"in paduri trasnesc stejarii!.E un ger amar, cumplit! Stelele par inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.
Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios Ca inaltele coloane unui templu maiestos, Si pe ele se asaza bolta cerului senina Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.
O! tablou maret, fantastic! Mii de stele argintii in nemarginitul templu ard ca vecinice faclii. Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare.
Totul e in neclintire, fara viata, fara glas; Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas; Dar ce vad? in raza lunei o fantasma se arata E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!"
Vasile Alecsandri (1818 - 1890), reprezentant de seama al generatiei de scriitori pasoptisti, a abordat in creatia sa o mare varietate de specii literare, intre care un loc aparte il ocupa pastelurile, al caror creator este. in pastelurile sale, Vasile Alecsandri ilustreaza natura cu toate frumusetile ei, in toate anotimpurile, realizand un adevarat calendar in versuri, "o lirica a linistii si fericirii rurale". (G.CalinescU)
Pastelul "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri a aparut in revista "Convorbiri literare" la 1 februarie 1869.
Titlul semnifica esenta ideatica a pastelului, descrierea anotimpului friguros, deja instalat si in plina manifestare, zapada oferind un spectacol sclipitor, iar fiarele salbatice cutreierand nestanjenite alba intindere pustie.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Pastelul "Mezul iernei" de V.Alecsandri este alcatuit din patru catrene dispuse simetric, conform celor doua planuri: prima si ultima strofa apartin planului real, iar strofele a doua si a treia tin de planul transfigurat.
O trasatura specifica tuturor pastelurilor, care se manifesta si in "Mezul iernei" este imbinarea spatiului terestru cu spatiul cosmic, Alecsandri compunand tabloul anotimpului descris prin imagini vizuale, imagini auditive si figuri de stil care-i particularizeaza lirismul creatiei.
Prima strofa ilustreaza planul real, conturat din elemente terestre si cosmice. Procedeul artistic folosit pentru a crea efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui vers, care-1 imparte in doua sau mai multe emistihuri - A«.A«.), care imparte versul lung in doua emistihuri (fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura - n.n.). Primele doua versuri sunt impartite fiecare in cate doua emistihuri, propozitiile sunt scurte, sacadate, pentru a exprima concentrat caracteristicile anotimpului hibernal, conturand o natura statica, incremenita, intr-o noapte foarte geroasa: "in paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! / Stelele par inghetate, cerul pare otelit". Poezia incepe cu un complement circumstantial de loc - "in paduri" - pentru a fixa spatiul peisajului hibernal si a exprima atitudinea de contemplatie obiectiva a poetului, care inregistreaza ca spectator si descrie pentru cititor tabloul naturii. Elementele terestre - padurile si "stejarii" - se intrepatrund cu cele cosmice - "stelele", "cerul" - formand o imagine vizuala unitara prin manifestarea gerului si a zapezii care acopera intreaga natura. Forta gerului este sustinuta de imagini auditive, redate prin verbe sugestive - "trasnesc", "scartaie" - si epitetul dublu "amar, cumplit". Semnele exclamarii din primul vers sugereaza emotia puternica a poetului, atitudinea de uimire si incantarea care il cuprind in fata frumusetii acestei naturi incremenite de gerul aspru. Urmatoarele doua versuri amplifica viziunea poetului, deschizand mai larg spatiul catre imensitate, sugerata de intinsele "campii stralucitoare". Albul, culoarea specifica iernii, este sugerat de neaua care acopera intreaga fire -"zapada", de epitetele "cristalina" si "stralucitoare", precum si de metafora "lan de diamanturi". Comparatiile din versul al doilea -"Stelele pai inghetate, cerul pare otelit" - completeaza imaginea anotimpului geros care a cuprins deopotriva teluricul si cosmicul. Imaginea vizuala a tabloului din prima strofa este dominata de o lumina ireala, fascinanta, facand trecerea de la planul real la planul transfigurat din strofele urmatoare. in strofa a doua, se compune o imagine vizuala monumentala a iernii, conturandu-se un tablou maret prin enumerarea detaliilor cu efect fabulos, exprimate prin epitete sugestive: "Fumuri albe", "vazduhul scanteios", "templu maiestuos", "bolta () senina" si epitetul prin inversiune "inaltele coloane". Trasatura dominanta a tabloului este lumina stralucitoare, ireala care imbraca deopotriva teluricul si cosmosul - cerul isi sprijina bolta pe fumurile care ies din hornurile caselor - "Si pe ele se asaza bolta cerului senina", iar luna, personificata, straluceste misterios peste intreaga fire: "Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Prezenta oamenilor este numai sugerata in cadrul acestei naturi feerice, prin fumurile albe ce se inalta in vazduh, imaginea fiind construita printr-o comparatie: "Fumuri albe ()/ Ca inaltele coloane". Desi geros, peisajul hibernal sta sub semnul incantarii si al luminozitatii, stralucirea zapezii sub lumina lunii creand o iluzie diurna (care se petrece in timpul zilei, de zi - n.n.), chiar daca tabloul este nocturn.
Strofa a treia debuteaza printr-o interjectie urmata de semnul exclamarii -"O!" - sugerand sentimentele de admiratie si uimire ale poetului in fata acestui tablou ireal si incantator, exprimate printr-un epitet dublu: "tablou maret, fantastic/ ". Emotia poetului este amplificata de semnul exclamarii si de punctele de suspensie, care indeamna la meditatie si reflectie, accentuand extazul in fata maretiei naturii. Dimensiunea cosmica a peisajului este redata prin stralucire cereasca, imagine vizuala realizata prin epitetele"Mii de stele argintii" si "nemarginitul templu", ultima fiind si o metafora sugestiva pentru imensitatea boltii ceresti. Comparatia "stele argintii () ard ca vecinice faclii" si metaforele "Muntii sunt a lui altare" si "codrii organe sonoare", creeaza o imagine sacra, impunand o stare de religiozitate eului liric, in fata acestui tablou al naturii. Linistea incremenita de gerul nemilos este strapunsa de suieratul crivatului, care, personificat prin verbele "patrunde" si "scotand", realizeaza o imagine auditiva impresionanta si prin epitetul "note-ngrozitoare".
Ultima strofa reia imaginea din strofa intai, aceea a naturii statice, incremenite -"Totul e in neclintire"-, realizata printr-o enumeratie gradata ascendent - "fara viata, fara glas"; "nici un zbor (), nici un pas". Peisajul inghetat este dinamizat in finalul poeziei prin prezenta unei fiinte care s-a incumetat sa iasa din adapost, starnind uimirea si teama poetului: "Dar ce vad? in raza lunei o fantasma se arata / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata". Imaginea motorie este introdusa de interogatia retorica "Dar ce vad?", sugerand surprinderea poetului in fata tabloului fabulos, prin ivirea unui lup, care, in inchipuirea sa, este exprimata prin metafora "o
fantasma".
Prozodia. Poezia "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri are ritm trohaic, rima imperecheata, iar versurile sunt lungi, ca in majoritatea pastelurilor sale, de 15-16 silabe.
Imaginea naturii este construita cu o adevarata "tehnica picturala", Alecsandri reusind sa ajunga prin pasteluri "la gradul cel
mai inalt de arta si la culmea talentului sau".