Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare despre Sinteze literare



Aparut in 1994 la Editura Sedona din Timisoara, romanul lui Gheorghe Sasarman Cupa de cucuta era deja, in aceasta prima forma, o carte pe deplin realizata, o carte memorabila atat ca "mesaj" extraliterar, cat si ca expresie literara a acestui mesaj; din nefericire, insa, in editia a doua atat textul cat si titlul au fost neinspirat remaniate: a fost extirpat pretextul sf, in speranta, pesemne, a unui castig de onorabilitate mainstream, iar in titlu, tot pentru diferentiere fata de prima versiune, silaba cu se repeta, silvestru, de 4 ori: Cupa cu cucuta, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Afirmat si consacrat ca autor de sdence-fiction - ca unul dintre principalii exponenti ai "generatiei de mijloc" din sf-ul romanesc - Gheorghe Sasarman revenea in viata literara romaneasca, dupa o absenta de peste un deceniu, cu un vitriolant roman alegoric si satiric despre "iepoca Ceausescu", poate cea mai decantata transfigurare literara de pana acum a neasemuitei "iepoci": romanul Cupa de cucuta, roman scris intre 1986 si 1990 in Germania, la Miinchen, unde autorul se exilase inca din 1983. Este, de fapt, o recidiva, caci inca in 1979, cand mai era inca in tara, Gheorghe Sasarman reusea sa insele vigilenta "forurilor" cu o esopica alegorie a dictaturii, povestirea Evadarea lui Algernon (inclusa in voi. Himera, 1979, v. suprA), distinsa in 1980 cu un premiu EUROCON si inscrisa, ca atare, printre cele mai bune "proze scurte" ale sf-ului romanesc si european.

Intre Evadarea lui Algernon si Cupa de cucuta, diferenta este de regim al conventiei literare adoptate, de grad si mod de asumare auctoriala a acestei conventii, a alegoriei: incifrarea sibilinica, ambiguitatea aluziva si disimularea "esopica" - precautii obligatorii si generale in epoca (in "iepoca"!

   ) - devin brusc inutile dupa Decembrie 1989 si autorul se poate dispensa de ele in romanul aparut in 1994 (scris totusi, sa nu uitam, in cea mai mare parte inca inainte de 1989), roman in care conventia literara a alegoriei este asumata acum integral, frontal si transparent, asa-zicand "pe fata", fara a mai fi necesare eforturi de "doubletlunk" pentru a "citi printre randuri", pentru a cauta, la lectura, "soparlele" si "fitilurile" expert camuflate acolo de autor. Dar acesta este un regim de lectura cu care literatura romana - si nu numai literatura sf, dar si genurile asa-zise "majore" - isi obisnuise durabil cititorii inainte de 1989: devenit o a doua natura si pentru scriitori si pentru cititori, "esopianismul" i-a lasat pentru moment dezorientati si pe unii si pe altii atunci cand a disparut, peste noapte, in 1990. In science-fiction, cel putin, efectul a fost drastic si de durata, daca inca si in 1994 se mai putea scrie, negru pe alb, asa cum scria Cristian Tudor Popescu, ca atunci "cand a murit, Ceausescu a luat cu el in mormant si SF-ul romanesc". O sumara clarificare de principiu a contextului literar (si nu numaI) in care aparea Cupa de cucuta a lui Gheorghe Sasarman este deci necesara inainte de a lua in discutie cartea in sine. Incapacitatea de a depasi blocajul mental sau inertia de perceptie a alegorismului "esopic" - care, ce-i drept, a prins radacini si aderente dureroase in atata amar de ani - este totusi net falimentara azi, cand riscul de a vorbi direct, moralmente franc si esteticeste strict functional, s-a redus de-bine-de-rau la cote asumabile: in literatura, in science-fiction inclusiv, un asemenea imobilism de gandire si de perceptie, o asemenea neajutorata cramponare de o miza minora dar crezuta sigura, nu pot duce decat la subdezvoltare estetica, la stagnare, retardare si marginalizare a genului insusi, la nesperate si nemeritate satisfactii postume pentru Marele Han asiatic, ingropat cu cai si cu sclavi cu tot sub gorganul lui pierdut in stepa. Cand a murit, Ceausescu n-a luat cu el in mormant decat pe Esop, pe Esopul ascuns pana atunci, ca in orice roman, si in scriitorul de science-fiction. (Esop, nota bene, nu Procopius din Cezareea, ca sa nu dam satisfactie nici infamiei de a spune - cum spunea nu mai spun cine - ca de-a lungul intregii noastre istorii fiecare roman a fost un Procopius din Cezareea, dar nici profitabilei "optiuni" oportuniste de azi a aceluiasi, care stie ca nu risca nimic atunci cand pesemne isi zice ca, decat o debila revolta de sluga, mai bine un sanatos devotament de slugoi.)



Inertia perceptiei, inchistarea mentala, plafonarea estetica etc. - toate acestea se mai prelungesc inca si azi, atavic, dar anacronismul, retardarea si chiar ridicolul lor incep sa se reveleze tot mai descalificant Daca, de exemplu, in 1984, o malformata lectura "esopica" mai putea fi "omeneste" explicabila atunci cand credea a-1 gasi pe Ceausescu pana si in Regii nisipurilor de George R.R. Martin, in schimb este de-a dreptul aberant ca acelasi estropiat "esopianism" in 1994, complet gratuit si nemotivat de aceasta data, sa-si trambiteze, cu un dezinvolt aplomb semidoct, cucurigul de a-1 fi descoperit in Mana stanga a intunericului de Ursula K.Le Guin pe Gorbaciov - "tradatorul care invinge", care a lichidat "lumea intunericului dictaturii proletariatului" s.a.m.d. [cf. Alexandru Mironov, in postfata de-o pagina si-un sfert cu care caftaneste editia romaneasca (1994) a celebrei carti]. Alice in Tara Minunilor si Alee in Tara Bazaconiilor De mirare numai cum de a scapat esopizarii dambovitene un titlu asa de promitator ca "intunecatii ani-lumina" (The Dark Light YearS) de Brian W.Aldiss!

   

Nu alegoria in sine, asumata ca optiune artistica perfect legitima si verificata istoric, ci alegorismul hibrid si ancilar, cu duplicitatea lui etica si mediocritatea lui estetica, este asadar condamnabil azi in sf-ul romanesc, pe care-1 greveaza inca, il paraziteaza si-1 adultereaza, intarziindu-i accesul la o miza estetica majora. Pentru ca, altfel, alegoria ramane o modalitate literara ilustra, de mult consacrata ca atare, cu propria ei traditie si cu propriile ei performante valorice, nu o data superlative, cunoscand in secolul al XEK-lea o culme ca Moby Dick de Herman Melville, cunoscand inca si in secolul abia incheiat prestigioase culmi, printre care ajunge sa amintim Rinocerii lui Eugen Ionescu, Ciuma lui Albert Camus, Desertul tatarilor de Dino Buzzati, Batranul si marea de Ernest Hemingway, Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey si atatea altele. Cu o traiectorie in buna parte non-tangenta la science-fiction, cum se poate vedea si din sumara exemplificare de mai sus, alegoria, parabola - mai ales in varianta ei satirica, inseparabila de utopie, antiutopie, distopie, cacotopie - a insotit evolutia sf-ului inca din stadiul de proto-sf (Cyrano de Bergerac, Daniel Defoe, Jonathan Swift s.a.) si pana la H.G.Wells, Karel Capek, Evgheni Zamiatin, George Orwell sau Aldous Huxley, in secolul trecut. Multe din titlurile "clasice" ale acestora, mai mult sau mai putin racordabile alegoriei, nu sunt insa, de fapt, in sensul strict al cuvantului, science-fiction si, pe aceasta filiatie, se poate spune si despre Cupa de cucuta a lui Gheorghe Sasarman ca nu era esentialmente science-fiction, nici in prima varianta, asa cum, de exemplu, nici Ferma animalelor a lui George Orwell nu este. Cartea scriitorului roman trebuie citita si judecata, asadar, in propriul ei context genologic, nu ca science-fiction, ci ca un roman alegoric si satiric, care-si asuma deschis si frontal (nu piezis si "esopic") "regula jocului" ce guverneaza aceasta conventie literara, virtutile si servitutile ei, cum se spune.

Exista totusi, in Cupa de cucuta (prima versiunE), si o importanta articulatie sf, neinspirat si regretabil extirpata in Cupa cu cucuta (a doua versiunE), importanta nu atat in sine, cat prin rolul functional care i se confera in compozitia de ansamblu a cartii. Carte care nu se multumeste a fi pur si simplu o liniara si univoca alegorie satirica, oricat de radicala si oricat de caustica (desi aceasta e latura expusa cel mai mult, pe ample suprafete textuale, perceptiei cititoruluI), ci aspira sa fie concomitent si altceva, ceva mai mult: o sinuoasa si rezonanta meta-fictiune, o fictiune in fictiune si o fictiune despre fictiune - interfata prin care isi deschide acces la circuite ideatice mai sofisticate, de unde extrage sensuri mai echivoce si mai complexe, convergente insa, in cele din urma, cu sensurile ce rezulta din alegoria satirica si reciproc potentate cu acestea. O ingenioasa si functionala articulatie sf intre alegorie si metafictiune, solutie in lumina careia Gheorghe Sasarman se arata a fi chiar foarte "modern", foarte "up to date", la curent cu ultimele evolutii si achizitii din science-fiction, selectiv asimilate ("q/berspace" da, nu insa si "cyberpunk"}), tinand pasul cu aceste inovatii de ultima ora, dar cu masura si inteligenta, punandu-le la lucru si servindu-se de ele atata cat are nevoie, in beneficiul propriului sau demers artistic, iar nu predandu-li-se neconditionat si supralicitandu-le in gol, nu fetisizandu-le snob, nu mairnutarindu-le exterior si fasionabil ad nauseam, asa cum tot arunci se intampla - criza de crestere!

    - la mai tinerii sai confrati din "generatia 90". Plusul de maturitate si de discernamant artistic isi spune aici decisiv cuvantul.

Daca mai vechile viziuni alegorice impartaseau cu utopia predilectia de a-si situa taramurile imaginare pe o insula izolata (precum in Evadarea lui AlgernoN) sau pe o planeta indepartata, in secolul XX si un simplu peisaj exotic, sau chiar si neexotic, dar cautionat de un perfect alibi "realist", pare a fi de-ajuns pentru scopul dat, pentru a adaposti fictional separatia intre semn si sens specifica alegoriei. In toate aceste cazuri, insa, este vorba de o situare in spatiu, in spatiul fizic, dimensional, fie acesta cosmic sau terestru, pe cand romanul aici in discutie vine cu inovatia de a-si situa taramul alegoric in dberspatiu, in spatiul cibernetic, in acel himeric, imaterial si non-dimensional "a/berspace" acreditat recent (in anii 80) in sdence-fiction, de catre arhi-cunoscutul de-acum "cyberputik". Extensiune (deocamdata imaginara) a infinitului complexional, practic el insusi un infinit in sine, ciberspatiul ofera spatiu nelimitat unor "realitati virtuale" generate electronic, generate, mai precis, prin contact direct, printr-o interfata comuna, intre creierul omului si sistemul lui nervos (componenta biologica) si inteligenta artificiala a unui (super-)computer conectat la o unitate de stocare ("memorie") electronica sau la o retea globala de informatii, de tipul Internet-ului (componenta electronica): rezulta un scenariu generat pe computer si transmis creierului uman prin senzori sau electrozi implantati neuronal si montati de regula intr-o casca, rezulta deci o "realitate virtuala" ce se defineste prin cateva insusiri esentiale, dintre care nu poate lipsi capacitatea de a induce senzatia unei halucinante "iluzii realiste", senzatia de cufundare intr-un real autosuficient si atotinvaluitor, senzatia de a fi continut intr-o realitate ferma, in care cel ce intra in joc poate fi chiar retinut prizonier, cu voia sau, la limita, fara voia sa, dar cu care poate in orice caz interactiona, avand deci, in perimetrul "realitatii virtuale" date, si iluzia libertatii de decizie si de actiune, chiar daca nu mai poate evada din respectiva "realitate".

Este ceea ce face, in repetate randuri si atras de o fascinatie si de o voluptate tot mai irezistibile de fiecare data, Wolfram Huber - protagonistul nivelului metafictional al romanului Cupa de cucuta, pentru a "intra in pielea" lui Alex Alexis -protagonistul nivelului alegoric:

"Racorda la computer adaptorul neuronic, isi puse casca de conexiune directa la sistem si introduse in unitatea de citire o discheta pe a carei eticheta era imprimat titlul Cupa de cucuta. Nu-i mai ramanea decat sa formeze cu ajutorul tastaturii cuvantul-cheie AUTOROMAN. // Wolfram forma litera cu litera A-U-T-O-R-O-M-A-N, apasa apoi tasta ENTER, iar sistemul de operare al computerului executa prompt instructiunea primita. Pe monitor se desfasura titlul, urmat de numele autorului - Michael Paulini - si un scurt text generic: Actiunea se petrece intr-o tara imaginara, pe care noi am botezat-o in mod arbitrar Pervetia. Orice asemanare cu locuri, intamplari sau persoane reale este cu totul intamplatoare."

Rolul functional al articulatiei sf (ciberspatiuL) este, asadar, acela de a racorda narativ si compozitional cele doua niveluri (metafictional si alegoriC) ale romanului, sau, ca sa respectam termenii autorului, "romanul" cu "autoromanul" omonim: articulatie fictionala si functionala de o remarcabila mobilitate si de o perfecta fiabilitate, reusind cu maxima operativitate sa puna in conexiune alegoria cu metafictiunea, sa puna in comunicare si sa potenteze reciproc, ca intr-un joc de oglinzi paralele, sensurile generate la ambele niveluri. O surprinzatoare "mise en abime" este operata electronic, o largire si o profundizare a spatiului de rezonanta semantica, gratie acestui simplu si eficient "procedeu de facilitare" recent inventat si pus la punct in laboratoarele sf: ciberspatiul. Un "facilitating device" este, in fond, o simpla conventie fictionala, un ipotetic dispozitiv sau procedeu standard pe care "stiinta imaginara" din science-fiction il furnizeaza ad libitum scriitorului aflat in eventual impas narativ sau compozitional, permitandu-i o iesire din impas in virtutea unui plus de libertate imaginativa greu, daca nu imposibil de atins pe alta cale: o perfecta legitimitate literara asadar (fara a mai vorbi de eficienta), chiar si in lipsa - provizorie sau definitiva - a unei legitimitati propriu-zis stiintifice, chiar si in lipsa unei depline acoperiri experimentale in stiinta "reala". Acesta este statutul literar de care beneficiaza si ciberspatiul, acest ultra-recent "facilitating device" ce vine sa se adauge cu brio mai vechilor dispozitive sau procedee de facilitare din arsenalul sf, intrate de mult in "uzul curent" al imaginarului sf : hiperspatiul, teleportarea, vitezele supraluminice, anabioza, antigravitatia, invizibilitatea, calatoria in timp, calatoria microcosmica s.a.m.d. Un instrument, deci, nu un fetis este ciberspatiul, un mijloc, nu un scop, o unealta care valoreaza atat cat valoreaza indemanarea celui ce-o ia in mana, atat cat valoreaza ceea ce stie face efectiv cu ea, rezultatul materializat negru pe alb in text, in pagina de carte sau de revista, intr-un cuvant - functionalitatea.

Iar Gheorghe Sasarman, in Cupa de cucuta (1994), stie "tace" cu ciberspatiul metafictiune, stie face "mise en atarne", stie "scoate" o multime de "efecte" si performante literare, pentru ca apoi, in Cupa cu cucuta (2002) sa arunce, nonsalant si risipitor, la cosul de rebuturi tocmai lozul castigator. in schimb, mizeaza aici totul pe cartea fantasticului, ca fiind mai sigur, mai prestigios si mai respectabil ca statut literar; dar, din pacate, fantasticul nu se dovedeste apt, cel putin in cazul de fata, sa preia de la science-fiction acea perfecta functionalitate din prima versiune a cartii, caci banalul panopticum sau coridor ("gang") cu oglinzi, instalat (in a doua versiunE) intr-o baraca de balci la Miinchen, cu ocazia unei traditionale "sarbatori a berii" ("Oktobetfest"), il face sa dispara si sa re-apara pe protagonist, in regim "magic" sau "fantastic", adica fara nici o "explicatie", fara nici un suport sau alibi rational, "stiintific", dar prin aceasta face sa dispara concomitent si frisonul straniu, perfid si pervers atragator, al patrunderii in "realitatea virtuala" a ciberspatiului generat electronic, deci minimal girat "stiintific" (in prima versiunE). Nici macar admitand ca ar patrunde "prin oglinda, dincolo" (Through the Looking Glass, 1872), pe urmele nastrusnicei Alice, faimosul personaj al lui Lewis Carroll, Alex, personajul lui Gheorghe Sasarman din Cupa cu cucuta (2002), nu mai poate regasi percutanta si acuitatea senzatiei frisonante a patrunderii in "realitatea virtuala" stocata electronic intr-o memorie de computer, in Cupa de cucuta (1994). Tocmai acolo, in lipsa oricarei figuratii fizice a vreunui "coridor cu oglinzi", drumul prin dberspatiu ducea la un joc profundizant de oglinzi paralele in care sensurile se reflecta si ricoseaza, rezoneaza si reverbereaza la nesfarsit, stimulandu-se si potentandu-se reciproc.



Mai intai - alegoria si sensurile "primare" generate la acest nivel. Pervetia -cu "forta ei conducatoare", Partidul Unic Pervetic (P.U.P.), "in frunte cu" Presedinta Mira Maro, "Primul Pervete al tarii", "cel mai iubit dintre perveti", "Marea Timoniera", inconjurata de "fartatii" si "suratele" din "Nucleul Democratic" al PUP s.ajn.d. - Pervetia este, de prisos a mai spune, o stravezie, ba chiar ostentativ stravezie figurare alegorica a Romaniei din neuitata "epoca de aur", un "desen dupa natura" voit apasat si caricatural: toata Romania "iepocii" lui Ceausescu incape pe o singura discheta de computer.

Simularea calmului narativ si a unei normalitati psihice ponderate si impasibile ii reuseste bine scriitorului, care-o impinge cat de departe poate, pana la limita propriei capacitati de a suporta insuportabilul si de a ramane calm si normal in fata agresiunii anormalitatii si aberatiei. Cu atat mai devastatoare e forta torentului atunci cand, fatalmente, zagazul psihic cedeaza in cele din urma: un coplesitor torent de sarcasm si de umoare neagra se revarsa caustic peste opresiva si agresiva negativitate a unei lumi oranduite aberant "contra naturii", pe care natura umana, funciarmente normala si "pozitiva", dupa ce-a "inghitit-o" si-a refulat-o o viata intreaga, o "vomeaza" irepresibil, vitrioland si desfigurand tot ce intalneste in cale. Stapanita la perfectie si "intoarsa pe dos" prin ironie si sarcasm, "limba de lemn" a comunismului real, cu stereotipa ei frazeologie prefabricata si cu canonicul ei repertoriu de clisee verbale, se transforma intr-un instrument ideal pentru descriptie si pentru naratie, pentru a-1 transpune din nou pe cititor in halucinanta atmosfera a potemkinadelor si aclamadelor de partid si de stat, a "vizitelor de lucru", a "magistralelor cuvantari" si a "inestimabilelor indicatii", a delirantelor panegirice, osanale si lozinci scandate interminabil minute in sir, ce acompaniaza, de exemplu, vizita de lucru la "Statiunea pomicola Marul inflorit", sau la "Ferma Kukulia", sau vizita inopinata la un spital, sau intalnirea cu "Sfatul Obstesc al Fratiei Scriitorilor", sau dezbaterile "parlamentare" de la "Marele Consiliu Pervetic", sau "demascarea greselilor trecutului" la plenara largita a "Nucleului Democratic" al P.U.P., sau exaltarea epocalei opere "poetice" a "Primului Pervete al tarii", sau demolarea vechilor biserici pentru a face loc unor "miracolumne" kitsch, unui ciclopic "Pervetheon" (sa nu uitam ca autorul e arhitect de profesiE), sau "miscarea" de la bufet cand "se baga marfa", sau atatea alte scene antologice.

Scriitorul duce repulsia viscerala fata de "unicianism" (recte comunisM) pana la dezgustul ultim, mizantropic, swiftian, vizandu-1 pe insusi gregarul "animal bipes et intplumis" care este omul, vizand insasi natura umana, duplicitara, docila si senila, precum in secventa "muncii voluntare" la sortat de cartofi din movila sau halda enorma care se surpa moale cu intreaga-i putreziciune pestilentiala peste oamenii inerti si placizi; sau ca in scena "vizitei de lucru" la "Sectia de alimentatie stiintifica a Centrului de cercetari speciale", unde se inaugureaza, "in premiera mondiala", "statia-pilot de valorificare superioara a produselor de defecatie, conceputa si realizata la indicatia personala a inaltului Oaspete"; este o pagina antologica si ar merita sa fie citata in extenso, daca spatiul ar permite (vezi, in carte, paginile 235-238 in prima editie, 311-315 in editia a douA), un extract coroziv de concentratie a sarcasmului mizantropic ce trimite la celebra solutie propusa candva de Swift (A Modest Proposal, 1729) pentru eradicarea simultana a foametei si a suprapopulatiei din Irlanda prin cresterea in scopuri alimentare a unui numar cat mai mare de copii autohtoni, comestibili. Dezgustul sublimat in sarcasm este subliniat si stilistic (cacofonii in cascada:

AĞEste prezentat apoi produsul final, in mai multe variante - ca pesmeti, biscuiti sau taitei, ca cataif, ca caramele, ca caviar, ca cabanos sau alte sorturi de carnati, ca pasta, ca bulion concentrat, ca suc vitarninizat, ca bautura racoritoare, ca inlocuitor de cafea, sau chiar ca cacaoAğ); este subliniat chiar si ortografic (AĞpersoanele-care-o-insotescAğ apar aglutinate prin cratima, prin liniuta-de-unire, intr-un conglomerat uman inform, depersonalizaT), grosul revenind, cum se si cuvine, "limbii de lemn":

AĞintampinata cu puternice si prelungi ovatii, ia acum cuvantul surata Mira. "Nu doresc sa verific personal calitatea preparatelor", spune ea, si cuvintele se aud distorsionat prin masca pe care-o poarta pe figura, "am toata increderea in competenta si spiritul de raspundere al degustatorilor. Doresc ca, in numele Nucleului Democratic, al guvernului si al meu personal, sa felicit intregul colectiv al sectiei, pe toti cei care au contribuit la aceasta minunata realizare, care se inscrie cu cinste printre cele mai insemnate realizari ale unicianisrnului pe pamantul stramosesc al Pervetiei!

   "Ağ S.a.m.d., s.a.m.d.

(Excesive ar fi doar numele unor personaje, "gros" caricaturale, "ingrosare" survenita, si aceasta, la rescrierea cartii.)

Dar suprema performanta satirica a prozatorului, performanta care va depasi probabil paginile cartii intr-o previzibila cariera pe cont propriu, este de natura, sa-i zicem asa, "poetica" (in sensul "functiei poetice a limbajului", definita de Roman Jakobson, cum se stie, ca fiind centrata nu pe "referent", pe substanta continutului, ci pe "mesaj", pe forma expresieI): daca ritualurile cu lozinci scandate, "Ceausescu si poporul!

    Ceausescu pe-ce-re!

   ", ne vor mai urmari obsesiv doar din amintire sau din incarcatul nostru subconstient colectiv, in schimb, pentru ziua, oricand posibila din pacate, cand o noua recidiva a vreunui eventual "cult al personalitatii" ar fi inca in stadiu incipient, avem acum la indemana antidotul, descantecul exorcizant si imunizant, nu altceva decat tot o "lozinca", o incantatie scandata, de un burlesc ucigator:

MJ-RA-PUP!

    Ml-RA-PUP!

    MI-RA-MA-RO PU-PU-PUP!

   

Desigur, ar fi fost de ajuns si atat, ar fi fost de ajuns si numai aceste corozive vitriolari satirice, aceste sensuri "primare" generate alegoric, pentru a face din Cupa de ciiciita a lui Gheorghe Sasarman o carte memorabila. Lucrurile, insa, nu se opresc aici.

Dara si deliranta, monstruozitatea ramane inca oarecum abstracta si descarnata pe alocuri in manifestarile-i publice, colective - efect de farsa tragica firesc si inevitabil pana la un punct, generat prin insasi convertirea tragicului in comic, in burlesc si grotesc, prin apelul la "hazul de necaz" si la "rasu-plansu" (si invers, "plansu-rasu"): luata in ras, monstruozitatea mai poate parea inca benigna, suportabila, din moment ce de-bine-de-rau se mai poate inca rade de ea; maligna si malefica, asa cum de fapt este si ramane prin insasi natura sa, ea se dezvaluie atunci cand e urmarita in efectele ei asupra psihicului individual, asupra vietii personale, familiale, profesionale etc, devenind in acest fel concreta, castigand in materialitate, in complexitate si consistenta literara. Existenta cotidiana a insului intr-un regim totalitar este ea insasi o existenta dedublata, scindata, duplicitara - duplicitate impusa ca regim curent de viata de insasi vietuirea in fictiunea "comunismului real", de permanentele compromisuri necesare pentru a supravietui, de insasi "limba de lemn" divergenta la realitatea efectiva si care instituie un fel de realitate paralela, quasi-fictionala, in care personajele isi duc viata publica, drastic devianta in raport cu existenta lor personala reala, erodand-o si ruinand-o pe aceasta din urma; istoria casniciei esuate a lui Alex Alexis cu Xana Heleb, inceputa ideal, printr-un genuin sentiment de dragoste reciproc impartasita, dar naufragiata apoi in suspiciune si instrainare, este un concludent "studiu de caz" in acest sens, prilejuind scriitorului o aprofundare a personajelor apta a face fata chiar si exigentelor unui roman psihologic "realist". Alienarea si alterarea personalitatii umane prin minciuna si opresiune, in "comunismul real" - o alienare pe care Marx, teoreticianul "alienarii" atat de in voga, intr-o vreme, in cercurile intelectuale "de stanga" din Occident, n-o prevazuse - scindarea personalitatii omului sub dictatura isi gaseste in Gheorghe Sasarman un inclement observator si acuzator.

Duplicitatea ca mod de viata duce la instrainarea intre oameni, la instrainarea de ceilalti si la instrainarea de sine, la o scindare schizoida a personalitatii celor "normali" si "pozitivi", a celor care - funciar atasati de legea morala din ei", de normalitatea morala si psihica, de dreapta masura si de dreapta judecata - nu vor sau nu pot sa se "adapteze" perfect cameleonic anomaliei si aberatiei alienante din jur. Adversitate in care scriitorul autentic, temperamentul contemplativ si creator, gaseste o inepuizabila sursa pentru a-si hrani eterna sa "dezbinare cu lumea", fara de care nici n-ar mai avea ce si de ce sa scrie.

Paranoia celor ce exercita puterea provoaca schizofrenia celor ce-o suporta: o lume quasi-fictiva, paranoida, abuziv instituita de puterea totalitara, pretinde "supusilor" sa traiasca in ea ca si cum ar fi reala, producandu-le astfel o infirmizanta scindare schizoida a personalitatii prin impreunarea ckcumvolutiunilor propriului sau creier cu circuitele electronice ale ordinatoruluiAğ. Trairea excesiva in imaginar ii provoaca personajului o eroziune si o subminare a "simtului realului", dereglare psihica ce se manifesta prin tot mai frecvente si mai acute AĞaccese halucinatoriiAğ, prin senzatia de deja vu, prin reminiscente subite (desi imediat resorbite, disparente si evanescente, inacrosabile voluntaR) infiltrate subliminal fie dinspre ego inspre alter ego, fie invers, fie dinspre imaginar inspre real, fie vice-versa, penetrand furtiv pri etanseitatea cu care "simtul realului" separa in mod normal planurile: intermitent, dar cu o certitudine subiectiva absoluta, fie Wolfram Huber (si, odata cu el, anterioarele-i "incarnari" in diverse personaje "pervetice", sterse din memorie de computeR) il paraziteaza contrariant pe Alex Alexis, fie invers, urme ale existentei impalpabile a acestuia se materializeaza contrariant in existenta ferma, "reala" a primului (un tablou admirat de Wolfram intr-o vitrina "reala" si regasit cu uimire de Alex pe peretele propriei locuinte din ciberspatiu; o taietura pe obrazul unuia ramasa de la barbieritul celuilalt; o ejaculare a unuia pe orgasmul celuilalt; salutul deplasat adresat unor trecatori necunoscuti, dar pe care are impresia vaga ca i-ar cunoaste de undeva; si multe alte asemenea efecte de mise en abimE).

AĞDe la o vreme incoaceAğ, spune personajul, AĞam tot soiul de vedenii, ba mi se nazare uneori ca imi sunt de mult cunoscute fapte si intamplari pe care nu tin minte sa le fi trait vreodata, locuri pe unde n-am pus niciodata piciorul si oameni cu care n-am avut nicicand de-a face, ca stapanesc deprinderi si chiar limbi pe care nu stiu sa le fi invatatAğ; AĞ dar cand si unde habar n-am, si tot atat de sigur sunt ca n-aveam cum sa le fi intalnit in realitate, iar aceasta ambiguitate ma nelinisteste, imi da un alarmant sentiment de nesiguranta, de parca as fi nevoit sa umblu pe muchea ingusta dintre cele doua prapastii.Ağ

Nexul inextricabil in care realul si imaginarul se incolacesc unul intr-altul, in care nivelul alegoric si cel metafictional se intrepatrund osmotic, se innoada din multe si disparate asemenea

AĞincidente aparent fara noima dar care parca incep sa se inlantuie intr-o suita, ingemanate prin aceeasi grotesca aluzie la o existenta secunda, ca in universuri paralele, din care imi parvin doar franturi ale unor enigmatice, incomprehensibile mesaje. Sa fie oare acesta un avertisment, un semn ca eul meu ar fi amenintat de inca o scindare? Dar ce primejdie sa reprezinte o noua dedublare pentru o existenta marcata oricum de zodia schizofreniei uniciene? Deosebirea este totusi coplesitoare, imi zic, caci in vreme ce distanta de la gand la vorba si de la viata privata la cea publica nu m-a impiedicat pana acum sa stiu cu predzie in orice moment care e fiinta mea autentica si care doar straiul de circumstanta, camuflajul cameleonic menit sa-mi asigure supravietuirea, noua fisura pare a-mi submina chiar temelia personalitatii, silindu-ma sa ma intreb cu spaima cine sunt si de unde vin.Ağ



La acest nivel, unde simularea pe computer se suprapune insidios peste simularea si disimularea din psihicul uman supus presiunilor si opresiunilor totalitare, unde substituirea si transferul de personalitate din planul metafictiunii se suprapun convergent dar ambiguu peste scindarea de personalitate din planul alegoric, potentand-o si potentandu-se intr-o rezonanta semantica reciproc alimentata - la acest nivel isi inscrie romanul lui Gheorghe Sasarman cota maxima a performantei sale artistice. Nimic nu mai este simplu si liniar la acest nivel, la acest grad de intricatie: ceea ce era univoc a devenit acum echivoc, plurivoc, ceea ce era transparent a devenit translucid, ceea ce era denotatie si dizertatie a devenit conotatie si sugestie, ceea ce putea ramane un simplu pamflet politic, oricat de vitriolant si de derulant, a devenit literatura - tot satirica, tot (pardon!

   ) "angajata", dar nu numai atat literatura autentica, vizand, pe langa o fireasca miza imediata, si o alta miza, mai durabila, estetic majora. Alegoria este si ea tot acolo, la locul ei, dar a ramas undeva in urma - stadiu necesar dar consumat, depasit prin insasi consumarea lui - supusa ea insasi, in text, unui tratament metafictional de relativizare parodica, luata ea insasi "in vizorul" metafictiunii:

AĞDesigur, m-a linistit cerberul-sef, noi stim sa facem deosebire intre analiza stiintifica si opera literara, noi nu respingem modalitatile indirecte de reflectare a realitatii, specifice creatiei artistice, cum ar fi alegoria sau parabola, atat de des intalnite in lumea teatrului - iar piesa dumitale recurge tocmai la asemenea mijloace de expresie - chestiunea fundamentala ramane insa continutul, claritatea mesajului!

   Ağ

Si, ca sa ne dovedim receptivi, fie si post festum, la pretioasele indicatii ale "fartatelui" kulrurnik, sa incheiem si noi pe un "mesaj" nu numai "clar", dar si "generos": Prin amara sa Cupa de cucuta, Gheorghe Sasarman ne aduce inca o data aminte ca remediile, antidoturile, vaccinurile se prepara tot din otravuri, din veninuri, din "cucuta".

(Comentariul, initial circumscris la prima editie a cartii, Cupa de cucuta (1994), a aparut mai intai in Trdmna, Cluj-Napoca, nr.4 (2178), 25-31 ianuarie 19%. Ulterior, o forma prescurtata care insa lua in discutie si editia a doua, Cupa cu cucuta (2002), a aparut in Dictionar analitic de opere literare romanesti. Coordonare si revizie stiintifica: Ion Pop. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, editie definitiva, 2007, vol.I, A-M, pp.203-205.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.