"Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-1 urc - stele le scapara-n cale, Apele plang clar izvorand din fantane, Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc, umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi, casele-n luna ridica, Scartaie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Si A«steniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp, toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! in curand satul in vale-amuteste, Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste, Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga!
Ne-am rezima capetele-unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. - Astfel de noapte bogata Cine pe ea n-ar da viata lui toata?"
Idila este o specie a liricii peisagiste si erotice, care prezinta in chip idealizat iubirea, intr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin figuri de stil tablouri din natura si puternice trairi interioare, cu predilectie sentimentul de dragoste.
Pastelul este creatia lirica in versuri, in care este descris un tablou din natura, iar poetul isi exprima in mod direct sentimentele traite in fata peisajului zugravit; stilistic, pastelul se realizeaza prin imagini vizuale, imagini auditive si imagini motorii, conturate prin figuri de stil si imbinand armonios planul teluric cu cel cosmic.
Poezia "Sara pe deal" a fost scrisa de Mihai Eminescu la Viena, in 1871-1872, mai intai ca o varianta a poeziei "Ondina" si a fost publicata in revista "Convorbiri literare" abia la 1 iulie 1885, de aceea ea se incadreaza in prima etapa a poeziei erotice, aceea dominata de optimism, in care imaginea iubirii este luminoasa.
Poezia "Sara pe deal" este o idila - pastel, o poezie construita cu elemente descriptive de natura, in cadrul careia se manifesta sentimentul de dragoste, exprimat intr-o viziune specific eminesciana. Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o dragoste ideala, o poveste de dragoste ce se imagineaza intr-un cadru natural rustic. Ideea poetica ilustreaza intensitatea iubirii, dorinta celor doi indragostiti de a fi fericiti prin trairea deplina a sentimentului, fapt ce inalta dragostea la valori cosmice, universale, prin puternice si profunde accente filozofice.
Titlul este specific pastelului si ilustreaza timpul "sara" si locul "pe deal", care constituie cadrul natural in care urmeaza sa se manifeste iubirea.
Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia este o idila CW puterniciA» note de pastel si este alcatuita din sase strofe distribuite astfel: in primele patru strofe predomina elementele de pastel, descrierile de natura, in care notele rustice terestre se impletesc cu elemente ale Cosmosului, iar in ultimele doua strofe se intensifica accentele de idila, finalul fiind impresionant prin valoarea absoluta pe care o are iubirea, in numele careia poetul este gata sa ofere sacrificiul suprem: "- Astfel de noapte bogata/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata?"
Aceeasi idee a sacrificiului suprem in numele iubirii absolute se regaseste si in alte poezii erotice eminesciene: "Reia-mi al nemuririi nimb Si focul din privire, Si pentru toate da-mi in schimb O ora de iubire"
("Luceafarul")
"O ora sa fi fost amici, Sa ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O ora, si sa mor"
("Pe langa plopii fara sot")
Strofa intai a poeziei ilustreaza tabloul inserarii intr-un peisaj natural, in care imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaza specia literara numita pastel. Personificarea buciumului care "suna cu jale" si a apelor care "plang" semnifica, armonia perfecta a naturii cu sentimentele poetului, care aspira spre un sentiment de iubire desavarsita. Imaginile vizuale "Turmele-1 urc, stele le scapara-n cale" si cele auditive exemplificate mai sus compun cadrul natural in care urmeaza sa se manifeste sentimentul de dragoste.
Ultimul vers al acestei prime strofe este si primul vers al idilei: "Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine".
Strofa a doua imbina alternativ elementele de pastel, descriptive, predominant cosmice, cu cele de idila, care exprima sentimente la fel de inalte, ce confera o sugestiva deschidere spre Univers. Elemente simbolice ale Cosmosului "luna pe cer" si "stelele () pe bolta senina" sunt in relatie semnificativa cu ochii iubitei "Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara", ultimul vers al acestei strofe accentuand dorinta arzatoare a trairii sentimentului de iubire; "Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina".
Strofele a treia si a patra redau imaginea rustica a satului, in stil panoramic, de la nori, raze, la stresini, case, fantani, stane, fluiere, omul obosit, adica de la general la detaliu: "Nourii curg, raze-a lor siruri despica, / Stresine vechi casele-n luna ridica, / Scartaie-n vant cumpana de la fantana, / Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana". Imaginea satului se compune din imagini vizuale si imagini auditive, de la oamenii ostenici care vin de la camp, la toaca si clopotul care, prin personificare, "imple cu glasul lui sara".
Ultimul vers, "Sufletul meu arde-n iubire ca para", accentueaza, printr-o expresie populara tipica idilei, nerabdarea, intensitatea dorintei de iubire. imbinarea armonioasa a planului uman-terestru cu planul universal-cosmic este sugestiv relevata de prezenta elementelor specifice celor doua planuri: "stresine", "case", "fantana", "stana" si respectiv "luna", "nourii". Trebuie remarcate in mod deosebit, in aceste strofe de pastel, imaginile auditive si cele vizuale, care compun tabloul pictural.
Ultimele doua strofe reveleaza ritualul iubirii specific eroticii eminesciene, exprimand emotia si nerabdarea ca stari sentimentale ale fiorului iubirii, redate de interjectia sugestiva: "Ah!" care se repeta la inceputul primelor doua versuri.
Dorinta indragostitilor de a trai in profunzime sentimentul de iubire este insotita de declaratie erotica: "Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga". Ritualul este revelat si de verbele la viitor, sugerand gesturi tandre, mangaietoare de dragoste, daca ea s-ar infaptui: "Ne-om rezima capetele unul de altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam ()". E prezenta aici si ideea proiectiei iubirii intr-un viitor, candva, precum si ipostaza naturii de ocrotitoare a sentimentului de iubire, care izoleaza cuplul de restul lumii: "sub salcam", idee ilustrata si in prima strofa. Poezia are si un usor optimism, dat de verbul "surazand", sugerand bucuria eventualei impliniri a iubirii ideale.
Ideea sacrificiului suprem in numele iubirii ideale, a perfectiunii in dragoste este sugerata si in finalul acestei poezii: "-Astfel de noapte bogata/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata?", sacrificiu de care este capabil numai omul superior, geniul, singurul care poate aspira spre idealul de iubire.
Limbajul artistic
Armonia dintre planul uman si planul naturii este realizata de Eminescu prin personificari ( buciumul suna cu jale", "apele plang"), natura umanizata aflandu-se in deplin acord spiritual cu trairile poetului.
Comparatiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-, metaforele -"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [] "sfanta si clara", "inaltul, vechiul salcam"- dau sentimentului de iubire sensibilitate, emotie, frumusete interioara, intensificand trairile.
Sugestive sunt, de asemenea, imaginile vizuale si imaginile auditive specifice pastelului, a caror imbinare perfecta compun un emotionant si semnificativ tablou natural, in care sentimentul de iubire se integreaza in mod desavarsit:
- imagini vizuale: "Turmele-1 urc, stele le scapara-n cale", "Luna pe cer trece-asa sfanta si clara", "Si osteniti oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la camp " etc.
- Imagini auditive: "buciumul suna cu jale", "Scartaie-n vant cumpana de la fantana", "toaca rasuna mai tare", "piopotul vechi, imple cu glasul lui sara" etc.
Prozodia este deosebita prin masura versului de 12 silabe, ritmul fiind, in mod cu totul surprinzator, format dintr-un coriamb, doi dactili si un troheu, iar rima este pereche si feminina (ultima silaba neaccentuata) da o mare gingasie, delicatete si puritate poeziei.
Poezia eminesciana este dominata, ca la majoritatea romanticilor, de tema iubirii si a naturii, care la Eminescu se innobileaza cu o inaltare cosmica, spatiu in care se regasesc natura si iubirea deopotriva, ingemanate prin sensibilitate, emotie, vibrare interioara.
