Din fericire, exista, la noi, si acte de cultura care au parte de beneficiul marci durate. Aici, unde mai toate, in spatiul culturii, incep frumos si promitator dar esueaza, repede, penibil, am avut parte si de acte de cultura sortite longevitatii. Asa c cazul, fericit, al revistei Viata Romaneasca", inceput in martie 1906 si care s-a bucurat de o aparitie aproape neintrerupta (exceptie, anii celor doua razboaie mondiale si anii 1947-1948) timp de, aproape uimitor, nouazeci de ani. E un record de longevitate, depasii numai de colectia Biblioteca pentru toti", care si-a sarbatorit, anul trecut, centenarul.
Exista, despre inceputul Vietii Romanesti", o versiune literaturizata a lui Const. Slcrc. povestita in 1933 {Cum am devenit director al., Vietii Romanesti") care relateaza de somatia imperativa a lui Ibrailcanu pentru intemeierea unei reviste. Incidentul narat, daca s-a petrecut, a avut loc. probabil, la sfarsitul lui noiembrie 1905. in decembrie 1905 si pana prin martie 1906 Stere a fost plecat in Basarabia,-cu misiunea, primita din partea sefului guvernului conservator (dar cu acordul lui
Ionel BratianU), de a otcli politic constiintele romanesti (era in perioada liberalizarii. in Rusia, de dupa revolutia din 1905) si a pregati o gazeta romaneasca in alfabet chirilic, care s-a numit chiar Basarabia". Stere si-a dat acordul pentru aparitia unei reviste lilcrar-culturale la Iasi. Dar greul muncii pregatitoare 1-a dus Ibrailcanu si cativa prieteni devotati, care nu au imaginat numai primul numar dar arhitectonica, fizionomia publicatiei. Iar Stere, mereu informat si chestionat, aviza in scurte epistole sau oral in repezi deplasari la lasi. S-au pastrat scrisorile purtate intre Ibrailcanu si Stere (care, aflat la Chisinau mai aparea cum spuneam, meteoric, prin IasI) pentru fixarea sumarului primului numar, pentru denumirea revistei si cooptarea unui codirector pentru partea stiintifica, asigurarea unor colaboratori potentiali si alte detalii mult importante. Orientarea revistei, sub raport ideologic si politic, a dat-o Stere, cu acordul firesc al lui Ibrailcanu. Nu a fost nevoie de o intelegere formala pentru ca amandoi prietenii, intrati, in 1899, in Partidul National Liberal, nutreau aceleasi convingeri democratice, voind sa creeze o revista lunara independenta (si fata de P.N.L.) care sa militeze pentru reformarea fenomenului romanesc, anacronic sub raportul structurii proprietatii financiare si al dreptului taranimii la expresie politica. S-au obtinut promisiuni certe de colaborare din partea lui N. Gane, Vlahuta, Sadoveanu, Bratescu-Voinesti, Jean Bart, D.D. Patrascanu, Goga, Cosbuc, Iosif, D. Anghel, Spiridon Popescu, Gheorghe din Moldova si cativa notorii oameni de stiinta (dr. Paul Bujor, dr. Ion Cantacuzino, D. Voinov, S. IrimescU). S-a alcatuit, in pripa, o asociatie de proprietari (erau 14 la numaR) care au contribuit baneste, grosul sumei dandu-1 Stere (din fondurile primite - a consemnat mai tarziu, afland faptul, Maiorescu in jurnalul sau - pentru pregatirea revistei de la ChisinaU). S-au facut demersuri staruitoare si pentru cooptarea unor prenumeranti". cu titlul de viitori abonati, folosindu-sc, in acest scop, lista abonatilor ziarului liberal Vointa nationala".
Dupa atata zbucium, rezultatele au fost spectaculoase. Numarul inaugural. - conceput cu tact. pricepere si diplomatie (in sumar schite si articole de N. Gane. Vlahuta. Paul Bujor. Al. Philippide, Artur Stavri, Stere - cu pseudonimul C. Sarcaleanu - Ibrailcanu. Sadoveanu, Const. Botez, rubrica Miscellanea" (devenita apoi vestita si foarte temuta), variate cronici (literara, stiintifica, pedagogica, interna, externa), o bogata sectiune de recenzii de carti si reviste din tara si din strainatate (revista revistelor"), o rubrica miscarea intelectuala in strainatate" si bibliografic. Totul redactat cu seriozitate, vocatie, buna-credinta, demonstrand informatie si spirit critic. Publicistica romaneasca nu mai cunoscuse o astfel de revista. O depasea, prin structura si fizionomie, chiar si Convorbirile literare" din epoca lor glorioasa. Publicul intelectual din tara, citind cele 150 de pagini ale revistei format carte (am uitat sa spun ca titlul era scris Viata Romineasca" si nimeni. in epoca, n-a indraznit sa articuleze enormitatea acuzatoare ca aceasta ar fi fost un atentat la limba romana), avea sentimentul ca arc inainte un numar din Mercure de France" sau Revuc de Dcux Mondes". Vlahuta, exultant, si-a comunicat, atunci, opinia: Hotarat c cea mai buna revista din cate s-au incercat la noi, si e asa de interesanta si minunat scrisa, c-ar putea sa faca cinste oricarei tari civilizate". Iar Sadoveanu declara bucuros: Revista mi-a facut negresit o foarte buna impresie. Chipul cum e facuta si cuprinsul o fac sa fie cea dintai revista europeana la noi". Revista ieseana prezinta, chiar de la numarul inaugural, ciudatenia de a-si fi fixat fizionomia din capul locului. incepand cu formula grafica, structura revistei (rubricile permanentE), directia si orientarea, totul este asezat pe piloni fermi de pe acum. Nici un tremur de debutant, care sa fie eliminat, apoi, de procesul maturatiei, nu poate fi detectat aici. Revista iesea .n Iunie, din capul locului, matura, ferma si sigura pe sine Variatia va fi apoi conferita de noile contingente de colaboratori. Dar si acestia isi vor inscrie colaborarile in structura fixata a rubricilor existente si in linia generala a publicatiei. Directori, anuntati pe coperta, erau C. Stere si Paul Bujor (de la r.r. 5 al anului 1907. dr. Ion Cantacu/.inO). Secretarul literar. G. Ibraileanu. neanuntat pe coperta, era insa, aici. factotum, nimic neplccand la cules si la tipar, fara a trece, mai inainte, prin veghea atenta a criticului care a fost, pana iu 1931. emu s-a spus. sufletul in sens anatomic al acestei prestigioase reviste. Sa adaugam ca revista s-a tras initial in 2000 exemplare si ca. la cererea librarilor, a mai fost tiparit, din acest numar inaugural, un tiraj suplimentar. In iulie 1906 revista a ca 1800 de abonati iar prin librarii se mai vindeau 800 exemplare. Tirajul era de 2700 exemplare si se prevedea o crestere a numarului de abonamente. Primul an financiar s-a incheiat cu beneficii, dupa ce i s-a restituit lui C. Stere suma investita pentru aparitie In 1908 tirajul era 3200-3400 exemplare, toate vandute. Si, fapt important, revista ieseana remunera excelent colaboratorii. Lui Sadovcanu (s-au pastrat acte si scrisori probantE) i se platea. in 1907, 400 lei pentru un roman si 100 lei pentru o nuvela sau schita iar lui Goga 150 de Ici pentru o poezie. Adversarii revistei au afirmat, atunci, ca revista era finantata de P.N.L. E neadevarat, socotelile, mai toate, tinute de loan Bote/., profesor de engleza si director al bancii Moldova , pastrate la BAR., dovedind ca revista se aulofinanta perfect si. in destui ani. recolta chiar beneficii. De altfel, Stere tinea, avea nevoie pentru tactica sa de om politic, sa aiba o revista independenta, cu ajutorul careia sa poata lalona chiar anumite centre de influenta din conducerea P.N.L. in favoarea doctrinei sale poporaniste. Revista era facuta de un grup de prieteni, mai nimeni neprimind salariu, cu exceptia, din 1912, a lui Toparccanu si Scvastos care n-aveau alt venit Ceilalti munceau, inclusiv pentru treburi administrative plicticoase si de hamalac, benevol. Si totul intr-o atmosfera camaradereasca, devotata si fara ifose.
Pana la primul razboi mondial, revista, spre care au venit mai toti scriitorii importanti ai tarii, a militat, pe plan socio-politic, pentru poporanism si reformele necesare organismului romanesc iar. ii ordinea literar-estetica, pentru specific national. Nimic din acest spirit doctrinar democratic nu se aseza ca o stavila in calea esteticului, respectat ca o instanta suverana. Singura doleanta a lui Ibraileanu era ca o opera literara sa nu-1 batjocoreasca pe taran, oricum umilit in conditia sa sociala. Altfel, nu se cunosc cazuri cand doctrinarul (sau eticul si etnicuL) sa fi obturat esteticul. De aceea, tocmai mai toti scriitorii din constelatia Samanatorului", in frunte cu Sadoveanu, au trecut, spre nepotolita iritare a lui N. Iorga, la Viata Romaneasca", colaborand, aici, activ. De fapt, idealurile lor sociale si nationale erau chiar mai bine slujite la revista ieseana, prin demofilia manifesta apasata infinit mai adecvat decat la publicatiile samanatoriste. Dezideratul national nu devenea, aici, niciodata, ca dincolo, nationalism xenofob si antisemit, iar militantismul pentru drepturile taranilor erau aparate, excelent, de Stere in a sa, repede devenita faimoasa, Cronica Interna". Dupa ce se ridicase impotriva tarii de latifundii" si aratase cum se formasera latifundiile", evidentiase cauzele miscarilor agrare", revenise asupra temei mizeria taranimii si repartizarea proprietatii", relevand scandaloasa disparitate in regimul proprietatii funciare. Sa extrag din acest dens studiu, aparut in numarul din ianuarie 1908, un fragment caracteristic: Categoria muncii e reprezentata la noi prin tarani. Prin urmare, daca e adevarat ca taranimea se ruineaza, ca c constransa sa-si margineasca chiar, cum am aratat, hrana ei principala la porumb, si totusi e silita sa-si instraineze treptat capitalul, vitele sale de munca, apoi aceasta nu poate insemna decat ca partea taranimei in venitul national este tot mai mica intrucat intregul venit national anual, intr-un moment oarecare, se prezinta ca o valoare determinata, cresterea partii cuvenite taranimii nu se poate face decat pe seama celorlalte categorii. Adica, in cazul nostru, imbunatatirea starii materiale a taranilor, cresterea partii lor relative la venitul national, inseamna scaderea partilor lor relative cuvenite din acest venit proprietarilor, ca renta a pamantului, sau arendasilor ca reprezentanti ai capitalului."
Revista a trecut printr-o perioada de eclipsa in anii neutralitatii (1914-1916), cand, Stere, exponent al nazuintelor Basarabiei, nu a fost de acord cu alianta Romaniei la Antanta. Pentru el Antanta insemna Rusia si, deci, continuarea subjugarii Basarabiei. Aceasta atitudine, exprimata limpede de Stere in rubrica sa Din carnetul unui solitar", a instalat revista intr-o pozitie contrarie spiritului public general, favorabil Antantei. Apoi, in timpul razboiului, revista si-a suspendat aparitia. Dupa razboi, Ibraileanu si prietenii lui (Stere era, in exil, in ElvetiA), au scos o vreme, revista insemnari literare". Dar se cautau, infrigurat, solutii pentru reaparitia Vietii Romanesti". S-a apelat la sprijinul financiar al unui bogatas iesean, apoi la cel al unor mari bancheri (Aristide Blank, Bercovitz, Gr. Coanda). Toate aceste proiecte au esuat. Atunci, prin energia lui D.D. Patrascanu, mutat Ia Bucuresti, a fost constituita Asociatia literara si stiintifica Viata Romaneasca". Contribuabilii erau cateva mici banci din provincie (Pitesti, Focsani, Cluj, Sibiu, Timisoara, Banca Moldovei din IasI) si toti vechii si noii colaboratori ai revistei, care au achizitionat, dupa puteri, un numar de actiuni. Revista a reaparut la 1 martie 1920 (in 1906, primul numar aparuse tot in luna martiE) si prima nota de la Miscellanea" vestea evenimentul: Condusi de acelasi spirit democratic, de aceeasi dorinta de a sluji morala si frumosul, aparatori mai presus de orice ai libertatii de gandire - bunul cel mai mare si mai inalt al omului - reluam munca noastra, inceputa acum patrusprezece ani si intrerupta in vara lui 1916. Colaboratorilor A«Vietii RomanestiA», liberi pe gandirea lor, raspunzatori de paginile pe care le iscalesc, nu le cerem decat sa nu contrazica idealul revistei". Cum Stere, compromis inca in opinia publica datorita atitudinii sale in timpul razboiului, nu putea sa-si asume functiunea de codirector, Ibraileanu a avut delicatetea de a nu-si inscrie nici numele sau, desi toata lumea stia ca el este directorul revistei, o conduce si o alcatuieste cu datorie de benedictin. Situatia se va mentine astfel pana in 1933, cand Ralea si Calinescu preiau conducerea publicatiei, din mana istovita a lui Ibraileanu, anuntandu-se numele directorilor pe coperta. Primul numar s-a bucurat de colaborarea lui Sadoveanu, D.D. Patrascanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Radu Rosetti (istoricuL), M. Codreanu, Lucian Blaga, Tudor Pamfil, Al.A. Philippide, Minulescu, o inedita de Cosbuc, Luca Ion Caragiale, Topirceanu. Apoi, ca inainte, multe cronici si recenzii. Cele 193 de pagini ale revistei vesteau, deopotriva, continuitatea si innoirea. Se anunta disparitia poporanismului, datorita infaptuirii marilor reforme postbelice (reforma agrara si votul universaL), la infaptuirea carora Viata Romaneasca" contribuise, prin militantismul ei, in mod apreciabil.
Negresit, in publicistica vremii, cam dezorientata si in cautarea unei busole, cu reviste efemere si adesea fara un tel precis, Viata Romaneasca" aducea elementul de stabilitate demult devenit necesar si, de aceea, asteptat de unii. Altii (ca Ideea Europeana" sau in publicatiile la care colabora tanarul Cam ii PctrescU) i-au reprosat ca e un vestigiu al trecutului, nemaifiind nevoie de ea. N-aveau dreptate pentru ca revista, prin Ibraileanu. inca in primul numar, anulase renuntarea la ceea ce voise ea pana la razboi, vestind noile idealuri. Sincer convins ca Viata Romaneasca" trebuie sa devina un factor de indrumare in noua constelatie literara care acum se ivea, Ibraileanu intelegea sa o faca insa constituindu-se in clement liant dintre vechea generatie scriitoriceasca si cea tanara. ii gasim astfel aici pe Sadoveanu, Galaction, Agarbiceanu, Jean Bart, Octav Botez, Ibraileanu, Stere, I.I. Mironescu, D.D. Patrascanu, cei de varsta mijlocie: Otilia Cazimir, Topirceanu, M. Codreanu, Constanta Marino-Moscu. Dar nu lipsesc nici tinerii Al.A. Philippide, fratii Al. si Ionel Teodoreanu, Dem. Botez, Adrian Maniu, Ion Barbu, Adcrca, Blaga, Ralea, Vianu, loan D. Gherea, D.I. Suchianu si un batran" care acum se afirma spectaculos, Paul Zarifopol. Ibraileanu si, apoi, Ralea au tinut sa precizeze in 1924 ca revista noastra ocupa si azi, ca si in trecut, o pozitie intermediara intre traditionalism si curopeism". Aceasta stare intermediara era ratiunea de a fi Vietii Romanesti", realizand o sinteza fericita intre traditie si innoire. Iar tinerele talente, acum aparute, erau insistent solicitate sa colaboreze la revista ieseana. Ba chiar Sadoveanu, intrat din 1928 intr-o noua varsta de creatie, prin
Hanu Ancutei, isi publica aici capodoperele. Despre Ion al lui Rebreanu, blamat cu asprime de N. Iorga in revistele neosamanatoriste, revista lui Ibraileanu scrie, sub semnatura lui T. Vianu, extrem de elogios. Iar Ibraileanu, cel vechi", nu pregeta sa dea dovada de reala comprehensiune fata de literatura celor tineri. Se simte insa, in articolele sale, inhibitia, atitudinea retractila care stanjeneste vizibil apropierea de ceea ce ar voi sa inteleaga. Nu agreaza, de pilda, versul alb, considera ca poezia noua n-ar exprima specificitatea ethosului si etnosului national. Din acest punct de vedere, gruparea Sburatorul" al lui Lovinescu si chiar Gandirea" aveau incontestabile ascendente. Toate acestea sunt adevarate. Si, totusi, examinate obiectiv, revista de la Iasi reprezenta daca nu un avanpost, oricum o pozitie inaintata in viata literara, realizand o punte necesara intre trecut si prezent. Ba, am putea spune ca daca prin 1925-1926 se poate constata o anume comunitate de atitudine intre Viata Romaneasca" si Gandirea", apoi puntile se ridica decis si revista lui Nichifor Crainic, constituia ipostaza cea mai conservatoare a traditionalismului, convertit, din 1928, in ortodoxism normativ. Viata Romaneasca" nu va intarzia sa ridice spada, incrucisand-o, in polemici neimpacate, cu tot ceea ce, in planul ideologiei literare si politice, insemna gandirismul. Ultimii ani ai deceniului al treilea si tot deceniul urmator se caracterizeaza, printre altele, prin denuntarea misticismului, afirmandu-se valorile spiritului critic, ale rationalismului, ale democratiei si ale tolerantei. Ralca, cu deosebire, a excelat in asemenea luari de atitudine. Iar, din 1933, i se va asocia noul codirector G. Calinescu, cand revista se va muta la Bucuresti si, dupa o vreme, Ralea devenind singurul director. O epoca, stralucitoare, se incheiase. Urma alta nu mai putin glorioasa.
Subintitulata cand revista literara si stiintifica", cand revista de literatura, arta si ideologie", cand revista de literatura, stiinta si ideologie", Viata Romaneasca" avea un program al ei, exprimat limpede de Ibraileanu in articolul predare de stafeta. Dupa 27 de ani, din nr. 1/1933. Iar programul ei era radical-democratic. Acum. in acesti ultimi ani ai deceniului al patrulea, dimensiunea ideologica, radical-democratica, a devenit precumpanitoare in revista. intr-un eseu al lui Ralea, Doctrina dreptei, din 1935 (nr. 9-10) se demonstra inconsistenta doctrinara a reactiunii nationaliste, antidemocratice care, neavand argumente proprii, apeleaza la fundamente teoretice de aiurea: Lipsit de un ganditor care sa fi gasit un postulat specific pentru a cladi o teorie proprie, nationalismul roman si-a luat punctele de baza de peste hotare, facand mereu, cu o stransa consecventa, A«internationalism nationalistA». De la inceput dreapta romana s-a situat intr-un impas, intr-o pozitie artificiala". A revenit asupra chestiunii in 1937 (nr. 7) cu eseul Noi forme de nationalism. O nota a redactiei din 1934 (Gradina cu trandafirI) isi indrepta sagetile critice impotriva legionarismului: Fascismul reprezinta tot balastul reactionar al actualului moment istoric si tragicomedia prin excelenta a epocii. Garda de Fier c una din sucursalele fascismului european. Ea creste ca o imensa matraguna in campul crizei economice." De la Ralea a ramas un portret al huliganului fascist, lucrat in tonuri potrivite in iunie 1936, adica dupa ce in aprilie, la Congresul studentesc de la Targu-Mures. s-au intocmit public listele cu condamnati la moarte decise de legionari. E o imagine izbutita, caci pasta groasa, care nu aplatizeaza conturul ascutit al nuantelor, pastreaza relieful dur al unei realitati tragice deloc caricaturizate, de portretist: Fiare sadice, decazuti ticalosi carc-si castiga nitel confort sau o mizera gloriola de o clipa pe ruinele altora, vanduti abjecti, simpli prostanaci, cretini iluminati dar mai ales samsari de ura omeneasca, care gasesc oricand s-o vanda si s-o cumpere avantajos pentru ci, toti la un loc intretin, fara cel mai mic tremur de constiinta, sabatul jafului, al incendiului si al asasinatului. E ceea ce se cheama in Romania 1936 politica de dreapta". Prin tot ceea ce reprezenta in cultura, literatura, publicistica si ideologic, Viata Romaneasca" se pastra drept o tribuna a democratismului, a rationalismului si a antifascismului. Continua sa fie, impreuna cu Gandirea" dar de pe pozitii radical deosebite - una dintre cele mai importante reviste ale timpului. in septembrie 1940. odata cu instaurarea statului national-Icgionar condus de Ion Antoncscu si Horia Sima, Viata Romaneasca" isi inceteaza aparitia. Va renastea tocmai in noiembrie 1944, va apara, cat s-a putut, valorile democratiei. Cand zarea s-a intunecai sau ameninta sa se intunece, in numarul din iunie-iulic 1946 revista isi suspenda, din nou. aparitia. Va reaparea, in iunie 1948, ca revista a Uniunii Scriitorilor. Dar fizionomia ci de acum nu mai are nimic comun ca traditia vechii, glorioasei, Vietii Romanesti". Numai tarziu de tot, din a doua jumatate a anilor saizeci, Viata Romaneasca" izbuteste sa redevina o revista lizibila, aparand valorile estetice ale scrisului literar, romanesc. La nouazeci de ani de la inteiiieiere sa uram venerabilei reviste viata lunga si o prezenta mai acuta in viata literara, reinnoita, a Romaniei democratice de astazi.
Martie 1996