VEACUL AL NOUASPREZECELEA. IZVOARE de Mihai EMINESCU (Proza)
In iunie anul 1812 Napoleon 1 statea gata sa treaca preste Niemen cu o armata cum n-o mai vazuse pamintul pina atunci, de 640000, (zi sase sute patruzeci de miI) de oameni cu 3370 tunuri (zi una mie trei sute saptezecI).
Ce avea a le opune Alexandru I al Rusiei?
Barclay de Tolly statea la Vilna cu 112000 de oameni, avind a se impotrivi la peste de jumatatea de milion a armiei celei mari, comandata in prima linie de insusi Napoleon I.
In momentul acesta Rusia avea 53000 de oameni sub Cutusof in Moldova, cari-i trebuiau ca aerul pentru a nu fi inadusita si inecata de precumpanirea puterii lui Napoleon.
Spuie oricine drept: Era atunci Rusia in pozitia de a anexa Basarabia ? Cind delegatii ei din Bucuresti aveau avizul de a incheia pace cu orice pret, poate cineva visa ca afacerea Basarabiei a fost curata, a fost o afacere de cucerire ?
Dumnezeu sa ne ierte, dar nu stim intr-adevar cum ar trebui sa fie conformat acel cap omenesc care ar putea sa vada in retragerea grabnica a ostirii rusesti din Moldova o armata invingatoare. Oamenii batrini care au vazut pe atunci armata lui Kutusof povestesc ca, demersurile fortate, bietii soldati cadeau in santurile drumurilor de tara si pe paveaua de lemn a Iasilor si, cu toata cumplita graba, i-a trebuit patru luni ca sa ajunga in fata aripei drepte a armiei imparatului francez; in fata corpului auxiliar de 34000 de austriaci de sub generalul Seliwarzemberg.
Noi am spus-o inca in cel dintii articoli ca Anglia au staruit pentru incheierea acestei paci, ca ea a silit pe sultan s-o iscaleasca. O flota engleza era in Bosfor, care a silit pe turci de a nu se folosi de cumplita pozitie in care se afla Rusia atunci. Dar nici influenta engleza n-ar fi fost in stare de-a cuceri Rusiei o provincie daca nu era angajata o alta arma, rubla ruseasca si tradarea dragomanului Moruzi.
In orice caz, stiind ca adevarata putere care a silit pe turci sa-ncheie pace e Anglia si nu Rusia, trebuie sa admitem ca diplomatii engleji erau in deplina cunostinta de cauza si ca ei ne vor da stiintele cele mai exacte despre aceasta ciudata cucerire cu sabia.
Consulul general al Angliei de la Bucuresti, W. Wilkinson, in cartea sa Tablou istoric, geografic si politic al Moldovei si Valahiei, ne da o descriere clara a acelei cesiuni, facute in imprejurari atit de nefavorabile Rusiei. Iata acea relatiune:
Galib Efendi care, dupa schimbarile mari intimplate la Constantinopole, reluase functiunile de ministru al afacerilor straine a fost principalul plenipotentiar la Bucuresti in anii 1811 si 1812: insa printul grec Dimitrie Moruzi, dragoman al statului, era fata la negociatiuni, au dat directie celei mai mari parti a lor si era in realitate revestit cu foarte intinse puteri. Ca si cei doi frati ai sai, el fusese cu nestramutare atasat de partidul rusesc de la inceputul carierei sale politice; si speranta ce o concepuse, de a fi inaltat la domnia unuia din cele doua Principate, cel mai mare obiect al ambitiunii sale, ii parea foarte intemeiata dupa restabilirea pacii. Caracterul sau public, serviciile la Congres, sprijinul Rusiei, erau intr-adevar consideratiuni care pareau a face sigura numirea lui.
Cesiunea Valahiei si a Moldovei nu putea in nici un fel sa intre in vederile sale si el o combatu cu energie si succes; dar, facind Portii un serviciu atit de important, era necesar ca, pe de alta parte, sa deie Rusiei o proba de atasamentul sau. Daca el ar fi insistat sa se restituie cele doua Principate in intregul lor (restitution intégralE), plenipotentiarii rusi ar fi consimtit fara nici o indoiala, caci aveau ordin a grabi incheierea pacii si de a o subscrie sub orice conditie care nu s-ar fi intins dincolo de aceasta restitutiune. Dar Moruzi, care avea cunostinta perfecta despre aceste dispozitiuni, au hotarit definitiv conditiunile tratatului, cedind Rusiei cea mai frumoasa parte a Moldovei, care e siluata intre riurile Nistru si Prut, si facind astfel pentru viitor din acest din urma riu linia de demarcatiune a frontierelor rusesti.
Agentii vigilenti ai lui Buonaparte la Constantinopole nu pregetara de a face cunoscuta purtarea lui Moruzi. Cind, dupa incheierea pacii, ei s-au vazut frustrati in speranta de-a determina pe Poarta sa continue razboiul au cautat sa faca sa cada in dizgratie familia acestui print grec, pentru a putea cel putin sa hotarasca pe guvernul otoman de a pune in capul Principatelor persoane alese de dinsii. Ei il aratara pe printul Dimitrie ca e tradator, caci fusese cumparat (suborné) de Rusia pentru a-i servi interesele, in momentul in care era in puterea sa de a obtine conditiile cele mai avantagioase.
Intre acestea se-ncepura ostilitatile intre Franta si Rusia; si Poarta, aratind rezolutia sa tare de-a ramine neutra si nevoind sa dea nici umbra de indoiala celor doua puteri beligerante prin alegerea noilor hospodari, hotari a o fixa asupra a doi indivizi a caror principii politice nu fusese niciodata in contact cu curtile straine (Scarlat Calimah pentru Moldova. Iancu Caragea pentru ValahiA)Dimitrie Moruzi, care se afla inca in Valahia cu Galib Etfendi, afla noutatea acestor doua numiri intr-un moment in care s-astepta de-a primi numirea sa. Totodata el fu informat in taina ca, intorcindu-se la Constantinopole, s-ar expune la cele mai mari pericole si i s-au dat sfatul de a se retrage intr-un stat crestin. I s-a oferit un azil in Rusia, cu o pensiune considerabila din partea acestui guvern, insa, temindu-se ca fuga sa ar face pe guvernul otoman de a se razbuna asupra familiei sale, care ramasese in puterea turcilor, si in speranta de a justifica purtarea sa, pentru ca toata responsabilitatea afacerilor tratate la Congres trebuia, proprie vorbind, sa cada asupra lui Galib Effendi, el se determina de a insoti pe acest ministru pina in capitala. El era departe de a presupune ca acest ministru turc, a carui purtare fusese dezaprobata, stersese din spiritul sultanului toate impresiile defavorabile pe cari le-ar fi putut concepe in socoteala lui, atribuind conditiile pacii ce le subscrise intrigilor si tradarii lui Moruzi si ca primise in consecinta ordine secrete de a aresta pe acest print, indata ce vor fi trecut amindoi Dunarea si a-l trimite prins marelui vizir, care avea inca cartierul sau general la Sumla.
Moruzi, incuragiat din ce in ce mai mult de protestatiunile de amicitie a lui Galib Effendi, parasi Bucurestiul in luna lui septemvrie. Ajungind la Rusciuc a fost condus cu escorta la Sumla; dar abia intra in locuinta marelui vizir cind mai multi ceausi se aruncara asupra lui il taiara in bucati cu lovituri de sabie. Capul sau a fost trimis la Constantinopol
, unde a fost espus trei zile la portile seraiului impreuna cu capul fratelui sau Panaiot Moruzi, care, in absenta lui Dimitrie, suplinise postul (de dragomaN) pe linga Poarta si-a fost acuzat de a fi complice la tradarea sa in contra imperiului otoman.
Iata dar sfirsitul binemeritat al aceluia care a tradat Basarabia pentru ca s-ajunga Domn, povestita de un contimporan, de un consul general englez care era la Bucuresti in vremea tratarilor si, fiind interesata chiar Anglia la incheierea acestei paci, e sigur ca trebuie sa fi fost in cunostinta deplina despre toate firele care se torceau si se teseau la noi, pe socoteala noastra.
Este oare cu putinta de-a admite ca onoarea marelui nostru vecin ar fi fost angajata in aceasta cucerire? Posibil de-a zice astazi cumca imparatul ar lua-o ca o insulta facuta lui daca aceasta cestiune ar veni inaintea Congresului? Am intelege ca ziaristica ruseasca sa vorbeasca de interesul Rusiei de a o recapata; atunci discutiunea s-ar invirti pe un teren propriu si le-am opune asemenea arma interesului. Dar a mesteca in toata afacerea numele celui mai puternic monarc, pe care ne-am obicinuit a-l crede generos si bun intru cit priveste persoana ga, noi, in simplitatea noastra, credem ca nu se cuvine.
Toate elementele morale in aceasta afacere sint in partea noastra. Dreptul nostru istoric, incapacitatea juridica a Turciei de-a instraina pamint romanesc, tradarea unui dragoman al Portii, recapatarea acelui pamint printr-un tratat european semnat de sapte puteri si obligatoriu pentru ele, garantarea integritatii actuale a Romaniei prin conventia ruso-romana, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei in momente grele, toate acestea fac ca partea morala si de drept sa fie pe deplin in partea noastra.
Mai vine insa in partea noastra imprejurarea ca acel pamint nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimenea de pe el, ca e bucata din patria noastra straveche, este zestrea impartitului si nenorocitului popor romanesc.
Ni se scoate ochii cu binele ce l-am avut din partea rusilor. Pentru a raspunde si la aceasta ne-ar trebui sa implem un volum intreg. Destul numai sa pomenim ca alianta de la Lusc dintre Petru cel Mare si Dim. Cantemir ne-a costat domnia nationala si un veac de injosire si de mizerie, iar cea mai noua alianta dintre Rusia si noi a inceput a aduna nouri grei deasupra noastra. Basarabia, manastirile inchinate, mii de oameni pierduti in batalie, zeci de milioane de lei aruncate in Dunare si in fine poate existenta poporului romanesc pusa in joc, iata binele de care ni se cere a ne bucura si a fi multamitori.
Ce ni se opune?
Interesul a 80 de milioane de oameni fata cu slabele noastre cinci milioane. Dar Temis e cu ochii legati spre a nu vedea partile ce se judeca inaintea ei si, in loc de cumpana in care sa se cumpaneasca deosebirea de greutate intre 80 si 5 milioane, ea ar trebui sa ia cintarul. De bratul scurt sau prezent al cintarului ar atirna in greu Rusia, de bratul cel lung al unei istorii de 500 de ani atirna Romania cu drepturile sale stravechi si noua.
Inainte de a incheia, avem a implini un act de gratitudine, nu pentru noi, asupra carora nu pretindem ca sa se reflecte meritul acestei lucrari, ci pentru tara in genere, careia putinii lucratori pe ogorul istoriei nationale ii ofera azi mijloace de a se apara.
Pentru veacul al XIV si al XV-lea am cercetat cu mult folos Istoria critica a romanilor de d. B. P. Hajdeu si Arhiva istorica a Romaniei, editata de acelasi, apoi Beitrage zur Geschichte der Romunen V. Eudoxius, Frhrn. v. Hurmuzaki; pentru veacul al XVI-lea materialul cel mai pretios sint capitulatiunile Domnilor moldoveni cu Poarta; pentru al XVII-lea, textul cronicelor editate de d. Mihail Cogalniceanu, iar, in privirea eparhiei Proilaviei, Cronica Husilor de P.S.S. Parintele Melchisedec, episcopul Dunarei de Jos ; pentru al XVIII-lea aceeasi colectie de cronici, cu deosebire insa cronica tradusa dupa ordinul lui
Grigorie Voda in greceste de un Amiras, in care e cuprins si textul autentic al inscrisului tatarilor din Bugeac, apoi colectiunea de documente a lui Hurmuzaki, vol. VII; pentru veacul al XIX in fine mai sus citata carte al consului general englez Wilkinson. Asupra lui Amiras si Wilkinson ne-au atras atentia d. Al. Odobescu.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
