Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Eminescianismul despre Mihai EMINESCU



Mihai Eminescu a fost numit de Constantin Noica "omul deplin al culturii romanesti" intrucat substanta operei sale sta sub semnul eternitatii prin ancorarea sa spirituala atat Ia traditiile culturii romane, cat si la esentele culturii europene, poetul fonnandu-se spiritual "la scoala lui Homer, Shakespeare precum si la aceea a clasicului folclor romanesc".

Mihai Eminescu a realizat o opera monumentala a traditiilor populare si culte nationale, "depasindu-Ie prin geniul si munca sa". (Zoe Dumitrescu-BusulengA)

Titu Maiorescu, entuziasmat de inegalabila creatie eminesciana, prevestea faptul ca literaturA) secolului 20 va debuta sub auspiciile "geniului sau", deoarece poetul il uimise prin vasta sa cultura nationala si universala, prin memoria sa impresionanta, numindu-1 "om al timpului modern".



Eminescu s-a format spiritual in cultul istoriei nationale, studiindu-i cu pasiune trecutul de glorie, tinand conferinte despre "Geniul national" si "Patria romana", considerand ca "vertebrele nationalitatii sunt istoria si limba", iar "elementul moral si estetic al culturii isi are izvorul sau principal in literatura nationala". "Poetul nepereche" proiecteaza sa scrie o epopee nationala care sa cuprinda fascinanta istorie a neamului romanesc, incepand cu Dragos-Voda si mitul lui Zamolxe ("Gemenii", "Memento mori", "Rugaciunea unui dac"), trecand prin migratia popoarelor ("Strigoii"), ajungand la formarea principatelor romane ("Dragos-Voda *) si elogiind pe vitejii voievozi (ciclul "Musatinilor" si "Minai Viteazu ").

Mitul national domina permanent mintea si sufletul poetului, fiind prezent in creatia sa folclorul ca cel mai important izvor al poeziei, afirmand cu admiratie ca "o adevarata literatura trainica" nu se poate intemeia decat pe "graiul viu al poporului nostru, pe traditia, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui". Poezia eminesciana pastreaza teme si motive populare, adaugandu-i noi structuri epice ("Calin nebunul") sau le prelucreaza innobiland creatia cu idei filozofice ("Revedere", "Ce te legeni *).



Poemul "Luceafarul", ramas si astazi capodopera a literaturii romane, are ca punct de plecare acelasi izvor "curat ca lamura si mai pretios ca aurul".

Natura eminesciana recompune sugestiv si simbolistic spatiul mioritic romanesc ilustrat de codru si mare ("Mai am un singur dor"), satul in amurg ("Sara pe deal"), lacul, crangul, teiul, salcamul ("Revedere", "Dorinta", "Luceafarul").

"Manuirea perfecta a limbii materne" a facut din Minai Eminescu un adevarat intemeietor al limbajului poetic prin varietatea mijloacelor expresive prin sensibilitatea reflexiva, prin viziunea v inovatoare si profunda asupra lumii si, in acelasi timp, precursor recunoscut ca atare al celor mai mari poeti ai secolului: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stanescu.

Limbajul eminescian este surprinzator si inegalabil prin valorificarea lexicului popular, a formelor cu iz arhaic in constructii poetice noi, ce a uimit prin sintagme si imagini inedite, prin armonie si plasticitate stilistica: "Clopotul vechi imple cu glasul lui sara" ("Sarape deal"), "Dar ce frumoasa se facu/ Si mandra arz-o focul" ("Luceafarul *).

Rolul stilistic al versului face parte din imitatiile poetice remarcabile prin sugerarea imaginilor vizuale de miscare si a imaginilor auditive totodata, compunand o adevarata secventa cinematografica:

"Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calca totul in picioare; Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti, Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti;"

("Scrisoarea III") Enumerarea unor substantive cu putere de simbol, utilizate pentru ilustrarea unor profunde idei filozofice, constituie o alta modalitate surprinzatoare prin semnificatia lor pentru definirea universului:

"Marea si cu raurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele"

("Revedere")



Introducerea unor plurale neobisnuite nu numai pentru vremea aceea, ci si pentru poezia moderna, unele iesite din uz ori inovatii personale facute in spiritul limbii vechi dau originalitate si farmec creatiei eminesciene: "furtune", "gradine", "aripe", "pasuri", "lunge", "adance".

Acordurile inedite intre substantive si adjectivele lor ("umezi morminte", "pustie ganduri"), formele inversate ale verbelor ("suna-vei", "sede-vei", spune-ti-voi"), precum si sintaxa afectiva realizata prin accentuarea anumitor cuvinte puse in ordine ideatica ("semnelor vremii profet", "cu de-argint aripe albe") dau poeziei eminesciene substanta, expresivitate si ritm, creand stari emotionale de o cutremuratoare profunzime.

Ceea ce a impresionat in mod deosebit chiar pe contemporanii lui Mihai Eminescu a fost crearea de catre poet a unor rime surprinzatoare realizate in modalitati foarte diferite de la cuvinte banale obisnuite ("in.calte/ ceruri-nalte") la inedita potrivire a substantivului cu verbul insotit de pronume cu forma neaccentuata ("gandul/ luminandu-1", "recunoasca-1/ dascal") pana la a rima substantive comune cu cele proprii, adica asa-zisele rime culte ("oaspe/ Istaspe", "de-atunci incolo/ Apollo").

Figurile de stil cele mai folosite de Mihai Eminescu sunt epitetul dublu si triplu apreciativ si cromatic, comparatia abstracta sau concreta, metafora atat de specific eminesciana: "Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita Unor lucruri nexistente; carte trista si-ncalcita, Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra."

("Epigonii") Mihai Eminescu alterneaza mijloacele de exprimare printr-o "expresie intelectualizata" (T.VianU) de reverberatie culturala sau filozofica izvorate dintr-un puternic simt superior al echilibrului lingvistic: "Si in sine impacata stapanea eterna pace", "Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte". Alteori, poetul surprinde prin virtuozitati verbale, printr-o intelectualizare superioara a ideilor: "La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta", "Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns".





Ceea ce a rezultat din acordarea instrumentului lingvistic este cuvantul eminescian incarcat de sensibilitate, izbutind sa creeze o limba romaneasca si un univers acustic de o vibratie inconfundabila.

Eminescianismul in cultura nationala romaneasca se defineste prin universalitatea operei "poetului nepereche" care ilustreaza idei preluate din filozofia si literatura universala, dar numai a celor care au interferente profunde cu mitologia populara si cu spiritualitatea culturii romanesti. Regasim astfel in creatia eminesciana idei orfice (cosmogonia, echilibrul universal ca spatiu erotiC), idei indice provenite din "Mahabharata", "Rig-Veda" si notiuni din religia budista ilustrate cu pregnanta in "Luceafarul", "Sarmanul Dionis", "Geniu pustiu ", "inger si Demon " etc.

Definit ca "romantic intarziat" sau cum insusi se autocaracteriza in poezia "Eu nu cred nici in Ielwva" ("Nu ma-ntoarceti nici cu clasici, / Nici cu stil curat si antic, / Toate-mi sunt deopotriva, / Eu raman ce-am fost: romantic"), Mihai Eminescu sta alaturi de cei mai mari romantici europeni: Novalis, Heine, Byron, Goethe, fiindu-i specifica ilustrarea conditiei nefericite a geniului intr-o lume superficiala, meschina, neputincioasa sa inteleaga aspiratiile sale superioare.



Se pare ca de la Novalis Eminescu preia motivul "florii albastre", ca simbol al femeii ideale, al poeziei si al absolutului. Pentru Novalis, "floarea albastra" este imaginea spiritualizata a iubirii care, dincolo de moarte, ii va oferi fericirea divina. Pentru Eminescu insa lumea, in toate coordonatele ei lirice si metafizice, e "totusi" trista: "Floare albastra, floare albastra/ Totusi este trist in lume!

   " Zoe Dumitrescu-Busulenga afirma ca sintagma lui Novalis are la Eminescu un alt sens si o alta simbolistica, floarea albastra sugerand sentimentul de iubire incarcat de puritate, de candoare si gingasie, dar nu si finalizarea concreta, ramanand totul la stadiul de dorinta, de proiectare intr-un viitor nedefinit.

Victor Hugo, teoreticianul romantismului european, I-a influentat pe Eminescu in exprimarea motivului prabusirilor de lumi, desi Eminescu nu se rezuma la o maniera descriptiva exterioara, ci ii confera o infinita forta sugestiva care intrece toate antecedentele romantice: "Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca/ Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbra-n intuneric,/ Caci e vis al nefiintei universul cel himeric"

Expta insa multe laturi in care Eminescu depaseste radical romantismul si devine unul din exponentii cei mai vii ai ultimei jumatati din veacul trecut. Privit in expresia sa exemplara, poetul romantic se transpune integral intr-o zona ideala, fie ea mitul, ca la Holderliltl, fie visul, ca la Novalis. fie fantezia utopista. ca la Shelley. fie aventura spirituala a lui Byron ori, dimpotriva, armonia linistii interioare a lui Lamartine.

Eminescu este insa si precursorul simbolismului romanesc, prin cel putin doua poezii: "Dintre sute de catarge" si "Melancolie", Macedonski si Bacovia implinind ceea ce exista in germene in opera eminesciana, racordand astfel literatura romana la literatura universala.



Fantasticul prozelor eminesciene rezoneaza peste ani in scrisul unor artisti creatori importanti pentru Romania si pentru intreaga lume, cum este Mircea Eliade, la care intalnim, in nuvela "La tiganci", motivul visului ca si in nuvela "Sarmanul Dionis" sau Vasile Voiculescu si Mateiu Caragiale.

Eminescianismul este coordonata fundamentala a literaturii romane, numind "neodihna gandului activ" (Vasile ParvaN), pretuirea izvoarelor si vointa de innoire, dorinta de a pastra intreaga specificitatea nationala secondata de permanenta raportare la universalitate.



Numeroasele marturii ale poetului demonstreaza admiratia si respectul lui fata de limba romana pe care o considera stapana absoluta peste spiritualitatea romaneasca: "Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra". Valoarea natiunii romane consta mai ales in bogatia si forta expresiva a limbii romane, care este, in viziunea poetului, "o imparateasa bogata careia multe popoare i-au platit dare in metal pur pe cand ea pare a nu da nimanui nimic (). A o dezbraca de averile pe care, economica si chibzuita le-a adunat in mii de ani, insemneaza a o face din imparateasa, cersetoare".

Eminescu se autodefineste ca fiind "sorbit din popor" si predestinat de a putea trezi la viata spiritualitatea romaneasca autentica, din care si el s-a nascut: "nu ne-am trezit noi - s-au trezit secolii din urma noastra si ne-au scuturat din somn".

Mihai Eminescu a patruns in constiinta nationala prin domeniul cultural-artistic si se manifesta sub forma influentelor in literatura inceputului de secol, asa cum prezisese Titu Maiorescu. Sub impactul liricii eminesciene, numerosi poeti scriu sau incearca sa scrie ca Eminescu ori dimpotriva, sa incerce sa iasa de sub aceasta influenta acaparatoare. Ecourile creatiei eminesciene se concretizeaza uneori prin preluarea unor texte din poezii si inglobarea lor in alte texte fie cu alte forme, fie cu alte intentii decat cele din poezia originara, in mod diferit de la un poet la altul. Aceasta intertextualitate se manifesta in poezia de dupa Eminescu prin inversarea in textul propriu a unui vers sau a unui fragment de vers eminescian, dar si prin parafrazarea si prelucrarea unor stante bine cunoscute ori prin transferul subtil al unei imagini sau al unui simbol.

De exemplu, versul de mare rezonanta "De treci codrii de arama, de departe vezi albind / Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint" din "Calin (file din povestE)" se regaseste in creatia unui al poet de mai tarziu (Miron TiE), intitulata "Lumina" si inchinata limbii romane: "Cand trecem codrii de arama, / in privirile noastre infloreste bland / Acel cuvant dulce ce ne cheama / Din marea carte cu litere de aur luminand". in poezia "Colinda colindelor" de Nichita Stanescu, versurile parafrazeaza in mod complex poezia eminesciana "Si daca" atat prin preluarea structurii sintactice, cat si prin efectul de ecou sugerat semnificativ: "Si daca auzul s-a pierdut intr-uri latrat de caine / Si daca vederea s-a oprit in steaua Venus, / Si daca codrii negri bat in geam? Si daca-mi esti departe, / Ningi tu, ningi tu, ningi tu".

Poetul basarabean Grigore Vieru preia un vers din "Glossa" in poezia "O, mama": "A venit primavara. / Umbra sufletului tau / Pe setea inimii mele / in chip de ploaie albastra / Coboara. Vreme trece, vreme vine".

Aceste exemple sunt o marturie a faptului evident ca opera lui Mihai Eminescu a patruns adanc in constiinta artistilor creatori, dar presupun si o familiaritate a publicului cititor cu versul eminescian.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.