Partidul conservator de sub conducerea lui Lascar Catargiu, venit la conducerea tarii in 11 martie 1871. se retrage in 3 aprilie 1876 si vine la guvern, cum am aratat, ministerul de tranzitie" de sub conducerea generalului I. Em. Florescu, ministru de razboi in guvernarea conservatoare. Guvernul de tranzitie dureaza putin si in 27 aprilie 1876 ii ia locul ministerul opozitiei coalizate". Noul guvern se formeaza sub presedintia lui Emanoil (ManolachE) Costache Epureanu si in el intra personalitati de seama ale Partidului liberal. Opozitia coalizata" dizolva corpurile legiuitoare in 3 mai 1876 si la alegerile din iunie 1876 Partidul liberal isi asigura o majoritate covirsitoare. Guvernul liberal se constituie in iulie 1876, sub presedintia lui I. C. Bratianu, iar portofoliile ministeriale sint ocupate de G. I. Vernescu,interne, D. A. Sturdza, lucrari publice, E. Statescu, justitie, G. Slaniceanu, razboi,
Gri. Chitu, culte si instructiune publica, N. lonescu, externe 1. Presedinte al Adunarii deputatilor se alege C. A. Rosetti. Partidul liberal sta la conducerea tarii pina in 23 martie 1888. Ne intilnim cu aceste nume si in publicistica lui Eminescu din epoca gazetariei bucurestene.
Partidul conservator se vede silit sa plece de la guvern, ca urmare a situatiei interne. Desi sta la conducerea tarii un timp destul de indelungat, nu poate rezolva chestiunea rascumpararii cailor ferate. Aceasta lipsa de hotarire scrie T. Maiorescu dovedeste insuficienta guvernului de a face fata situatiei in una din cele mai importante cerinte ale ei"2. Guvernul conservator considera, pe de alta parte, ca putea obtine independenta pe cai diplomatice. Demersurile ce le face in aceasta directie ramin fara rezultat. Atitudinea intransigenta a Imperiului otoman fata de revendicarile popoarelor de sub stapinirea sa si pregatirile de razboi ale Rusiei, pentru o interventie armata in sprijinul lor, aratau ca independenta nu se putea cuceri decit pe calea armelor. Si aceasta cu atit mai mult cu cit nici una din marile puteri nu garanta neutralitatea tarii noastre.
Guvernul liberal isi dadea seama de gravitatea situatiei internationale, cum se desprinde din mesajul din 20 iulie 1876. Fac cu atit mai mult apel se arata aici la patriotismul si moderatiunea dv. in momentele actuale, cu cit la hotarele noastre agitatiunile dureaza si orizontul politic este de parte de-a fi senin" 3. Desi face asemenea declaratii, guvernul liberal ia, ca prima masi ra, constituirea unui comitet de acuzare care sa intreprinda cercetari in legatura cu activitatea ministrilor din guvernarea conservatoare. Comitetul de acuzare se formeaza din D. Bratianu, presedinte, N. Voinov, vicepresedinte, G. Misail, secretar si A. Stolojan, N. Fleva, D. Giani si E. Costinescu, membri. Sint nume ce se intilnesc si in publicistica eminesciana.
Constituirea comitetului de acuzare era ilegala sub raport constitutional si provoaca disensiuni chiar in sinul guvernului liberal. M. Kogalniceanu si M. Phe-rekyde isi dau demisia. Paraseste guvernul liberal si Emanoil (ManolachE) Costache Epureanu, care revine la conservatori, ca sa intocmeasca pentru a-cestia, ceva mai tirziu, un nou program politic. Asupra acestei probleme vom starui in prezentarea activitatii lui Eminescu din epoca gazetariei bucurestene.
Comitetul de acuzare pune sub ancheta 11 ministri conservatori, ca sa-i i/ientina, in cele din urma, pe L. Catargiu, Al. Lahovari, I. Em. Florescu, T. Maiorescu, P. Mavrogheni si T. Rosetti. Sint invinuiti de calcarea Constitutiei, ingerinte in alegeri, risipa de bani publici.
Cercetarile dureaza o jumatate de an si pun in miscare ministerele, prefecturile, tribunalele, consiliile judetene si comunale, creind o stare de teroare, pagubitoare in toate privintele intr-un moment cind se impunea, ca prima urgenta, intarirea solidaritatii nationale. Ministrii conservatori pusi sub ancheta neaga competenta judecatoreasca a comitetului de acuzare si adopta fata de el o atitudine ostila si dispretuitoare4. Amploarea anchetei, pe de-o parte, si atitudinea ministrilor conservatori pusi sub acuzare, pe de alta, distrageau atentia guvernului liberal de la alte probleme mai importante si intretineau o stare de agitatie in opinia publica.
Comitetul de acuzare depune pe biroul Adunarii deputatilor in martie 1877 un Kaport prezentat Adunarii deputatilor in ziua de 10/22 martie 1877 si Anexe la Raportul prezentat Adunarii deputatilor in ziua de 10/22 martie 1877, la care alatura si un Apendice la Actul de acuzare al Ministerului de la 11 martie 1871, dat in judecata de Adunarea deputatilor. Documentele sint intocmite de G. Misail si insumeaza peste o mie de pagini tiparite pe doua coloane. Romanul din 13 martie 1877 scrie ca Partidul liberal proceda in aceasta actiune cu lealitate, cu dreptate si cu cea mai rara si nobila mo-deratiune" 5. Guvernul liberal nu indrazneste sa inainteze aceste documente Curtii de Casatie intrucit nu era sigur de verdictul ei si ministrii conservatori dati in judecata ramin, dupa o instructie de 9 luni, alte 10 luni nejudecati. Se intimpla si un fapt inca neintilnit in analele parlamentare, ca ministrii pusi sub acuzare sa fie totusi alesi deputati si senatori in corpurile legiuitoare. Alegatorii pronuntara un verdict de condamnare a acestei actiuni a guvernului liberal. I. C. Bratianu, primul ministru al guvernului liberal, cere in Adunarea deputatilor din 26 ianuarie 1878 sa sfirseasca odata cu aceasta nenorocita chestiune"6. Adunarea deputatilor voteaza retragerea acuzarii ministrilor conservatori. Monitorul constata noteaza ironic T. Maiorescu aplauzele deputatilor, acelorasi deputati care cu un an si jumatate in urma aplaudasera darea in judecata" .
Comitetul de acuzare il trece si pe Eminescu in cele trei documente intre cei care stiura sa profite de risipa guvernarii conservatoare a banilor publici. Poetul este citat in Raport printre revizorii care primira 500 lei pe luna in loc de 250 lei. Se facuse risipa de bani publici"8. Poetul figureaza si in Anexe printre revizorii care primisera o leafa mai mare decit li se cuvenea" 9. Poetul este trecut inca o data in Raport, cu mentiunea ca primise 100 de galbeni pentru depunerea doctoratului si teza, cu conditiune ca in urma sa inapoieze Ministerului a-ceasta una suta galbeni" 10. Se comise, arata Comitetul de acuzare, o adevarata risipa de bani statului". Comitetul da in Anexe si ordonanta de plata 11. Vinovat pentru aceasta risipa de bani publici" este considerat Maiorescu care, ca ministru al Cultelor si Instructiunii Publice in guvernarea conservatoare, il numeste pe Eminescu revizor scolar si-l trimite in strainatate pentru studii universitare. Se impune sa precizam ca Eminescu primeste, ca revizor scolar, 500 de lei in loc de 250 lei intrucit functioneaza in aceasta calitate peste doua judete : lasi si Vaslui. Nu intra in discutie aici si modul cum intelege sa-si indeplineasca indatoririle de revizor scolar. Maiorescu nu-i comunica, pe de alta parte, ca avea obligatia sa restituie cei o suta de galbeni. Poetul ia cunostinta abia acum de aceasta obligatie a sa si propune sa i se faca retineri din salariu, pina ce va putea inchipui suma din alta parte" 12. Eminescu isi demonstreaza si cu acest prilej cinstea ireprosabila. Dar starea sa de spirit pentru tot ce se intimpla o putem descifra din articolele din foaia ieseana si din cotidianul bucurestean.
Cronicile de politica interna ocupa in Curierul de lasi un spatiu mult mai restrins decit cele de politica externa. Explicatia sta in faptul ca foaia ieseana avea obligatia, ca publicatie oficiala, sa reproduca documentele guvernului si ale administratiei locale. Adesea documentele sint rezumate, operatie care nu cadea in sarcina lui Eminescu si chiar daca prezinta unele din ele, stilul, obiectiv ca in procesele verbale, face cu neputinta stabilirea paternitatii eminesciene. Cel putin in stadiul actual al cercetarilor si cu metodele de investigatie de care dispunem. Este cu atit mai interesant sa constatam ca intiile consideratii de politica interna le gasim tot in cronicile de politica externa. Eminescu comenteaza in cronica sa Austro-Ungaria (In urma stirilor alarmante") din 18 iunie 1876 miscarile slavilor din sudul Ungariei, impotriva Curtii din Viena si a stapinirii maghiare. Guvernul maghiar, alarmat de aceasta situatie, se astepta si la o interventie a Romaniei din trecatorile Carpatilor. N-aiba frica -noteaza poetul ironic in finalul cronicii sale. - Vavilonienii au alte treburi." 13 Eminescu se ocupa, intr-o alta cronica, Serbia (in numarul trecut"), din acelasi numar, de pregatirile de razboi ale Serbiei impotriva Imperiului otoman si despre intrarea armatelor sale in pozitie strategica". Poetul se intreaba ce fac partidele politice din tara noastra intr-un moment cind se agrava situatia internationala si era iminenta izbucnirea conflictului armat din Balcani. Dar Vavilonul ce va face ? Exercitii stilistice." Si mai departe : cei din Vavilon vor mai aprinde cite trei masalele (jurnalisticE) in fiecare judet, vor pune Mexicul si Industanul la cale, vor da sfaturi lui Gor-ciacof si lui Bismarck si vor spune minciuni unii de altii - pina ce Prutul se va revarsa in urma ploilor. Atunci, care cum va scrie, acolo i va ingheta mucul condeiului. Stiut este : satul arde, baba", in cronica Austro-Ungaria (Pe linga agitatiunile") din 25 iunie 1876, Eminescu se ocupa din nou de agitatiile slavilor din sudul Ungariei precum si de relatarile presei maghiare dupa care Romania facea pregatiri sa intre in actiune pentru intemeierea unui mare regat dacoromanesc". Poetul critica sever a-ceste relatari si scrie ca ziarele maghiare nu stiau ce vorbesc" u. Poetul deplinge faptul ca desi situatia din Balcani se agrava, guvernul liberal nu se preocupa de infiinta ea unui birou telegrafic de corespondenta" care sa informeze operativ asupra evenimentelor internationale 15. Apare evident ca poetul critica partidele politice, pe care le numeste vavi-lonieni", pentru disensiunile dintre ele in momente grave pentru tara noastra.
Eminescu consacra punerii sub acuzare a ministrilor conservatori o cronica speciala, (inca de pe la inceputul saptaminii"), in care arata ca in sinul guvernului liberal se ivira divergente in privinta procedurii de urmat pentru trimiterea acestora in fata instantelor judecatoresti 1
