Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Edgar PAPU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 13 sept. 1908, Bucuresti - m. 30 mart. 1993, Bucuresti.

Eseist, istoric al artelor si al culturii, comparatist.

Fiul lui Iacob Papu si al Italiei (n. Bettelli), functionari.

Studii la Liceul "Sf. Sava", apoi la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, absolvita in 1932. Calatorii de studii in Italia si stagiu la Viena (1933-1934) in vederea doctoratului in estetica pe langa prof. Friedrich Kaintz. Sustine totusi doctoratul la Bucuresti, in 1943, cu teza Fragmentul in arta (Formele deschise in arta), avandu-1 ca indrumator pe T. Vianu. Debuteaza cu cronici plastice la Cuvantul (1929). Debut editorial cu voi. Raspantii - Forme de viata si cultura (1936). Sunt putin cunoscute astazi lucrarile sale publicate in deceniile patru si cinci: Arta si imagine (1938), Solutiile artei in cultura moderna (1943), Giordano Bruno - Viata si opera (1947). Colaboreaza la Istoria fdosofiei moderne (Omagiu prof. 1. Petrovici), 1939, cu cap. Renasterea, Vico, Nietzsche, Idealismul italian. Prof. secundar de germana, italiana, latina si romana la Bucuresti si Iasi (1936-1943). Asistent, apoi lector la Catedra de estetica si la aceea de literatura universala, conduse de T. Vianu (1946-1961). in 1961 e indepartat din invatamant si impiedicat sa publice pana in 1965. Colaboreaza la Discobolul, Floarea de foc, Revista Fundatiilor Regale, Revista de filosofie, Gand romanesc, Roma, Saeculum, iar dupa 1965 la Luceafarul, Tribuna, Romania literara, Amfiteatru, Familia, Revista de istorie si teorie literara etc. Face parte din colegiul redactional al rev. Secolul 20 si Cahiers roumains d etudes litteraires. In 1967 publica sinteza de istorie a culturii Calatoriile Renasterii si noi structuri literare. Dupa aceasta data aparitiile se vor succeda ritmic, acoperind domenii si teme diverse, de la o istorie tipologica a lirismului (Evolutia si formele genului liric, 1968), la introduceri personale in literatura italiana (Fetele lui lanus, 1970) si in arta germana (Intre Alpi si Marea Nordului, 1973) sau la monografierea unor curente de cultura precum barocul (Barocul ca tip de existenta, I-II, 1977) sau romantismul (Existenta romantica, 1980). Daca voi. Din luminile veacului (1967), Arta si umanul (1974) sau Orizonturi la inceput de veac (1967) arata - cu cuvintele autorului - "o aplecare pronuntata catre literatura universala", Poezia lui Eminescu (1971), sau Din clasicii nostri (1977) se ocupa exclusiv de literatura autohtona, ultimul lansand chiar ideea - ce avea sa provoace aprige discutii - a unui protocronism romanesc. A tradus din Cervantes, F. Garcia Lorca, Ramon Del Valle-Inclan s. a. Eminent prof., erudit o-rientat in toate domeniile gandirii si artei, autor al unor sinteze istorico-literare de o originalitate oricand verificabila si pe plan european, PAPU e o figura de prima marime a literelor romanesti. Premiul Uniunii Scriitorilor (1973); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1977); Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1978).



inca de la inceputurile sale publicistice, literatura nu a constituit pentru PAPU un domeniu de referinta exclusiva. Interesul sau se plaseaza la raspantia domeniilor culturii si in punctele de intalnire ale acesteia cu viata. Cultura insasi, in ansamblul ei, e vazuta ca o forma de viata si, nu intamplator, arta e chemata sa dea solutii nu numai culturale, ci si existentiale. Mai tarziu, scriind despre baroc, de pilda, autorul il considera mai degraba o atitudine emotionala decat una ideologica sau formala. Manierismul insusi nu e discutat doar "in termeni de stil". Cat despre romantism, acesta e vazut mai mult ca "existenta" decat ca forma. De fapt, nu e nici o incompatibilitate, in viziunea lui P., intre existenta si forma. "Trairea de la baza stilului constituie la el criteriul pertinent de diferentiere a curentelor literare". De aceea, invatatul roman nu accepta faimoasa teza a lui Hocke privind manierismul generalizat, incercand o reabilitare a conceptului de baroc. El recunoaste "coeficientul de manierism" cuprins in baroc, dar insista in a sublinia fondul de gravitate si de tragism al celui din urma, care il face ireductibil la simpla contorsiune a formelor sau la constiinta artificiului. Preferinta lui PAPU pentru baroc si romantism se explica in primul rand prin faptul ca sunt "forme deschise", ca de altfel si manierismul modern, acesta din urma prizat insa doar selectiv, in masura in care variantele lui nu ating disolutia specifica avangardei. Revelatia acestor forme deschise o are insa autorul in fata evenimentelor si operelor Renasterii. "Noile structuri literare" pe care le pune in evidenta lucrarea se datoreaza tocmai "formelor deschise de viata" aparute in acel moment istoric. Desi perfectiunea inchisa a clasicismului nu se bucura de simpatia autorului, exemplul clasic ramane frecvent in analogiile sale, fiind uneori invitat sa lumineze chiar si dileme de ordin teoretic. Axul cartii dedicate literaturii italiene, de pilda, este dat de raportul intre traditie si noutate. E luat aici in discutie paradoxul literaturii latine de a cauta sugestii innoitoare intr-un trecut indepartat, izbutind, in acelasi timp si in acest fel, sa prefigureze formele literaturii moderne. In cea mai autentica modalitate clasica, exegetul intelege ca noutatea nu trebuie cautata "in obiectul privit, ci in omul care priveste". Deschiderea spre "un trecut atat de adanc" explica deci si deschiderea "atat de vasta" spre viitor. in acelasi sens e formulat in cartea consacrata artei germane conceptul generos de cultura ca "pastratoare a viitorului". Exegeza lui PAPU nu acopera numai domenii diferite, de la estetica la filosofie si de la istoria artelor plastice la teoria culturii, dar si spatii literare imense, nu o data extraeuropene. Incursiunea istorica nu este insa niciodata la el pretextul unei demonstratii de eruditie gratuita, ci incercare de a surprinde acel germene organic care razbate in actualitate, modificand-o. Interpret avizat al modernitatii literare - de n-ar fi sa citam decat textele de maxima densitate critica despre Proust si Virginia Woolf (Din luminile veacului) sau comunicarea la Congresul de Estetica de la Bucuresti din 1972 despre Ideea de concret si de abstract in arta moderna, PAPU se complace mai ales in ipostaza in care - am spune, parafrazandu-1 - se adreseaza trecutului in calitate de innoitor. El este mereu in cautare de osmoze, de relatii organice intre diferite epoci si teritorii culturale. indrumarile din scoala morfologica germana, primite in plina perioada de formatie intelectuala s-au dovedit a fi decisive. Ca si Vianu sau ca si Blaga, a caror tinerete spirituala a fost marcata in acelasi fel, PAPU tinde mereu sa descopere elementele unificatoare, radacinile comune ale fenomenelor, sa supuna toate aspectele si semnificatiile divergente unui centru generator. Aceasta certa filiatie teoretica nu anuleaza insa originalitatea perspectivei lui P., intrucat ceea ce conteaza aici este criteriul unificator ales si, desigur, aplicarea lui revelatoare. Or, o relatie stabilita - atat de surprinzator si de convingator totodata - intre fotosinteza si titanismul romantic, de pilda, nu mai lasa loc niciunei indoieli in aceasta privinta. Sau iata, o alta analogie neasteptata si memorabila: fizionomiile efilate din El Greco, chipul prelung si el al lui Don Quijote si arhitectura manastirii moldovenesti Dragomirna, "cu accentul frenetic si exaltat al disproportiei sale" sunt privite ca expresii ale aceleiasi "con-sumptiuni baroce". insasi preocuparea constanta pentru curentele literare si artistice poate fi considerata o proba suplimentara a unei viziuni organic unificatoare.

O istorie a literaturii si a culturii universale s-ar putea recompune din scrierile lui P., macar in cateva din marile ei momente si cu insistenta asupra unor spatii privilegiate, cum ar fi cel italian sau cel german. In orice caz, vechiul concept de "Weltliteratur", astazi cazut, se pare, in desuetudine, dar la care un Tudor Vianu tinea inca, nu ii este deloc strain lui P., ale carui comentarii la obiect sunt de atatea ori invaluite intr-un halou de analogii planetare. Cu toate ca cele mai multe lucrari ale sale se ocupa de fenomene literare sau artistice straine, referirile la literatura si la cultura romana sunt permanente si firesti. Exemplele romanesti intervin mereu in discutia de idei a autorului. Cantemir, Hasdeu, Brancusi, dar mai cu seama Eminescu servesc drept repere ale unei integrari a culturii romanesti intr-o problematica universala. Volumul Din clasicii nostri (1977) lanseaza ideea unui "protocro-nism" romanesc, idee careia PAPU pare sa-i anexeze intreaga opera de exeget al literelor autohtone. Din pacate, aceasta opera a fost grabnic redusa la ideea cu pricina, reductie pagubitoare, caci, oricat de caracteristic ar fi "protocronismul", proiectul autorului este mult mai vast si mai complex, fie si numai in aplicatiile sale romanesti. De altfel, sugestii de natura "protocronista" a aruncat autorul incain Poezia lui Eminescu (1971) sau chiar mai devreme, in Calatoriile Renasterii (1967). Dar acolo, asemenea consideratii se pierdeau in masa exegezei, fara nici un accent demonstrativ. Nici sectiunile operate in operele "clasicilor" nostri nu-si datoreaza neaparat noutatea unghiului de vedere "protocronist". Tipic ramane insa modul generos al autorului de a-si pune eruditia in serviciul unor reabilitari. Nu toate "anticiparile pe plan universal" relevate in cuprinsul cartii pot fi insa acceptate ca atare si, in plus, lipseste argumentul cel mai puternic in favoarea tezei - avangarda romaneasca. Pe de alta parte, credem ca protocronismul ar trebui conceput intr-o relatie de complementaritate (nu de opozitie) cu sincronismul, tocmai spre a evita o intelegere a lui ingusta, ca un indemn la izolare autarhica si suficienta nationala. La P., orice asertiune capata nu numai accentul descoperirii, ci si al unei anumite cautiuni ce decurge dintr-o certa investitie afectiva, dintr-o indiscutabila sinceritate. Nici o contradictie, la acest autor, intre inteligenta si inocenta, intre eruditie si candoare. Spunand despre el ca e mai degraba un disociator de idei si de forme decat unul de valori nu ii reducem din importanta, ci doar ii precizam locul in galeria marilor critici romani. Risipitor de sugestii in fiecare pagina a sa, datator de idei uneori chiar prin contrazicerea pe care o provoaca, rasturnator de perspective "primite", P., intelectual de anvergura europeana, ramane exemplar si prin modestia cu care refuza orice discurs autoritar. In toate scrierile lui se lasa recunoscuta o civilizatie a dialogului, semn al culturii traite si a raspunderii intelectuale asumate.

OPERA

Raspantii. Fofme de viata si cultura, Bucuresti, 1936; Arta si imagine, Iasi, 1939; Solutiile artei in cultura moderna, Bucuresti, 1943; Giordano Bruno. Viata si opera, Bucuresti, 1947; Calatoriile Renasterii si noi structuri literare, Bucuresti, 1967; Din luminile veacului, Bucuresti, 1967; Evolutia si formele genului liric, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1972); Altdorfer, Bucuresti, 1969 (ed. II, 1973); Fetele lui lanus, Bucuresti, 1970; Poezia lui Eminescu. Elemente structurale, Bucuresti, 1971 (ed. II, 1979); Intre Alpi si Marea Nordului. Eseuri asupra artei germane, Bucuresti, 1973; Arta si umanul, Bucuresti, 1974; Din clasicii nostri. Contributii la ideea unui protocronism romanesc, Bucuresti, 1977; Barocul ca tip de existenta, I-II, Bucuresti, 1977; Existenta romantica. Schita morfologica a romantismului, Bucuresti, 1980; Orizonturi la inceput de veac, Bucuresti, 1982; Motive literare romanesti, Bucuresti, 1983; Apolo sau ontologia clasicismului, Bucuresti, 1985; Despre stiluri. Bucuresti, 1986; Lumini perene. Retrospectii asupra unor clasici romani, Bucuresti, 1989; Excurs prin literatura lumii, Bucuresti, 1989. Traduceri: Epicur si Lucretiu, Texte alese, trad. de H. Miha-iescu si ~, cu un studiu introductiv de C. I. Gulian si M. Breazu, Bucuresti, 1950; Florencio Sanchez, in familie, piesa in trei acte, trad. din lb. spaniola de ~, Bucuresti, 1957; Cervantes, Don Quijote, trad. de I. Frunzetti si ~, Bucuresti, 1957; Federico Garcia Lorca, 4 Piese de teatru, in romaneste de ~, C. Dumitru, C. Theodorescu, cuvant inainte de M. Gheorghiu, Bucuresti, 1958; Wilafane, Povesti si legende, in romaneste de ~, Bucuresti, 1959; Cervantes, Don Quijote de la Mancha, I-II, trad. de I. Frunzetti si ~, cu un cuvant inainte de Maria Teresa Leon, Bucuresti, 1965 (alta ed., I-IV, 1987); Ramon de la Valle-Inclan, Tiranul Banderas. Curtea miracolelor, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1968; Cervantes, Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha, I-IV, in romaneste de I. Frunzetti si ~, cu un studiu introductiv de G. Calinescu, tabel cronologic de ~, Bucuresti, 1969.

REFERINTE CRITICE

A. Marino, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 2, 1945; T. Vianu, Transformarile ideii de om, 1946; M. Martin, Generatie si creatie, 1969; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 12, 1969; N. Balota, Labirint, 1970; M. Petroveanu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1970; L. Raicu, in Romania literara, nr. 51. 1970; I. Vlad, in Tribuna, nr. 47, 1971; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1972; S. Titel, in Romania literara, nr. 18, 1973; A. Martin, Metonimii, 1974; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 1, 1974; Al. Calinescu, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1975; PAPU Anghel, Noua arhiva sentimentala, 1975; Reporter, in Luceafarul, nr. 30, 1976; R. G. Teposu, in Echinox, nr. 11-12, 1977; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 32, 1977; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1977; Al. Dutu, in Luceafarul, nr. 44, 1977; G. Arion, in Flacara, nr. 3, 1977; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 38, 1979; D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 16, 1980; S. Cioculescu, in Romania literara,nr. 10; 11; 12, 1980; S. Titel, in Romania literara, nr. 8, 1981; M. Gramatopol, in Romania literara, nr. 34, 1981; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 36, 1982; Gh. Grigurcu, in Amfiteatru, nr. 12, 1982; Zoe Dumitres-cu-Busulenga, in Romania literara, nr. 29, 1982; Zoe Dumitrescu-Busulenga, in Romania literara, nr. 37, 1983; N. Manolescu, ibidem, nr. 38, 1983; I. Vlad, in Steaua, nr. 11, 1983; Gh. Grigurcu, intre critici, 1983; R. G. Teposu, in Flacara, nr. 2, 1984; M. Martin, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1985; idem, in Romania literara, nr. 41, 1985; V. Popovici, in Amfiteatru, nr. 11, 1987; V. Marian, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; Ioana Bot, in Studia Universitas "Babes-Bolyai", Philologia, nr. 2, 1989; Ioana Em. Petrescu, in Steaua, nr. 10, 1989; I. Simut, Incursiuni in literatura actuala, 1994.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Edgar PAPU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Edgar PAPU



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text