VISUL DOCHIEI, POEM INTR-UN ACT. - OSTENII NOSTRI. COMEDIE (?) IN TREI ACTE de Mihai EMINESCU (Proza)
Piesele Visul Dochiei si Ostenii nostri le datorim penei d-lui Frederic Damé. D-sa au mai comis pana acuma scrieri dramatice ,,originale", care insa, stingandu-se de mult de moarte buna, credem a putea face abstract de la ele, de vreme ce uitarea, in care au cazut cu drept cuvant, e o critica mai buna decat ar putea fi aceea a penei noastre. Apoi, chiar daca ne-am fi luat osteneala de-a face cu draga inima pomelnicul celor morti, totusi n-am prea fi avut ce sa spunem in rau sau in bine. D. Frederic Damé ca om are calitatea de a crede ca proprietatea literara se stinge dincolo de marginile Frantei. Sosit la noi si avand, se vede, in geamantan cateva piese frantuzesti, le-au supus unui tratament pe care au avut ocazia de a-l invata in chiar tara noastra. D-sa s-au folosit de lectiile marelui autor national, a aceluia care este Ponsard, Tacitus si Max Müller al Romaniei intr-o persoana, istoric, arheolog, autor dramatic, prelector la Ateneu, academic, profesor de universitate, director de liceu privat etc. etc., care fiind dus la congresul arheologilor ca delegat tocmai la Stockholm si-au indeplinit delegatiunea trimitand lista de bucate de la banchet, cu un cuvant d. Damé au avut de la cine invata mestesugul de a deveni autor fara de a fi invatat carte, poet fara a fi poet, profesor de universitate fara a sti sa scrie si literal roman fara a sti romaneste.
Asemenea adunari de marimi algebraice se fac multe la noi. Astfel de ex. sa ia numele unei vechi si vestite familii boieresti din Moldova, cateva piese din Lope de Vega, bucati de filologie de ale lui Ascoli si vedem cum din Cozmita iese la lumina cu totul altceva.
Dar, in sfarsit, trebuie sa ne bucuram. Romanii, coboratori ai romanilor, sunt natie cuceritoare, trebuie deci sa se bucure de achizitia oricarii bucati de pamant bulgaresc, chiar daca aceasta s-ar prezenta sub forma foarte modificata de stranepot al lui Traian.
Prin urmare de ce oare Balzac, Sardou s. a. adunati la un loc n-ar suna pe romaneste: Damé? Traducere libera, foarte libera, dar oare nu traim in tara libera? ,,Patrie"! se chiama pe romaneste ,,Mihnea cel Rau", ,,Mercadet" = ,,Gheseftarii", Balzac + Sardou + x + y = Damé; Lope de Vega + Goldoni + Ascoli + lista de bucate + vornicul
Grigorie Urechi = Cozmita.
Noi intr-adevar nu stim pe cine sa admiram mai mult, pe d. V. A. Popovici sau pe d. Damé? Pe maestru sau pe elev? Noumenon sau phenomenon ? Prototipul sau cliseul?
Odata ne-ntrebam cu uimire:
Si cine oare-n lume sa poata sta pareche
Cu-al geniilor geniu, cu Popovici- Ureche?
Dar astazi am gasit perechea si n-o mai cautam. E d. Damé.
D-sa e un tanar inteligent si pricepe oamenii, intelege veacul in care e astazi Romania. Caci nu toate tarile Europei traiesc in acelasi veac. Anglia putem zice ca e-ntr-al douazecelea, Austria intr-al douazeci si noualea, adica in veacul fagaduit de Biblie jidanilor, unde se zice ca ei vor stapani pamantul.
Dar fiindca Romania merge totdauna in fruntea civilizatiei, fiindca unitatea Germaniei si a Italiei nu-i nimic mai mult decat simpla imitare dupa unitatea noastra, revolutia franceza — imitatia revolutiei lui Horea, constitutia franceza — o imitatie a constitutiei noastre, Göthe — ciracul lui Vacarescu, Thiers — un cliseu a d-lui C.
A. Rosetti si Gambetta — inganarea vie a d-lui Fleva, de aceea ,,Romania" traieste in veacul cel mai inaintat, in veacul de apoi, spre venirea lui Antihrist. Cuvintele insemneaza astazi tocmai contrariul de ce insemnau odata, cel nebun trece de cuminte si cel cuminte se ia drept nebun, cel invatat trece de carne cu ochi si viceversa, autorii trec drept plagiatori si plagiatorii drept autori, cel cinstit e hot si hotul cinstit, averea trece drept furt, furtul drept avere.
Pe de alta parte oricine are dreptul de a presupune ca e si o tara salbatica, unde nu se mai controleaza nimic, si fiindca cine vine sa faca negustorie cu palarii din Paris poate sa ia asupra sa si misiunea de a civiliza capetele pe care acele palarii se vor aseza, sa puie paie in capatana acoperita cu paie si sa introduca cultura ,,picanta" in salbatecul popor de la Dunare; de aceea e foarte natural ca cineva sa caute glorie cand o poate capata asa de ieften. Modul de a deveni mare e scurt. Iei o scriere frantuzeasca, stergi titlul si scrii altul, stergi numele autorului si pui pe al tau. Apoi deschizi cartea : unde vezi Jean pui Toader, unde vezi Ana pui Safta si s-a mantuit, esti deja autor. Iti mai ramane s-o pui pe romaneste, pentru care treaba rogi pe un prieten si opul e gata. Buna glorie — si nu-i scumpa.
Aceasta precuvantare nu ni s-au parut de prisos pentru a sti in ce mediu intram cand vom vorbi despre nouale producte ale muzei d-lui Damé.
Piesele amandoua au fost aplaudate de public si chiar nici nu ne indoiam de aceasta. Dar cu ce pret oare?
Visul Dochiei este o tarara lunga de declamatii asupra lui Stefan, Mircea, Mihai Viteazul, care se sfarseste prin defilare de dorobanti si vanatori. Am urmarit cu atentie toata declamatia si, o marturisim cu placere, n-am aflat o singura idee originala care sa nu fi fost cuprinsa in primul Bucuresti a „Telegrafului" ,si a ,,Reformei" ; de nicaieri nu rasare icoana caracteristica a vremilor trecute, n-am auzit nimic decat istoriile ce ni se spun de sute de oameni cari nu stiu istoria. Niciodata nu ne-am adus aminte mai cu vioiciune de zisa lui Gothe : „ceea ce numiti spiritul vremilor nu este decat spiritul acelor domni in care vremile se oglindesc". Rea oglinda. Ceea ce ne-a induiosat insa pana la lacrimi este rara gratitudine cu care se pomeneste de armata, facandu-o chiar sa defileze in persoana, fara ca sa se pomeneasca cu un cuvintel de creatorul ei, de acela a carui viata pare consfintita acestei unice grije, de M Sa Domnul.
Se vorbeste de vitejia armatei, nicairi insa ca cu aceeasi vitejie Domnul insusi s-au espus focului dusman si ca ghiulele zburau imprejurul capului SAU. Republicanismul nu poate merge departe.
A doua piesa, Ostenii nostri, consista din urmatoarele peripetii si conflicte cumplit de dramatice. Un ofiter asupra insuratorii pleaca la razboi. Mai intai ia adio de la tatal sau si plang, apoi ia adio de la iubita sa si plang, apoi de la muma-sa si plang, in fine de la tot personalul piesei si plang. Actul intai.
Actul al doilea are doua scene. In cea dintai ofiterul scrie acasa. In a doua are ziua namiaza mare o viziune si incepe un atac turcesc cu mult foc de pusti si s-au mantuit.
Al treilea act se petrece la ambulanta din Turnul Magurele. Vine un soldat ranit din ale carui vorbe se poate deduce ca ofiterul a murit, iubita plange, afla tatal si plange, afla mama si plange si mai rau, afla toti si plang. Dar iata ca armata se intoarce glorioasa in tara (intoarcere pe scont, inainte de a se fi intorS) si ofiterul asemenea, teafar si sanatos. Planset general si defilare de trupe; cortina cade impresionata pana la lacrami.
Si aceasta-i drama ?
Dar sa zicem ca prin multele sale piese bune d. Damé ar fi castigat dreptul sa ne dea una rea. S-o zicem, desi nu admitem.
Este permis ca un scriitor rau sa se foloseasca de nenorocirile tarii pentru a atrage pe public la panorama ? Este permis ca un razboi, nesfarsit inca, sa fie pus pe scena, pentru ca agitatia naturala a publicului sa dea salve de aplauze pe care autorul in imprejurari normale nu le merita ?
Dar la Gorni Etropol, la Bivolari, la Plevna, la Rahova comedie se joaca ? Soldatii, cari sunt meniti poate a merge in foc, sunt adusi pe scena, pentru ca, spre petrecerea publicului, sa-si arate mestesugul, ca gladiatorii vechi. Plaudite Quirites !
Limba traducerilor e buna si jocul artistilor era de un avant demn de piese mai bune. Publicul aplauda cu mare zgomot si defilarile dorobantilor si vanatorilor.
Ca observatie finala adaugam ca bucatile de muzica la sfarsitul Visului Dochiei erau frumoase, numai nu eroice. Cantecul soldatului era sentimental, corul cu mult sopran, numai pe la capat am auzit cateva acorduri mai adanci, de caracter religios.
Rele sau bune, ca text, cantecile de la urma cereau un avant eroic, care putea culmina apoi in acorduri religioase. Dar avantul a lipsit, ceea ce insa nu ne opreste de a recunoaste pe deplin frumusetea muzicei, desi caracterul ei nu era propriu scenei in cestiune.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2025 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
