Vasile Alccsandri c un scriitor total. A scris poezie, teatru, proza, memorialistica, corespondenta, legandu-si numele de fundamentele culturii romanesti moderne. A fost si un militant politic activ in perioada pasoptista si cea unionista, cofondator al unor publicatii importante in epoca (Dacia literara", Romania literara"), la inceputuri director al Teatrului National din lasi. E, dupa o expresie nimerita a d-lui Paul Cornea, un om al inceputurilor lasand o opera remarcabila. Sigur, se pot face departajari in spatiul confortabil al acestei opere. Negresit ca o buna parte din poezia sa e palita de vreme. Dar exista Pastelurile, compuse in 1867-1868, care, brusc, confera poeziei sale o dimensiune clasica, atal de purificata incat
Ion Pillat le aseza alaturi, ca valoare, de lirica eminesciana. Apoi, cum ar putea fi uitata culegerea sa din 1866 de poezie populara!
E probabil ca acele nestemate ale liricii populare ar fi fost altfel daca nu intervenea si condeiul creator al poetului. Si niciodata nu vom sti cum aratau, in forma loc originara, Miorita,
Mesterul Manole sau Tonta Alimos. Ele au ramas pe veci incrustate in lirica romaneasca in forma in care le-a trimis in lume Alecsandn. Iar daca le comparam cu zecile (sau sutelE) de variante ale acestora, realizam imediat superioritatea celor slefuite de poet. Teatrul lui de inceput e naiv si cam fad. Dar in 1883 da nastere Fantanii Blanduziei, negresit o creatie de prima valoare in opera sa si in dramaturgia romaneasca. Aceste salturi in doua compartimente ale operei sale au fost cu adevarat salvatoare, mentinandu-1 pe scriitor in prim-planul istoriografiei literare. Dar exista o sectiune unde saltul nu a fost necesar, pentru ca e egal cu sine pe tot traiectul. E vorba, fireste, de proza sa, unde varstele literare se estompeaza. Ea este, dupa aprecierea stiuta a lui Calincscu, partea cea mai trainica a operei lui Alccsandri". E probabil ca arc dreptate, desi aceasta nu vrea sa insemne, cred. deprecierea totala a celorlalte compartimente.
As spune ca proza lui Alccsandri c, prin excelenta, literatura de tip subiectiv. Prozele sale sunt mai toate fie memorialistica pura, fie memorial de calatorie. A scris atatea insemnari de calatorie incat, in 1862-1863, intentiona sa le publice intr-un volum distinct: Istoria calatoriilor mele. A descris, in prozele sale, fie calatorii efective, fie, cum spunea in introducerea la
Scrisori catre Vasile Alecsandri de Ion Ghica, voiajuri in jilt", rememorand intamplari de odinioara, placute inimii lui sau socotind ca merita sa fie facute cunoscute. Are si o opinie personala despre psihologia necesara a calatorului: Adevaratul calator e acela care, cand porneste Ia drum, isi propune sa mearga unde l-o duce fantezia lui, astazi spre rasarit, mani spre apus, astazi pe mare, mani pe uscat. Iar cat pentru acela care se jertfeste de bunavoie unui tel intocmit dupa harta geografica, acela il socot un curier insarcinat de a sa purta pe sinesi ca pe un pachet dintr-un loc intr-altul." Peste tot in calatoriile sale, ochiul sau de observator aproape pictural urmareste culoarea locala, contrastul izbitor, figuri care personalizeaza peisajul caracteristic, scene cu haz sau - picaresc romantic - instalate in plin pericol. in Iasii in 1844 tine sa evidentieze contrastul dintre peisajul oriental, vechi, si cel occidental, innoitor. Alaturarea acestor doua caractere deosebite, care dovedeste atat de mult inraurirea Evropei asupra unei parti dintre romani, partea bogata si privilegiata, si lupta necontenita intre ideile vechi si noua nu era nicidecum tiparita pe fata capitalei noastre cu vreo cativa ani mai in urma. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientala; insa de cand spiritele au inceput a se dezvalui la razele civilizatiei, o mare prefacere s-au ivit in toate, o schimbare rapida s-au savarsit atat in gusturile cat si in obiceiurile acelei mici parti a societatii romanesti de care am pomenit. Hainele lungi si largi au dat rand straielor mai stramte a Evropei; slicul s-au inchinat dinaintea palariei, ciubotele rosii si galbene au dat pasul incaltamintelor de vox; divanurile late s-au cioplit in forme de canapele elegante, si in urmarea acestor noutati si a mai multor alfe ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negresit sa priimeasca o forma straina si potrivita cu natura ideilor de astazi." Borsecul, vizitai pentru cura balneara in 1843. e surprins, cu umor fin, ca o alcatuire bizara care nu e nici targ, nici sat. pentru ca n-arc uliti, nici magazii, nici locuitori. El este o adunatura de vro cincizeci de case de lemn pustii si arc multa asemanare cu mustele, care stau moarte toata iarna, pentru ca sa invie/e in primavara". in O primblare la munti, in cautarea portretului lui Alexandru Lapusneanu, cei doi tineri trec prin locuri vrajmase, de la manastirea Pangarati, unde ar fi trebuit sa se afle. la aceea numita Slatina si de aici la Piatra Neamt, fara a izbuti sa dea de urma portretului. Dar norocul e totdeauna de partea calatorului fara fasoane pentru ca ii e dat sa auda povestea tragica a calugarului fost vanator in varful muntilor, a carui sotie fusese ucisa de turci, ii revine in memorie povestea lui Toadcr si Marinda si, se putea altfel? o intriga de bal masche", trec Bistrita, navalnica. infruntand primejdia inghitirii de apele rascolite, urca pe Ceahlau, unde au parte de noi aventuri, si, totul, intr-o jovialitate molipsitoare. S-a spus ca evocarea de calatorie,
Balta Alba, ar fi cea mai rezistenta piesa a genului. Aici, un pictor frantuz ce se socotea un nou Columb", le istoriseste unor tineri, tolaniti pe divane intr-un salon, cum a descoperit el, in 1847, cele doua principate dunarene, calatorind pe Dunare, apoi cu postalionul, pana a ajunge, in chinuri, la Balta Alba. Frantuzul isi inchipuie, precum Alecsandri in 1843 despre Borsec, ca localitatea e o statiune gen Ems, Marienbad sau Baden. Cand colo nimeri intr-un sat alcatuit de bordeie coperite de stuh si coronate de cuiburi de co^osLarci". Un ceas a umblat, in plina noapte printre gardurile satului, in cautarea unui tractir". Un tanar vorbind frantuzeste il gazduieste in casa strajerului satului, alcatuita dintr-o singura camera. Dimineata a fost trezit de zgomotul calestilor si trasurilor ce goneau pe ulita. Toate se oprisera la balta. Le-a urmat la pas, pana a ajuns la locul cu pricina, descriindu-1 ca o aglomerare bizara de targ ce nu era targ, de balci ce nu era balci". Apoi a vazut balta, plina de oameni. Toti, din toate partile, barbati si femei, venea de se arunca in apa, la un loc, cu o nepasare vrednica de timpurile cele mai nevinovate ale lumei si cu o veselie ce ma indemna si pe mine a lua o baie." Balta, laudata ca loc de tamaduire, ii prilejui strainului repedea insotire cu cativa tineri veniti si ei la tratament. Luara o masa ciudata dar consistenta si apoi se plimbara, cu vaporul (adica o pluta de grinzI) pe apele baltii. Contrastele sunt, si aici, bine surprinse si desenate, iar naratorul se distreaza relatandu-le cu haz indicibil. Probabil ca cel mai intins memorial e Calatoria in Africa. Aici imaginatia naratorului nu cunoaste hotare sau, de ce nu, relatarile sale, neobisnuite si mereu la liziera primejdiei, dau culoare, neprevazut unei proze de mare farmec. Nostima e intalnirea dintre narator si cel ce va deveni colegul sau de calatorie, un englez. Si-au lovit capetele in apele oceanului si in loc de reprosuri au stabilit relatii camaraderesti, hotarand sa intreprinda o calatorie in Spania. Cu un itinerar ciudat, in afara normelor cartografice, au strabatut, la inceput, Franta, indreptandu-se spre granita Spaniei. in timpul calatoriei istorisirile si anecdotele se tin lant (ca aceea a calatoriei prin Turcia asiatica relatate de narator voiosului sau companion engleZ). Ajung la Marsilia, pictata in tuse repezi dar caracterizante. Si aici, in timpul calatoriei pe mare, naratorul ii povesteste englezului despre un episod de calatorie in Italia, iar acesta din urma, in contrapartida, un episod dramatic trait cu doua decenii in urma. Ajunsi in Gibraltar, decid, brusc, ca ar fi o mare nesocotinta sa nu dea o raita in Maroc. Fireste ca urmeaza descrierea acelui colt de Africa, calauziti de un dragoman arab, prin muntii Uadras. Din nou, apare, in contur apasat, deosebirea dintre obiceiurile europenilor civilizati si conditia traiului in medii ramase departe in timp. Si intreg, memorialul e, cum spuneam, impanat cu povesti si anecdote care alterneaza fluxul consemnarilor cu aventurile calatoriei. Prozatorul isi dezvaluie, aici, o imaginatie debordanta, cuceritoare peste tot, creand un ansamblu omogen - paradoxal - prin disparitate, greu de uitat. Harul de prozator al lui Alecsandri isi da si aici, daca nu mai ales aici, masura. As adauga Estractul din istoria misiilor mele politice care relateaza misiunea diplomatica incredintata lui in 1859 de Alex. Ioan Cuza pentru a obtine, din partea inaltelor cancelarii ale Frantei, Angliei si Piemontului - recunoasterea actului dublei alegeri a domnitorului pe tronul ambelor principate romane. Limbajul e rafinat, oficios, dialogul e protocolar, spunand multe despre talentul de diplomat al scriitorului. Aflam si crochiuri de portret mentionabile cum ar fi cel al imparatului Napoleon al III-lea, lucrat cu simpatie pentru ca era constant favorabil romanilor: Napoleon e de stat mijlociu; parul sau incepe a incarunti; tipul obrazului nu seamana cu cel al mosului sau Napoleon 1, insa are un caracter de energie insotita cu o blandete fermecatoare. Fruntea e nobila; ochii albastri au o expresie adanca si visatoare; graiul c simpatic, convingator, si indulcit prin efectul unei zambiri amicale care atrage inimile". Bine creionata e atmosfera orasului Nisa (autorul ii spune NitA) si a Hyde Parcului londonez. Memorialul de calatorie e un capitol rezistent al prozei lui Alecsandri si bine a procedat scriitorul ca nu le-a reunit intr-un volum de-sine-statator, cum intentionase, ci le-a lasat integrate in spatiul intregii proze.
Memorialistica e, si ea, bine reprezentata. Ce alta e Vasile Porojan decat evocarea unui episod din copilarie, cand tiganusul ii era camarad perfect de joaca si deosebirea dintre stari sociale nu se instalase inca? Buchetiera din Florenta e de-a dreptul intitulata Suvenir din Italia. E o proza romantica, probabil influentata de o compozitie a doi scriitori francezi. Tot romantice sunt incercarile de roman, Dridri si Margarita, cu personaje exaltate si patimase, cu modificari spectaculoase de destin, cu aplecari spre melodrama ce semnaleaza atmosfera literara a vremii. Dar in Margarita se poate decupa si un strat autobiografic. Alecsandri a fost un maestru al evocarii prietenilor de altadata: Balcescu, Costache Negruzzi, C. Negri, Dimitrie Rallet, Alecu Russo, Costache Filipescu. Ar merita sa citez din aceste evocari pioase, dar totdeauna drepte si neidilizante. Sa mai amintesc ca in spatiul acestor evocari Alecsandri a precizat ca scrierea
Cantarea Romaniei e opera lui Russo, tradusa in romaneste (fusese creata in franceza) de Balcescu. E o precizare ce nu i-a multumit pe istoricii literari, care au deschis pana si in anii cincizeci ai secolului nostru, dosarul privind paternitatea acestei scrieri, unii inclinand - fara argumente solide - sa creada ca e, totusi, opera lui Balcescu.
Proza lui Alecsandri. intr-o selectie generoasa, a aparut, relativ recent, in doua volume. in colectia Biblioteca pentru toti" a Editurii Minerva. Editoarea, de curand disparuta Georgeta Radulescu-Dulgheni (e o pierdere ireparabila) a reluat in aceasta editie, materia volumului IV din colectia operelor lui Alecsandri, aparuta in Scriitori romani" (1974). Si aceasta editie din B.P.T. e o reeditare dupa o alta. Noutatea e ca textele apar acum in integralitatea lor, crosetele de mai ieri disparand, incat cei ce vor sa aiba proza lui Alecsandri in forma lor integrala vor trebui sa apeleze la aceasta editie din B.P.T. Prefata Sandei Radian (si ea, din pacate, disparuta) e buna, iar tabelul cronologic al d-lui Cornel Regman e exemplar prin cuprinderea esentialului biografiei.
Mai 1995
