1. Definirea conceptelor
2. O rapida privire asupra dezvoltarii activitatii de cercetare literara la noi
3. Personalitati ale secolului al XX-lea
» Scurta prezentare generala
» Eugen Lovinescu
» George Calinescu
» Tudor Vianu
1. Definirea conceptelor
Pe parcursul evolutiei sale, literatura romana a fost din plin sustinuta prin lucrarile marilor sai cercetatori - de la Titu Maiorescu, la G. Calinescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu s.a. Este demn de remarcat faptul ca acesti promotori de literatura au reusit sa imbine in mod fericit elementele de estetica generala (care presupun posibilitatile de investigare artistica de ansamblU) si de teorie literara (care raporteaza investigatia artistica de ansamblu la investigatia literara, propunand cercetatorilor de literatura instrumentele de lucrU) si cu cerintele criticii literare (care aplica respectivele instrumente teoretice asupra textului literaR), spre a ajunge la definirea unor fragmente de istorie literara si chiar la prezentarea acestei istorii pe ansamblul ei.
2. O rapida privire asupra dezvoltarii activitatii de cercetare literara la noi
a- Implicatiile criticii in evolutia literaturii romane au intervenit chiar odata cu fundamentarea literaturii moderne. in articolul-program al revistei Dacia literara" (1840), M. Kogalniceanu apara ideea de originalitate in literatura si dezvolta in acelasi timp sensurile spiritului critic (care trebuia sa exercite o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul secolului trecuT): Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana".
a- Primele incercari de cercetare critica au apartinut pasoptistilor I. H. Radulescu, Alecu Russo si V. Alecsandri (a se vedea Curs intreg de poezie de I. H. Radulescu, Critica criticii a lui Alecu Russo, Romanii si poezia lor de V. AlecsandrI).
Parintele autoritar al criticii noastre lite/are este - fara nici o indoiala - Titu Maiorescu (vezi capitolul apartE).
a- La inceputul secolului al XX-lea, G. Ibraileanu si N. Iorga au propus doua tendinte diferite: primul cauta relatia literaturii cu mediul, accentuand latura senti-mental-romantica a poporanismului, partea de critica sociala cuprinsa in ea, indemnul la compasiunea pentru lumea chinuita a satului" (D. MicU). Tot el a impus distinctia dintre romanul de analiza si cel de creatie {Creatie si analiza). N. Iorga a cautat relatia dintre literatura si istorie. El s-a impus mai ales prin documentare si acuitatea interpretativa, prin modul in care a demonstrat originalitatea culturii romanesti.
a- Eugen Lovinescu a intervenit in mod absolut autoritar pe parcursul dezbaterilor actionand in directia adaptarii modernismului culturii si civilizatiei romanesti (vezi subcapitol apartE).
a- Tudor Vianu s-a impus in cultura noastra ca un spirit sintetic de inalta simtire umanista, pornind de la redescoperirea lui T. Maiorescu si de la prima Estetica romaneasca autentica. El a pus bazele stilisticii la noi (vezi subcapitol apartE).
a- Dumitru Caracostea s-a orientat catre un comparatism al formulelor, studiul comparativ al semnificatiilor fiind in masura sa diferentieze intr-o maniera mai convingatoare un scriitor de un alt scriitor" {Arta cuvantului la EminescU). Cercetarile sale literare au in vedere atentia fata de text, interpretarile stilistice pornind de la particularitatea lingvistica, prin corelatii tot mai largi, de la constiinta interdeterminarii dintre parte si intreg (vezi analiza poemului
Luceafarul de M. EminescU).
Prin monografia
Miorita, D. Caracostea inaugureaza la noi studiile de Geografie literara. Tot el a impus limba ca opera de arta si ca temelie a literaturii culte.
a- Dumitru Popovici a creat un sistem de cercetare istorico-literara bazat pe explorarea erudita, minutioasa, insistenta si riguroasa a izvoarelor {Poezia luiMihai Eminescu, Romantismul romanesC). Dar genetismul sustinut de el nu refuza - in nici un caz - cercetarea complexa, analiza cuprinzatoare, totala. In Mentiuni critice, D. Popovici se declara cu o insarcinare expresa - aceea unui cronicar".
a- Pompiliu Constantinescu a reprezentat - in cadrul generatiei sale - situatia cronicarului neispitit de nici un alt gen literar. Contributia sa apartine pe deplin domeniului critic, analizand in mod variat, in cronici si recenzii, operele literaturii romane {Figuri literare, Eseuri criticE).
a- Serban Cioculescu a reprezentat generatia de critici estetici. Opera sa critica imbina perfect minutia filologica, observatia de istorie literara si intuitiile psihologului. El s-a impus drept unul din acei factori de judecata si de selectie ce reprezinta constiinta vie a unei literaturi" (M SebastiaN). Lucrarile sale, Aspecte lirice contemporane, Caragialiana, Eminesciana, Argheziana sunt clare dovezi intr-un atare sens.
a- Vladimir Streinu a prelungit conceptia lovinesciana asupra autonomiei esteticului adoptand militantismul estetic - definit ca mijloc de ierarhizare si de explicare a artei, dar si preluare constructiva a valorilor autentice de tot ceea ce este non-literar. Interesul criticului de acest tip merge catre o directie fecunda, imbinand, deopotriva, date tinand de filozofia culturii, de stilistica si istoria ei, de sociologie si de psihologie {Literatura romana contemporana, Pagini de critica literara).
3. Personalitati ale secolului al XX-lea Scurta prezentare generala
Cercetarea literara din a doua jumatate a secolului al XX-lea a continuat si a diversificat problematica interbelica, descoperind noi resurse ale investigarii critice si ale prezentarii istoriei literare atat pe fragmente cat si in ansamblul sau. S-au impus - in acest sens - D. Micu si N. Manolescu (pentru o istorie a inceputului de secol XX), Ovid S. Crohmalniceanu (pentru prezentarea literaturii romane dintre cele doua razboaie mondialE), Eugen Simion (pentru lucrarea Scriitori romanI) s.a. De buna seama ca literatura critica si istorica de la noi si-a asigurat o permenenta deschidere.
Se mai cuvine sa sustinem ca - pe parcursul evolutiei acestei literaturi - s-a dezvoltat si o eseistica de exceptie, gratie acelorasi Lovinescu, Perpessicius, Streinu, carora li s-au alaturat Emil Cioran {Amurgul gandurilor - cu filosofia nelinistii"), C. Noica (cu Devenirea intru fiinta), P. Zarifopol, M. Ralea (cel mai eseist dintre eseisti").
Eugen Lovinescu
Eugen Lovinescu a exercitat asupra literaturii romane o actiune formativa comparabila numai cu aceea a lui Titu Maiorescu. Lucrari de referinta:
» Critice - voi. I-IX
» Monografii: Gr. Alexandrescu. Viata si opera lui
» Costache Negruzzi. Viata si opera lui
» Gh. Asachi
» Istoria civilizatiei romane moderne (I-III)
»
Istoria literaturii romane contemporane (I-VI)
» Memorii
Asimilandu-si simbolismul ca pe un fenomen literar normal pentru epoca sa, Lovinescu ajunge sa formuleze un concept mai general de modernism si propune astfel o iesire" a literaturii nostre catre contextul sincronic european, cu incadrarea nationalului in universal. Dar, pentru a ajunge la aceasta maturizare a indrumarii literaturii, el a trebuit sa parcurga cateva etape (pe care le-a analizat cu profunda luciditate in primele doua volume ale MemoriiloR):
- etapa Pasilor pe nisip (1906) a fost caracterizata printr-un scepticism ostentativ impus cumva de rigorile criticii maioresciene (resimtite inca de E. LovinescU);
- etapa esteta (prezentata in primele doua volume de Critice 1909-1910) implica aparitia unui stil critic care urmareste doar efectul artistic, intr-o maniera literaturizanta;
- Revolutia stilistica (sustinuta de Lovinescu insusi in revizuirile" la volumele Critice- III-IV) implica adaptarea sensibilitatii criticului la spiritul vremii". Acum Lovinescu isi impune revizuirile stilistice asupra scriitorilor cercetati anterior (Alecsandri, Odobescu, Eminescu, Caragiale etc.) si defineste conceptul mutatiei valorilor artistice; in deceniul al treilea al secolului al XX-lea Lovinescu isi impune maturitatea prin marile sale constructii de sinteza ideologica (Istoria civilizatiei romane moderne - 1924-1925; Istoria literaturii contemporane - 1926-1929; Memoriile - 1930). Acum se fixeaza definitiv lucrarile esentiale ale pozitiei critigg ^ lovinesciene. Punctele de reper ale maturului critic Lovinescu au fost:
~ "u "aj Cepasirea conceptelor junimiste si maioresciene.
B) Punerea legii imitatiei la baza procesului de formatie si de evolutie a civilizatiei romanesti.
C) Ideea sincronismului, care trebuia sa stimuleze dezvoltarea culturii si - implicit - a literaturii.
Teoria sincronismului se imbina perfect cu aceea care vizeaza mutatia_valorilor estetice, conform "careia o~ opera literara suporta o noua valorizare (sau^chiar o devalorizare, o anularE) odata cu trecerea" timpului, pe masura schimbarii gustului public. Spre exemplu - ar sustine E. Lovinescu - M. Eminescu a fost intr-un anume mod receptat in 1883 si cu totul altfel in 1920. Ideea este perfect valabila si dupa epoca lovinesciana, de vreme ce pentru creatia eminesciana au fost gasite noi sf noi interpretari (ca si pentru operele lui Creanga, Caragiale, Sadoveanu s.a.), pe cand lucrarile altor scriitori (mult cautate la data aparitieI) au fost deja date uitarii. Prin urmare, mutatia in discutie are in vedere numai valorile artistice (si nu nonvalorilE) care pot capata noi valente pe masura trecerii timpului si perimarii gustului public.
O data cu al treilea volum din Istoria literaturii contemporane, E. Lovinescu a intreprins analiza propriu-zisa a evolutiei literare (Evolutia poeziei, Evolutia prozei literarE), situandu-se impotriva samanatorismului si poporanismului, a absolutismului estetic (gen M. DragomirescU), impotriva simbolismului si a traditionalismului. intr-un atare sens, Lovinescu sustine modernismul arghezian, modernismul ardelenesc, cel al vietii romanesti si contributia modernista a Sburatorului - puncte din frontiera hartii noastre sufletesti".
In privinta prozei, estetul Lovinescu sustine ideea necesitatii romanului obiectiv si a romanului citadin, sub semnul procesului de obiectivare a literaturii noastre epice".
Romanul
Ion de L. Rebreanu a devenit pentru el (in ciuda reticentelor initiale fata de proza rurala) un triumfal spiritului creator modern". in cele patru foiletoane publicate in Sburatorulimediat dupa aparitia romanului, E. Lovinescu a sustinut ca literatura despre sat si despre tarani nu trebuie sa fie neaparat samanatorista, ea putand fi obiectiva - in genul celei realizate de Rebreanu, care a construit in Ion o autentica epopee in stilul frescei arhitectonice.
Sa retinem in sinteza ideile lui Lovinescu asupra acestui roman:
- Pentru el, un roman trebuie sa fie o reprezentare artistica a spectacolului vietii, a muncii, a varstelor si a anotimpurilor - cu intregul ritual al lumii respective.
- Dilema din sufletul lui Ion - intre glasul inimii" si glasul pamantului" exemplifica opozitia dintre poezia inimii si proza realitatii (despre care Hegel spunea ca este sursa starilor conflictuale din orice romaN).
- in Ion, Rebreanu ridica elementele de viziune naturalist-zolista si realista la dimensiuni mitice.
- Personajul Ion este vazut ca simbol, ca arhetip, fiind torturat de o dilema morala din care iese infrant.
Arta lui Rebreanu este lipsita de latura speculativa si analitica" si se sustine prin largimea conceptiei si rigoarea constructiva de adunator de materialuri pentru piramide faraonice". Creatorul lui Ion s-a realizat atat ca maestru al constructiei epice, ca arhitect al romanului, cat si drept mare creator de oameni si scene de neuitat. El a impus pentru totdeauna in literatura romana - romanul.
George Calinescu
George Calinescu este umanist de formatie renascentista, posedat de setea eruditiei, dar si de tentatia armoniei, preocuparile lui vizand manifestari variate ale spiritului (vezi capitolul apartE).
Tudor Vianu
Tudor Vianu a fost critic, istoric literar, estetician si filosof al culturii; nu a realizat o lucrare integrala asupra istoriei noastre literare, dar a studiat aproape toate marile epoci si personalitati ale acestora.
Lucrari de referinta:
» Dualismul artei (1925)
» Filosofie si poezie (1937; 1943)
» Filosofia culturii (1944)
» Estetica, voi. I-II (1934-1936)
» Arta prozatorilor romani (1941)
» Istoria literaturii romane (in colaborare cu S. Cioculescu si VI. StreinU) (1944)
» Probleme de stil si arta literara (1955)
» Problemele metaforei si alte studii de stilistica (1957)
» Studii de literatura universala si comparata (1960)
» Monografii - Ion Barbu (1935)
- Alexandru Odobescu (1960)
- F. M. Dostoievski (1957)
- Arghezi, poet al omului (1964)
- Trei critici literari (Titu Maiorescu, M. Dragomirescu, Eugen LovinescU) (1944)
T. Vianu s-a bazat pe o eruditie de maxim suflu creator si pe luciditatea creatorului umanist-clasic, spre a propune o ampla viziune a fenomenului literar, dar foarte rar din ipostaza criticului literar ca atare; el a facut, in schimb, precumpanitor istorie literara, estetica, filosofie a culturii". Pentru T. Vianu opera este produs al unui proces viu, activ, caruia scriitorul (ca factor esentiaL) ii imprima dinamismul propriei personalitati creatoare, aflate intr-un permanent proces de transformare si de sublimare a realitatii.
T. Vianu raporteaza procesul creatiei operei de arta la cel al receptarii acesteia intr-un mod activ, dintr-o perspectiva deschisa tuturor valorilor. in acest sens, el s-a sprijinit, in egala masura, atat pe cercetarile concrete de istorie literara romaneasca si universala, cat si pe lucrarile de stilistica si critica literara sau pe cele de arta. Arta prozatorilor romani este o ampla si erudita cercetare stilistica asupra literaturii noastre. Studiul sau introductiv - Dubla intentie a limbajului si problema stilului -abordeaza importanta surprinderii particularitatilor limbajului pentru caracterizarea stilului unei opere si a unui autor. in literatura artistica - sustine T. Vianu - cine vorbeste comunica si se comunica. O face pentru altii si o face pentru el." in limbaj se elibereaza o stare sufleteasca individuala si se organizeaza un raport social". Realizand distinctia dintre conotatie (reflexivitatE) si denotatie (tranzivitatE), T. Vianu defineste stilul unui scriitor drept ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobandeste un fel de a fi subiectiv, impreuna cu interesul ei propriu-zis artistic".
Stilistul T. Vianu se raporteaza - tocmai de aceea -in cercetarile sale, la contextul larg social si cultural in care se afirma scriitorii ca personalitati clar definite. Eruditia si luciditatea ii confera capacitatea de a incadra cu mare precizie un scriitor in familia de spirite de care apartine. Astfel ca Eminescu este comentat in contextul romantismului european german, Creanga este asociat marilor artisti bizantini, Odobescu este integrat familiei figurilor traditionale ale umanismului (alaturi de RabelaiS), T. Maiorescu reprezinta momentul decisiv al asimilarii esteticii hegeliene si schopenhauriene, Balzac apare ca anatomist al istoriei epocii sale. De fapt, T. Vianu si-a fundamentat eruditia pe relatia dintre filosofie si estetica, spre a impune - ca noua disciplina - stilistica.
Este meritul incontestabil al lui T. Vianu de a fi asezat stilistica la confluenta tuturor disciplinelor umaniste, drept sinteza surprinzand mecanismul delicat al mestesugului poetic" (Ov. CrohmalniceanU). Studiul sau, axat pe cele patru laturi fundamentale (problema valorilor, opera de arta, creatia artistica, receptarea opereI), apara ideea multiplicitatii metodelor ca unica solutie adecvata cercetarii in adancime a procesului de creatie. Prin el se demonstreaza ca, pe langa stilisti, exista si stiluri si ca scriitorii (ca stiluri individualE) se pot grupa in curente stilistice (ca stiluri colectivE).
Curiozitatea uriasa in materie de cultura umanista, dublata de pledoaria pentru rigoare si de o atitudine rationala, il situeaza pe T. Vianu printre spiritele exemplare ale culturii.