"in N-rul de ieri am aratat, destul de limpede credem, ca intreaga desvoltare, intreaga reforma constitutionala a tarilor romane e cuprinsa punct cu punct in formularea hotarata de principii a adunarii ad-hoc din Moldova.
Dar de ce in Moldova si nu aiurea? Explicarea e lesne de dat. Pe tronul Moldovei statuse un Domn,
Grigore Ghica,2 de-o curatire de caracter si de-o iubire de patrie, care cu greu isi gasi seaman in istoria noastra. Tot ce pamantul Daciei avea mai luminat, a fost strans de el imprejurul tronului, toata generatia aceea care reprezenta ideile noua sub domnia lui Voda Sturza3 a fost ridicata alaturea cu el. Daca ar fi trait, desigur ar fi fost ales Domn tarilor unite.
Dar pe de alta parte nu trebuie sa uitam ca vechea stare de lucruri feudala era de mult desfiintata, fie prin legiuiri anterioare, fie prin regulament. Era natural dar ca si balastul de forme care mai ramasese, lipsite de spiritul vechi, sa se arunce in apa. intr-adevar desvoltarea istorica a tarilor romanesti suferise o grea si nevindecata intrerupere prin epoca de o suta de ani a Domniilor straine. Se poate zice ca de atunci incoace avem un popor nou inaintea noastra care si-a reinceput viata, incheiata in timpul de inflorire a lui Mateiu Basarab. Sa nu creaza cineva ca exista vreo comparatie cat de slaba macar intre epoca lui Mateiu Basarab si cea de astazi. Sunt de atunci doua sute cincizeci de ani aproape. inchipuiasca-si cineva ca acum doua sute cincizeci de ani budgetul Tarii Romanesti fara Moldova era de 7.000.000 de galbeni, aceasta intr-un timp in care aurul american nu inundase Europa; ca armata Tarii Romanesti era de 150.000 de oameni, ceea ce amandoua tarile abia ar putea ridica astazi. Cu toate acestea populatia Tarii Romanesti nu era mai mare de doua milioane. Ei bine, in acel timp imperiul germanic intreg n-ar fi putut ridica o oaste mai numeroasa; abia marea arma a Spaniei era egala prin numar.
De aci inainte sirul e cu totul intrerupt. Domnia straina4 a inceput cu desfiintarea treptata a ostirii, in urma a venit despoierea tuturor claselor societatii, scaderea repede a populatiei, care in secolul trecut nu mai ajungea nici la un milion. Sentimentul de drept si datinele vechi disparand, se simte necesitate de-a stabili norme scrise pentru viata oamenilor. Sub Domniile straine se tiparesc adevarati codici in locul legiuirilor bisericesti de mai nainte. Precum corputia imbatraneste pe individ, astfel putrejunea bizantina a imbatranit inainte de vreme pe poporul romanesc. intr-adevar, acum doua sute de ani aflam o multime de caractere ale evului mediu: aflam pe jurati in cestii civile, ceva cu totul medieval, gratuitatea serviciilor publice, o jurisdictiune limitata a proprietarilor mari pe pamanturile lor; dar caracterul esential al feudalitatii e natura proprietatii, lipsa proprietatii de mijloc si a celei mici. Proprietatea razaseasca nu era mica, din contra, mare. Era o mosie mare care se daduse nu unui individ, ci unui neam. Posesiunea acestui teritoriu se subimpartea din timp in timp dupa numarul membrilor oeamului. Cea mare se pastra indiviza si pentru a nu se micsora puterea politica a familiei, se mostenea in cele mai multe cazuri de catre unul singur, multumindu-se ceilalti copii cu cate-o zestre in bani sau in averea mobiliara. Din documente se vad resturi de inalienabilitate, si o ingreuiare foarte mare a cumpararii. Pentru a se vinde o mosie, trebuiau consultati toti membrii familiei, precum si toti megiesii. Daca unul din membrii familiei ar fi lipsit din tara, dreptul lui de a rascumpara mosia nu se prescria in zece ani.
Disparand sistemul feudal sau mai drept zicand semifeudal, ce mai ramanea alt decat formele curat extrerioare ale regimului vechi, titlurile? in realitate sistemul feudal e un sistem al libertatii ^celei mai mari, al descentralizarii, al autonomiei comunale, al neatarnarii claselor; oamenii nu erau egali si tocmai pentru aceasta erau liberi. Cu cat oamenii se egalizeaza, cu atata devin mai putin liberi. Proprietatile mari impartindu-se si subimpartindu-se, schimbandu-si originea prin cumparatura cu bani, era evident ca drepturile vechi pe jurisdictie deveneau o vexare a unei mani de oameni pe un petec de pamant, pe care statul nu putea s-o mai recunoasca.
In teorie generala cata dar sa spunem ca esenta sistemului vechi incetase cu domniile straine, ca sub acestea s-a stins statul natural pentru a face loc celui artificial.
Pe cand in societatea veche toate clasele steteau in raporturi atat de bine insemnate, precum stau diferitele organe intr-un corp, fiindu-si unul altuia de ajutor reciproc si necontestandu-si unul altuia functionarea, in societatea noua acea armonie naturala inceteaza si cata a se introduce una artificiala, prin legi scrise. Organele unui om sanatos functioneaza in mod regulat fara ca el sa stie anatomie sau fiziologie; ba el n-are nici nevoie de-a avea scris pe hartie cum ii bate inima si cum circuleaza sangele. Abia cel bolnav simte trebuinta de a-si consulta organi-zatiunea sa, de-a consulta texturi scrise despre modul cum e facut si cum ar trebui sa subvina naturii sale, ca sa nu moara. Pessima respublica, plurimae leges. Cu cat e mai rau statul, cu cat e mai abatut dela natura lui, cu atata mai multe legi trebuesc.
Lipsa aproape absoluta de legi scrise in evul mediu ne dovedeste, o stare de deplina sanatate a statului. El n-avea nevoie de retete scrise de avocati pentru a trai.
Asadar ceea ce-a facut progres in Romania nu e libertatea, nu e principiul autonomiei locale, nu e functionarea libera a partilor pentru prosperitatea intregului, ci egalitatea si omnipotenta statului. Statul e atat de omnipotent in Romania, incat totul atarna de centru, pana si numirea unui primar de comuna rurala. Spune-ni-se daca in timpul vechi se mai intampla ca un consiliu comunal, vornicul si paznicii, soltuzul si pargarii sa fie in bataia decretelor ministeriale de dizolvare si de numire? Cand insa statul a devenit omnipotent, e firesc si cata sa cerem realitatea principiului Monarhiei constitutionale. Caci dandu-se omnipotenta aceasta ca jucarie in mana unui partid, fara ca Domnul sa-si exercite controlul asupra lui, atunci se-ntampla lucruri ca concesia Stroussberg1, imprumuturi de milioane netrecute in socoteli, ca cele 8 milioane ale Rusiei, ridicarea cheltuelilor bugetare cu 34 la suta, decorarea cu medalii si ordine a lui Nichipercea si a egalilor sai, numirea unor avocati de mana a doua in directorate unde se cer vaste cunostinte tehnice si mecanice, spoliarea tezaurului public prin crearea de lefuri fabuloase in folosul patriotilor de meserie, cu-n cuvant statul omnipotent devine o jucarie in mana demagogilor, iar poporul se sbate fara putere, jumulit si exploatat intr-un mod neomenos de catre o tagma de oameni, fara merit, fara stiinta, fara caracter, fara patrie chiar."
