n. 14 iun. 1818 (1819? 1821?), Bacau - m. 22 aug. 1890, Mircesti, jud, Iasi
Poet, prozator si dramaturg. Provine dintr-o familie boiereasca de curand ridicata la o pozitie de oarecare insemnatate; fiu al medelnicerului
Vasile Alecsandri (ajuns mai tarziu vornic) si al Elenei (n. Cozoni).
A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramuresean Gherman Vida si la pensionul francez al lui Cu6nim, apoi, intre 1834 si 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa cateva incercari nereusite in domeniul medicinei, in cel juridic si cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate initiativele tovarasilor sai de generatie: director al Teatrului din Iasi impreuna cu
C. Negruzzi si
M. Kogalniceanu (1840-1842), colaborator la Daria literara (1840) si Foaie stiintifica si literara (Propasirea, 1844, din al carei comitet de redactie face parte), redactor si proprietar al Romaniei literare (1855). A luat parte la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, redactand unul din documentele ei programatice (Protestatie in numele Moldovei, a omenirei si a lui Dumnezeu) si a petrecut un an de exil in Franta (i848-1849). inapoiat in tara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara printre devotatii lui Al. I. Cuza si e trimis de acesta in Franta, Italia si Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri (1861).
Deputat si ministru in mai multe randuri, e ministru al Romaniei la Paris intre 1885 si 1890. Ca scriitor, a debutat in 1840, cu nuvela Bucheti era de la Florenta, publicata in Dacia literara, si cu pieseta Farmazonul din Harlau, jucata pe scena sectiei romanesti a teatrului iesean (tiparita in 1841 in brosura). Dupa cateva incercari in limba franceza, ca poet de limba romana apare pentru prima data in 1843 in Calendar pentru poporul romanesc. Scrierile sale {Opere complete, I-XI, 1875-1890) - poezii lirice si epice, proza memorialistica si de fictiune, comedii, drame, monoloage comice - sunt in multiple sensuri reprezentative pentru timpul in care a trait. ALECSANDRI e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii si, in acelasi timp, un artist subtil, observand lumea inconjuratoare fara scepticism, dar si fara exagerate iluzii, tinzand in domeniul expresiei spre o senina clasicitate. Pastelurile, o parte din legende si proza memorialistica au rezistat cu succes trecerii timpului.
Personalitatea umana si scriitoriceasca a lui ALECSANDRI domina etapa pasoptista a literaturii noastre, in ciuda eclipselor prin care a parut sa treaca in ultimii sai ani de viata. T. Maiores-cu, intr-un text din 1886, sintetizeaza intr-o formula pregnanta si acceptabila pana azi insemnatatea operei lui in ansamblu: "In ALECSANDRI vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai, cata s-a putut intrupa intr-o forma poetica in starea relativa a poporului nostru de astazi. Farmecul limbei romane in poezia populara, el ni 1-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie in limitele celor multi dintre noi el le-a intrupat; frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru el a descris-o; [ ] cand societatea mai culta a putut avea un teatru in Iasi si Bucuresti, el a raspuns la aceasta dorinta, scriindu-i comedii si drame; cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma, el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei. A lui lira multicorda a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocia lui. In ce sta valoarea unica a lui Alecsandri? in aceasta totalitate a actiunii sale literare" {
Poeti si critici). ALECSANDRI este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generatiei sale, exprimandu-i nu numai nazuintele patriotice, ci si descoperirile din continentul vietii intime si incerc andu-si puterile in aproape toate genurile si speciile literare fundamentale. El a legat creatia literara de cea culturala, contribuind atat la extinderea domeniului beletristicii romanesti, cat si la crearea si educarea publicului ce urma sa o recepteze. Anii directoratului la Teatrul din Iasi (1840-1842) sunt un exemplu al seriozitatii si puterii de munca a tanarului scriitor, care se ocupa, alaturi de colegii sai, atat de detaliile administrative si financiare ale intreprinderii, cat si de injghebarea repertoriului si de instruirea actorilor, de costumatie si recuzita, dar si de regia propriu-zisa. indrumarea realista in arta interpretativa schitata acum, ca si convingerea cu privire la responsabilitatea artei dramatice fata de destinele colective vor ramane constante ale miscarii noastre teatrale in deceniile urmatoare. Angajarea publicistica exprima si ea aceeasi atitudine fata de viata culturala. ALECSANDRI a colaborat la mai toate periodicele vremii, de la Dacia literara si Foaie pentru minte, inima si literatura, pana la Convorbiri literare, Revista contimporana, Familia, evitand polemicile personale si incercand sa le aplaneze si pe ale celorlalti. Posedand darul sociabilitatii, vocatia amicitiei (magistral ilustrata in corespondenta) si inzestrat cu modestia oricarui om intr-adevar sigur de onestitatea intentiilor si realitatea operei sale, el a stiut sa-si adapteze eforturile la exigentele impuse de fiecare moment al carierei publice, corespunzatoare unor etape fundamentale ale progresului tarii si neamului. In istoria interna a personalitatii lui ALECSANDRI cateva evenimente (care se vor inchega mai totdeauna in contacte omenesti) au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfarsita tragic in 1847), care 1-aincu-rajat in rolul de poet national, dar i-a deschis si sursele, chiar daca nu foarte profunde ale lirismului intim; prietenia cu C. Negri, M. Kogalniceanu, Al. Russo, N. Bal-cescu,
I. Ghica, Al. Cantacuzino, ale caror personalitati, de o frumoasa tinuta morala si intelectuala, l-au influentat in mod subtil si convergent, contribuind la scoaterea la lumina a celor mai bune impulsuri ale sale; camaraderia si pretuirea pentru Matei Millo si mai apoi pentru Aristizza Romanescu, care i-au stimulat darurile de dramaturg. Alaturi de facultatea de a trezi increderea si de a lega prietenii, valorificata si in timpul revolutiei, in activitatea diplomatica sau in procesul culegerii poeziei populare, o a doua constanta a personalitatii sale este chemarea departarilor, gustul pentru calatorii, dorinta si placerea de a intalni indivizi si peisaje noi, receptivitatea si posibilitatea de a-si imbogati experienta prin cunoasterea unor realitati inedite sau abia banuite. ALECSANDRI calatoreste cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina si Transilvania, in partea europeana a Turciei, in Italia, Austria, Germania, Franta, Spania, Anglia, nordul Africii, din placere personala, pentru a o insoti pe Elena Negri, plecata in cautarea unei clime mai favorabile sanatatii sale zdruncinate, sau cu insarcinari oficiale. Fiecare din aceste calatorii, ca si cele numai imaginate, lasa urme in creatia sa in proza sau in versuri si se tipareste pe ecranul experientei omenesti ce-i defineste personalitatea publica si intima. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea calatorii, va marca profund destinul sau de scriitor si va avea consecinte incalculabile asupra intregii dezvoltari a literaturii noastre din secolul trecut si de mai tarziu. Pitorescul unei lumi si mentalitati pe langa care atunci carturarii trecusera mai mult sau mai putin indiferenti sau pe care nu-1 realizasera decat in treacat, valorile umane astfel aratate, realitatile sociale devenite constiente cu o acuitate sporita de instabilitatea si framantarile epocii, frumusetile de expresie, patosul sincer si gratia naiva, curgerea sprintara a unui vers fluid, toate acestea constituie o adevarata revelatie nu numai pentru A., care intreprinde de aici inainte o operatie sistematica de detectare, inregistrare si publicare a productiilor folclorice, ci si pentru ceilalti scriitori si carturari, care-i comenteaza elogios initiativa (de la
G. Asachi la
T. Maiorescu), o imita sau se inspira din literatura populara in propriile lor scrieri. Prin traducerile in limbile franceza, germana, engleza ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, ALECSANDRI se numara si printre primii nostri scriitori moderni a caror opera a devenit accesibila strainatatii, contribuind astfel, chiar daca la inceput intr-o masura mai modesta, la intrarea culturii si literaturii romane in circuitul european. Pe planul literaturii nationale aproape fiecare din compartimentele operei sale reprezinta una sau mai multe etape distinctive ale procesului istoric care conduce spre marile realizari ale sfarsitului de veac.
Poeziile, carora autorul insusi le-a acordat, in conformitate cu gustul si cerintele epocii, calitatea principala in cuprinsul operei, au fost structurate, inca de la prima aparitie in volum, in cateva cicluri mai mult sau mai putin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice si al epocii in care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populara, Doinele (publicate mai intai in periodice, intre 1843 si 1849, apoi in volum in 1853), ale caror teme fundamentale sunt dragostea si voinicia si care au surprins de la inceput prin-tr-un timbru deosebit de cel romantic-lamartinean, obisnuit in poezia vremii. in Doine traieste o lume tanara, plina de elan vital si de optimism, sau manifestandu-si in forme energice si taioase nemultumirile; fluiditatea si limpezimea expresiei sunt remarcabile, iar versificatia, care o urmeaza indeaproape pe cea populara (masura de 7-8 silabe, ritm trohaic, rima plata, mai rar alternanta sau imbratisata), e perfect adecvata spiritului ce anima toate poeziile. Chiar daca la o analiza de amanunt putine piese rezista ca entitati aparte (fac totusi exceptie Hora, Strunga, Andrii Popa si mai ales, Baba Cloanta), valoarea ciclului nu e totusi mai putin reala: el defineste o estetica, adica manifesta un temperament poetic personal si reprezinta o anumita filosofie a vietii si o viziune artistica asupra lumii ce nu pot fi confundate in concertul literar al epocii. Al doilea grup de poezii, Lacramioare, aparute pentru prima data in volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui ALECSANDRI Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri (mai putin izbutit totusi decat jurnalul in proza nedestinat publicarii, in care e descrisa calatoria facuta impreuna in 1846 -1847), Lacramioarele demonstreaza mai curand muzicalitatea versului alecsandrinian (pozitiv inraurit de experienta franceza pe urmele lui Lamartine) decat aderenta lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stangace, poeziile par superficiale si nu lasa decat pe alocuri sa transpara sincera intensitate a emotiei. Ciclurile de poezii intitulate Suvenire (1853) si Margaritarele (1863) au mult mai putina unitate decat cele precedente. in ele, ALECSANDRI a reunit poezii din epoci si de inspiratie diversa (erotice, descriptive, legende, fabule, satire, versuri de album), dominante ramanand insa, cantitativ si calitativ, bucatile direct angajate, provocate de lupta politica a anului 1848 si de cea pentru Unirea Principatelor. Tot aici sunt cuprinse si cateva texte caracteristice pentru crezul sau de poet-cetatean, care-si facuse din expresia inspirat parafrazata "talentul obliga" o adevarata deviza a creatiei (Cantice si sarutari, La poetii romani).
Desteptarea Romaniei, manifest poetic al revolutiei pasoptiste, receptata si raspandita ca atare nu numai in Moldova, ci si in Transilvania, Anul 1855, Moldova in 1857, Noaptea Sfantului Andrii,
Hora Unirii demonstreaza, toate, nu doar entuziasmul poetului pentru marile actiuni care au marcat veritabile rascruci in istoria poporului, ci si calitatea comunicativa a acestui entuziasm, nascator de poezie si rezistent la scurgerea timpului. Poeziile acestea dovedesc, pe de alta parte, capacitatea lui ALECSANDRI de a-si varia si innoi instrumentele expresive: scrise in tonalitate meditativa sau cu ritm vioi de mars, apeland la sugestia fantasticului macabru sau dand glas direct indignarii scriitorului impotriva celor ce incearca sa stavileasca progresul. Deceniul al saptelea al secolului al XlX-lea reprezinta un moment de cotitura in viata si creatia lui ALECSANDRI Militantismul apare de aici inainte mai putin direct (cu exceptia poeziilor inspirate de razboiul pentru independenta), la fel conditionarea biografica a operei, ALECSANDRI se apropie tot mai mult de idealul clasic spre care tindea in strafunduri intregul sau scris. Pastelurile, Legendele si Ostasii nostri largesc si aprofundeaza, in acelasi timp, inspiratia folclorica, ce va ramane una din constantele creatiei sale. Pastelurile, poezii descriptive, aparute, in marea lor majoritate, mai intai in Convorbiri literare in 1868-1869, reconstituie in cheie poetica succesiunea anotimpurilor intr-un peisaj romanesc temperat (cadrul lor predilect fiind mosia de la Mircesti), animat de prezenta familiara a oamenilor surprinsi in ipostazele simbolice ale muncii campului si inseninat mereu de o unda de umor blajin. Munca si dragostea ca valori perene ale umanului armonios integrat naturii sunt, in acelasi timp, elementele unei morale superioare oferite ca model contemporaneitatii. Poeziile care alcatuiesc miezul ciclului au o anume uniformitate a structurii ce nu duce totusi la monotonie si dovedesc un ochi atent la contururi, dar si la amanunte, o sensibilitate de desenator mai mult decat de colorist si o ureche capabila sa inregistreze toate sunetele muzicale ale universului. Poet gratios si echilibrat, discret, dar vibrand in fata frumusetii, atent la armonia ansamblului si fin cizelator de imagini surprinse fugitiv in evanescenta anotimpurilor (
Iarna, Sania,
Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar si la sugestiile rafinate ale unui obiect de arta (Pastel chinez), ALECSANDRI rezista cel mai bine trecerii timpului tocmai in asemenea poezii in care manifesta calitatea reala a talentului sau, raspunzand totodata unei nevoi de armonie innascuta sufletului omenesc. Legendele, scrise mai cu seama incepand cu anul 1872, pot fi grupate in doua mari categorii: cele istorice, prin care ALECSANDRI se inscrie si el in sirul poetilor care au intentionat sa inzestreze literatura noastra cu o epopee sau macar cu o serie epica deopotriva capabila sa-i valorifice trecutul si sa exalte patriotismul contemporanilor, si cele fantastice si naturiste, intim inrudite cu pastelurile si stilizand sugestii ale basmului popular.
Legendele istorice (dintre care cele mai reusite sunt
Dumbrava Rosie si Dan, capitan de plai) exalta vitejia stramosilor, puterea lor de sacrificiu, valorile morale ce-i insufleteau si recreeaza culoarea locala si feudala in versuri nu lipsite de virtuti sonore si sugestive. Cele fantastice si naturiste (intre care se disting Razbunarea lui Statu Palma si Legenda ciocarliei) demonstreaza, inca o data, dragostea lui ALECSANDRI pentru tot ceea ce este natural, pur, luminos si insufletit, fiind o noua dovada a stransei asemanari intre etic si estetic in arta sa, ca si in conceptia sa de viata. Ciclul Ostasii nostri, de o grandilocventa usor naiva si desueta azi, marturiseste totusi cu sinceritate dragostea de tara a poetului si a avut un incontestabil efect de epoca. Activitatea dramatica a lui A., inceputa in tinerete si continuata pana in ultimii ani ai vietii, a raspuns si ea, in forme specifice, necesitatilor fundamentale ale culturii noastre moderne incipiente. Scriitorul a debutat cu comedii usoare, bazate, mai ales, pe actiune si pe efecte lingvistice oarecum de suprafata, a continuat cu comedii de moravuri si piese inspirate din cea mai stringenta actualitate (Iorgu de la Sadagura, Iasii in carnaval, Chirita in lasi,
Chirita in provintie, Nunta taraneasca, Concina, Rusaliile) in care, in forme nebatatoare la ochi, dar cu o remarcabila consecventa totusi, a ridiculizat unele dintre defectele societatii contemporane (parvenitismul, incultura, superficialitatea, politicianismul nascand, pierderea contactului cu poporul si traditiile, imitatia vana a Occidentului) si a promovat idealurile ei pozitive (respectul pentru munca si pentru taran, spiritul deschis innoirilor, delicatetea sentimentelor, nazuinta spre unirea tuturor romanilor si spre o oranduire sociala echitabila).
A ilustrat cu multa verva si specia monologului comic, influentat pana la un punct de "fiziologie", salvand de la uitare cateva tipuri caracteristice epocii, intr-o suita de texte ce pot avea efect scenic si azi. In ultima parte a vietii, ALECSANDRI ambitioneaza sa atinga si teatrul "mare", lasandu-ne o drama istorica de factura hugoliana,
Despot Voda (1879), care are toate meritele si slabiciunile genului, cuprinzand pe langa unele stangacii, si multe versuri frumoase, si doua piese de inspiratie antica,
Fantana Blanduziei (1884) si Ovidiu (1885), dintre care prima pune in lumina calitatile principale ale scrisului sau dintotdeauna: discretia confesiunii, masura si echilibrul constructiei, stapanirea fara ostentatie a limbii si versului, melancolia amintirii si capacitatea de a schita poetice decoruri stilizate. Proza, careia ALECSANDRI i-a acordat cea mai putina atentie constienta, desi a cultivat-o, de asemenea, toata viata, e partea cea mai viabila, azi, a creatiei sale. Avand un punct de plecare memorialistic, chiar atunci cand se deghizeaza in formele literaturii de fictiune (Buchetiera de la Florenta, Istoria unui galban, Dridri, Margarita), ea isi manifesta calitatile mai ales in relatia de calatorie directa (O primblare la munti, Calatorie in Africa) sau in parte mascata (Borsec,
Balta Alba). ALECSANDRI e un fin observator al oamenilor si intamplarilor, sensibil la peisaj, dar cenzurandu-si cu grija entuziasmele, un excelent povestitor care stie sa-si diversifice materia si stilul, un umorist bonom, care nu dispretuieste pe alocuri nici ironia sau sarcasmul, un spirit mereu deschis, cuceritor prin autenticitatea experientelor, oroarea de ostentatie, prin sinceritatea cu care se indreapta spre ceilalti si lipsa totala de emfaza a comunicarii. Aceleasi calitati fundamentale, potentate de o deplina spontaneitate, le denota si corespondenta (mare parte scrisa in limba franceza) si jurnalul calatoriei cu Elena Negri.
OPERA
Farmazonul din Harlau, Iasi, 1841; Modista si cinovnicul, Iasi, 1841; lorgul de la Sadagura sau nepo-tu-i salba dracului. Iasi, 1844; Creditorii, Iasi, 1845; Un ramasag, Iasi, 1846; Piatra din casa, Iasi, 1847; Nunta taraneasca. Iasi, 1850; Teatru romanesc. Repertoriul dramatic al dlui~, I, Iasi, 1852; Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti) adunate si indreptate, I-II, Iasi, 1852-1853; Doine si lacramioare 1842-1852, Paris, 1853 (ed. II, Iasi, 1863); Les doinas. Poesies moldaves de ~, trad. de I. E. Voinesco, Paris, 1853 (ed. II, 1855); Potpuri literar, Iasi, 1854 (in colab. cu M. Millo); Ba-llades et chants populaires de la Roumanie (Princi-pautes Danubiennes), Paris, 1855;
Pacala si Tandala, Iasi, 1857; Cetatea Neamtului sau Sobietki si plaiesii romani, Iasi, 1857; Salba literara, Iasi, 1857; Zgarcitul risipitor, Iasi, 1863; Rusaliile in satul lui Cremene, Iasi 1863; Lipitorile satului. Ultrademagogul si ultraretro-gradul, Iasi, 1863; Poezii populare ale romanilor adunate si intocmite, Bucuresti, 1866; Millo director sau mania posturilor. Cernauti, 1867; Harta razasul. Iasi, 1871; Boieri si ciocoi, Bucuresti, 1874; Opere complete. Poezii, 1-I1I, Teatru, I-W, Proza, Bucuresti, 1875-1876; Ostasii nostri, Bucuresti, 1878; Despot Voda, Bucuresti, 1880; 1884; 1890; Les bonnets de la comtesse, Bucuresti, 1882; Grammaire de la langue roumaine par V. Mircesco, 1886; Opere complete: Poezii (1 voi.), Proza (1 voi.), Teatru (5 voi.), Bucuresti, 1903-1909; Scrisori, I, publicatie ingrijita de II. Chendi si E. Car-calechi, Bucuresti, 1904; Lettres inedites du poete roumain a Edouard Grenier publiees avec une intro-duction et des notes par Georges Cazier, Paris, 1911; Corespondenta, ed. ingrijita si note de Marta Anineanu, cu o pref. de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1960; Teatru, I-II, ed. ingrijita de G. Pienescu, pref. de Al. Piru, Bucuresti, 1961-1962 (ed. II, 1973); Scrisori. insemnari, ed. ingrijita, note si indici de Marta Anineanu, Bucuresti, 1964; Opere, I, Poezii, text stabilit si variante de G. C. Nicolescu si Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note si comentarii de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1965; III, Poezii populare, text stabilit de Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note si comentarii, variante de Gh. Vrabie, Bucuresti, 1978; Opere, I-VI, text ales si stabilit, note si comentarii de G. C. Nicolescu si Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1966-1979; VII, text ales si stabilit, note si comentarii de Georgeta Radulescu-Dulgheru, indice si glosar de Gh. Chivu, Bucuresti, 1981; VIII-X, ed. ingrijita, trad., note si indici de Marta Anineanu, Bucuresti, 1981-1985. Proza, Bucuresti, 1983; Comedii, Bucuresti, 1984; Doine. Lacramioare. Suvenire. Margaritarele, Bucuresti, 1984;
Miorita, Iasi, 1984; Pasteluri, Bucuresti, 1984; Proza, I-II, Bucuresti, 1984; Teatru, Bucuresti, 1984; Poezii, Bucuresti, 1985; Comedii si drame, Cluj-Napoca, 1986; Dridri, Bucuresti, 1987; Poezii, Bucuresti, 1987;/«mii in Carnaval, Bucuresti, 1988; Poezii alese, antologie si repere istorico-literare de Georgeta Radulescu-Dulgheru, Bucuresti, 1990; Poezii, antologie, pref. si repere critice de
N. Manolescu, Bucuresti, 1993; Proza, voi. I-II, pref. de Sanda Radian, tabel cronologic de
C. Regman, ed. ingrijita de Georgeta Radulescu-Dulgheru, Bucuresti, 1994; Poezii. Despot Voda, antologie si tablou sinoptic de I. Nistor, Bucuresti, 1995; Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca. Chirita in provincie. Despot Voda, postfata de Al. Piru, antologie, tabel cronologic si aprecieri critice de C. Mohanu, Bucuresti, 1996; Muntele de foc, dramaturgie si proza, Chisinau, 1996; Poezii, postfata, tabel cronologic si referinte critice de ALECSANDRI Goci, Bucuresti, 1997; Proza, ed. ingrijita si selectata de H. Gramescu, Craiova, 1998; Poezii, ed. ingrijita si selectata de H. Gramescu, Craiova, 1998.
REFERINTE CRITICE
D. C. Ollanescu, Vasile Alee-sandri, 1894; N. Petrascu, Vasile Alecsandri, 1894;
N. Iorga, Istoria, II-III; G. Bogdan-Duica, Vasile Alecsandri, admiratori si detractori, 1924; Ch. Drouhet, Vasile Alecsandri si scriitorii francezi, 1924; G. Bogdan-Duica, Vasile Alecsandri, povestea unei vieti, 1926; E. Radulescu-Pogoneanu, Viata lui Vasile Alecsandri, 1940;
G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta; S. Ciocules-cu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; Marta Anineanu, Catalogul corespondentei lui Vasile Alecsandri, 1957;
P. Cornea, Studii de literatura romana moderna, 1962; G. C. Nicolescu, Viata lui Vasile Alecsandri, 1962 (ed. II, 1966; ed. III, 1975); G. Calinescu, Vasile Alecsandri, 1965; M. Ruffini,
V. Alecsandri e Venezia, 1966; /. L. R., II, G. Ivascu, Istoria; I. Rotaru, O istorie, I; Al. San-dulescu, Literatura epistolara, 1972; Al. Cioranescu, Vasile Alecsandri, 1973; I. Roman, Vasile Alecsandri. Orientari si repere, 1973;
M. Anghelescu, Literatura romana si Orientul, 1975;
I. Negoitescu, Engrame, 1975;
Doina Curticapeanu, Vasile Alecsandri prozator (portretul memorialistului), 1977; Al. Piru, Introducere in opera lui Vasile Alecsandri, 1978; E. Ghitulescu, Vasile Alecsandri, 1979; P. Cornea, Regula jocului, 1980;
M. Ghitulescu, Alecsandri si dublul sau, 1980; M. Platon, Vasile Alecsandri, poetii felibri si "Cantecul gintei latine", 1980; Studii si articole despre opera lui Vasile Alecsandri, 1980; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Al. Dima, Viziunea; Al. Sandulescu, Portrete; ALECSANDRI Densusianu, Cercetari literare, 1983; Ch. Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; Sara Iercosan, Junimismul in Transilvania, 1983;
M. Zaciu, Viaticum, 1983;
S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; P. Cornea, Itinerar printre clasici, 1984; N. Manolescu, Teme 5, 1984; I. Zamfirescu, Teatrul romantic european, 1984; V. Mandra, Istoria, I; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, 1986; Perpes-sicius, Scriitori, II,
M. Dragan, Clasici si moderni, 1987;
Zoe Dumitrescu Busulenga, Iosif Sava, Muzica si literatura, II, 1987;
D. Caracostea, Scrieri alese, II, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic V, 1989;
E. Papu, Lumini perene, 1989; Al. Piru, Surazatorul Alecsandri, 1991; Elena Dunareanu, Vasile Alecsandri. Bibliografie sibiana, 1991; Vasile Alecsandri comentat de Gh. Mitrache, 1995;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 19, 1995; Florentina Costache, in Romania literara, nr. 24, 1999.