INGER SI DEMON de Mihai EMINESCU (Poezie)
Noaptea-n Doma intristata, prin lumini ingalbenite
A facliilor de ceara care ard langa altare �
Pe cand bolta-n fundul Domei sta intunecoasa, mare,
Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,
In biserica pustie, langa arcul in parete,
Genuncheata sta pe trepte o copila ca un inger;
Pe-a altarului icoana, in de raze rosii frangeri,
Palida si mohorata Maica Domnului se vede.
O faclie e infipta intr-un stalp de piatra sura;
Lucii picaturi de smoala la pamant cad sfaraind
Si cununi de flori uscate fasaiesc amirosind
S-a copilei rugaciune tainic, soptit, murmura.
Cufundat in intuneric, langa-o cruce marmurita,
Intr-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,
Coatele pe bratul crucii le destinde si le-asaza,
Ochii cufundati in capu-i, fruntea trista si-ncretita.
Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece,
Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;
Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb
Bland o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.
Ea un inger ce se roaga � El un demon ce viseaza;
Ea o inima de aur � El un suflet apostat;
El, in umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat �
La picioarele Madonei, trista, sfanta, Ea vegheaza.
Pe un mur inalt si rece de o marmura curata,
Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,
Se rasfrange ca-n oglinda a copilei umbra plina �
Umbra ei, ce ca si dansa sta in ruga-ngenucheata.
Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,
Cu de marmur-alba fata si cu mainile de ceara?
Vad � o negura diafana mestecata-n stele; � clara
E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire;
Ce-ti lipseste sa fii inger � aripi lungi si constelate.
Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se intinde?
Doua umbre de aripe ce se misca tremurande,
Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate.
O, nu-i umbra ei aceea � este ingeru-i de paza;
Langa marmura cea alba vad fiinta-i aeriana.
Peste viata-i inocenta, viata lui cea sfanta plana,
Langa dansa el se roaga, langa ea ingenuncheaza.
Dar de-i umbra ei aceea � atunci Ea un inger este,
Insa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni indelungate
Vad aripele-i diafane si de dansele dau veste.
Te iubesc! � era sa strige demonul in a lui noapte,
Dara umbra-naripata a lui buze le inmoaie;
Nu spre-amor,spte-nchinaciune el genunchii-si incovoaie
Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2025 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
