"O doina plange sus pe culme, Din fluier unde limpezi cad, Si leganate lin s-afunda in pacea codrilor de brad
Cantare, mestera cantare, Te stingi acum incet-incet, Si-adormi pierduta-n tremurarea Oftarii blande din bradet
Mi-ai picurat un strop in suflet Din taina vremii de demult, Si plansul veacurilor duse, Ma infioara cand te-ascult
Cum te-ai topit acum in noapte, Eu stau cu inima la sfat: in care brad, de care creanga Plansoarea ta s-a aninat?
Si cat vei mai trai acolo, Tu, sora pururea cu noi, Cand va fi mort de mult ciobanul, Si moarta turma lui de oi?
Tarziu odata - cine stie? -Trecand pe-aici un calator, Te va culege dintr-o floare, De dup-o aripa de nor
Te-a cobori in largul vaii, Si-o lume te va asculta, Si-o lume-ntreaga va incepe Sa planga cu durerea ta"
Octavian Goga (1881 - 1938) a fost denumit "poet al patimirii noastre", intreaga sa opera fiind inchinata istoriei vitrege si indurerate a neamului sau de plugari ardeleni, intrucat tinuturile Transilvaniei apartineau Imperiului Austro-Ungar. Cele patru volume de versuri, "Poezii" (1905), "Ne cheama pamantul" (1909), "Din umbra zidurilor" (1913), "Cantece fara tara" (1916) constituie o monografie lirica a satului ardelenesc, ivita din inima indurerata a poetului pentru soaita poporului sau. intre creatiile lirice ale lui Octavian Goga se numara si poezia "Doina", publicata in volumul de poezii "Din umbra zidurilor" (1913). Doina este o specie a liricii populare sau culte, caracteristica numai neamului romanesc, in care omul, in directa relatie cu natura, exprima sentimentele de dor si jale, stari sufletesti specifice exclusiv romanului si puternic inradacinate in structura lui spirituala. Cuvintele "dor" si "jale" nu au corespondent in alta limba, sunt intraductibile si definesc specificul sufletului romanesc. Stilistic, doina se individualizeaza, intre celelalte creatii lirice, printr-o deosebita bogatie metaforica, printr-o armonie perfecta a eului liric cu natura inconjuratoare, care amplifica starile sufletesti exprimate.
Titlul este exprimat prin substantivul articulat, "doina", care sintetizeaza admiratia si pretuirea lui Octavian Goga pentru creatia populara romaneasca, din care poetul si-a ales pe cea mai reprezentativa prin gama larga si variata de sentimente pe care o ilustreaza aceasta specie literara cu totul aparte, doina.
Poezia "Doina" de Octavian Goga este alcatuita clin sapte catrene, dispuse in doua secvente lirice, conform ideilor poetice
a- exprimate.
Prima secventa lirica este alcatuita din primele cinci strofe, in care poetul isi exprima admiratia, pretuirea si implicarea sentimentala cu cea mai frumoasa creatie populara cantata pe aceste meleaguri din vremuri imemoriale, doina. Sentimentele caracteristice doinei sunt jalea si dorul, pe care romanul si le-a marturisit dintotdeauna prin aceasta creatie populara, cantata in mijlocul naturii prietenoase si ocrotitoare. Poezia reliefeaza de la inceput jalea - ca sentiment definitoriu - "O doina plange", pe care omul incearca-sa si-o aline cantand "din fluier", in mijlocul naturii, reprezentata aici de "pacea codrilor de brad". Frumusetea doinei este sugestiv numita de poet prin epitetul antepus, "mestera cantare", accentuand ideea ca doina mangaie sufletul omenesc si-1 emotioneaza: "Si-adormi pierduta-n tremurarea / Oftarii blande, din bradet". Alinarea suferintelor romanului a fost dintotdeauna cantecul popular, care a "picurat un strop in suflet" si a transmis, de milenii, istoria zbuciumata a neamului romanesc, sugerata de metaforele "taina vremii de demult" si "plansul veacurilor duse". Relatia stransi a omului cu natura, lege ancestrala (straveche - n.n.) a existentei romanului, este ilustrata de contopirea eului liric cu brazii, ca simbol al naturii, si cu doina, la fel de specifica pentru sufletul omului, prin interogatia retorica: "Eu stau cu inima la sfat: / in care brad, de care creanga / Plansoarea ta s-a aninat?". Ultima strofa a acestei secvente este alcatuita dintr-o interogatie retorica, plina de speranta si indoieli cu privire la dainuirea cantecului popular. Nevoia romanului de a-si exprima sentimentele prin doina este sugerata de o adresare directa, printr-o personificare a cantecului popular - "Tjl sora pururea cu noi", accentuand prin vocativ intimitatea, apropierea sufleteasca a doinei de poporul roman, in care se autoinclude si poetul prin pronumele "noi".
, A doua secventa lirica imagineaza raspunsul poetului in ceea ce priveste speranta ca doina este puternic inradacinata in spiritualitatea romaneasca si se va manifesta ca alinare sufleteasca si la generatiile viitoare. Nadejdea poetului este optimista, viziunea lui pentru viitorului acestui neam este faima si simpatia pe care doina i-o va aduce poporului roman in lumea intreaga: "Si-o lume te va asculta, / Si-o lume-ntreaga va incepe / Sa planga cu durerea ta". Prin cantecul popular, romanii vor fi intelesi de lumea viitorului, deoarece doina este cea care exprima, cel mai sugestiv si relevant, sufletul sau sensibil, mentalitatea si spiritualitatea cu totul aparte.
Poezia "Doina" de Octavian Goga este o doina culta, deoarece poetul exprima apartenenta sa la simtirile romanului dintotdeauna, prin pretuirea si admiratia lui pentru doina populara. Starea sufleteasca este complexa, intrucat eul liric exprima o gama variata de sentimente, de la jale si dor la indoiala si speranta, de la durere si suferinta pentru istoria dramatica a neamului sau la bucurie si extaz pentru viitorul poporului roman.
Limbajul artistic
Poezia "Doina" de Octavian Goga este o doina culta, cu puternice elemente de pastel, deoarece varietatea sentimentelor exprimate de eul liric se manifesta intr-un cadru natural specific, simbolizat prin elementele sale cele mai reprezentative.
Caracterul de doina este redat prin metafore care sugereaza sentimentul definitoriu al acestei specii literare, jalea: "o doina planga", "aflatii blande", "plansul veacurilor", "plansoaisa ta", "si planga, cu durerea ta". Relatia ancestrala a doinei cu sufletul romanului este ilustrata prin adresarea directa si prin personificari: "o doina plange", "te stingi () si-adormi", "mi-ai picurat", "te-ascult", "vei mai trai", "tu, sora pururea cu noi".
Elementele de pastel prezente in "Doina" lui Goga sunt evidentiate prin modalitati artistice specifice acestuia: imagini auditive si imagini vizuale. Imaginile auditive apeleaza la personificari - "doina plange", "plansul veacurilor", "oftarii blande din bradet" "o lume-ntreaga va incepe / Sa planga cu durerea ta" - sau la elemente specifice folclorului - "Din fluier unde limpezi cad".
Imaginile vizuale compun un tablou al naturii nocturne, al linistii, o atmosfera ocrotitoare pentru sufletul omenesc. Cadrul nocturn este fie sugerat de metafora personificatoare "Si-adormi pierduta-n tremurarea / Oftarii blande din bradet", fie exprimata direct, "acum in noapte". Natura este benefica si constituie un cadru de relaxare pentru om, idee exprimata prin metafora "pacea codrilor de brad" sau prin marturisirea directa, "Eu stau cu inima la sfat". Complexa comuniune natura-doina-om este ilustrata sugestiv de Interogatia retorica "in care brad, de care creanga / Plansoarea ta s-a aninat?".
Stilistic, sunt de remarcat si punctele de suspensie de la finalul fiecareia din cele sapte strofe ale poeziei, fapt ce sugereaza indemnul poetului la meditatie, la cugetare profunda privind importanta doinei populare pentru spiritualitatea si sensibilitatea specifice neamului romanesc.
Prozodia. Masura versurilor este de 8-9 silabe, ritmul este amfibrah, iar rima este variata, de la o strofa la alta, fiind - de regula, una singura in fiecare strofa. De exemplu, in prima strofa este o singura rima incrucisata - "cad/brad", iar celelalte doua versuri nu rimeaza "culme/afunda".
