale adanci, restructurari economice, printr-un sir de reforme pasnice si nu prin rasturnari spectaculoase.
Inainte de toate, se impune improprietarirea taranilor, prin cumpararea treptata, cu ajutoare de stat, a pamanturilor si democratizarea vietii politice prin universalizarea dreptului de vot /Dupa intaiul razboi mondial, doctrinarii poporanisti, considerand ca aceste doua deziderate au fost indeplinite, aveau sa declare incheiata misiunea istorica a actiunii lor. Poporanismul se transforma in taranism, devenind o componenta a ideologiei Partidului National-Taranesc, nou creat/.
In afara de doctrina sa, C. Stere este un personaj insolit in peisajul cultural romanesc prin biografia lui de aventurier, ce-i dadea dimensiuni quasi-legendare. El era pentru contemporani ''Siberianul''. De la faza revoltei juvenile, Stere (un alt Coriolan Draganescu ?!
) trece la faza unei maturitati intelepte, ajungand profesor de drept constitutional la Universitatea din Iasi si rector al aceleiasi universitati. Insurgentul ajunge in 1907 prefect de Iasi.
In ultimii ani ai vietii e confiscat de literatura (tot intr-o maniera ce-i permite exaltarea propriei personalitati, memorialisticA) si scrie romanul ''In preajma revolutiei'' (1931-1935), considerat de critica timpului drept ''cel mai mare moment memorialistic al literaturii noastre''. Cele opt volume sunt inegale, mai ales sub raport stilistic. Pana la volumul V naratiunea e densa, Stere reusind sa fie un creator de atmosfera si de descriptii grandioase (natura siberiana, tundra, noptile albE), un evocator ce impresioneaza prin amploarea frescelor zugravite, pentru ca ultimele volume (ce se ocupa de viata politica romaneascA) sa lase loc caricaturalului si retoricii patimase.
Celalat personaj important care-si leaga numele de destinul poporanismului este Garabet Ibraileanu. Ibraileanu este adevaratul mentor spiritual al Poporanismului. Pornind de la baze teoretice comune cu ale lui Stere, dezvolta conceptia literara poporanista. Este conducatorul vesitei ''Viata romaneasca'', ziarul iesean de cea mai mare importanta in popularizarea ideilor popraniste.
Ibraileanu este o constiinta aflata in permanenta cautare a certitudinii, in permanent conflict cu sine insusi. Personalitate dizarmonica (precum era si MacedonskI), criticul a cautat sa-si camufleze propriile indoieli in dosul unei sigurante depline a tonului. Cel care e dilematic in esenta si lasa drept ''testament'' al unei indelungate cariere critice un roman analitic (care e de fapt o auto-analiza, o recunoastere tardica a indoielilor ce l-au incercat pe tot parcursul existenteI), ne avertizeaza printr-o cugetare de mare acuitate ''Daca ai indoieli asupra ta, nu le da pe fata, ca sa nu dai prostiei dreptul de a-si permite cu tine aceeasi atitudine, imprumutand-o de la tine''.
Intr-adevar, criticul a stiut sa disimuleze cu mare talent, incat a lasat contemporanilor impresia unui om cu incredere deplina in propriile convingeri. In realitate, s-a contrazis copios (chiar in problemele vitale, de conceptie literarA), stiind sa dea totusi nu impresia ca are indoieli, ci ca este o constiinta flexibila. Convingerile lui Ibraileanu evolueaza cateodata in mod frapant, de cele mai multe ori abia sesizabil. Neschimbata ramane doar pasiunea consumata in sustinerea lor.
E sufieicent sa examinam o singura serie de texte, aceea consacrata definirii poporanismului literar, pentru a constata ca, in numai cativa ani, intelesul termenilor sufera transformari radicale. Si ca, de asemenea, metamorfoza propriilor opinii e prezentata de autor drept simpla si fidela rezumare a afirmatiilor anterioare.
In numarul inaugural al ''Vietii romanesti'', Ibraileanu semneaza articolul programatic ''Scriitori si curente'', prin care isi avertizeaza cititorii ca poporanismul trebuie considerat din doua prespective: a continutului sufletesc al scriitorului si a idealului, a tendintelor acestuia. In primul caz, el ar insemna ''infiltrarea spiritului romanesc in literatura culta''. Insa, adauga, acest spirit e mai curat la populatia rurala si, ca urmare, va fi reprezentat numai de scriitori care ''sau fac parte din taranime si n-au rupt legaturile morale cu ea, ca, luand pe cei mai tineri, de pilda pe Octavian Goga si Ciocarlan'', sau ''daca nu fac parte din taranime, si-au aplecat urechea la popor, s-au botezat in izvorul curat si romanesc al sufletului popular, ca de pilda Sadoveanu, sau fac parte dintr-o clasa superioara, dar care, din cauze istorice, traind cu poporul, departe de influentele nefaste straine, care au trecut peste aceste tari, si-au pastrat sufletul romanesc, ca de pilda clasa boiernasilor (de care voi vorbi aiureA) din care face parte Bratescu-Voinesti''. In celalalt caz, poporanismul reprezinta cerinta ca ''in ilustrarea conceptiei sale'' scriitorul sa nu ''falsifice realitate, atata tot: adica sa elaga din realitate haina conceptiei sale''. Si, pentru ca lucrurile sa fie limpezi, e poopranist aceala care ''macar cand vorbeste de tarani isi arata recunostinta catre ei, prin raspandirea unei atmosfere de simpatie si mila pentru dansii'', dovedindu-se ''un om la inaltimea vremii si idealurilor celor mai sfinte ale poporului sau''. Si nu e poporanist cel care fie s-abtine (''n-o faci''), fie raspandeste antipatia, n-are un suflet inalt, isi exprima sentimente inferioare, cu sau fara talent''.
S-ar putea crede ca precizarile sunt valabile numai pentru scrierile cu subiecte taranesti, dar nu e asa. ''Sufletul inalt'' al artistului trebuie sa se manifeste in legatura cu orice subiect: ''Caci, daca un scriitor vrea sa ma umple de mila pentru un incestuos (Forte comme la morT), ori de bucurie pentru ca un viveur a sedus in sfarsit pe o fata nevinovata (''Yvette''), aiba el si talentul lui Maupassant, impresia mea estetica va fi distrusa, pentru ca, avand talent - puterea de a exprima prin imagini si stil sentimente - scriitorul imi va produce mila in adevar pentru suferinta eroului sau, dar cauza suferintei fiind incestul, cauza bucuriei celuilalt fiind seducerea, sufletul meu va fi solicitat, pe de o parte, spre mila si bucurie, pentru suferinta ori triumf, pe de alta, spre dezgust si urma, pentru incest si seducere - impresia mea estetica se va distruge, si pacat de imagini vrednice, cum se zice, de o cauza mai buna''. Un lucru omite sa se intrebe Ibraileanu: daca scriitorul urmareste, intr-adevar, ceea ce criticul socoteste neindoielnic (provocare milei pentru incestuos si a bucuriei pentru seducerE). Nu cumva intentiile autorului sunt exact contrare celor presupuse de Ibraileanu?
Insa criticul nostru cauta in literatura atitudinea explicita a creatorului, facand din ea o conditie a artei. Acest punct al demonstratiei e cel mai vunerabil, deoarece afecteaza liberatatea literaturii, deschizand libera cale interpretarilor tendentioase. Practic, orice criere ar putea fi ''citita'' astfel si sa i se atribuie tendinte pe care nu le are (pe baza lor sa i se conteste valoareA).
''Ca fara talent nu se face o opera o stim si noi - nu e cine stie ce filosofie mare'', incearca Ibraileanu sa pareze orice obiectie. Dar talentul nu se realizeaza oricu, ci numai daca slujeste o conceptie inalta si exprima ''specificul national''.
Altfel ''se distruge pe sine insusi, in zadar''. Cat despre subiecte, am fi tentati sa credem ca sunt indiferente, deoarece ''un suflet romanesc va face o opera romaneasca, orice subiect si-ar alege, chiar din viata starina, caci va privi viata straina prin prisma romaneasca''. Criticul introduce, totusi, si aici o precizare ce limiteaza orizontul considerat prea larg: ''dar desigur ca opera va fi mai romaneasca, mai interesanta pentru noi si pentru straini, cand conceptia si sentimentul unui scriitor se vor manifesta cu ocazia vietii romanesti, cand viata romaneasca ii va imbraca conceptul, cand ii vor fi izvorat in sufletul scriitorului sentimente si conceptii relative la viata romaneasca - cand si conceptia si reprezentarea ei vor fi romanesti''.
In rezumat, trei cerinte aseaza Ibraileanu inaintea scriitorului: sa reflecte specificul national (adica, sa fie pentru aceasta, daca nu taran get-beget, atunci proletar intelectual or boiernas scapataT), sa aiba o adevarata inaltime sufleteasca (sa exprime, cu alte cuvinte, o atitudine explicit morala, care se traduce, cand se refera la tarani prin simpatie si milA) si sa prefere subiectele romanesti. Ca aceste minimale conditii n-aveau cum trece neobservate si, mai ales, cum gasi aprobare, intelege oricine. Delimitarile maioresciene in sfera esteticului erau vii in mintile contemporanilor, care raspund cu promptitudine, prin Ovid Densusianu, Eugen Lovinescu si M.Simionescu-Ramniceanu, revistei iesene.
Se cunoaste faptul ca de aici s-au declansat polemici si chiar inamicitii personale. Important pentru tema noastra este insa alt aspect: prefacerea pe care o sufera termenul ''poporanism'' sub pana lui Ibraileanu. Nu mai departe decat in numarul al doilea al ''Vietii romanesti'' apare, sub titlul ''Morala in arta'', raspunsul la intampinarile celor citati mai inainte. Aici descoperim o prima si seminificativa reformulare.
''In literatura poporanismul va insemna atitudinea de simpatie a scriitorului fata cu clasa taraneasca - atata tot''.
Celelalte exigente nu mai sunt prezente. Si, ca sa elimine posibilitatea rastalmacirilor, Ibraileanu insista: ''Poporanismul ca tendinta nu insemneaza sa iai subiecte numaidecat din popor, nu insemneaza a scrie in limba poporului, nu insemneaza a scobori creatiunea artistica la nivelul poporului, prin procedeul popular. Si nici poporanismul ca chestie de structura sufleteasca a artistului (romanizarea sufletului saU) nu insemneaza cele de mai sus''.
Cel mai mult il va fi pus pe danduri acuzatia ca urmareste sa transforme literatura in tribuna de propaganda. ????
Principalele motive ale doctrinei literare poporaniste: mila, vina datoria.
''Eu am trei feluri de gusturi, trebuie sa am. Unul e pentru mine, del de-acasa. Cu acesta aleg bucati pentru propria mea delectare. Din ''Viata romaneasca'' putin are de ales acest gust. Un alt ''gust'' e acela cu care aleg material pentru ''Viata romaneasca''. Acest gust are in vedere posibilitatile actuale ale literaturii romane: cutare nuvela, sa zicem, desi slaba, tot e mai buna decat cele ce se produc de obicei - si, daca trebuie nuvela in ''Viata romaneasca'', trebuie s-o pun. In sfarsit, un ale treile gust e acela cu care fac curs la universitate: pentru anul 1830, de exemplu, cu starea de incultura a tarii, fara limba literara, cutare scriitor se cheama ca - in acele conditii - are anume valoare''. - Principiul relativitatii valorilor estetice!
Definitii ale poporanismului la Ibraileanu:
''E lucrul acela, pe care-l stie oricine a citit un manual de istoria literaturii: e curentul poporan, e acea nationalizare a literaturii culte (nascuta sub influenta mai ales a literaturii fraceze/prin literatura poporana - ca spirit si ca limba'' (''Iarasi poporanismul in literatura'', 1911).
1909: ''Intelesul poporanismului s-a largit pana la a acoperi intreaga literatura romana. Prezentandu-l intr-o asemenea lumina, asezandu-l in prelungirea traditiilor viabile ale literaturii nationale, criticul avea, bineinteles, dreptul sa se mire de orbirea contemporanilor??? a€¦????
Satului-muzeu national, satului arhiva folclorica, din literatura samanatorista, ''Viata romaneasca'' i-a opus programatic satul macinat de mizerie, manat de contradictii, satul ce se cerea smols din inapoiere.
Astfel, discreditand romantismul samanatorist minor si retrograd, revista ieseana a promovat un realism social si un romantism vizionar, mesianic.
George Calinescu
''Viata Romaneasca''
Spiridon Popescu face o cercetare obiectiva asupra taranului (ferindu-se de prejudecata iluzorie a ''intelepciunii populare''):
- opiniile taranilor despre invatatura:
''A nu munci ar fi totuna cu a fi fericit. Numai omul invatat e fericit, pentru ca el nu munceste''. ''Boierilor le trebuie carte multa, pentru ca ei au de socotit bani, dar la ce foloseste cartea unui taran?'' ''Scoala ar impietri inima,,, ''ar slabi afectiunea fiilor catre parinti''. ''Tot ce scrie in cartile noua (cu litere latinE) ar fi minciuni. Cu cat inveti mai multa carte, cu atata ai mai multi sorti ca ai sa innebunesti''. ''Cine invata carte multa, ar calca legea, ar uita pe Dumnezeu''.
''Acela care a intocmit doctrina critica a revistei, dezvoltand-o pana la proportiile unui sistem de estetica, a fost Garabet Ibraileanu. Crescut in cercuri socialiste si sub inraurirea lu Gherea, el se ridica pe cai noi la estetism si la nationalism.
Principalii scriitori poporanisti:
Izabela Sadoveanu (cumnata lu M.SadoveanU) - recenzii, ''Impresii literare''
Octav Botez (fratele lui Jean BarT) - publicist modest
''Pe marginea cartilor'' - opinii refractare poeziei noi, ostile scientismului exagerat in critica: cam didactice in forma
Spiridon Popescu: ''Mos Gheorghe la expozitie'' - personajul evolueaza de la umorul ingenuu la oratorie socialista/mesajul devine prea insistent marcat: pe motiv ca justitia e corupta si jadarmii sunt cei mai prima hi - refuza sa mai vada expozitia (dovedea enormele progrese facute in 40 de ani pe motivul ca totul acolo e facut ''cu birul nostru, faaa!
Ptiuu!
Trasni-i-ar Cel de Sus si nu i-ar mai tne Dumnezeu pe pamant''. a€¦.???
Calistrat Hogas
Jean Bart/Eugeniu Botez: ''Europolis''-roman: ''Jurnal de bord'' - scriitor sentimental ???
Constanta Marino-Moscu
Dumitru Moruzi
Gala Galaction
Alice Calugaru - ''Viorele'' (versurI).