ALEXANDRU MACEDONSKI intaiile versuri ale lui ALEXANDRU MACEDONSKI (1854-1920) din Prima verba (1872) sunt lipsite de valoare artistica, simple exercitii ale unui tanar de 18 ani. Acesta revenea insa impetuos in primul numar al revistei Literatorul (20 ianuarie 1880) cu un program antisentimental, energic, propunand in locul poeziei de lacrimi false si dureri imaginare, o poezie dinamica, virila. Vechii cobzari" au imbatranit, recuzita lor lirica (rubine pe buze, margaritare in gura, crini pe sani, ochi ca murelE) s-a perimat: Cu doina nu mai merge pe fruntea Romaniei,/Deplin ca sa renastem, ne trebuie-un Virgil!
" inca din al doilea volum {Poezii, 1882), Macedonski se avanta, pe urmele lui Eliade, Alexandrescu si Boliac, cu reminiscentele din Byron, Musset si Hugo, spre asa-numita poezie sociala, de compatimire a detinutilor din ocne, a artistilor lasati in voia sortii, a saracilor oropsiti de cei bogati. Desi unele accente privind destinul propriu prevestesc pe poetul de mai tarziu, Macedonski este inca prozaic si prolix, inegal, insuficient individualizat. Experimenta versul liber, simfonic" dupa exemplul ditirambului grec in Hinov (1879), si armonia imitativa", voind sa exprime prin intreciocniri intentionate de consoane sunetele clopotului" (Un an, - dand d-ani, leag-an-d-an, - d-ani vani") sau fanfara trambitei (Cavalerii/Rarira-ale lor randuri: -Redesteptata/Titanica frunte a muntilor antici/Sunetul"). Primele Nopti evolueaza intre capriciul molatic al lui Musset si revolta byroniana. Interesanta e definitia poetului in Noaptea de septembrie: Poetul e o harpa: nu cugeta, ci canta/Chiar el nu intelege, dar este ascultat".
In 1880 Macedonski sustinea ca, vorbind figurat, logica poeziei este nelogica fata de proza si tot ce nu e logic fiind absurd, logica poeziei este insusi absurdul", neintelesul", a auzi cu ochii (pentru Dante soarele tace"), a vedea cu urechea (pentru acelasi Dante o lumina e ragusita"). In 1892, in Poezia viitorului, el dadu prima data la noi definitia simbolismului, intelegandu-1 insa doar ca imagine a ideii (Albeata crinilor poate sa fie altceva decat simbolul inocentei?") sau ca sunet trezind senzatia, ceea ce el numea, la fel ca Rene Ghil, instrumentalism. Voia, ca si Verlaine, sa apropie poezia de muzica (poezia viitorului nu va fi decat muzica si imagine") si refuza discursivitatea, elocventa vulgara ce impresioneaza pe ignoranti". Mai tarziu insa considera ca nuanta, imaginea si muzica de care vorbea Verlaine in Art poetique sunt subordonate sinceritatii si entuziasmului, singurele decisive in materie de poezie. Macedonski a cunoscut simbolismul, avea pretentia ca, printr-o poezie ca Hysterie (ulterior NevrosE), dedicata lui Stephane Mallarme si publicata in revista belgiana a lui Albert Mockel La Wallonie, la 15 octombrie 1886, intrevazuse miscarea simbolista europeana, condusa de Maeterlinck, Rodenbach, Verhaeren si Giraud. Totusi, poet de corespondente baudelairiene sau de sinestezii el nu va fi niciodata. intaiul volum definitoriu e Excelsior, din 1895, reeditat in 1897. Tot Macedonski, poetul neinteles de contemporani, condamnat la suferinta, dar avand nu numai constiinta, ci si orgoliul propriei valori, capabil de a suporta indiferenta vulgului si de a-i face din conditia vitrega o aureola de print al poeziei, se afla aici:
Sub pulberi de aur, Sub stele, flori scanteietoare, Ce griji pot fi predomnitoare
Si ce destin, balaur?
O!
cer, natura, O!
Dumnezeu, mister albastru, M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem si ura.
Domeniul spre care alearga acest print al iluziei este cel inca necunoscut, al imensitatii stepei, fugind ea insasi catre rasarit, intr-o magica splendoare" si sub un farmec de himera":
Din real iesit afara nu mai esti ca orisicare, Te-nzestrezi cu maneci rosii la tunica de satin, Chipes, nalt, cu stema-n frunte, pleci pe visul tau calare, Si se-uita, si se uita mizerabilul destin.
Ridicat deasupra oricaror adversitati, eliberat prin creatie de orice servituti, poetul crede a fi atins gloria regelui David, presupusul autor al psalmilor, intr-un splendid psalm modern:
Eram puternic imparat: Prin sufleteasca poezie, Prin tinerete, prin mandrie, Prin chip de inger intrupat. Mi se-mplinea orice dorinta Era o lege-a mea vointa; Radeam de orice dusmanie Prin sufleteasca poezie, Domneam de soarta neincercat. Eram puternic imparat.
Poezia e din 1894. Cu doisprezece ani inainte, Macedonski se visa, in Noapte de noiembrie, inaltat din lut, zburand ca Mazeppa peste tarmul binecuvantat al Mediteranei, catre obarsiile latinitatii:
Vezuviul in aer impinge zi si noapte Coloana sa de flacari, coloana sa de fum Sorente scalda-n valuri naramzii plini de soapte, Pompeii lacrameaza la coltul unui drum, Si-n vecinica lumina ma duc fara-ncetare, Trec marile albastre si nu mai am hotare
Aspiratia spre lumina e una din coordonatele poeziei lui Macedonski care, cum vedem, ne intampina in poezii dedicate noptii, in Noapte de noiembrie, ca si in Noapte de mai, imn euforic, al naturii feerice sub zabranicul subtire al noptii blonde":
E mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata Halucinat cand este auzul, vederea este fermecata; Aud ce spune firul ierbei, si vad un cer de aripi plin, M-asez privind in clarul lunei sub transparenta atmosferei Si-n aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei Cu cantece nalucitoare cum sunt candorile de crin.
Macedonski isi cauta stramosi printre figurile legendare, in persoana lui Pentaur, ,poet si preot" al lui Ramses II (descoperit in cartea lui Ferd. de Lanoye, L Egypte ily a 3300 ans, 1872), ori in aceea a lui Neron, incercarea de-a fi original" (Ospatul lui Pentaur are acelasi ritm si aceeasi masura cu Egipetul lui EminescU).
Excelsior e o notiune egala pentru Macedonski cu aceea de ideal, de elevatie, de perihelie, adica de moment in care un punct terestru e cel mai apropiat de soare. Volumul Excelsior urma sa se intituleze in 1891 Perihelie, dupa o poezie scrisa in 1886 si care a intrat in volumul Flori sacre din 1912. La 32 ca si la 58 de ani, poetul se vedea dar ajuns pe culmi, intr-o adevarata apoteoza extatica:
Clar azur si soare de-aur este inima mea toata Si pe cand ramane corpul sub destinul cunoscut Peste sufletu-n urcare este greu ca sa mai poata Sa apese-amaraciunea din prezent sau din trecut Clar azur si soare de-aur este inima mea toata.
Noapte de decembrie, publicata in Forta morala in 1902, rezuma, ca
Luceafarul lui Eminescu, drama unui destin fascinat de absolut, invins pe pamant, dar triumfator in idee, drama geniului, a emirului pornit spre cetatea idealului care se indeparteaza pe masura ce te-aproprii de ea:
Cu gandul alearga spre alba naluca, Spre poamele de-aur din visu-i ceresc Camila, cat poate, grabeste sa-1 duca Dar visu-i, nu este un vis omenesc -Si poamele de-aur lucesc - stralucesc -Iar alba cetate ramane naluca.
Se pot face analogii cu Saadi, Rolla de Musset, Le baiser de la chimere de Jean Richepin. Cantecul ploaiei se aliniaza poemelor simboliste pe aceeasi tema ale lui Verlaine, Laforgue, Rodenbach:
Ploua, ploua, Ploua cat poate sa ploua, Cu ploaia ce cade, m-apasa Durerea cea veche, cea noua Afara e trist ca si-n casa, -Ploua, ploua.
Poema rondelurilor, compusa in doua etape, in 1916 si 1919, 1920, are ca model formal pe Rollinat si Thedore de Banville si reprezinta ultima speta de poezie catre care se indreapta Macedonski, aceea a unui manierism prerafaelit, desigur cu reminiscente din Haraucort, Samain, Glatigny, Saadi (Rondelul beat de roze, Rondelul lui Saadi iesind dintre rozE), Verlaine, Gautier, Heredia, Louis Bouilhet. Alegand intre bine si rau, intre paradis si infern, Macedonski retine esentele, canta parfumurile si florile ( in crini e betia cea rara"), lucrurile neinsufletite care vorbesc prin grai aproape omenesc", vestigiile vechilor asezari (porfirurile vechilor palatE), cupa de Murano datatoare de extaze, podul de onix, pagoda de portelan. N-a apucat sa-si publice in volum in timpul vietii nici Poema rondelurilor, nici toata opera poetica la un loc cu titlul de Cartea nestematelor, pe care voia s-o prefateze cu un sonet testamentar:
Aci sunt giuvaere ce-mpart cu darnicie. Cristalizate fost-au de mine-n focul vietei, Si-n apa lor rasfrant-am minunea tineretei, Iar de-arta slefuite sunt azi pentru vecie
Aceste nestemate cu apa neclintita, Sfidand a clevetirii pornire omeneasca, Si stand intr-o lumina mereu mai stralucita. Sa piara n-au vreodata si nici sa-mbatraneasca.
Teatrul lui Macedonski este in parte tradus sau prelucrat, Iades (1880) dupa Gabrielle de Emile Augier, Unchiasul Saracie dupa Le bonhomme misere, de Hervilly si Grevin, 5 decembrie dupa 24 Februar de Zacharias Werner, Saul
(1893) dupa Alfieri. In Le/ou? (1912-1913) se pune problema geniului, daca e normal sau nebun (Dorval, un Bonaparte in lupta cu Wall-Stret-ul spre a reda grandoarea FranteI). in Moartea lui Dante (1916). Macedonski contempla pe Alighieri glorificand in ultimele tertine lumina, intrevazandu-si propria apoteoza.
Incoronandu-i al sau nume Cu ale gloriei ghirlante Si daruindu-i nemurirea Italia va fi chiar Dante Iar a lui tara omenirea.
Exceptionala e proza din Cartea de aur (1902) si romanul Thalassa (1916), aparut intai in frantuzeste sub titlul Le Calvaire defeu (1906). in nuvele dam peste tipuri de idealisti himerici precum Pandele Vergea, preocupat de problema incrucisarii spetelor la pasari, Nicu Dereanu, boem visator obsedat de miscarea perpetua, sau Odorescu, fost poet, astronom amator luat in ras de publicul filistin. Pictor al universului exterior si interior, Macedonski ramane si in proza liric, evocator remarcabil al unor naluci din vechime" (pitarul, ceasul, ispravnicelul, s urugiul etc.) Thalassa e mai mult un poem. Un grec din Smirna devine paznic al farului din Insula Serpilor, vechea Lewki. Educat in spiritul literaturii si filozofiei eline, unind pe Phedon cu Alcibiade, Thalassa ajunge, prin singuratate si imaginatie, la exacerbarea simturilor, cand naufragiul unui vas plecat din Imbros ii pune in brate pe Caliope, o copila de 13 ani. Cei doi incep o idila ca in Dafnis si Chloe, pana ce, pierzand inocenta, se iubesc si se urasc, neizbutand sa refaca unitatea primordiala platoniciana. in cele din urma, intr-o criza de pasiune, Thalassa stranguleaza pe Caliope si, fara constiinta crimei, se arunca in mare si moare inecat. Eroii sunt doar simboluri, Thalassa al setei de absolut, Caliope, al atractiei telurice. Proiectat la inceput in vis, Thalassa e confiscat o clipa de real sub semnul Erosului. Iesirea din contingent si intoarcerea in spirit (Macedonski scrie arheU) are loc prin sacrificarea realului si a eului empiric, prin Thanatos. Thalassa si Caliope repeta destinul lui Giorgio Aurispa si Ippolita din Trionfo della morte (1894) de Gabriele D Annunzio.
TRAIAN DEMETRESCU SI ALTII
Dintre discipolii lui Macedonski primul e TRAIAN DEMETRESCU (1866-1896), caruia ii si prefata intaiul volum de Poez//(1885). A mai publicat pana la moarte inca sase, cu titluri semnificative {Freamate, Amurg, Cartea unei inimi, Saracii, Sensitive, AquarelE), precum si sase volume de proza din care doua romane si un volum de note critice (Profile literare, Intim, Iubita, 1895; Privelisti din viata, Cum iubim, Simplu, 1896). De la poezia cu sentiment tip romanta, Traian Demetrescu a trecut prin lecturi moderne din care nu lipsesc Baudelaire, Raoul Ponchon, Richepin, Poe si Wordsworth spre un simbolism de nelinisti, urat si spleen in care marea, tinuturile indepartate, sunt ieroglife ale infinitului. Apropierea iernii umple de ceata nu numai sufletul poetului, dar si al animalelor de povara si al pasarilor rau prevestitoare. Uratul se instaleaza pe ruinele inimii, vantul agita pustiul interior, ceasul masoara satanic insomnia, soarele dispare (Ninge, ninge!
Alb e satul!
Ninge!
/Ca un cantec de iubire/Soarele in nori se stinge"). Zapada acopera totul, sinistrii corbi aduc gandul mortii. Poetul se pierde in deliruri, in aiurari: In aiurari/De spaima inima mea moare/Acoperita de ninsoare/Pierdute sunt orice carari."/Si-am plans - precum ar plange amantul dupa dricul Iubitei fidantate purtat spre cimitir;/Si-am plans - precum ar plange murindul in delir." Demetrescu era bantuit de mari nelinisti, avea o putere iesita din comun de a se iluziona: in trista mea copilarie, Cu paginile ei de plangeri, Credeam ca ceru-i plin de ingeri. in proza apare acelasi sentimentalism tandru, invaluind cu simpatie oamenii, flora si fauna, caii resemnati, boul melancolic, leul tanjind in cusca menajeriei. Ca Verlaine si Laforgue, Demetrescu iubeste plansul omenesc al ploii, armoniile imitative wagneriene, tipetele ciorilor, dansul fantastic al florilor desfoliate de vant. Romanele au placut prin intriga sentimentala, terminata printr-o deziluzie. Maria, divortata de un inginer, pare a fi atrasa de preceptorul ei, Emil Corbescu, dar se marita cu un individ mai pozitiv {IubitA). in Cum iubim, Nestor Aldea, poet, nu convinge nici el pe Irena Chirea sa-1 ia de barbat, femeia consimtind sa-i ofere favorurile numai dupa ce se asigura material, maritandu-se cu un procuror bogat. Demetrescu considera ca absolutul iubirii e irealizabil in viata de toate zilele. Citise Education sentimentale de Flaubert si pe fratii de Goncourt.
Din cercul lui Macedonski face parte BONiFACIU FLORESCU (1848-1899), autor de Quelques vers. Au profit des blesses (1877) si care a tradus din Cattule Mendes un numar de Sanguine, scriind el insusi, Sanguine romanesti (1889), Ritmuri si rime (1892). Ale sale Acuarele in proza sunt sarbede. Poezii, nuvele, teatru fara culoare, cu ecouri din Macedonski, din Francois Coppee, Maurice Rollinat (a tradus de acesta Amanta macabra) si Alfred de Musset, a publicat intre 1883 si 1913 (volumul de poezii Zile negre din 1888 i se reedita in 1904). TH.M. STOENESCU (1860-1919), redactor intre 1885 si 1905 m Revista literara, travestire a Literatorului. Din scoala lui Macedonski e actorul ratacit in poezie MIRCEA DEMITRIADE (1861-1914), autor de Fabule (1883), Versuri (1884), Din albumul ei, poezii, si Fat-Frumos (1889), poem de teatru complet uitat azi: In noaptea nuntii {1885), comedie, Visul lui Aii, poema in opt icoane, Renegatul, melopee in trei acte, Opere dramatice (1905). in poezie inlocuia pustiul arab al lui Macedonski cu Sahara. A tradus din Verlaine, Gerard de Nerval si Rimbaud si a compus rondeluri. Decoruri exterioare din Macedonski, nevroze", deceptii si orgii" se gasesc in primele volume de poezii (Spleen, 1891; Rondele, 1892; Sonete, 1916) ale lui ALEXANDRU OBEDENARU (1865-1943), devenit anonim din 1918, desi a mai publicat Poeme de razboi si Dacia noastra, poem (1919), Himere si Pantheea, poema (1927). Poet adevarat ar fi fost, poate, daca nu era rapus de ftizie prea tanar, ca si Traian Demetrescu, IULIU C. SA,VESCU (1866-1904), ale carui versuri i s-au adunat in volum abia in 1926. Se vedea in Excelsior ridicat la cer impreuna cu iubita ca doua flacari" sau avea viziunea marilor intinderi solitare, a pustiului ars saharian sau a colosurilor glaciale polare:
La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vesnic adormite, in lung si-n larg, in sus si-n jos, se-ntind campii nermaginite
Campii de gheata ce adorm pe asternutul marii ud,
Cu munti inalti, cu vai adanci, la Polul Nord, la Polul Sud.
A tradus The Queen Mab de Shelley si The Raven de Poe.
D. ANGHEL intaiul volum de versuri al lui D. ANGHEL (1872-1914). in gradina (1905), cuprinde versuri aparute in cea mai mare parte in revista Literatura si arta romana si pare o urmare a traducerilor din Paul Verlaine publicate in 1903 (20 de poezii, alese din Poemes saturniens, Fetes galantes, La bonne chanson, Romances sans paroles, Sagesse, Jadis et naguere si EpigrammeS). Temperament sensibil, Anghel cauta un refugiu din lumea filistina in fantezie si vis, construindu-si un univers propriu, floral, sugerat prin notarea acuta a senzatiilor olfactive:
Miresme dulci de flori ma-mbata si ma alinta ganduri blande Ce iertator si bun ti-i gandul, in preajma florilor plapande!
Rad in gramada: flori de nalba si albe flori de margarint, De parc-ar fi cazut pe straturi un stol de fluturi de argint Ca o biserica miroasa seninul cucerit o clipa, Dar se trezesc in umbra crinii, varsandu-si boarea lor profana, Vazduhu-i greu, cat n-ar fi-n stare vaslind sa-1 taie o aripa, Un trandafir murind se farma pastrand cuprinsul ca o rana.
Din aceste imagini parfumate, comunicate in versuri lungi de 18 silabe, ghicim aspiratia poetului catre un spatiu pur, situat dincolo de realitatile prozaice, nostalgia unui ideal de viata estetic. Este o izolare romantica, adoptata si de simbolisti, poeti ai muzicii de arome ca Mal larme, sau ai complexelor de senzatii de miresme, culori si sunete ca Baudelaire. Greseala lui Anghel este de a-si traduce singur simbolurile si de a intocmi alegorii sau feerii cu interminabile personificari ca in Balul pomilor, poezie care, ce-i drept, nu apare in cel de-al doilea volum din 1909, Fantazii, ci in revista Flacara, in 1913. Tot aci dam insa peste Cantecul greierului, unde cantaretul perpetuu de la aparitia soarelui si pana astazi, care a infruntat cu cantecul sau istoria, greierul, nu-i decat poetul:
Eu sunt intaiul sunet care-a trezit ecouri Far-a treei pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea inaltelor platouri Si-a desteptat visarea funebrelor paduri.
Proza lui D. Anghel (Povestea celor necajiti, fantazii si portrete; Fantome, 1911; Oglinda fermecata, fantazii, Triumful vietii, fantazii si portrete, 1912; Steluta, fantazii siparadoxe, 1913) trebuia sa se incheie cu un nou volum, Arca lui Noe, din care s-au publicat numai fragmente (Dqmnu Hube, Dusmanul masinismului, Dantura, Retorul, Coco, TovarasiI). inrudita cu aceea a lui Macedonski in evocari si in prezentarea moderna a unor vechi legende, ea se distinge prin aceea ce autorul insusi numeste fantazii" si paradoxe", printr-o interpretare sui generis a realitatii, prin izolarea partii de intreg sau prin conceperea pluralului ca individual (doctorul, vizitiul, caii si trasura formeaza o unica fiinta), a clasei ca speta (tot regnul animal vazut ca o himera supusa metamorfozelor prin capriciile selectiei naturalE), a obiectului ca animal si a animalului ca obiect inanimat, ca automatele lui Vaucanson sau aparatele lui Urmuz. Prin aerul lor parabolic, sarcastic sau ironic, prozele lui Anghel anticipeaza tabletele lui Arghezi. A tradus din Oscar Wilde Pescarul si sufletul sau (The Fisherman and his soul din A House of Pomegranates, 1891).
Din colaborarea cu St.O. Iosif au rezultat Legenda funigeilor, poem dramatic in trei acte (1907), Cometa, comedie in trei acte in versuri (1908), Carmen saeculare, poem istoric in doua parti (1909), compus la aniversarea a 50 de ani de la Unire, Caleidoscopul lui A. Mirea, cronici rimate pe teme adesea libere, in doua volume (1908-1910), Ciresul lui Lucullus si Portrete (1910). Spiritul lui Anghel transpare in Cometa, Caleidoscopul lui A. Mirea si volumele de proza pe care Iosif pare doar a le fi contrasemnat. La fel, i se pot atribui traducerile, comediei istorice a lui Banville, din 1866,
Gringoire, a piesei lui Robert de Flers si Caillavet, Amorul vegheaza (L Amour veille, 1907), a povestirii Strigoiul Carpatilor (din Miile et une fantome de A. DumaS). A tradus singur drama in patru acte din 1905 a lui Henry Bataille, La marche nuptiale; reprezentata la Teatrul National in stagiunea 1912-1913 sub directoratul lui Bacalbasa si Al. Davila, poezii din J. Moreas, Jean Aicard, Leconte de Lisle, T. Gautier, E. Verhaeren, H. de Regnier, Camille Mauclair, Francis Jamms, Charles Guerin. Traducerile din Verlaine au popularizat Colloque sentimental, Green, poezia fara titlu cu epigraf din Octave Mirbeau: l orgue de Barbarie". (CaterincA).
STEFAN PETICA,, C. CANTILLI, G. DONNA
Un aparator al simbolismului inteles ca izolarea senzatiilor si darea lor printr-un echivalent de imagini" e, in articolul Poezia noua din Romania juna (1900), STEFAN PETICA, (1877-1904). Vedem de aici ca avea cunostinta de prerafaelitii Dante Gabriel Rossetti si Swinburne, de inraurirea lui Poe asupra lui Baudelaire, de parnasienii Gautier si Leconte de Lisle, de Laforgue, Verlaine, Rimbaud, Mallarme, Verhaeren, Henri de Regnier, Viele-Griffin, Stuart Merill, Andre Gide, Remy de Gurmont, Francis Jammes. Poeziile sale, unele aparute in Literatorul, au fost grupate in trei cicluri si publicate in 1902 cu titlul Fecioara in alb, Cand vioarele tacura, Moartea visurilor, la care postum s-au adaugat alte doua cicluri, Cantecul toamnei si Serenade demonice (1909). Fecioara in alb e o rafaelica fecioara", la creatura di bianco vestita", una din fapturile gratioase si intristate botticelliene, inclinandu-se ca un crin, sau din tragicele Magdalene cu ochi negri de pacate si fecioare ingenuncheate pe lespezi reci in manastiri". Viziunea plastica a lui Stefan Petica e afara din comun: in parul tau ca diamantul De flacari negre-ntunecat, Si-a revarsat intreg Levantul Misterul antic si ciudat.
El are in acelasi timp un mare simt al inefabilului muzical pe care-l identifica in spirit verlainean cu poezia insasi (ecou din Ode on a Grecian Urn a lui John KeatS):
Cantarea care n-a fost spusa E mai frumoasa ca oricare; Misterul ei e o betie De voluptoasa-ndurerare.
Teatrul {Soliipacii, tragedie in cinci acte; Fratii, drama in patru acte, 1903) are avantajul sau poate dezavantajul de a fi in versuri.
Teatru in versuri, precar {La Cyndus, Devadata, Sapho, 1930, Dacica etc.) scria CONSTANTIN CANTILLI (1875-1949) care insoti pe Macedonski la Brasov in prima cursa de la noi cu bicicleta {Aripi de vis, poezii, 1903), mergand el insusi cu bicicleta pana la Paris {Din zborul bicicletei, 1912).
Critica a facut la un moment dat caz de parnasianismul lui GABRIEL DONNA (1877-1944) din Cateva strofe (1898), Sonetele Uraniei (1902) si Marginalia (1911). Niste Poeme romantice (1942) si traducerea sonetelor lui
Shakespeare nu l-au reactualizat.
ELENA FARAGO, ALICE CA,LUGA,RU
Versuri incolore si verbioase, comunicand sau mai bine-zis tainuind stari sufletesti imprecise, vagi {Versuri, 1906; Soapte din umbra, 1908; Din taina vechilor raspantii, 1913; Soaptele amurgului 1920; Nu mi-am plecat genunchii, 1926; Poezii, 1928; Poezii, 1937), traduceri literare si reminiscente" din Verlaine, Verhaeren, Henri de Regnier, Sully-Prudhomme, Maeterlinck {Pasarea albastra) a publicat timp de peste trei decenii ELENA FARAGO (1878-1954), stimulata la inceput de Caragiale si care gasi un ecou printre simbolisti, de necitit astazi.
Mult mai interesanta e poeta ALICE CA,LUGA,RU [1886-1957], nu in primele poezii din volumul publicat in 1905, la 19 ani, Viorele, asemanatoare cu versurile Matildei Cugler-Poni, ci in poeziile ulterioare, aparute numai prin reviste, ultima in Luceafarul, in 1914, apropiate de naturismul vitalist al Contesei de Noailles din Coeur innombrable (1901) si Eblouissement (1907). Alice Calugaru incerca sa capteze, exorcizand ritmurile universului prin formula cantecului care e totodata descantec {Cantec de greer, Cantec de fus, Cantec de ploaiE). Foarte palpabil e vazuta ploaia:
Azi am vazut, infiripata, fiinta ploii mladioase.
Purta pe umeri mii de lanturi subtiri, de-argint, pana la brau
Dar le zvarlea pe rand in treacat, pe apa tulbure de rau.
Si de inele fara numar ii erau mainile-ncarcate,
Si le scotea pe fiecare, si le zvarlea pe lac, pe toate.
si serpii, invocati ca pentru un ritual magic:
Veniti, o, serpi tarand prin ierburi, pe mladiosul vostru pantec, Prin ierburi lungi - ca lanci - prin pietre, al vostru chip de vis!
Veniti Voi ce va-ncovoiati, ca lanturi, sunteti de-acum inlantuiti De necurmatele cadente ce torc nemaicantatu-mi cantec.
Stramutata din 1908 la Paris unde se nascuse in 1886 ca fiica a unui ofiter roman, Alice Calugaru a publicat sub pseudonimul Alice Orient romanul La tunique verte, in 1924. Devenita sotie a ziaristului Louis Muller, a ratacit prin Belgia si America de Sud.
ION MINULESCU glastra am infipt/Trei ramuri verzi de lamaita/Si-un ram uscat de-eucalipt." El face amantei sale pasagere promisiuni ademenitoare, isptitoare: Din tara-n care dorm de veacuri vestitii faraoni,/Din tara/In care sfincsii stau de vorba cu Nilul sfant/Si cu Sahara,/Din tara-n care palmierii/Vestesc arabilor furtuna/Si caravanele pierdute/Ca nu se mai intorc niciuna,/Din tara asta minunata,/Tacuta/Trista/Si bizara/Iti voi aduce trei smaralde nemaivazute-n alta tara,/Trei perle blonde, pescuite de negri-n golful de Aden,/Si trei rubine-nsangerate, ascunse toate-ntr-un refren/De triolet,/pe care nimeni nu-1 va-ntelege, fiindca nu-i/in lume nimeni sa-nteleaga simbolul trioletului." In muzica trioletul e o grupa de trei note de egala valoare deasupra cu cifra 3 de executat in acelasi timp cu doua note de aceeasi figura, in prozodie o forma fixa de opt versuri din care primul se repeta dupa al treilea, apoi primele doua dupa al saselea. Misticii atribuie numerelor (3, 7, 9) sensuri ascunse, intraductibile (Maeterlinck, Les trois soeurs aveugleS) de care si Minulescu uzeaza, fara intentii ocultiste, initiatice. Cei vechi credeau in terapeutica pietrelor pretioase la care Minulescu face doar aluzii, cerand cu umor iubitei imposibilul {Romanta policroma): Da-mi tot ce crezi/Ca nu se poate da,/Da-mi calmul blond al soarelui polar,/Da-mi primul crepuscul pe Golgota/si primul armistitiu planetar./Da-mi paradoxul frumusetii tale,/Da-mi prorocirea viselor rebele/Da-mi resemnarea strofelor banale/ /Si controversa visurilor mele./Da-mi A.B.C. al vietii subterane,/Da-mi simfonia flautelor mute,/Da-mi talmacirea buzelor profane/Si rebusul icoanelor tacute./Da-mi pretul primei victime-a femeii/Da-mi simbolul opalului si-agatei./Da-mi riimu-nveninat al Salomeii/Si tusea-n fa minor a Traviatei." Exotismul e nominal, sugerat doar prin denumiri geografice: Alicante, Antile, Babilon, Bassora, Estramadura, Ecbatana, Guadalquivir, Ninive, San Salvador, Xeres. O alta Romanta fara muzica (sunt cinci romante cu acest titlU) are un pretext pur umoristic. Poetul pretinde ca in seara cand va intalni femeia asteptata, ii va citi capitole din epopeea amantelor din Siracuza, Citera, Lesbos si Corint", apoi ii va pune intrebarea: Voiesti sau nu sa fii a mea?" Alta data, cand o va iubi, caci va veni si seara aceea", dupa ce va presara cu buchete de trandafiri si chiparoase patul si va arunca pe fereastra cheia, o va intreba: Voiesti sa nu mai fii a mea?" si in sfarsit, in seara despartirii, dupa ce vor stinge candelabrele si vor presa florile intre paginile epopeii amintite, n-o va mai intreba, ci o va ruga: Sa-ti amintesti c-ai fost si-a mea!
" Acest ton batjocoritor, donjuanesc, nu exclude propria persoana in Romanta tineretii. Poetul Fluiera vant" a cedat staruintelor necunoscutei care se vindea" pe un pret, absurd, ridicul si meschin" nu numai lui, dar si altora. Apoi a renuntat, ca sa n-o ucida, la ea, si necunoscuta a disparut. Sfarsitul e pe cat de efect, pe atat de neasteptat: Si totusi eu/Am intalnit-o iar, /Dar nu ca altadata pe trotuar,/La cafenea/Sau in tramvai/Am regasit-o-n ziua de-ntai mai, /Ascunsa de un sfert de veac intr-un sertar,/in care sta de veghe, cuminte, /Si-astepta/O zi sa-mi mai aduc aminte si de ea!
/Dar, ce pacat/Ca regasirea ei m-a-ndurerat..,/Si-n loc s-o mai sarut -/Cum as fi vrut -/Am inceput sa plang cu adevarat!
/Necunoscuta care se vindea/De data asta, nu mai era Ea -/Era doar vechea ei fotografie,/Pe care mi-o daduse numai mie!
/ /Si-acum,/Cred c-ati ghicit cine era/Necunoscuta care se vindea/Era chiar tineretea mea!
" Deoarece isi crease reputatia de poet frivol (apostrofase chiar pe Sulamita c-a fost proasta fugind de SolomoN). Minulescu tinu sa precizeze ca nu e nimic din ce ar fi vrut sa fie, e doar ultimul strop de vin baut din ulcica de pamant de cinci generatii de olteni -/Cei mai de seama podgoreni, dintre mosneni/si oraseni" care-au murit cantand:
Oltule rau blestemat Ce vii asa turburat!
" Voia sa spuna ca nu a baut dintr-un pahar strain", ca e si el poet in stare se dedice o poezie Specificului romanesc prezidat la carciuma din Scheii Brasovului de imparatul Solomon", care a renuntat la sceprtu si la tron si inveseleste mereu perechile de tineri drumeti indragostiti cu refrenul unei noi romante reamintind romanta vietii noastre" cu banca solitara", cu brazii" si cu luna"!
Ion Minuescu a fost si un remarcabil prozator si dramaturg. Nuvelele sale {Casa cu geamurile portocalii 1908; Masti de bronz si lampioane de portelan, Cetiti-le noaptea, 1930, Cine-i autorul acestui roman senzational? 1943) cultiva enigmaticul si straniul, propunand eroi esteti din speta lui Des Esseintes al lui Huysmans sau Dorian Gray al lui Wilde, cu multe reminiscente din Baudelaire, Nerval, Poe, Villiers de l Isle-Adam, Henri de Regnier, Marcel Schwob. Un personaj fara nume isi compune o gradina artificiala cu flori pe care le stropeste citindu-le corespondentele: Ia te uita in partea asta a gradinii am crini. Or, crinul este filozofia cuminte din Le jar din d Epicure a lui Anatole France.. in partea astalalta am trandafiri galbeni. Trandafirul e poezia bolnava din Lejardin de Berenice a lui Maurice Barres Colo, in fund de tot, am maci. Si macii ce sunt? Macii sunt ororile din Lejardin des suplices a lui Octave Mirbeau" Notabile sunt si romanele. Rosu, galben si albastru (1924), satira a eroismului de parada, Corigent la limba romana (1928), autobiografie cinic joviala a copilariei si adolescentei, Barbierul regelui Midas sau Voluptatea adevarului (1931), 3 si cu Rezeda 4 (1933), cu tiparele generale ale Femeii, Amantului, Gelosului si indragostitutului legal.
Instabilitatea erotica e tema comediilor Pleaca berzele si Lulu Poppescu (1921), prima cu figura lui Mihnea Dornescu, incapabil de a iubi o femeie a doua oara, gelos pe primul amant al iubitei, care e chiar el; a doua, cu figura lui Jenica Popescu, care-si recupereaza nevasta atrasa de viata de boema, oferindu-se sa faca mecenat. Omul care trebuie sa moara (1924), Manechinul sentimental (1926), Allegro ma non troppo (1927), Amantul anonim (1928), Porumbita fara aripi (1931), Nevasta lui Mos Zahar ia (1937), Cand doi se cearta (1940) Finita la commedia (1942), Rona del Rio (1943) sunt piese agreabile cu dialog spumos, imbogatind galeria barbatilor cuceritori, blazati, sceptici, dezabuzati, totusi amabili (Pierrot Salceanu, Radu Cartian, Ion MariaN). Printre femei e interesanta tanara sotie a batranului Zaharia Marini, Nina, care nu accepta sa-si tradeze casnicia spre a procura bani, cum era sfatuita, primind oferta unui barbat abia la capataiul sotului decedat (sugestie din Monna Vanna de MaeterlincK). Unele personaje au nume semnificative: Zadarniceanu, Sandu Raceanu, Titu Micsoreanu. La Pirandello personajele sunt in cautarea autorului, la Minulescu autorul isi cauta eroina de care, facand confuzie intre teatru si viata, se indragosteste. Amantul anonim are personaje numite generic ca in teatrul expresionist, un necunoscut sustinand ca este Don Juan, pretext pentru ironii relativ la confuzia intre realitate si legenda.
G. BACOVIA
Simbolismul nascut la noi prin inraurarire franceza e autohtonizat in primul rand de G. BACOVIA (1881-1957). Verlaineisi intituleaza unul din primele sale volume de versuri Poemes saturniens. Simbolismul magic asociaza planeta Saturn cu plumbul (ca metaL), pucioasa (ca parfuM) si galbenul (cat despre culoarE). Cand Bacovia isi alegea prin urmare titlul primului sau volum
Plumb (1916), trimiterea era la Verlaine, dar si la corespondentele baudelaririene sugerate intr-un vers din 1915: O pictura parfumata cu vibrari de violet". Sa observam ca atat Plumb, cat si Scantei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii in fond (1936), principalele volume de poezii, cuprind piese din primii ani de creatie, intaia poezie, Si toate, publicata in Literatorul in 1889, fiind plasata in Comedii in fond. intaiul volum se deschide cu poezia Plumb din 1911. in Poemele saturniene exista un ciclu Melancholia. La Bacovia, melancolia, intr-o poezie intitulata asa, e provocata de un vaiet in toamna", un bucium si o doina, o chemare din adancurile pamantului. Toamna buciuma agonic aceeasi chemare in tarait de ploaie insinuant si fum inabusit. Violetul, ultima culoare a spectrului luminii, sugereaza crepusculul si privind dintr-un turn toamna, poetul are intr-adevar viziunea unei lumi disparute. Cu angoasele ei, toamna e anotimpul delirului, al unor acte irationale. Poetul isi cheama iubita sa vada cum materia se dezagrega in ploaie, se adauga intr-un convoi mortuar straniu, intra intr-o carciuma ca sa scrie, porneste inspre casa, razand fara sens, e urmarit pe strazi si inauntru de o porunca sinistra: dispari mai curand!
O oglinda ovala cu rama de argint ii reflecta gradina cangrenata, devastata, cu masa de marmura buna de catafalc, pe care poetul se si intinde, cerand sa i se cante la clavir marsul funebru. Vestejirea, pustiirea vegetatiei, balansul arborilor in vant da senzatia de pierdere a echilibrului moral, produc treceri bruste de la plans la ras, in hi, in ha. Frunzele cad ca un sinistru semn", precipitand scenele de amor. O fata a murit tusind, un visator palid s-a impuscat in parcul fatal, mancat de cancer si ftizie, frunzele rosii violeaza statuile albe feminine, desfrunzirea si putrezirea, moarte, exasperand instinctul genezic vital.
Ca si ploaia autumnala, simbol al disolutiei materiei, ninsoarea hibernala inculca ideea de disparitie prin stergerea conturului lucrurilor, realizabila in alb ca si in negru. De altfel, amandoua culorile sunt folosite ca doliu, incat parcul nins cu alternari de alb-negru este pentru Bacovia un decor eminamente funerar. in tabloul alchimic al corespondentelor, luna e asociata cu argintul, deci in targul inghetat ca un vast cavou" rasare un crai-nou de agint. Chiar si in intimitate, la gura sobei, poetul are, cand ninge, senzatia unui potop, lasandu-se insa cu voluptate cotropit, ingropat impreuna cu iubita. Sub zarea grea de plumb, apasatoare, ninsoarea cenusie e rau prevestitoare. Campia alba cu copaci de cristal e un imens rotund sfasiat diametral de un corb. inghetul amorteste orice vis, da senzatia sfasierii, dar si-o ciudata moleseala, un abandon. Asociatiile sunt subtile, Ninge soios", murdar, proiectand umbra poetului in noroi, ca pe o roza galbena dintr-un pahar.
Rareori apare la Bacovia primavara, anotimpul juvenilitatii, al inocentei, puritatii si visului carora le corespund culorile de verde crud", roz si albastru. in schimb, vara e anotimpul descompunerii, atingand chiar materia vie sau provocand eruptia sangelui, paloarea. in multe poezii apare amurgul, crepusculul, apusul ca sugestie a sfarsitului apropiat, de unde si obsesia pasarilor negre, a corbilor lui Traian Demetrescu. Amurgul e bolnav, plange cu frunze rosii patrunzand prin geamuri, insangereaza lacul, inroseste batistele ftizicilor. Violetul, ultima culoare a spectrului solar, culoare de doliu, da aceleasi senzatii. Cand apare luna, crai-nou verde-pal, in zavoiul violet al orasului, poetul se vede el insusi invinetit ca un cadavru". Crepusculul pune culori de sineala, de aur, de sange" pe stropii unui havuz, pe lespedele lacului din parc, pe statui. Amurgul autumnal e de huma", cu fanfare funerare" de vant, cel de iarna sumbru, metalic, cu chemari de disparitie, cel de vara coplesitor, prevestind parca un incendiu, finalul Sodomei si Gomorei.
Capacitatea lui Bacovia de traire si simbolizare a senzatiilor, emotiilor, nelinistilor, angoaselor si teroarei de necunoscut este exceptionala chiar si cand i se gasesc modele, de o originalitate, in sfera literaturii romane, incontestabila. Inedite sunt indeosebi imaginile coplesirii, ale inabusirii printr-un potop de carbune (Carbonizate flori, noian de negru/Sicrie negre arse, de metal/Vestminte funerare de mangal,/Negru profund, noian de negru") sau printr-un diluviu adevarat, vazut ca o regresiune pe scara antropologica pana in epoca preistorica, intr-un cosmar (Lacustra):
De-atatea nopti aud plouand, Aud materia plangand Sunt singur si ma duce-un gand Spre locuintele lacustre.
Si parca dorm pe scanduri ude, In spate ma izbeste-un val -Tresar prin somn, si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se intinde, Pe-aceleasi vremuri ma gasesc Si simt cum de atata ploaie Pilotii grei se prabusesc.
De-atatea nopti aud plouand Tot tresarind, tot asteptand Sunt singur si ma duce-un gand Spre locuintele lacustre.
O tema centrala a poeziei bacoviene este solitudinea, nu aleasa de poet, ci impusa lui de o lume ostila, inacceptabila, fata de care e silit la aversiune sau indiferenta: Tot mai tacut si singur/in lumea mea pustie/Si tot mai mult m-apasa/O grea mizantropie". Singuraticul isi face prematur un epitaf ironic (Cu-al meu aspect,/Facea sa mor,/Caci tuturor/Paream suspect") sau retras intr-un han, departe, bea melancolic ascultand ploaia (Singur, singur, singur Vreme de betie - I-auzi cum mai ploua./Ce melancolie"). Tovaras cu rasul hidos si cu umbra, el rataceste noaptea printre cainii din pietele pustii, sau in casa, singur, cade intr-un gol istoric", cand ploua sau cand ninge, aude pe la geamuri croncanit de corbi, apasat de ganduri negre. Alienat, cazut in intuneric si pustiu, omul e cuprins de delir (Nimic. Pustiul tot mai larg parea/Si-n noaptea lui amara tacuse orice cant, -/Si-nvinetit de ganduri cu fruntea in pamant/Omul incepuse sa vorbeasca singur"). Alta data insa, acelasi, manat de o maladie obscura, incurabila, cauta zadarnic un loc unde s-ar putea salva (Trec singur pe poduri de fier solitare"), ori neputand scrie, e apucat de o criza de plans (Si ninge-n miezul noptii glacial/Si tu iar tremuri suflet singuratic,/Pe vatra-n para slaba, in jaratic, -/incet, cad lacrimi roze de cristal").
O ciudata constiinta a damnarii, a neputintei de a protesta fata de crimele filistine, a reducerii la tacere si izolare ne intampina intr-o Poema finala (Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni./Ascuns in pivnita adanca/Fara a spune un cuvant"). intr-o tara celebra-n Orient prin umorul ei trist, cultul recluziunii si al anonimatului pare unica solutie posibila (Mai bine singuratic si uitat/Pierdut sa te retragi nepasator/ in tara asta plina de umor").
Revolta, in poezia lui Bacovia, e numai banuita, exprimata invaluit, aluziv sau prin intermediul unui tablou precum cel al unei cafenele unde o ceata de proletari viseaza la alte lumi {Seara trista). Poetul e zguduit de un plans intern nedesvaluit, pentru cei invinsi, pierdut pe veci, din taverne si mansarde sau chiar ratacitori tacuti pe strazi multumiti cu gesticulatia {VobiscuM). Doar in Poema finala se invoca rasaritul, schimbarea din temelii a lumii vechi: Finis Istoria contemporana/E timpul Toti nervii ma dor/O, vino, odata, maret viitor." Totusi destinul e negru si vremurile mai bune nu vin, fiindca asa constata poetul in 1936, oferind o dramatica marturie asupra conditiei artistului intr-o societate fara sentimentul valorilor, totul e sortit pieirii: in vant si uitare stand Cu zile grele stapane -Oricine, orice au trait, Nimic nu ramane.
Prozele lui Bacovia {Dintr-un text comun, 1925; Bucati de noapte, 1926), lirice, nu aduc nimic nou fata de poezie. Ultimele volume de poezii. {Stante burgheze, 1946; Stante si versete, postuM) contin franturi de atitudini, ganduri si emotii intr-un limbaj eliptic, aproape incoerent. De retinut o Stanta la Bacovia: Bacovia, Tara de incantari/Si viata linistita/Bacovia, /Tara /Cand tace/Orice cuget"
ALTI SIMBOLISTI SI PARNASIENI
Pe Minulescu si Bacovia ii concureaza in tehnica decorurilor artistice somptuoase (carti legate in aur, perne galbene de atlaz, lichior, fructE), visand un Eldorado si populandu-si universul cu flori, arbori si plante exotice ^camelii, cedri, ficusi, hortensii, mimoze, sicomori, tuberozE), EUGENIU-STEFANESCU-EST (1881-1980) in cele trei volume de versuri al sale {Poeme, 1911; Imperii efemere, 1925; Armonii lascive, 1930), practicand feericul si retorica grandilocventa, emfatica: Sunt un filtru de imagini apocrife/Sunt o muzica prodiga irizata-n spatiul tot" sau notand senzatia picurilor ploii ce emit sunete de argint si cad sclipind asemenea lacrimilor de roua, briliantelor, ametistelor negre. Orb, din 1937, a compus basme si romane {Paunasul codrilor, Povestea lui Buciog imparat, Zaza, 1938; Spre o noua viata, Scoala dragostei, 1943; Femei moderne, 1944). Discipol preferat al lui Macedonski a fost AL.T. STAMATIAD (1885-1956), poet profesand un estetism radical in linia Gautier-Wilde-Macedonski, religia Artei, de un rafinament factice, adesea anodin in volumele sale vechi si noi {Din trambite de aur, 1910; Margaritare negre, 1918; Pe drumul Damascului, poeme religioase, 1923; Peisagii sentimentale, 1936; Cortegiul amintirilor, poeme si poezii, 1942). Din gruparea Literatorului facea parte si ALEXANDRU PETROFF (1885-1940), autorul unui singur volum, de Poezii (1903), cu exercitii instrumentaliste (Tipand galant pe dalba balta/in flacari mari apusul salta,/Lachmi/- La, mi, mi, la/Knumu."). Un ecou al simbolismului francez erau poeziile din Impresii si senzatii moderne (1908) ale lui EMIL ISAC (1886-1954), vorbind de grog",, absint", opiu", spleen" si oras bolnavit ", de romanul pierdut in lupanarele Parisului, unde il ia in primire l antique catin", learfa batrana". Poeziile dintre 1914 si 1944 {Poeme, 1936; Poezii, 1937) evoca Parisul tineretii, parcurile, padurile racoroase, florile, evantaiul, ceasornicul, calul alb in gara, pestii in borcanul de cristal, sau canta bucuria paternitatii. Dramoleta Maica cea tanara (1912) e un pretext pentru recitaluri largi, exprimand dorul de viata al calugaritelor, betia naturista de esenta mistica a femeii. A scris poeme in proza grupate in patru cicluri:
Ardealule, Ardealule batran(197), Poeme inproza (1923), Cartea unui om (1925) si Notitele mele (1925), parabole in maniera Oscar Wilde, portrete individuale si colective, tablouri etnografice. Un simbolist sentimental este B. NEMTEANU (1887-1919) in Poezii alese (1910) si Stropi de soare (1915), cu surazatorul sau reportaj liric Trenul Crasna-Husi, unde proportiile sunt infime (locomotiva e un samovar", vagoanele o Jucarie de papusi") si reusita parodie Roman de colportaj in spiritul istoriilor" lui Heine (un print ucis in duel de un conte pentru o baroana pe care contele o paraseste, baroana revenind astfel la print care insa nu-i decat o fantoma). A tradus Hebraische Melodien de Heine cu al caror spirit incerca sa se identifice. In linia lui M. Codreanu si cu imagini din D. Anghel, versifica {Sonete, 1910; O toamna, 1912; Sufletul gradinii, 1920) ALFRED MOSOIU (1890-1932), autor de nuvele (Toader nebunul, Marieta, 1921) si comedii (Jocul apelor, Prin jertfa la Unire, 1921; Striana, 1926). Versurile din primele volume de poezii (Spre cetatea zorilor, 1912; Altare noua, 1915; Fericirea celorlalti, 1920) ale lui M. CRUCEANU (1887-1988) sunt indatorate lui Anghel si Petica, adunand la un loc conventiile simbolismului (parcuri cu banci parasite de amantii palizi", castelul in care noaptea se aud vibrari astrale" si fantome danseaza in lumina faclelor albe, un turn negru cu clopot, fecioare pale, trandafiri galbeni, garoafe roze, trandafiri rosii, oglinzi venetienE). Poetul iubeste reveria, tihna contemplativa, solitudinea, trecutul si se simte solidar cu semenii napastuiti de soarta, un sarman calator, o necunoscuta de pe o strada oarecare, un pribeag. A adresat in 1945 o Lauda vietii si a publicat amintiri (De vorba cu trecutul, 1973, revazut in 1978). Culegeri retrospective de poezii in 1957 si 1969. Din Noapte de mai a lui Macedonski descinde HORIA FURTUNA, (1886-1952) cu a sa Balada lunii (1916), demonstratie de ingeniozitate metaforica (luna e lampa lui Aladin, tava Salomeii, glob sculptat de un gradinar din rai, potir de aur, rodie din gradinile Semiramidei, mreana din poveste, turban pus pe un covor maur, codru de foc, bumerang aruncat spre soare etC). Menhirii si Noapte alba sunt de aceeasi factura parnasiana. Basmele dramatizate (Fatfrumos, 1924; Pacala, 1927) depind de feeriile lui Victor Eftimiu. Superficial e romanul Iubita din Paris (1934). Lirica lui N. BUDURESCU (1888-1974) din unicul volum, Poema navelor plecate. Crepusculare. Poema toamnei (1912), sta sub inraurirea lui Minulescu, notand plutirea spre un orizont sidefat a elegantelor trireme, parcul infiorat de viori, salonul cu vase de Galle si crizanteme, pianul la care canta o frumoasa aratare". Poeziile lui MIHAIL SA,ULESCU (1888-1916), cazut pe front langa Predeal (Versuri, 1906, volum renegat si distrus; Departe, 1914; Viata, 1916) sunt ale unui insetat de absolut, reflexiv, obsedat de o tinta neprecisa (Departe!
Cine stie spre ce tinut si unde?"), zbatandu-se pentru ceva ce nu e" (ExcelsioR), natura duala, faustica, nemultumit de precaritatea cunoasterii. Demonii sai sunt nebunia, durerea, iubirea, gandul si infinitul, poetul fiind o minte vesnic zbuciumata/de o idee pururi departata" din nefericire conceptual, incapabil de a materializa abstractiile. Corabiile care pleaca, ploaia, cantecul caterincii - toate il ingandureaza, in cele din urma razvratindu-1 ca pe un nou Prometeu care percepe in turnurile orasului tocsinul unei alte ore. Ideea de moarte izbavitoare o figureaza Saulescu in drama intr-un act Saptamana luminata (1913) de factura expresionista. ,3olnavul", un raufacator impuscat de jandarmi, agonizeaza, Batrana" prezice in bobi ca omul nu va muri in saptamana patimilor, cand este credinta ca orice pacat se iarta. Pentru a-i inlesni gratia divina, Femeia" (mamA) il inabusa cu perna. Fiorul mortii care domina piesa vine din L Intruse (1891) de Maeterlinck. Mai armonios decat turburele Saulescu este poetul care semna doar cu prenumele, ORESTE GEORGESCU (1891 -1918), autor a patru volume de poezii (in umbra iubirii, 1909; Poezii, 1911; Himera, 1914; Ciresul inflorit, 1916), avand ca model pe Macedonski (dupa care scrie o Noapte de margaritar si pe Anghel. Gradinile sale sunt un spatiu spiritual sinestezic, baudelarian:
Si iata-le: sub cerul albastru rad in soare, Cuprinsul lor e hohot de ras stralucitor; in rasul lor e forma, mireasma si culoare, Tronand biruitoare si respirand usor, Gradinile sub cerul albastru rad in soare.
Abia in 1930 s-au adunat intr-un unic volum, Quasi, impecabilele versuri ale lui D. IACOBESCU (1893-1913), satanic-baudelairiene, cu elemente de fetes galantes" verlainiene, sarcasme laforguiene si fast samainian din Au jar din de l Infante (parcuri, avuzuri, lorzi misse, signorE).Pe strune demodate, poetul danseaza travestit in Pierrot cu Colombina o gavota, imbatat de eleganta pudrata a stilului rococo, sau asculta in tacere murmurul jet d eau-uxi amestecat cu parfumul florilor aristocratice de crini, nuantandu-si plansul in suspine. El are ca Ahasverus nostalgia vesnicei rataciri, de n-ar suferi de spleen si n-ar fi incatusat de-o stanca precum Prometeu, atins de o dulce si stinsa melancolie. Ftizia ii exacerbeaza sensibilitatea pana la a simti intr-un amurg o flamura fantastica de sange" si in jocul razelor de lumina hemoptizii:
Nici eu nu stiu ce am!
Hemoragii de soare-mi bat in geam, Cu lenevii de aur cand ma fura Si ma saruta lung pe ochi, pe gura. Ce mana delicata, Cu degete de vested trandafir, Te leagana, o, inima blazata? - Esti tu, romanta trista de clavir. Sau tu, extaz solar?
Nici fiul mai mic al lui I.L. Caragiale, LUCA ION CARAGIALE (1893-1921), nu si-a adunat singur poeziile in volum. Editia din 1972 are cinci cicluri Hrisovul Domnitei, Efigiile infiorate, Chipurile sulemenite, Izvodul vrajei si Jocul oglinzilor. A introdus la noi prin 1915 intr-un Triptic madrigalesc stilul reportajului liric cultivat de Valery Larbaud in A.O. Barnabooth, poesies et journal intime (1913) si Blaise Cendrars in Panorama ou Ies Aventures de mes sept oncles (1919). In colaborare cu Ionel D. Gherea a scris im roman de explorare a psihologiei adolescentilor, Nevinovatiile viclene, publicat in Viata Romaneasca in 1920. A tradus singur Pan (1894) de Knut Hamsun.
P. ELIADE, O. DENSUSIANU, N. DAVIDESCU, I. M. RASCU
Comparatistului sorbonard POMPILIU ELIADE (1869-1914), elev al lui Brunetiere si istoric al influentei franceze in Romania (De l infiuencefrancaise sur l esprit public en Roumanie, 1898; Histoire de l esprit public en Roumanie au XlX-e siecle, (1905-1914), i se datoresc trei volume de foiletoane teatrale Causeries litteraires (1903) si o lucrare Cu privire la Maurice Maeterlinck (1912), interesand pe simbolistii romani. Mort la 45 de ani, Pompiliu Eliade a fost primul mare profesor de literatura franceza al Universitatii din Bucuresti.
Teoretician al simbolismului umanitar si energetic dupa formula Verhaeren, OVID DENSUSIANU (1873-1938), lingvist de reputatie mondiala, elev al lui A. Meillet, Gaston Paris si Gillieron, autor al unei fundamentale Histoire de la langue roumaine (1901-1938), s-a incercat fara succes si in poezie (Limanuri albe, 1912; Heroica, 1918; Sub stanca vremii 1919; Salba clipelor, 1921; Raze peste lespezi, 1924; in zorile vietii, 1925). Idealul sau estetic unanimist, activist, futurist, nu a fost urmat de nimeni, fiind tradat de el insusi printr-o totala lipsa de sensibilitate, imaginatie si avant creator. Recomanda poetilor citadinizarea, dar dadea un exemplu de cel mai rau rural ism in Sub stanca vremii. Densusianu practica in Heroica un proletcultism avant la lettre: Otelul si carbunele sunt azi puterea/Ce-alaturi de-ale noastre incordari/Lumina viitorului o pregateste/In ale pacii binecuvantari". Eminent istoric literar in cele trei volume de Literatura romana moderna (1920-1933). Densusianu este un critic patimas si opac fata de contemporani, acceptand doar pe Anghel si Minulescu si detestand sau ignorand cu suficienta pe Arghezi, Blaga, Barbu, Philippide, Bacovia, Goga. A barat drumul la Universitate al lui E. Lovinescu, inventand in locul lui pe D. Caracostea.
Parerea lui N. DAVIDESCU (1886-1954) ca literatura romana s-a nascut odata cu simbolismul este exagerata si trebuie inteleasa doar in sensul ca simbolismul a innoit prin Macedonski si succesorii sai (Davidescu vorbeste de EminescU) lirismul romanesc. Spre deosebire de Densusianu, el accepta alaturi de Verhaeren pe Mallarme, alaturi de Anghel pe Petica si alaturi de Minulescu pe Bacovia. Foiletoanele sale din Flacara, adunate in Aspecte si directii literare (I-II, 1921-1924) sunt in totul remarcabile. Si poeziile lui N. Davidescu din La fantana Castaliei (1920) Inscriptii (1926) si Leagan de cantece (1929), sunt demne de atentie, atat prin impecabila prozodie, cat si prin modernitatea viziunii si a limbajului, printr-o mare capacitate de exprimare a starilor sufletesti:
Ma simt atat de singur si-atat ma simt de trist in mijlocul odaiei bolnave de-ntristare incat ma vad in chipul de pal seminarist Ce-nchis in niste ziduri de negre seminare isi cauta zadarnic in inima-i pe Christ.
Gustul pentru decorativul muzeal 1-a condus pe N. Davidescu la compunerea unui poem in sase parti, Cantecul omului (Iudeia, 1927 ; Helada, 1935; Roma, 1936; Evul mediu, 1937; Renasterea, 1942; Tara Romaneasca, 1944), fastidios si arid. A scris nuvele (Zana din fundul lacului, 1912; Sfinxul, 1915; Crima din strada noptii, 1925, Apocalips profan, 1941), romane (Conservator et C-ia, 1924: Vioara muta, 1928;
Fantana cu chipuri, 1931) moderne sub raport compozitional, dar precare din punct de vedere al creatiei de oameni vii, incert analitice, si o piesa de teatru, Iov (1911).
I.M. RASCU (1890-1971) apartine ultimului val simbolist in formula Samain (din care a tradus poemul dramatic Polyphem, in 1911) - Marcel Schwob (a tradus din acesta povestirea legendara La Croisade des enfants, in 1912) - Francis Jammes (cel din Georgiques chretiennes, 1911). Volumele sale de versuri (Sub cupole de vis, 1913; Orasele dezamagite, 1914; Nelinisti, 1927; Renuntarile luminoase, 1932; Setea linistii eterne, 1943) contin o lirica de rememorare a copilariei, visare calma, regresiune in spatiul bucolic al satului sau orasului de provincie si melancolie produsa de regasirea timpului pierdut. Privind prin binoclul intors", poetul isi revede anii de pension:
Copii voiosi in haine albe fugeau pe-ngustele poteci Sa prinda cercuri, mingi de guma
Sareau pe coarde colorate. Radeau zglobii, zmulgand din tufe flori palide de lilieci Iar altii se-ncingeau in hora, cantand cuplete disparate. in salonul vechi de tara", poetul patrunde ca intr-un lacas sfant, vrajit de mirosul de cimbru si mangaiat de bataia linistita, rabdatoare, a ornicului din perete, lasand la usa geanta cu volume pline de insemnari, spre a redeveni copilul nestiutor de toate de altadata. A publicat diverse studii (32 de opere din literatura romana, 1933; Eminescu si Alecsandri, 1936; Convingeri literare 1937; Alte opere din literatura romana, 1938), poeme in proza si insemnari memorialistice (La Lisieux, cu Sfanta Tereza, 1934; Vibrari, 1935; Amintiri si medalioane literare, 1967).