Asa cum arata Paul Cornea, in jurul modernismului se poarta, de circa doua decenii, dezbateri aprinse la nivel mondial, neajungandu-se inca la o definitie care sa epuizeze intreaga problematica implicata de acest termen. Cert este ca postmodernismul reprezinta o expresie a postmodernitatii, a schimbarilor ce s-au produs si se produc in dinamica lumii contemporane (democratizare, globalizare, explozia informatiei si a comunicarii, tehnologia etC).
Este evident ca postmodernismul nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism, asa cum arata si prefixul post-" : Modern si postmodern sunt termeni care definesc mai curand stari de spirit complementare, aflate in acelasi timp in relatii de ruptura, continuitate si intrepatrundere" (J. JoycE).
Fiind un pandant al democratiei si pluralismului lumii occidentale de azi, postmodernismul artistic si literar nu este conceput efemer, un -ism intre atatea altele, ci unul fundamental, asemenea clasicismului, romantismului, barocului sau modernismului, concepte care nu definesc tendinte estetice, ci epoci de gandire si practica sociala." (Mircea Cartarescu, Postmodernismul romanesC)
Daca avangarda neaga trecutul si vrea sa reinventeze literatura, modernismul il asimileaza, il incorporeaza intr-o noua conceptie, chiar daca parodic, ironic si metatextual. Poetul postmodern ia parte cu voluptate la joc, fara a-si pierde insa controlul de sine" (Paul CorneA), el are credinta ca toate lucrurile esentiale au fost spuse si de aceea nu mai continua evolutia in sensul de mai inainte, ci o aboleste, si-o asuma, construindu-si o reactie esentialmente livresca, a citatului intertextual si a parafrazei, face literatura pornind de la literatura, intr-un colosal joc ce se ataseaza traditiei, recreand-o: Raspunsul postmodernului dat modernului consta in recunoasterea ca trecutul, de vreme ce nu poate fi distrus, pentru ca distrugerea lui duce la tacere, trebuie sa fie revizuit: cu ironie, cu candoare" (Umberto EcO).
Poezia moderna a fost cea dintai care a respins trecutul in intregul sau. Un lucru exact invers se intampla in postmodernism: el nu numai ca nu intoarce spatele poeziei moderne, pe care, intr-o anumita masura, o recupereaza, dar nu-1 intoarce nici macar poeziei mai vechi decat ea. Este ca si cum postmodernismul s-ar defini printr-o dorinta de inglobare a trecutului si s-ar referi la toata poezia scursa inainte (). Poetul modern este de obicei A«inocentA» in raport cu traditia: se scutura de ea ca de o povara inutila. Vrea sa faca altceva decat inaintasii sai. Sentimentul lui este unul de libertate impinsa pana la anarhie. Pentru el, tendinta este o povara purtata cu gratie, asumata critic sau ironic." (Nicolae Manolescu, Despre poeziE)
Generatia care si-a asumat drept calificativ identitar postmodernismul este cea a opt-zecistilor", concept care devine astfel o noua paradigma culturala. in cartea Postmodernismul romanesc, M. Cartarescu opereaza, pe langa clarificarile conceptuale, si o suita de distinctii in randul scriitorilor apartinand acestei generatii. Putem vorbi, astfel, de textualistii influentati de noul roman" si de neoavangarda franceza (Nedelciu, Iova, Craciun, FlorA), de microanalistii sau biografistii proveniti din Cenaclul de luni" patronat de N. Manolescu, (Cosovei, Stratan, Iaru etC), minimalistii apropiati de tardomodernism si de neoavangardele abstracte (Romosan, Lefter, VisnieC) si expresionistii preocupati de o problematica etica si metafizica (Hurezeanu, Nichita Danilov, Marta PetreU). in domeniul prozei, care se dezvolta mai greu, lider al generatiei este considerat Mircea Nedelciu. Se cultiva, in general, genul scurt, oglinda a unei realitati cotidiene apasatoare, lipsita de orizont, hiperrealismul, insa si fictiunea, imaginarul turnat in poemele sofisticate ale textualismului (Grosan, AgopiaN). La nivelul structurii si al discursului, observam alternarea de registru si tonuri narative, documentarismul, jocul conventiilor naratoriale, fantezia exploziva, metatextualitatea. Dintre lucrarile notabile in acest sens, retinem Femeia in rosu (Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies) si Ingeniosul bine temperat de Mircea Horia Simionescu.
Postmodernistii modifica fundamental insusi conceptul de literatura", care se extinde acum dincolo de spatiul pur beletristic, incluzand si genurile nonfictionale (jurnal, corespondenta, literatura de popularizarE) si literaturile noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea pentru femei etC). Dispare caracterul monist, exhaustiv, piramidal si teleologic al istoriei literaturii si artelor; ca atare, istoriei totale, A«de la origini pana in prezentA», i se substituie istorii locale, fragmentare, istorii ale contextelor extraliterare, biografii etc." (Paul CorneA) intre trasaturile esentiale ale literaturii postmoderniste in ansamblu, putem observa: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitatii realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal, valorificarea creativa si recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafraza si parodie, practicarea unei poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de livresc, in forma intertextualitatii, a metatextualitatii si a transtextualitatii.
Primele manifestari ale postmodernismului romanesc se regasesc in operele lui Nichita Stanescu si Marin Sorescu, insa reprezentantii notabili ai curentului sunt Mircea Cartarescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olareanu (Scoala de la Targoviste"), Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu, Constantin Stan,
Ion Stratan, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Musina, Lucian Vasiliu.