Elegia este o specie a genului liric in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta, mergand de la melancolie la nefericire.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889). cel mai mare poet "pe care 1-a ivit si-1 va ivi, vreodata, poate, pamantul romanesc" (G.CalinescU), a creat o poezie nemuritoare prin evocarea naturii ilustrate prin elementele terestre - padurea, izvorul, lacul - si cosmice - luna, stelele, cerul. .
Creatie a maturitatii artistice a lui Mihai Eminescu. poezia U. ramai" este o confesiune lirica, o elegie filozofica si a fost publicata in revista "Convorbiri literate" la 1 februarie 1879.
Ipotestii, locul mirific al copilariei, t-a dezmierdat si -a fermecat pentru eternitate cu soapta padurilor si susurul izvoarelor vegheate de astrul tutelar al liricii eminesciene, luna. perioada pe care poetul o evoca mai tarziu cu nostalgie si regret:
"Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades langa izvor,"
("Fiind baiet paduri cutreieram")
Elegia este specia genului liric, in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete metafizica, de nostalgie, de regret, intr-o gama ascendenta, mergand de la melancolie la nefericire.
Titlul "O, ramai" este alcatuit dintr-o interjectie si un verb la imperativ si exprima nostalgia poetului pentru copilarie, pentru codrii si izvoarele care i-au incantat cei mai frumosi ani ai vietii. Eminescu este tanguitor in invocarea copilariei si a naturii, pe care le implora sa ramana pururi in sufletul sau atat de insetat de natura purificatoare si de candoarea varstei de aur a oricarui om.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia este alcatuita din sapte catrene, dispuse in doua secvente lirice: prima este un monolog imaginar al padurii, prin care aceasta exprima starile si sentimentele pentru poetul-copil, iar a doua secventa corespunde ultimelor doua strofe si evoca nostalgic varsta minunati a copilariei, din perspectiva maturitatii incarcate de dezamagire si tristete profunda. Poezia marcheaza planurile temporale trecut-prezent. simbolizand starile interioare ale poetului, acelea de fericire-nefericire. Altfel spus, ideea de timp la Eminescu semnifica aici antiteza dintre trecut-prezent, care corespunde antitezei dintre extaz-durere sufleteasca.
Secventa intai este conceputa ca un monolog imaginar al padurii personificate, care isi exprima sentimentele de dragoste fata de poetul ce fusese candva copil.
in prima strofa, padurea - umanizata - tanjeste dupa marturisirile pe care i Ie facea baiatul demult, relatia lor fiind una de prietenie sincera. Tonul tanguitor al padurii este dat de interjectia afectiva si de verbul la Imperativ, repetat chiar in primul vers al poeziei: "O, ramai, ramai la mine". Ca in orice poezie lirica, dragostea padurii este exprimata in mod direct, declarativ: "Te iubesc atat de mult!". Poetul imagineaza trairea nostalgica a padurii, motivata de absenta copilului care, candva, ii destainuia toate "dorurile" si gandurile cele mai intime, pe care numai ea stia sa le asculte.
Strofa a doua contureaza un scurt portret sugestiv al copilului, care era asemeni unui print cu "ochi negri si cuminti", stand ganditor la umbra copacilor, cu privirile pierdute in adancul apelor, atitudine ilustrata printr-un epitet dublu.
Strofele a treia si a patra aduna la un loc toate amintirile padurii personificate despre tainele pe care i le-a descifrat copilului, acestea fiind si primele perceptii despre lume si viata ale poetului. Rolul padurii este esential in ceea ce priveste primul contact al baiatului cu lumea inconjuratoare si este evidentiat de■ pronumele la persoana I, "eu": " Numai eu stiu sa le-ascult /() Eu te fac s-auzi in taina /() Eu te vad rapit de farmec". Padurea este cea care i-a dezvaluit pentru prima oara tainele prin care copilul putea observa "miscarea naltei ierbi" ori putea auzi de departe venirea "cardului de cerbi". El reactioneaza emotionat la misterele destainuite de padure, este "rapit de farmec" si ingana fericit murmurul apelor de izvor, fiind vrajit de stralucirea acestora.
Strofa a cincea introduce in poezie astrul care stapaneste intreaga fire, luna, oglindindu-se in lacurile din imprejurimi. in lirica eminesciana, luna este astru tutelar si martor permanent al tuturor intamplarilor de pe pamant. Ultimele doua versuri ale acestei strofe ilustreaza conceptia lui Eminescu despre trecerea timpului: "Anii tai se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri." Perioada fericita al copilariei s-a scurs repede si ireversibil, anii petrecuti in mijlocul naturii ocrotitoare au trecut ca niste clipe, dar fericirea traita atunci este pururi inradacinata in sufletul poetului, clipele dulci de altadata au capatat valoare de veacuri. in aceasta poezie, padurea nu este un personaj, deoarece ea sugereaza eul liric interior, sentimentele de nostalgie si regret pentru scurgerea ireversibila a timpului, inradacinate profund in sufletul poetului.
Secventa a doua este alcatuita din ultimele doua strofe ale poeziei.
in penultima strofa, Eminescu explica sugestiv faptul ca vocea padurii umanizate este, in realitate, vocea interioara a eului liric. Monologul rostit de padure este pus intre ghilimele, deoarece el reprezinta gandurile cele mai intime ale poetului, care este inca emotionat de varsta fericita a copilariei petrecute in mijlocul naturii. Eminescu se afla intr-o comuniune deplina cu padurea si izvoarele care i-au ocrotit copilaria si care i-au descifrat primele taine ale vietii. Poetul imagineaza monologul, deoarece este sigur ca si padurii ii este dor de el, la fel cum emotia si dragostea lui pentru natura din copilarie sunt profunde si vesnice: "Astfel zise lin padurea, /() Suieram 1-a ei chemare".
Ultima strofa a poeziei are o profunda incarcatura filozofica privind scurgerea ireversibila a timpului, de care poetul este constient si de aceea tristetea si nostalgia sunt profunde si foarte i sugestive: "Astazi chiar de m-as intoarce / A-ntelege n-o mai pot". Interogatia retorica din ultimele doua versuri exprima regretul poetului pentru trecerea implacabila, neinduratoare a timpului fericirii, sugerand amaraciunea prezentului. Versurile constituie un adevarat strigat sfasietor al poetului pentru neputinta, imposibilitatea de a mai trai si simti bucuria copilariei petrecute in mijlocul naturii: "Unde esti, copilarie, / Cu padurea ta cu tot?". Eul liric parcurge - asadar - o gama larga de sentimente, de la bucurie la tristete, de la fericire la nefericire, stari corespunzatoare celor doua valori temporale, trecut-prezent.
Prozodia. Ritmul este trohaic, masura versului este de 7-8 silabe, poezia avand o singura rima incrucisata (rimeaza versul 2 cu versul 4).
Poezia "O, ramai" de Mihai Eminescu exprima direct sentimentele tie nostalgie, tristete si durere pe care poetul le simte profund, jinduind dupa fericirea traita in anii copilariei petrecute in mijlocul naturii. Poezia are si accente meditative, filozofice privind scurgerea ireversibila a timpului si de aceea este o elegie.
