Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Dumitru CARACOSTEA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 10 mart. 1879, Slatina -m. 2 iun. 1964, Bucuresti.

Critic si istoric literar.

Fiul lui Nicolae Caracostea, magistrat, si al Eufrosinei (n. Bichan), prof. de lb. franceza.

Prin tata era de origine aromana. Scoala primara si prima clasa de liceu, la Slatina; continua si termina studiile liceale in Capitala, la Colegiul "Sf. Sava" (1900); urmeaza, din 1900, cu intreruperi, cursurile Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (licenta in 1908), unde este elevul lui Titu Maiorescu, I. Bianu si Ov. Densusianu.

Influenta acestora este hotaratoare asupra formarii sale stiintifice. in 1909 obtine o bursa de studii la Viena, unde va lucra sub conducerea directa a lui W. Meyer-Liibke. in 1913 sustine doua doctorate: unul in filosofie, celalalt in filologie romanica. O data cu izbucnirea razboiului (1914) se intoarcem tara. intre 1914 si 1925 este prof. de liceu; din 1920 preda cursuri si la Univ. din Bucuresti, mai intai ca docent la catedra lui Ion Bianu, apoi, din 1930, ca prof. titular la catedra de istorie a literaturii romane moderne si folclor.

Prin stradaniile sale, in 1933 ia fiinta Institutul de Istorie Literara si Folclor, sub patronajul caruia va aparea, intre altele, seria de "marturisiri literare" ale unor scriitori romani contemporani. in 1938 este ales membru al Acad., fiind o vreme si presedinte al sectiei literare. in timpul razboiului (1941-1944) este director al Fundatiilor Regale pentru Literatura si Arta. Condamnat in lotul demnitarilor politici si ministrilor din guvernele dinaintea lui 1944; arestat in 1950 si detinut la inchisoarea din Sighet pana in 1955, fara a fi judecat. A colaborat la Adevarul literar si artistic, Convorbiri literare, Drum drept. Flacara, Gandirea, Langue et litterature, Mit-teilungen des Rumanische Instituts und der Universitat (Viena), Revista Fundatiilor Regale, Viata noua, Viata Romaneasca etc. Activitatea literara si stiintifica a lui CARACOSTEA se desfasoara cu predilectie in doua directii: studiile de folclor (Miorita in Moldova, Muntenia si Oltenia, 1924) si exegeza operei eminesciene {Arta cuvantului la Emi-nescu, 1938; Creativitatea eminesciana, 1943). Lucrarile sale asupra baladei populare (Balada poporana romana, 1932-1933) fundamenteaza o noua metoda de cercetare, aceea a geografiei folclorice. Comentariile eminesciene se disting prin dubla perspectiva pe care o urmeaza: una dinamica (geneza poemelor) si alta statica (arta cuvantului).



Prin orientarea principala a spiritului, CARACOSTEA apartine miscarii moderniste. inca in epoca inceputurilor sale literare se alatura grupului de scriitori simbolisti din jurul revistei Viata noua, aflat sub conducerea lui Ov. Densusianu. in gandire, CARACOSTEA se aliniaza unei conceptii de o radicala noutate pentru acel moment, directia vitalista. Prin impactul cu aceasta doctrina, considera C, "aproape toate disciplinele stiintifice au facut pasi hotaratori catre o conceptie dinamica, punand in centrul preocuparilor conceptul de viata" (Cateva lamuriri). Exemplul acestor stiinte se cuvenea sa fie urmat, desigur, si de critica si istoria literara; vechile procedee de abordare, vechea metodologie aveau un caracter preponderent "static", opineaza CARACOSTEA Atentia critica se concentra in exclusivitate asupra obiectului literar, asupra produsului final al activitatii creatoare. in critica noua, accentul are sa se deplaseze asupra procesului creator insusi, asupra activitatii de elaborare, asupra transformarilor succesive suferite de textul literar, pana a se fixa in forma sa definitiva. Conceptul fundamental al acestui nou tip de critica va fi acela de creativitate artistica. Virtutile criticii genetice sunt ilustrate de CARACOSTEA intr-una din lucrarile sale fundamentale, Creativitatea eminesciana (1943); texml plasmuirilor eminesciene va fi reintegrat aici "in viata din care a purces". Pe o anumita latura insa, CARACOSTEA a adus unele corectari punctului de vedere vitalist ortodox; astfel, el nu concepe procesul de creatie neaparat ca pe un "act", prin urmare ca pe o "tendinta indeterminata", ca pe o desfasurare lipsita de directie, ca pe o "schema de devenire ce nu se orienteaza si nu se fixeaza decat pe masura ce se infaptuieste" (P. Audiat). Departe deci de a exclude orice factor intentional din cadrul procesului de creatie si de a pune totul pe seama spontaneitatii, CARACOSTEA releva necontenit "sensul activ" pe care il are, pentru el, actul artistic. Critica este chemata asadar sa ia in considerare si o serie de "factori generativi", din care un rol predominant ii este atribuit "personalitatii". Aceasta reprezinta "focarul catre care converg toate amanuntele vietii". Studiul despre Creativitatea eminesciana si cel consacrat Personalitatii lui Eminescu (1926) trebuie privite, prin urmare, ca lucrari complementare; ele reprezinta punctul cel mai inalt la care s-a putut ridica, la noi, critica genetica. Este de observat ca, in analiza personalitatii artistice, CARACOSTEA depaseste perspectiva pur psihologica la care ramasese critica romaneasca pana la acea data; comentariile lui contin o deschidere spre ontologic. Ca teze generale, este de retinut alegatia ca vointa de stil a scriitorului se explica printr-o "aspiratie de a dainui" (teza surprinzator de moderna) sau ca vointa de expresie a creatorului se naste "din nevoia de a se elibera de o neliniste launtrica". In criticele lui CARACOSTEA vom putea descoperi astfel suficiente elemente pentru o posibila ontologie a activitatii creatoare. CARACOSTEA este totusi interesat mai cu seama in a surprinde unicitatea sufleteasca, decat in elaborarea unei tipologii; sub acest raport, specificul personalitatii eminesciene ar sta in "setea nemarginita de afirmare a vietii, in toate domeniile, pana la limita in care e ingaduit sa se incordeze firea omeneasca" (Personalitatea lui Eminescu). De la Titu Maiorescu, CARACOSTEA a mostenit initiativa de a depasi fragmentarul, unilateralul, de a coordona ceea ce era lipsit de legatura, de a se ridica la totalitati: "Pretutindeni am constatat la Maiorescu nu o pozitie extremista, dar o sinteza de elemente in aparenta contradictorii" (Semnificatia lui Titu Maiorescu, 1940). Nu este de mirare, de aceea, ca, dupa ce a contemplat literatura dintr-o perspectiva prin excelenta dinamica, CARACOSTEA va cauta sa-si intregeasca exegeza si printr-o abordare statica, privind "creatiunea in sine ca forma". in felul acesta, el isi imagineaza a da o rezolvare conflictului intre "metoda istorica" si "metoda estetica", conflict ce "bantuia" din plin "vremea noastra"; ,Astfel se explica inclinarea unor cercetatori moderni de a separa definitiv in studiul literaturilor istoria de estetica. Nu putem primi insa aceasta formula pentru ca ea separa ceea ce in viata literara este neseparat" (Cateva lamuriri). In studiul aspectului formal, CARACOSTEA urmeaza mai ales directia "confi-gurationismului"; pentru el, principiul care trebuie sa calauzeasca exegeza este acela de a privi opera ca pe "o totalitate estetica". Esentialul, pentru orice comentariu stilistic, il reprezinta "structura intregului". Preocuparile lui CARACOSTEA isi gasesc astfel implinirea in cea de a treia lucrare importanta dedicata lui Eminescu: Arta cuvantului la Eminescu (1938). Este de retinut modul cu totul superior in care CARACOSTEA concepe analiza stilului; el nu se rezuma la un studiu al imaginilor, ci abordeaza aspecte legate de spatiul si timpul estetic. Notiunile fundamentale cu care opereaza, sub acest aspect, sunt "axa imaginilor", "spatiul titanian" sau "clipa si vesnicie". Precizia definitiilor la care ajunge il indreptateste sa propuna criteriul formal drept principal criteriu si pentru cercetarile de literatura comparata. Prin C, critica si istoria literara romaneasca interbelica ating un punct maxim in efortul lor de innoire; ritmul pe care CARACOSTEA il imprima acestui proces este insa prea abrupt si prea precipitat pentru a fi provocat ecouri si a se fi inradacinat in opinia publica a momentului. Astfel ca meritul innoitorilor avea sa fie atribuit mai mult altora, cu pasul mai scurt, dar mai sigur.



OPERA

Poetul Bratescu-Voinesti, Bucuresti, 1921; Miorita in Moldova, Muntenia si Oltenia, Bucuresti, 1924; Izvoarele poemei "Luceafarul", Bucuresti, 1926; Personalitatea lui Eminescu, Bucuresti, 1926; Un mare critic roman modernist: domnul Eugeniu Lovinescu, Bucuresti, 1927; Izvoarele lui G. Asaki, Bucuresti, 1928; Lenore. O problema de literatura comparata si folclor, Bucuresti, 1929; Opera lui Mihai Eminescu, Bucuresti, 1931-1932; Balada poporana romana. Bucuresti, 1932-1933; Prolegomena argheziana. Bucuresti, 1937; Arta cuvantului la Eminescu, Bucuresti, 1938 (ed. ingrijita, note, addenda bibliografica si indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iasi, 1980); Simbolurile lui Eminescu, Bucuresti, 1939; Semnificatia lui Titu Maiorescu, Bucuresti, 1940; Expresivitatea limbii romane, Bucuresti, 1942; Creativitatea eminesciana. Bucuresti, 1943 (ed. ingrijita, studiu introductiv si note de I. Apetroaie, Iasi, 1987); Critice literare, I-II, Bucuresti, 1943-1944; Poezia traditionala romana, I-II, ed. ingrijita de D. Sandru, pref. de Ov. Barlea, Bucuresti, 1969; Studii eminesciene, ed. ingrijita si note de I. Dumitrescu, pref. de G. Munteanu, Bucuresti, 1975; Studii critice, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic si bibliografie de Ov. Barlea, Bucuresti, 1982; Scrieri alese, I-II, ed. ingrijita, pref. si note de M. Anghelescu, 1986-1988.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, Istoria; E. Lovi-nescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943; D. Popovici, Eminescu in critica si istoria literara romaneasca, 1947; Ov. Barlea, in Revista de etnografie si folclor, nr. 6, 1964; I. Dumitrescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1966; FI. Mihailescu, Conceptul de critica literara in Romania, I, 1976; L. Petres-cu. Scriitori romani si straini, 1978; T. Popescu, D. Cara-costea - un critic modern, 1987; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 28, 1987; O. Papadima, in Luceafarul, nr. 7, 1987; Ov. Barlea, Efigii, 1987; M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; I. Datcu, in Steaua, nr. 4-6, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Dumitru CARACOSTEA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dumitru CARACOSTEA




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Critica literara

ISTORIE SI ESTETICA

- citeste textul

ABSOLUTUL EROTICEI

- citeste textul

GALACTION, POETUL

- citeste textul