Comedia cu cantice"
Chirita in provintie a fost jucata pentru prima data pe scena Teatrului National din Iasi in 1852. La aceasta data dramaturgul avea in urma sa o bogata activitate, ca autor al mai multor zeci de piese, incepand cu Farmazonul din Harlau, pe care o compunea in 1840, continuand cu Modista si cinovnicul, Iorgu de la Sadagura (1844), Iasii in carnaval (1845), Piatra din casa (1847), Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca (1850), si terminand cu canticelele comice" din Soldan Viteazul, Mama Anghelusa, doftoroaie, Herscu boccegiul, Surugiul,
Ion Papusariul, Gura-Casca om politic, Barbu Lautarul si alte cateva. Ca poet al Doinelor si al Lacramioarelor, dar mai cu seama ca autor de teatru, Alecsandri devenise celebru. Ceea ce ramane insa mai interesant este faptul ca scriitorul infaptuia un program pe care insusi si-1 fixase:
Eu insumi m-am gandit adeseori la o aseminea grea intreprindere, si fiindca inca la noi nu posedam nici libertatea tribunei, nici arma zilnica a jurnalismului, am proiectat sa-mi fac din teatru un organ spre biciuirea naravurilor rele si a ridicolelor societatii noastre". intr-adevar, Coana Chirita este o pretioasa ridicola din epoca imediat urmatoare evenimentelor de la 1848, cand mica boierime de provincie tindea sa parvina in ranguri. Comicul rezulta din contrastul dintre esenta personajului o boieroaica batrana, urata si necioplita si aerele pe care si le da: imbraca haine de armazoana" si face echitatie, fumeaza, instruieste slugile cum sa-i prezinte ravasele pe talger", angajeaza pe monsiu Sarla" ca profesor de franceza pentru neispravitul si razgaiatul de Gulita, ea insasi stropsindu-se intr-un jargon franco-moldav de tot hazul. Acum, dupa neizbanda maritisului celor doua fete mai mari, Aristita si Calipsita, gospodarite numai cu taranoii" de Brustur si Cociurla, ambitia ei cea mai mare este sa ajunga ispravniceasa. in acest scop trimisese la les, in capitalie", pe Barzoi, sotul, sa cerce marimile. Pretentia la un asemenea post important se bizuia pe patimirile" suferite de familie la 48, asa cum reiese din convorbirea cu Safta, cumnata-sa:
CHIRITA: Ah! cumnatica, sa ma fac ispravniceasa! alta nu doresc pe lume!
Ispravniceasa cu jandari la poarta si-n coada!
SAFTA: De ce nu? Tei face si d-ta ca alte multe Doar a izbuti el frate-meu la les, unde l-ai trimes
CHIRITA: Asa nadajduiesc ca si noi Dumnezeu stie cat am patimit la 48 ca patrioti Las ca ne-o peritvro zace capete de vite; dar apoi iti aduci aminte ce friguri o avut Barzoi si cum m-o durut masaua care am scos-o!
SAFTA: Asa asa
CHIRITA: De aceea l-am silit pe barbatu-meu sa mearga la les sa cerce a capata ispravnicia de aice din tanut Doara si el are drituri ca patriot c-o patimit Nu-i vezi acu , care de care are pretentii sa intre in slujba sub cuvant ca i-o fost frica la 48? Ilelbet! daca-i pe-aceea apoi si noi avem temeiuri Ada-ti aminte ce groaza-1 apucasa pe Barzoi ca straga si pan somn c-o venit zavera
SAFTA: Asa asa
CHIRITA: I cand sa-1 vad deodata intrand pe poarta cu doi jandari stii? i-as sari in cap."
Se intelege ca, scriind comediile sale, Alecsandri a fost atent la ceea ce au lucrat altii inaintea sa. Nu la noi, unde nu exista nici un fel de traditie in acest domeniu, ci in alte literaturi, in special in cea franceza pe care o cunostea indeaproape. Exista studii foarte importante, intre care acela al comparatistului Charles Drouhet (Modelele franceze ale teatrului lui AlecsandrI) in care se descopera o serie intreaga de filiatii. Bunaoara, Chirita este sora buna cu personajul lui Moliere din La Comptesse d Escarbagnas ori cu Madame Angot, din comedia Madame AngoL ou la poissarde parvenue ( = mitocanca parvenita) de un autor mult mai neinsemnat, Maillot. insa oricate modele i s-ar putea gasi in chipul cum scriitorul roman aplica regulile consacrate ale comicului Chirita ramane un personaj autohton, atat de tipic incat el se potriveste nu numai epocii imediat de dupa 1848, cand parvenitismul era in floare, dar si pentru vremurile mai apropiate de noi. Literatura romana este deosebit de bogata in scrieri pe aceasta tema, de la fabulele lui
Grigore Alexandrescu, de pilda Boul si vi{clul, la
Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon, la comediile si schitele lui Caragiale, la Viata la {ara si Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, Cran de Curtea Veche de Matciu Caragiale, Enigma Odliei de G. Calinescu etc. La noi parvenirea s-a manifestat intotdeauna, sau aproape intotdeauna, prin saltarea in functii aducatoare de beneficii materiale si prin invocarea meritelor patriotice in vederea ocuparii acestor functii, nu mai putin prin pretentiile de subtiere a moravurilor, prin lux si cheltuieli pentru intretinere a unui aparat cvasinobiliar. Chirita vrea sa introduca la Barzoieni manierele din Iasi, doar ne-om mai roade putantel si noi", zice ea. Mutata la oras, ca ispravniceasa, metahiriseste evropenesti" si da mese bogate, planuieste neaparat un voiaj la Paris si nu ezita nicidecum a-si lua titlul de baroana, pe care pune sa i-1 insemne pe pasport". Pe dedesubtul acestor fumuri aristocratice plutesc insa interesele materiale cele mai meschine. Functia de ispravnic inseamna peschesuri grase si, mult mai practic decat consoarta-sa, capchieta" de atata marire, Barzoi pune in slujba si curcanul cel batran de la Barzoieni pe care Ion, sluga de la grajd, imbracat in livrea si devenit acum un fel de sef de cabinet al stapanului, il vinde pe rand tuturor solicitantilor. Apoi baroana" si sotul ispravnic numara capatanile de zahar aduse plocon, carate de acelasi Ion spre camara. Grijulii sunt cei doi si in ceea ce priveste casatoria lui Gulita cu Luluta, fata orfana a unei rude, numai si numai pentru ca avea o mostenire convenabila. Caragiale nu va infatisa lucrurile deloc in alt chip, pentru ca si Catavencu, pus sa se exprime deschis, dupa atatea fraze sforaitoare si demagogice despre tarisoara lui", va pretinde in cele din urma ori o mie de poli, ori deputatia". Deosebirea sta numai in faptul ca, mai optimist pentru epoca sa, Alecsandri face ca impostorii si necinstitii Barzoieni sa fie inlaturati prin Leonas, tanarul care o iubea pe Luluta si care demasca matrapazlacurile ispravnicului.
Mijlocul cel mai frecvent in realizarea comicului personajelor, in primul rand al Chiritei, este sarja caricaturala, impinsa la extrem. Expresie insa a unui fenomen tipic al vremii sale, boieroaica cu gusturi ariviste nu este totusi o aparitie respingatoare, cum gresit o prezinta unii regizori. Vorbirea Chiritei, cu contrastul dintre expresia cea mai neaosa moldoveneasca si frantuzeasca de epoca, este de un comic generos, menit sa starneasca veselia zgomotoasa a spectatorilor, prin acele decalcuri neintelese de monsiu Sada", cu totul accesibile insa moldovenilor: boire une cigare, tamhour d instruction, nous l enverrons dedans, pour desfleurs de coucou, ii parlera comme Yeau, je suis heureuse par dessus la mesure, ii a mange une terrible tranta, nous lavons le baril etc. in definitiv, asemenea transpuneri cuvant cu cuvant dintr-o limba intr-alta se pot intampla oricui, mai ales cand e vorba de temperamente volubile, ceea ce e cazul Chiritei. Alecsandri insa aglomereaza, exagerand in chip inteligent, spre a ne da o idee de jargonul imposibil al personajului sau. El devine atat de coplesitor incat insusi monsiu Sarla" incepe a-si cam pierde sirul limbii materne si se pomeneste jargonand ori emitand la randu-i expresii neoase, cand zice despre interlocutoarea sa, la un moment dat: ii lipseste un dog". Arta intervine apoi mai cu seama in chipul cum comediograful gandeste si realizeaza anume gradatii in producerea comicului de limbaj. Galant, frantuzul isi da cu parerea ca Chirita vorbeste comme un livre" si ca odrasla-i, Gulita, dans quelques annees ii parlera aussi bien que vous". incantata la culme, mama procedeaza apoi la un scurt examen al fiului:
CHIUITA: Da ian sa-i fac eu un examen Gulita, spune nineacai, cum se cheama frantuzaste furculita? GULITA,: Furadision. CHIRITA: Frumos Dar friptura? (SULITA,: Fripturision. CHIRITA: Prea frumos Dar invartita? GULITA,: invartision. CHIRITA: Bravo Gulita! Bravo, Gulita! (il saruta.)"
La care profesorul, excedat, exclama furios: Gogomanition, va!" Motivul revine in scena a 12-a din primul act cand odorul", sufletalu" de Gulita, trezit din lesinul cauzat de caderea de pe cal, explica celor doi cum se spune pe frantuzeste tranta:
CHIRITA: Quel malheur! Cher Goulitze! ii a mange une ter-rible commeni dites-vous en francais une terrible tranta! GULITA, (trezindu-se, cu glasul slaB): Trantision!"
Si inca o data, in scena finala a actului al doilea, cand fricosul de Gulita refuza provocarea la duel din partea lui Leonas:
LEONAS: Cat pentru monsiu Gulita, daca lot voieste duel
GULITA,: Bai!
SARL: Comment? tu refuses, malheureux?!
GULITA, (ai nerabdarE ): Qu est-cc. que vous voulez? Omorasion?
SARL: Fricosion va!"
Abilitatea dramaturgului consta in a proiecta aceasta frantuzire a Chiritei pe fundalul unei limbi moldovenesti de bastina mai accentuata chiar decat aceea a lui Creanga sarjata si ea, desi, altcum privind lucrurile, autentica si plina de farmec. Devenita aproape un document de epoca, ea constituie in acelasi timp o bogata resursa pentru jocul actorilor care interpreteaza in zilele noastre rolul personajului principal. Iata o parte din moldovenismele Chiritei, la care se adauga si cateva grecisme disparute acum: sufletalu, matusici, rosaie, sasa, sapte, zace, cumnataca, bucatica taieta, frumusal, jandari, pretentai, sagurantai, avutaie, vesalie, impingeti-l, ambitaie, titiun, tagari, rusane, ra, oblojat, mangosat, megiesai, alivanta la pamant, saracan de mine!, um sfeclit-o!, iaca pozna!, ma munceste cugetul, mai sarata si mai chiparata, Ialei!, te-ai prichit, ai capehiet, am codalghit-o, nu dau tatarii, l-o trames teptil, paraxan, parastuiesti, flatarisasti, metahirisasti ere, etc.
Se intelege, in afara de modul cum este pus sa vorbeasca, personajul central se caracterizeaza si prin o serie intreaga de situatii. La Barzoieni vine un ravas de la sotul plecat la Iasi si, desi era cu totul nerabdatoare a afla despre numirea in functie a lui Barzoi, Chirita cere sa i se prezinte misiva conform uzantelor din casele mari, spre crucirea lui Ion, care nu pricepe de ce este nevoie de talger si de servetel pentru inmanarea unei simple scrisori si spre mirarea lui Sarl, care asista la introducerea civilizatiei cu serviette:
ION: Cucoana, cucoana Iaca un ravas de la les.
CHIRITA (tresarinD): De la les? A fi de la d-lui Cine l-o adus?
ION: Un jandar de la ispravnicie Cica-i grabnic.
CHIRITA: Grabnic? Ada (Vrea sa tete ravasul si se opreste.) D asa s-aduce ravasul, mai oblojitule!
ION: Apoi cum?
CHIRITA: Cum? Nu ti-am spus c-acum ii moda sa s-aduca ravasele pe talgere? Ha?
ION: Iaca parca ravasele-s alivenci.
CHIRITA: Ce-ai zis? Lipsasti de-aici! Si doar nu mi l-ai aduce acu indata dupa moda c-atata-ti trebuie.
ION: Da unde sa gasesc eu talgere, cucoana? ca nu-s sofragiu.
CHIRITA: Du-te sus la jupaneasa de cere un talger s-un sarvet.
ION: Si sarvet?
CHIRITA: Si dupa ce-i pune sarvetu pe talger si ravasu pe sarvet sa mi-1 prezentezi frumos ai auzit?
ION: Am auzit. (Se duce in casa, zicand:) Sa pun talgeru pe sarvet, si ravasu pe sarvet ba sarvetu pe ravas ba
SAFTA: Bine, soro, cum ai rabdare s-astepti, cand ii ravas grabnic, de la frate-meu poate?
CHIRITA: Fie macar de la Pori imparat Am hotarat sa introduc obiceiurile din les, doar ne-om mai roade si noi N-am dreptate, monsiu Sarla?
SARL: Mult dreptat, mult in care pricin?
CHIRITA: in predmetul civilizatiei.
SARL: Civilisation cuservieffe?
CHIRITA: Pe assiette.
SARL: Cest l etiquctte?
CHIRITA: Cu serviettc.
GULITA,: Pe assiette.
SARL: Au fait (in partE): Je n y suis pas de tout."
Comice sunt apoi situatiile in care, prin asa-numita tehnica a qui-pro-quo-ului, frecvente in cel de al doilea act (mai trepidant decat primul unde a trebuit sa se faca expozitia personajelor si a intamplariI), Leonas vine travestit in ofiter si incepe sa-i faca Chintei complimente in bataie de joc, flatarisind-o" si determinand-o sa declare ca este o fiinta gingasa impresionabila santimenta-bibila", o acade", o ,zarnacade": ,JJ te rog menajarisaste-ma nu face abuz de slabiciunea unei gingasa fiinti: daca ma iubesti daca-ti sant scumpa fii delicat nu ma opri mai mult lasa-ma sa fug ca ma munceste cugetul" in comparatie cu consoarta-sa, conu Barzoi pare un conservator ruginit cu toate ca functia de ispravnic ii convine de minune, in ceea ce-1 priveste, el regreta traiul patriarhal, cu tabieturile respective, tanjeste mai ales dupa mancarile crestinesti", autohtone, pe care actuala ispravniceasa nu mai catadicseste sa le pregateasca spre a nu-si parli fata la focul din bucatarie:
Las ca dumneaiei cucoana nu mai catadiesaste sa caute de gospodarie sa faca cozonaci, pasca, pastramuri, dulceti, visanapuri ca la casa omului sau macar sa-mi faca la masa vrun cheschet, vro plachie, vreo musaca, vreo camama, vreo baclava vro ciulama bucate crestinesti sanatoasa si usoare Unde! sade toata ziua pe tanbur, la tauleta, si din blanmanjale, din bulionuri, din garnituri nemtasti nu ma slabeste Auzi! Blanmanjale? Bulionuri? Bors si alivenci ca cu astea am crescut in casa parinteasca"
Cat priveste voiajul la Paris al nevesti-sii, Barzoi nici nu vrea sa auda de asa ceva, dar intalneste o opozitie de neinlaturat.
Furia matroanei ahtiata de voiajuri mondene atinge culmea, cand o auzim (si o vedeM) rastindu-se asa:
M-am uscat, iti zic si de nu m-oi porni degraba sa stii ca-mi vine ipohondrie (tipand:) Oh! ca nu mai pot trai in tara asta!" in sfarsit, sarja din comediile lui Alecsandri, din Chirita in provincie in special, comporta un artificiu de compozitie din care nu lipsesc cupletele cantate, ori numai recitate, marcand trecerea de la un moment la altul al actiunii. in chipul acesta verva reprezentatiei se mentine tot timpul la nivelul cerut de spectatorii care in epoca respectiva nu erau deloc pretentiosi dar, banuim, nu agreau dialogul lent, analitic ci gustau mai cu seama genul numit al vodevilului, ceva intre opereta si teatrul de estrada din timpul nostru. Tendinta, ramasa tot timpul explicita, se acopera din punct de vedere estetic prin o anume complicitate intervenita intre actori si publicul din sala, ca in vechile comedii clasice. La sfarsit, prin intermediul cupletului, actorii isi ies din roluri si comenteaza insisi spectacolul, moralizand ca in fabule:
LEONAS: Apoi nu stii ca lumea-i un teatru plin de comedieni?
CHIRITA: Bine zaci ! blagoslovita sa-ti fie vorba! Tocmai asta era s-o spun si eu d-lor-sale (Arata publicul si inainteaza spre el.) Credeti-mi mie; cei multi in lume Fie din Londra sau din Focseni, Fie cu stare, cu rang, cu nume Joc ades roluri de comedieni. Cela ce striga ca tara pere Pan-ce apuca vreun ciolan, Si cat il roade, sta in tacere Cine nu-1 stie ca-i comedian?
GULITA,:
Cel care vecinie se tot faleste Ca-i de neam nobil cat un sultan, Si-n fapta-i neamul si-1 necinsteste Ii prost, sarmanul! prost comedian!"
