Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM despre Sinteze literare



DUILIU ZAMFIRESCU



Cel mai tipic repezentant al celei de-a doua generatii junimiste este diplomatul DUILIU ZAMFIRESCU (1858-1922), care debuteaza cu un prim volum de poezii si nuvele Fara titlu, exact in momentul cand Eminescu si Creanga lasa condeiul, in 1883. Primele acorduri lirice sunt mussetiene, dar indata poetul isi va regasi sufletul senin, echilibrat, asemanator cu cel inca in viata al lui Alecsandri, in Alte orizonturi (1894). Plecase in 1888 in Italia, apoi intre 1892 si 1894, fusese la Atena si Bruxelles. Grecia trezi intai gustul pentru clasicism al poetului, nutrit la Roma in continuare cu faimoasele Odi barbare (1897) si Rime nuove (1887) ale lui Carducci, modelele sale pentru Imnuri pagane (1897) si Poezii noua (1899), insa modele numai pentru forma exterioara, viziunile lui Zamfirescu apropiindu-se mai mult de Alecsandri si Cosbuc, Eminescu insusi obsedandu-1 in Fiica Haosului. Un poem eroic de 750 de versuri, Mirifa (1910), si volumul de poezii Pe marea Neagra (1919) incheie o activitate perseverenta, din care raman cateva piese onorabile.

Nuvelele lui Zamfirescu (Novele, 1888; Novele romane, Frica, 1895; Furfanto, trei nuvele, 1911: O muzA), tratand sentimentele sublime sau delicate, ca si teatrul {Lumina noua, O amica, 1912; Poezia departarii, 1913; Voichita, 1914), poetic sentimental, au fost puse in umbra de romane. Primul, in fata vietii (1884), propunea figura dezamagitului Eugeniu Soleanu, dand prilejul lui Gherea pentru un portret psihosociologic, Pesimistul de la Soleni. Al doilea, Lume noua si lume veche, publicat in Convorbiri literare in 1891 (Zamfirescu intrase la Junimea din 1884), aparu in volum in 1895, fara sa starneasca ecoul scontat, desi continea macar schita unei femei gratioase. Abia cu Romanul Comanestenilor, a carui publicare in Convorbiri literare incepu in 1894, prozatorul isi descoperi adevarata sa cale. Romanul avea sa fie ciclic si fu publicat in decurs de 16 ani: Viata la tara in Convorbiri literare, 1895-1895 (in volum in 1898), Tanase Scatiu, in aceeasi revista, in 1895-1896 (in volum in 1907), in razboi, idem, 1897-1898 (in volum in 1902), indreptari in revista Literatura si arta romana, in 1901-1902 (in volum in 1908) si Anna, din nou in Convorbiri literare in 1906-1910 (in volum in 1911, odata cu romanul memorialistic Lydda, scrisori romane in Convorbiri, intre 1898-1904). De fapt, tiparit intr-un singur volum, Romanul Comanestenilor nu are mai mult de 580 de pagini.





Duiliu Zamfirescu este un romancier cu conceptie asupra speciei, foarte probabil ii erau cunoscute cartile lui Zola. Le roman experimental (1880), Brunetiere, Le roman naturaliste (1883), de Vogiie, Le roman russe (1886). Din 1871 pana in 1893, Zola publicase 20 de volume din seria^ Les Rougon Macquart, istoria unei familii sub cel de al doilea imperiu. in 1881 dadu romanul unei familii italiene, in I Malavoglia Giovani Verga. Este momentul cand, sub inraurirea lui Octave Feuillet (vezi nuvela Amintiri din vremuri din 1881), Zamfirescu era de parere ca un romancier nu poate ramane indiferent fata de evenimentele timpului sau, ca el trebuie sa le zugraveasca obiectiv, in toata goliciunea si cu toate infamiile lor". Scopul romancierului, ii scria el lui Maiorescu in 1889, este de a-ti da iluzia cea mai intensiva despre realitatea vietii* . A avea imaginatie ca A. Dumas si stil ca Flaubert nu e destul pentru a scrie un adevarat roman modern, ci pentru aceasta se cere arta de a sti sa spui lucruri posibile", adauga el catre acelasi in 1890. Prin urmare, dupa Zamfirescu arta nu reproduce realul, da numai iluzia lui, creand ceva asemanator cu realul sau care nu-1 contrazice, posibil. Este idealul clasic al imitatiei naturii, imitatie presupunand un ideal, un etos. A idealiza in lumea reala, creand tipuri vii si posibile, va zice Zamfirescu in 1905, mi se pare scopul cel mai inalt al artei." A crea tipuri vii in roman fusese intreprinderea lui Balzac in Comedia umana. Balzac scotea din individual generalul, Zola si scoala sa inlocuiesc individualul cu cazul, ramanand in sfera particularului si substituind creatiei explicatia. Naturalistul nu observa natura, ci cauzalitatea ei, nu face caracterologie, ci genealogie. Clasicul e de mai inainte edificat asupra naturii umane, naturalistul urmeaza s-o cerceteze si s-o explice, explicatia privind individul cat si grupul. Factorul ereditar, mediul, maladiile, relele deprinderi intereseaza indeosebi pe naturalisti care trebuie sa arate nu cum este eroul, ci de ce e asa. Clasicii sunt moralisti fiindca observa impersonal umanitatea pe latura morala, naturalistii isi propun, prin evidentierea raului, remedierea lui. Romanul naturalist e determinist si finalist.



Clasicismul temperamental al lui Zamfirescu, simtul sau pentru echilibru armonie si proportie vor ceda foarte putin metodei naturalisti lor de Ia care va lua totusi ideea de a scrie romanul unei familii, de-a lungul a macar doua generatii. De fapt nu avem a face cu o singura familie, ci cu trei, nu inrudite, ci doar vecine. Ele apar in Viata la tara unde Matei Damian, intors de la studii din strainatate, se casatoreste cu Sasa Comanesteanu. Aceasta are un frate indragostit de Tincuta, fiica lui Dinu Murgulet care si-a arendat mosia unui vechil, lui Tanase Scatiu. De pe acum, dar in acest roman cu mai putina ostentatie, romancierul isi da pe fata simpatia pentru clasa boierilor de vita care s-au strecurat prin negura fanariota", fara amestec de sange, si dispretul pentru tagma ciocoilor, a arendasilor care invenineaza bunele relatii ale mosierilor cu taranimea. Boierii sunt nobili si generosi, se impaca bine cu argatii de felul baciului Micu, nu se inteleg insa cu arendasul. Sub impresia rascoalelor taranesti din 1888 si 1889, prozatorul infatiseaza represiunea brutala a rasculatilor de pe mosia lui Murgulet condusi de taranul Lefter. Prin urmare, Zamfirescu ia partea boierilor patriarhali, pasnici, dar si a taranimii, osandind doar pe arendas. Chiar nefiind de acord cu ideologia romancierului, cu idealizarea boierimii si a taranimii in persoana baciului Micu, trebuie sa recunoastem ca eroii sai traiesc si ca scriitorul izbuteste mai ales sa patrunda in intimitatea lor sufleteasca. Tot ce priveste cele doua cupluri erotice, Matei-Sasa si Mihai-Tincuta, este fin si de bun gust, desi s-a reprosat autorului aerul prea distins" al eroilor, stilul Feuillet, considerat campionul romanului idealist romantic, Le Musset des familles". Tot ce priveste modul de a vorbi al taranilor este de asemenea autentic. intr-o prima versiune, romanul trebuia sa se numeasca Pe aratura. in Tanase Scatiu antipatia pentru arendas revine pe primul plan. Miezul romanului il constituie vizita ministrului in orasul de provincie. Casatorit cu Tincuta Murgulet, Tanase Scatiu s-a mutat in oras si a fost ales pentru a treia oara deputat, fiind liberal, conservator sau junimist, dupa cum batea vantul". Scris indata dupa rascoalele din 1894, romanul consemna evenimentul. Taranii de pe mosia lui Dinu Murgulet, nemaiputand suporta asuprirea salbatica a ciocoiului, se revolta. Tincuta moare, Dinu Murgulet se elibereaza si vine la Ciulnitei unde Tanase il prinde si vrea sa-1 aduca inapoi la oras. Pe drum insa taranii opresc sania sl nu mai rabda pe arendas. Ancheta judecatoreasca, nareaza succint autorul, gasi in creierii lui turtiti pietre, cuie, o basma rupta, pe care furia poporului le adusese ca o apa, mare". Desi vizibil caricat de autor Tanase Scatiu se tine minte ca tip odios de parvenit. in cel de-al treilea roman. In razboi, sunt glorificate jertfele boierimii in razboiul de independenta, in frunte cu Mihai Comanesteanu fratele Sasei si prietenul sau Milescu. in roman apar si figuri reale, precum maiorul Sontu si capitanul Walter Maracineanu, si autorul transcrie identic un ordin de zi al generalului Cernat, ceea ce pentru Maiorescu, partizan al caracterului obligator de fictiune al literaturii era neindicat (scriitorul a consimtit sa-1 scoata, desi credea ca nimic nu-i mai interesant ca realitatea", nuda). Tema din indreptari este regenerarea rasei vechilor boieri prin sange (teorie naiva), drept care Alexandru Comanasteanu, fiul Sasei, se casatoreste cu fiica unui preot de tara ardelean. Portia Lupu, si merge cu ea la Roma ca sa contemple columna lui Traian, simbol al originii noastre latine. in romanul In razboi, sunt ecouri din Razboi si pace de Tolstoi, in ultimul roman al seriei. Anna sau Ceea ce nu se poate, vagi ecouri din Anna Karenina. Alexandru Comanasteanu imprastie in jurul sau, in iluzia scriitorului care nu i-a dat insa mai multa identitate artistica, caldura simpatiei". Beneficiare sunt Anna Villara (fosta logodnica a lui Mihai ComanesteanU), Berta, sotia unui muzicant ratat si amanta generalului Villara. Urania Vucos si Elena Milescu, vaduva cu parul alb a lui Milescu. Acest Vronski cu totul sters trebuia sa mearga intr-un alt roman sa rascoale Transilvania, dar ciclul n-a mai fost continuat.

Corespondenta lui Duiliu Zamfirescu, mai ales cu Titu Maiorescu, e a unui spirit elevat, preocupat de progresul ideilor literare.



DELAVRANCEA



Neafiliat vreunui grup literar, gazetar intai in coloanele ziarului Romania libera, in suplimentul literar al caruia e, impreuna cu Duiliu Zamfirescu, in 1884, colaborator la Drepturie omului, Epoca, Romanul, Democratia etc, redactor impreuna cu Vlahuta la Revista noua a lui Hasdeu, colaborator la Literatura si stiinta si Vieata, BARBU DELAVRANCEA (1858-1918) trece in literatura romana drept cel mai tipic reprezentant al naturalismului zolist. Nu intelegea totusi bine ce este naturalismul, in care vedea doar baconism" literar (experienta) si observatie, o lupta psiho-fiziologica" si nimic altceva. De altfel, cand in 1916 i se lua un interviu, raspunse in spirit clasicist ca arta in genere e armonie, proportie si posibilitate" si ca posibilitatea nu se confunda niciodata cu realitatea", fiind doar o echivalenta a ei. O placheta de versuri, Poiana-Lunga - Amintiri, publicata la 20 de ani, dezvaluia doar o disponibilitate literara. intaiul volum de nuvele, Sultanica (1885), scris sau, mai bine-zis, pictat cu vorbe si cu exces de culoare in stilul impresionistilor {Rodica lui Alecsandri in proza!

   ), dezlantui in 1893 in Moftul roman sarcasmul critic al lui Caragiale din parodia Smarandita, roman modern. intre timp insa, Delavrancea publicase inca un volum, Trubadurul (1887), si o nuvela aparte, Liniste (1887), nu numai cu figura visatorului inadaptabil la conditiile vietii de toate zilele, ranit, incapabil de protest, ci si cu portretele a doi napastuiti ai vietii, un gusat epileptic (ZobiE) si un olog {MiloguL). Naturalistul se intereseaza de cazul patologic si Trubadurul" e un somnambul, iar doctorul din Liniste un apatic, amandoi alienati de mediu. Din pacate, in Zobie si Milogul Delavrancea ramane cu portretul doar la suprafata, vede, exagerand si risipind culoare, dar nu simte, nici nu gandeste (obiectie adusa naturalistilor de BrunetierE). Nici o observatie esentiala nu se afla in Parazitii (1892), studiu al lumii feneantilor incriminati si de Eminescu, pe care intelectualul sarac Iorgu Cosmin o paraseste dezgustat, inainte de a-i cade in intregime victima. Cat despre faimosul Hagi-Tudose, acesta, departe de a fi un caracter", consta dintr-o insirare minutioasa de fapte mai curand comice si absurde, dintr-o enumerare naiva de culmi in materie de a agonisi si economisi bunuri sau bani, de a vedea, de pilda, bulgari de aur topiti in stelutele supei si de a muri de inanitie pe o gramada de lire. Mai interesante sunt copiile dupa natura Fanta-Cella (despre un pescar de pe tarmurile AdriaticeI) si Sentino (napoletanul care cere vietii sa fie numai dragoste si cantec; aici Delavrancea citeaza pe carduccianul Mario Rapisardi, autorul unui poem de 12 000 de versuri Lucifer, simbol al necredintei si revolteI) si amintirile-portrete din viata de scoala {Domnul Vucea, si Bursierul, invatatorul bataus, care striga copiilor: Ha, tatarul!

   ,,).



In 1893, Delavrancea facu sa apara volumul Intre vis si viata, nu mult deosebit de celelalte, cu o inclinare aparte, poate sub inraurirea romanului lui Zola, Le reve (1888), asupra mirajului oniric (De la viata la vis si de la vis la viata, o punte de argint pentru fantezia umana"). Magia amintirii sta la baza celor doua compuneri in stil manierist, Bunicul si Bunica, aparute in revista Literatura si stiinta a lui Gherea, care le si remarca pentru gingasia sentimentelor. Povestile (Palatul de clestar, Neghinita, Poveste, Norocul dracului, Daparte, dapartE) ?m atmosfera feerica sau terifianta si subiecte alegorice. Obsesia imbogatirii din Norocul dracului se inrudeste cu patima eroului din nuvela lui Slavici, Comoara. in Poveste dam de tema sburatorului, in Daparte, daparte de motivul Frumoasa din padurea adormita. Ultima poveste, Stapanea odata, publicata in Viata Romaneasca in 1909 si in brosura aparte, inrudita cu Pestisorul de aur de Puskin, considerata capodopera lui Delavrancea, a fost delicios parodiata de Caragiale in Da damult, mai da damult, nepublicata in timpul vietii autorului (aparuta pentru prima oara in 1938).

Teatrul lui Delavrancea supravietuieste printr-o singura piesa, Apus de soare (1909). Autorul prezinta ultimul an din domnia lui Stefan cel Mare, criza de autoritate in extremis a autocratului, leul Moldovei", care vrea sa impuna ca domn pe fiul sau Bogdan. Piesa e un lung monolog al eroului principal, un formidabil discurs al marelui orator care a fost Delavrancea, studiat dupa toate regulile retoricei si pronuntat munteneste fara teama de a suna fals. intr-adevar, discursul e magistral:

Ostasi, boieri, curteni, v-am adunat aci sa stati marturie dupa ce n-oi mai fi. Sunt patruzeci si sapte de ani multi si putini de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razasi si tarani, in campul de la Direptate, si cum vru Moldova asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii ca vru ea un domn treaz, si-am veghiat, ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit ca vru ea ca numele ei sa-1 stie si sa-1 cinsteasca cu totii, si numele ei trecu granita de la Caffa pana la Roma."



Orgoliosul voievod (excelenta idee dramatica) se preface a povesti imprejurarile razbunarii tatalui sau ucis, ca sa-si ascunda tipetele de durere cand i se arde rana de la picior cu fierul rosu:

Petru Aron la Rauseni intinse cursa fratelui sau, tatalui meu Bogdan Si cand il strapunse, Bogdan ii zise Caine, ce-ai facut pe fratele tau Si cand isi dete sufletul striga a!

    a!

    o!

    o!

   "

Cu sugestii din RichardIII, Macbeth si chiar Hamlet, dramaturgul a vrut sa faca intr-o alta piesa, Viforul (1910), din nepotul lui Stefan cel Mare, Stefanita, pe care boierii voiau sa-1 introneze la moartea lui domn, spre a-1 tutela, un voievod la fel de viteaz, sarcastic si crud, vorbind shakespearian: Am zis ca curat si murdar e tot una in Moldova". Piesa n-a convins. Luceafarul (1910), narand epic viata lui Petru Rares, e de o monotonie exasperanta si o afectare stilistica insuportabila.

Delavrancea si-a dramatizat, fara succes prozele, Irinel (1912) si Hagi Tudose (1913), si a lasat in manuscris drama A doua constiinta (avocatul Rudolf se sinucide recunoscand intr-o femeie pe fatidica Gioconda a lui Leonardo da Vinci, intrupare a celei de-a doua constiinte care-1 persecutA).



A. VLAHUTA,, D. TELEOR



ALEXANDRU VLAHUTA, (1858-1919), care reusi sa strecoare in Convorbiri literare inca din 1880 cateva versuri, n-a debutat in volum cu poezii, ci cu proza {Nuvele, 1886). Nu scria de fapt nuvele, unicul text de acest fel fiind Din durerile lumii, poveste duioasa a unei dezamagiri sentimentale. Tot istorie a unei adumbriri e romanul Dan (1893), cu figura onestului care se alieneaza contrariat in aspiratiile lui, erou ce va face cariera la noi. Celelalte volume de proza ale lui Vlahuta, opt in total, aparute intre 1894 si 1914, sunt simple articole de gazeta de cateva pagini, mici insemnari de reporter, instantanee, relatiuni de fapte diverse, in cea mai mare parte fara interes azi {Din goana vietii, Un an de lupta, Icoane sterse, In valtoare, Clipe de liniste, File rupte, La gura sobei, DreptatE). Schita Socoteala din volumul Icoane sterse a aparut intai in Vieata, la 9 octombrie 1894, este o imitatie dupa schita lui Caragiale Arendasul roman, aparuta in Moftul roman la 17 iunie 1893. Fara nici un raport cu literatura sunt Romania pitoreasca (1901), Din trecutul nostru (1908) si lucrarea Pictorul N. Grigorescu (1910). Poeziile lui Vlahuta, aparute pentru prima data in 1887 {PoeziI) si 1895 {IubirE), au fost reeditate cu completari de sapte ori pana in 1915, cand au fost distinse cu premiul Academiei (in aceasta ultima editie publicata de autor in timpul vietii, fabula 1907 lipsestE). Poezia Lui Eminescu a aparut intai in Romania libera (1884), manifestul Unde ni sunt visatorii? cu obiectii impotriva pesimismului de imprumut (deci nu impotriva celui eminescian care e tonic prin grandoarea expresiei artisticE) in Convorbiri literare, in 1892. Ca poet, Vlahuta, versificator abil, e un palid ecou din Eminescu. A tradus, voind sa se innoiasca din Ada Negri.



Printre prietenii de petreceri ai lui Caragiale se numara si D. TELEOR (1858-1920), poreclit tata", colaborator la Moftul roman, din care a scos si singur doua numere in 1902. Scrisese pana in 1894, cand isi scoase antologia Nuvele alese, trei volume de schite {Nuvele, 1883; Scene si portrete, 1886; Floride liliac, 1888), la care trebuie sa adaugam Povestiri {1896), Schite umoristice (1898), Alte schite umoristice, Ultimele schite umoristice (1900). Din viata mea de medic (1909), Titi Cotofeanca si alte schite, Cucoana Obedeanca (1914) volumele de versuri, Realiste (1895), Epigrame (1900) si Sonete patriarhale (1916). In proza si in versuri, Teleor face, in culorile lui Delavrancea, dar mai sobru, si cu un umor pe care nu-1 are Vlahuta in ale sale Profiluri", portrete de tipuri pitoresti (proprietareasa, carturareasa, tanarul de moda noua, Jean frantuzitul care deplange cu calimara-n brau si anteriu cu flori, vaduva lui basbuzuc pasa fumand din narghilea, junele cu nas subtire si barba neagra, in haina alba de matase, cautat de pictori de icoane bizantinE).



G. COSBUC, GEORGE MURNU



GEORGE COSBUC (1866-1918) incepe sa scrie si sa se faca audiat mai intai intr-un cerc foarte restrans, in 1883, in revista manuscrisa Muza sotnesana, foaia societatii literare Virtus Romana Redivida. Dintr-un numar de peste 50 de incercari originale si traduceri (din Heine, Bodenstedt, Ruckert, FreiligratH), nici una n-a fost retinuta de poetul insusi in culegerile ulterioare. Colaborarea dintre 1884 si 1889 de la Tribuna si Familia, insumand peste o suta de poezii, a creat poetului o faima mai degraba rea, de versificator interminabil si numai in mica masura original. De obicei, Cosbuc publica legende, povesti poporale, basme, anecdote, snoave, balade, cantece interpretari din Kosegarten si Langbein, anacreonice. Acest Cosbuc semifolcloric nu se ridica pe deasupra versificatorilor epocii, e chiar el insusi un epigon (Alecsandri nu murisE). Intentia mai serioasa a lui Cosbuc era sa scrie un ciclu de poeme cu subiecte luate din povestile poporului si sa le dea unitate si extensiune de epopee". Prefata la acest ciclu, Atque nos, anticipata doar de povestile Filozofii si plugarii, Blestem de mama si Pe pamantul turcului, a publicat-o in 1886 in Tribuna. Au urmat: Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragostepacurareasca (1886), Fulger, Brau!

    Cosanzenei, Izvor de apa vie, Tulnic si Lioara (1887), Teotolinda, Rodovica, Ceas-rau, La logodna, Craiasa zanelor (1888), Rada, Manioasa, Numai una, Fata morarului, Nunta Zamfirei, Un Piparus modern, Piparus-viteaz, Nu te-ai priceput, Cetina dalba (1889), La oglinda (1890), Pe langa boi, Nu-i ca ea, Rea de plata (1891), Noapte de vara (1892), La parau, Spanul, Cos tea, Dusmancele, Moartea lui Fulger (1893). Observand ca din cauza diversitatii subiectelor si personajelor, cat si din cauza mettreelor deosebite in care compusese aceste bucati era imposibil sa dea o unitate ciclului, Cosbuc n-a retinut in Balade si idile (1893) decat, unele fragmente. Balada Nunta Zamfirei atrage atentia lui Maiorescu care o reproduce in Convorbiri literare impreuna cu La oglinda, Rea de plata si Nu-i ca ea, in 1890. Mai departe insa, atentia criticului pentru poet scade. Nu a inregistrat aparitia volumelor urmatoare: Fire de tort (1897), Ziarulunui pierde-vara (1902), Cantece de vitejie (1904).



Epicul lui Cosbuc e coplesit de lirism insa, cum s-a observat, de un lirism specific, constand din reprezentari ale unor ceremonii si miscari canonizate, de ritual. Balada lui nu-i povestire, e un poem coregrafic ca ballata italiana. Nunta Zamfirei este astfel o reprezentare a respectivei ceremonii in care momentul principal e hora:

Trei pasi la stanga binisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de mani si se desprind Se aduna-n cerc si iar se-ntind Si bat pamantul tropotind In tact usor.



Acelasi ritm convine si ceremonialului sumbru al inmormantarii in Moartea lui Fulger, alta vestita balada a lui Cosbuc:



Si popi, sirag cadelnitand Citeau ectenii de comand -Si clopote, si plans, si vai, Si-ostenii-n sir, si pas de cai, Si sfetnici, si feciori de crai, Si nat de rand.



Ca din asemenea compuneri, mai curand poeme-spectacol, ar fi iesit o epopee, autorul insusi s-a indoit. Alte balade ce au contribuit mult la notorietatea lui Cosbuc sunt insa traduceri sau, in cel mai bun caz, prelucrari, precum: Fatma (dupa Haide de Endrody SandoR), Rugamintea din urma (dupa Testament de LermontoV), Trei doamne, si toti trei (dupa An Anfrag de Karl StieleR), El Zorab (dupa Die Perle der Wiiste, de Graf von StrachwitZ), Toti sfintii (dupa King Witlaf s Drinkinhom de LongfeloW), Fragment (dupa poetul indian AmarU), Popasal tiganilor (dupa Ziegeunerieben de GeibeL), Nedumerire (dupa Adolf StrodtmaN). Multe alte poeme tradeaza prelucrarea, precum: Puntea lui Rumi, Zobail, Regina Ostrogotilor, Lordul John, Jertfele impacarii, Strengarii de pe Cynthus, Castelanul, Profetie, Gramatica si medicul, Atletul din Argos, Teotolinda, Dr. Juris.



Eposului ii corespunde in idile un clasicism arcadic, stil secolul XVIII franco-german (Chenier, MiilleR). Talentul lui Cosbuc sta in perceptia sufletului pur, naiv in notarea capriciilor feminine sau a imputarilor provocate de micile rautati ale indragostitilor, insotite de remuscari si regrete, prezentate de obicei in scurte scene de comedie. Lipsa oricarui conventionalism si simplitatea compozitiei fac farmecul mai tuturor idilelor lui Cosbuc (Dragoste-nvrajbita, Manioasa, Nu te-ai priceput, Rea de plata, Pe langa boi, Rada, De pe deal, Subtirica din vecini, Numai una, La parau, ScarA). Dialogul se preface in alte poezii in monolog, intr-o jelanie sfasietoare, intonata ca o melodie litanica, de inteles misterios, ca in Cantecul fusului, continand o simbolistica ciudata a crizei erotice juvenile:



Eu mi-am facut un cantec Stand singura-n iatac Eu mi-am facut un cantec Si n-as fi vrut sa-1 fac Dar fusul e de vina Ca se-nvartea mereu Si ce-mi canta nainte Cantam in urma eu.



Poetul aparent discret era inzestrat cu o remarcabila energie retorica de poeta vates si in Decebal catre popor, Un cantec barbar, Ex ossibus ultor, In opressores, Noi vrem pamant da glas revoltei impotriva asupririi nationale si sociale, in linia lui Andrei Muresanu. Important este ca aceste poezii isi pastreaza valoarea artistica si dupa incetarea revendicarilor, ca documente ale demnitatii umane. inzestrat cu un adevarat geniu al ritmului, Cosbuc era, si un poet al peisajului sau natal din nordul Transilvaniei, un poet al zilei soarelui si verii, in spiritul Alecsandri, dar cu o nota proprie ce se recunoaste numaidecat in versurile lui.

Traducerile lui Cosbuc, au facut opera de popularizare. A tradus Eneida si Georgicele lui Vergiliu (1896,1906), Odiseea lui Homer, si, pentru prima data in intregime, Divina Commedia lui Dante (ambele publicate postuM). La ultima a scris in italieneste si un comentariu de circa 400 de pagini in doua parti: Tavola tonda si La gente sotto larve. Cunostea editia in trei volume din 1888 a lui Giuseppe Campi, si consultase pe Westberg, Scartazzini, Flamini, Vossler, Hauvette, Ozanam.

Magistrale, adevarate recreeri sunt traducerile in limba romana ale epopeilor homerice Iliada (ed. I 1906 ed. II, 1916) si Odiseea (1924) datorate lui GEORGE MURNU (1868-1957), elenist, fost elev al lui Willamowitz, Iliada in hexametri, iar Odiseea in endecasilabi. Poeziile originale din cele patru volume {Ganduri si vise, 1&98; Alme sol, 1925; Ritualpentru tine. Altare, 1934, in stil clasic, la inceput eminesciene, au fost puse in umbra de traduceri.



I. AL. BRA,TESCU-VOINESTI, I. A. BASSARABESCU



Cea mai caracteristica parte a operei sale o publica I.AL. BRA,TESCU-VOINESTI (1868-1946) in Convorbiri literare intre 1890 si 1898. Aceasta a fost adunata in volumul Schite si nuvele din 1903, republicat cu adaosul altor bucati aparute ulterior in Viata Romaneasca sub titlul In lumea dreptatii (1906). Alt volum reprezentativ e intuneric si lumina (1912). Tot ce a scris dupa aceasta data, inca doua volume de nuvele {Ratacire, 1923; Firimituri, 1929) e inferior sau are prea putina atingere cu literatura {In slujba pacii, 1920; Cu undita, 1933; Din pragul apusului, 1940). Brosurile Huliganism (1938) si Originea neamului romanesc si a limbii romane (1943) sunt regretabile sau ridicole.



Formula prozatorului e a unui clasic. Bratescu-Voinesti e interesat de umanitate sub latura strict morala, nuvelele lui sunt naratiuni tipologice, uneori simple fise de observatie caracterologica. El face analiza virtutilor sau vitiilor, vede omul dinauntru, deloc preocupat de natura exterioara, de mediu sau de peisaj. Eroii sai nu sunt lipsiti de complexitate, par bizari pentru ca apartin categoriei introvertitilor, inadaptatilor si inconformistilor, fideli doar cu ei insisi. Majoritatea o formeaza oamenii de caracter, nobili si delicati care nu suporta abaterea de la regula demnitatii, resemnati numai pentru ochiul superficial. Profesorul Pana Trasnea, insurat la 40 de ani cu o femeie de 27, are nefericirea de a o pierde. Izolat de lume, el se dedica timp de 28 de ani cultului defunctei, cultivand pe mormantul ei, mutat in gradina, flori cu initiala Elizei. Cand o profesoara de la o scoala reinfiintata de el toarna lesie pe flori. Pana o bruscheaza si primeste senin sentinta tribunalului care-i condamna la o luna de inchisoare corectionala {Pana Trasnea SfantuL). O baba ramane neconsolata de faptul ca un manifestant a spart ghiveciul in care tinea o floare oferita ei de coana Linta, femeie vestita de buna" {MagheranuT). Elena Cioranu ramane credincioasa casierului Iosif Danescu, barbat divortat cu un copil, chiar cand acesta e gata sa cada in mrejele Sofiei, sora zvapaiata a Elenei {Doua surorI). Finulet, vaduv devotat memoriei sotiei, e oropsit de fiica sa, maritata cu presedintele tribunalului. Cu toate ca socotit scrantit, Finulet isi salveaza, cu pretul vietii lui, dintr-un incendiu, nepoata {Sminteala lui Radu Finulet). Cocoana Leonora din schita cu acelasi nume e o femeie de 70 de ani care traieste dand odai cu chirie unor becheri. Vaduva a unui prezident de tribunal, se lauda cu genealogia neamului ei si imparte leacuri empirice pentru sufletul raposatilor, facand asadar opera caritabila, fara a incomoda pe cineva decat cu genealogia ei. Conu Alecu din schita omonima n-are decat pretentia de a nu fi tratat prea familiar de oamenii care nu sunt de rangul lui. Conu Costache, vanator si jucator pasionat de carti la 70 de ani, nu sufera sa fie asistat la partidele lui {VarcolacuL). Alt Costachi s-a dedicat reconstituirii funiei neamului". Mosia lui e in indiviziune cu o sora. Greseala sa e de a fi lasat educatia lui Raoul in grija nevestei, fiica unui aghiotant domnesc, o intrusa in neamul sau. Parintii mor, Raoul toaca averea si moare si el, mosia e vanduta la mezat si sora celibatara, coana Luxita, ramane doar cu arhiva adunata de fratele ei (Neamul UdrestiloR). Nuvela lui Bratescu-Voinesti, observa un cercetator strain, este, ca si IMalavoglia, istoria unei clase ce scapata". In mediul burghez oamenii cu insusiri morale bune sunt cu atat mai amenintati. Un biet copist cu familie grea e licentiat din serviciu pentru ca, voind sa dea o replica unor colegi, arunca fara sa vrea calimara cu cerneala pe hainele unui procuror (MicrobuL). Andrei Rizescu, magistrat, apoi avocat, e un intransingent, incapabil de tranzactii cu constiinta sa. Gasindu-si sotia lesinata si copilul ranit intr-un accident, Rizescu innebuneste (In lumea dreptatiI). Conflictul dintre omul delicat, superior, si mediul meschin, obtuz, apare cel mai bine in Niculaita Minciuna, istoria unui copil dornic de a descoperi tainele naturii, zeflemisit, batjocorit, declarat nebun si batut, ceea ce-1 determina sa se spanzure. Alte schite sau nuvele de LAI. Bratescu-Voinesti sunt de descedenta caragialiana. Una, Inspectie, poate fi raportata si la Anton Bacalbasa. Din carnetul unui judecator, aparuta in Moftul roman, stenografiaza vorbirea autentic taraneasca, depozitia unei fete intr-un fals proces de viol. In Calatorului ii sade bine cu drumul, dam peste un dialog tipic caragialesc intre doi cheflii, dincare unul promite, stereotip de a se lasa de betie si nu se tine niciodata de cuvant. in descendenta lui Caragiale este si LA. BASSARABESCU (1870-1952), de a carui schita Emma, aparuta in Convorbiri literare in 1896, se entuziasma Duiliu Zamfirescu. In volum, Bassarabescu a debutat cu Nuvele, odata cu Bratescu-Voinesti, in 1903 si si-a incheiat activitatea tot odata cu el, in 1943, cu volumul Lume de ieri. Amintiri vesele si dureroase (Maiorescu. Vlahuta, Anghel Demetriescu etC). Tema de predilectie a lui Bassarabescu este casatoria sau mezalianta. Sotii Oprisoiu, mici proprietari, nu admit casatoria fiului lor, invatat la Paris, cu o sansoneta" (EmmA). Elena doreste ca ginere pentru fiica ei, Luxita, un impiegat ceferist (SamburelE). Contabilul Dinca, om ridicat din prosti", duce o viata mohorata, sotia, sa, de familie", neacceptand nici o vizita a prietenilor (Domnu Dinca). Coana Dochia, nepoata de boier, casatorita cu un controlor financiar, isi mentine numele pe cartea de vizita: Dochia Rudoiu, nascuta Radacineanu" (in ciuda coanei DochiA). Mariajul unui tanar cu o varstnica e admis, daca nu-si uita familia si nu pronunta numele nevestei (DansA). Maria, sotie de inginer, isi insala sotul cu un general, ceea ce sotul, de extractie modesta, accepta resemnat (De pe culmE). Misu consuma zestrea Anei si traieste cu nevasta maiorului Donopolu. Ana divorteaza, dar revine cand sotul se pocaieste (La vremE). Iulica, maritata cu seful de statie Napoleon Manolescu-Pletea, aspira la o gara mai aproape de Bucuresti. Prilejul i-1 ofera fostul pretendent Traian Popovici insurat si el cu o femeie despot. Iulica paraseste pe obezul Napoleon pentru Traian (Pe drezina). Umorist, Bassarabescu e ca si Bratescu-Voinesti duios. La un examen de liceu particular, un barbat matur, copiaza de la vecina lui, o fata de 11 ani. Controland, profesorul are surpriza de a constata ca fata era fiica omului matur, vaduv: -N-are mama Suntem singuri" (Un om in toata fireA). Bassarabescu e Edmondo de Amicis al nostru.



UMORISTII, POEZIA DE CONCEPTIE



Caragiale stimula cu Moftul roman (1893, 1901,1902) literatura umoristica, intre altii a actorului PETRE LICIU (1871-1912), autorul monologului de mare succes Dragan. La Epoca literara (1896), Caragiale a colaborat cu CINCINAT PAVELESCU (1872-1934), autorul unor mult cantate romante (Pentru ochii tai cei dulci, Frumoasa mea cu ochii verzi. Iti mai aduci aminte, doamnA) si a celor mai spirituale epigrame romanesti. Una rezuma opinia lui Caragiale in disputa arta pentru arta - arta cu tendinta:



Te miri cum este cu putinta Sa vezi pe critici ca se cearta: Cand pentru arta cu tendinta" -Cand pentru arta pentru arta,"!

    Si-n vrajba lor inflacarata Sa nu-i auzi nici un moment, Vorbind de arta-adevarata, Adica arta cu talent!

   



Madrigaluri si romante din inima", sincere" si duioase", reputate epigrame, teatru (O lectie, 1898; Pacate, 1901), note de calatorie (Din largul marii, Din Egipt, La capatul pamantului, Prin pravoslavnica Rusie, Razna, Hai-Hui etc.) a publicat incepand din 1892 si pana in 1942 RADU D. ROSETTI (1874-1964). Un moftolog subtire era GEORGE RANETTI (1875-1928), directorul revistei umoristice Furnica (1904-1928). Alterna poezia cu proza (De inima albastra, 1899; Cyrano, Strofe si apostrofe, 1900; Eu rad, tu razi, el rade, 1903; Fabule, Romeo si Julieta la Mizil, 1907: Schite vesele, 1909; Matache Pisalog, 1914; D-atunci si d-acolo, 1921). Inteligente epigrame (1896-1931), versuri umoristice (Cazuri si necazuri, 1904), nuvelete (Clipe veselE) si un roman dialogat (Casnicii, 1910) a publicat I. IONESCU-QUINTUS (1875-1933), care sustinea ca Ilarie Chendi a avut doar succese de ilaritate. in fine, cu epigramele lui Cincinat Pavelescu facu celebri pe N. MIHA,IESCU-NIGRIM (1871-1951), autor de versuri (Astrale, 1901; Cavalul fermecat, 1912), un roman (In apele oglinzilor, 1940,) o carte despre humorul englezesc si pe CRISTEA N. DIMITRESCU-CRIDIM (1878-1956), poet si epigramist (Florile iubirii, Catrene, Epigrame, Zale rosii, 1919; Aripi albe, 1932), care pretindea ca i se par gaste Curcanii lui Ventura. Lui Nigrim, Cincinat ii aplica epitaful lui Voltaire despre un autor necunoscut ("II naquit chez son imprimeur;/Il vint mourir chez son libraire": Te-ai nascut la tipograf/Si-ai raposat la librarie").



Eminescu, Vlahuta, Cosbuc, indeosebi Eminescu dau nastere catre sfarsitul secolului al XDC-lea si inceputul secolului al XX-lea unei poezii reflexive si deliberative, zise de conceptie, erotica sau de contemplatie senina a naturii. Revista Convorbiri literare primi din 1895 colaborarea lui D. NANU (1873-1943), autor, ulterior a trei volume de poezii (Nocturne, 1900; Ispitirea de pe munte, 1914; Poezii, 1933) cu inclinati clasice (Oda antica, Aestuas infelix, AquafortE) dar si cu ecouri din Vigny. A tradus din Corneille (PolyecT) si Racine (Andromaca, FedrA).



In 1898 debuta la Convorbiri literare G. TUTOVEANU (1872-1957), poet idilic in formula Eminescu - Vlahuta - Cosbuc, anacreontic tardiv {Albastru, 1902; Balade, 1920; Tinereta, 1924; Sonete, 1938).

Poezia de conceptie era tema tezei de doctorat a lui PANAIT CERNA (1881-1913), Die Gedankenlyrik, sustinuta cu Volkelt, in 1913. Maiorescu punea in el o speranta, altii exaltara optimismul sau. Nota lui personala din unicul volum de poezii, publicat in 1910, e nazuinta marilor trairi sentimentale, expresia patetica a bucuriei de a iubi:

O, suflete!

    Doineste si tresalta!

    Tresalta, suflete al meu si canta!

    De ce nu sunt un zeu in clipa aceasta!

   

Murind prea devreme, nu se stie ce ar fi devenit lirica lui. In fine, un clasicizant in stilul Duiliu Zamfirescu este ION AL-GEORGE (1891-1945), poet cu nostalgia antichitatii romanesti, italice si eline in cele doua volume ale sale, Aquile (1913) si Domus taciturna (1916).



VICTOR EFTIMIU



Lansat de revista Convorbiri critice si impus de cenaclul Sburatorul VICTOR EFTIMIU (1889-1972) a fost un scriitor fecund, publicand injur de o suta de volume (10 volume de poezii, 50 de proza si 40 de teatrU), din care nu raman decat cateva piese de teatru, unul-doua romane {DragomirnA) si volumul de maxime Vorbe vorbe vorbe (prima editie din 1914, o editie mult sporita se afla in manuscriS). Versificator abil (in 1966 publica 701 sonetE), avea darul povestirii cursive si imaginatie romanesca lejera, cedand insa facilitatii (a scris un roman despre cantaretul de opereta Nae Leonard publicat de trei cu ori cu alt titlu: Vulturul de argint, Arhanghelul cu aripi de ceara si O dragoste la VienA). Si teatrul este in mare parte frivol, ieftin sau pueril.

Insir-te, margarite!

    (1911), prima piesa, descindea, ceea ce nu s-a observat, din Sanziana si Pepelea de Alecsandri, care are si o legenda cu titlul insira-te, margarite, cu alt subiect. Originalitatea lui Eftimiu sta in relativele libertati pe care si le ia fata de basm. Personajele nu-s ceea ce stim de mai inainte despre ele. Sorina, fiica lui Alb-imparat, viseaza la Fat-Frumos, dar, ca sa-si impace si tatal, primeste sa se marite cu altcineva. Fat-Frumos vrea pe Ileana Cosanzeana, dar e mai mult un fanfaron decat un erou. Zmeul care detine pe Cosanzeana e un Barba-Albastra, dar si un nedreptatit care-si revendica drepturile lui. Toti sunt idealisti si realisti, eroi de basm, dar si oameni, Alb-imparat in primul rand, om de omenie, care ciocneste un pahar cu Fat-Frumos si-1 concediaza cand se cearta cu Zmeul, dandu-i pe amandoi afara. Autorul demitizeaza avant la lettre, coboara fantasticul pe pamant, lasandu-1 totusi sa pluteasca intr-o aura de fantezie. Cu toate incongruentele simbolurilor, feeria ramane un spectacol incantator. Versurile curg cu o mare naturalete intr-un stil de cel mai bun echilibru clasic. Aceleasi calitati, minus rotunj imea compunerii, le are si cea de-a doua piesa, Cocosul negru (1913), in care insa autorul a incercat sa complice lumea basmului, care e prin definitie schematica. Verde-imparat vrea sa-si tie feciorii, pe Voie-Buna si pe Nenoroc, langa el, caci are presimtirea unei nenorociri. Fratii, precum ii arata si numele, stau sub zodii diferite. Voie-Buna e supusul, Nenoroc, la nasterea caruia a cantat cocosul negru", razvratitul. Intervine fatalitatea prin Ros-imparat care ucide pe Verde-imparat si inchide pe cei doi frati. Mai departe, Nenoroc face, ca Faust, un pact cu diavolul, avand putinta de a alege intre bine si rau, deci iesind de sub apasarea fatalitatii. Voie-Buna, ascultand de Arhanghel, merge pe calea cea buna, se intoarce in tara si inlatura pe Ros-imparat. Nenoroc, calauzit de Drac, ajunge un cinic, geniu al raului, fiindca orice ar intreprinde el e de mai inainte condamnat. Greseala autorului e de a face simpatic pe_Voie-Buna, conformistul plat, si antipatic pe Nenoroc, inconformistul tragic. In total, spectacolul e insa plin de verva, cu scene de efect, captivant, feeric.

Aceste doua piese au innoit teatrul romanesc dinainte de primul razboi mondial, aducand ceva din tehnica fabulosului lui Maeterlinck si a fanteziei Iui Edmond Rostand in decor local. Mai departe, Eftimiu a inregistrat o cadere cu Ringala, piesa istorica falsa, dupa Alexandru Davila (Ringala e o doamna Clara prea tanara, Alexandru cel Bun un Vlaicu voda prea batran, starnind pe drept cuvant protestul lui IorgA). Un succes limitat a avut tragi-comedia^A://A« (1914), data intai ca traducere din Cehov, spre a observa reactia publicului. Avem a face cu un impostor care se da drept tatal unui conte. Vazand ca e fiul unui cersetor, contele il pune stapan in locul sau, dar in pragul mortii Akim destainuie adevarul, ceea ce-1 face inconsistent si neverosimil. Din celelalte piese, merita atentia cele cu tema clasica, Prometeu (1923), resuscitare a mitului cu titanul care, izgonit de oameni, nu-i uraste, sacrificandu-se in continuare pentru ei, asadar discurs impotriva mizantropiei, Tebaida, amestec de Oedip la Colonna de Sofocle, Cei 7 dinaintea Tebei a lui Eschil si Antigona lui Sofocle, cu punerea in evidenta a vrajmasiei dintre Polinikes si Eteokles, Atrizii (in 1944 Eftimiu traducea Eumenidele de Eschil, Oedip rege de Sofocle si Helena de EuripidE). Napoleon I, Fantoma celei care va veni (roman-piesa in stil expresionisT), Mesterul Manole, Don Juan sau tragedia iubirii, reluata in Poveste spaniola, Glafira (legenda istorica), Theocris, Marele duhovnic (1930) nu mai prezinta interes. Cat despre comedii {Sfarsitulpamantului, Dansul milioanelor, Omul care a vazut moarteA), acestea sunt in general neserioase, fara spirit. Simple confectii: Parada, Doctor Faustus vrajitor, Pana Lesnea Rusalim (libret pe muzica de Paul ConstantinescU).



MIHAIL SORBUL, A. DE HERZ, VALJAN



Dintr-o duzina de piese cate a scris MIHAIL SORBUL (1885-1966), debutant in 1906 cu Eroii nostri si caruia i se primea la Convorbiri critice actul Vant de primavara in 1903, trecand peste greoaia drama istorica in versuri rele, cu figura lui Ion-voda Armeanul, Letopiseti (1914), rezistenta e comedia tragica Patima rosie (1916). Lumea e cea din Na dne (1902) de Gorki. Concubina studentului bogat Castris, Tofana, e fascinata de secatura sentimentala Rudy care, plictisit de succese, vrea sa ia pe Crina. Deoarece Rudy o respinge dupa ce la randul ei refuzase pe Castris, atatata de Sbilt, un parazit alcoolic, raisonneur al piesei (Actorul lui GorkI), Tofana il impusca. Personajele actioneaza sub imperiul patimei sangelui, prin urmare, irational, Tofana vrea cu orice pret sa cucereasca pe Rudy. Crina afectand indiferenta, ii ofera patul, Sbilt da revolverul Tofanei si ca sa omoare pe Rudy, si sa se sinucida. Chiar si Castris, aparent placid si marinimos nu poate iesi de sub jugul pasiunii. Fie si instinctual, eroii traiesc si se infrunta violent. Dramaturgul e, evident, naturalist, mizeaza pe factorul ereditate si aduce in scena un mediu premiscuu. De altfel, o alta piesa, Dezertorul (1919), isi imprumuta subiectul din romanul La Debacle (1892) de Zola. Silvestru Trandafir se intoarce la momentul oportun acasa spre a injunghia pe locotenentul german care tocmai revenise la fosta sa iubita, nevasta dezertorului. S-ar mai putea pomeni A doua tinerete (1922), drama unui sexagenar evadand pentru o clipa din constrangerile casniciei in mediu napoletan, si episodul in versuri Praznicul calicilor, inspirat din anecdotele germane despre ispravile lui Dracula (Vlad Tepes). Romanele lui Mihail Sorbul (O iubesti?, 1933; Mangaierile panterei, 1935) sunt de genul frivol sau senzational, ca si cele ale lui Eftimiu {Elfiona, Printesa Moruzof, Lor a MirandY).

Convorbiri critice publica doua comedii de A. DE HERZ (1887-1936), care debutase inca din liceu cu Domnita Ruxandra si va fi acceptat cu doua piese si la Convorbiri literare. Adevaratul sau debut e comedia Paienjenul (1913), o localizare dupa IIperfetto amore de Roberto Bracco. E vorba de o vaduva fecioara care izbuteste sa para depravata. Alte piese, Bunicul (1913) si Cuceritorul (1914), exploateaza tema din Marchizul de Priola (1902) de Henri Lavedan.

Un meritat succes a avut comedia intr-un act Ce stia satul (1913) de VALJAN (1881-1960), unde sotul declara sotiei ca divortul a fost transcris si obtine astfel marturiile de care avea nevoie pentru ca divortul sa se efectueze intr-adevar. Nici una din piesele ulterioare {Nodul gordian, Lacrima, 1921; Vedenia, 1933; Generatia de sacrificiu, 1935) n-a mai atins nivelul primei.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.