Poemul "homeric"
Dan capitan de plai face parte din ciclul Legendelor lui Vasile Alecsandri si - in spirit patriotic si patruzeci-optist - exalta trecutul de .lupta al inaintasilor nostri impotriva cotropitorilor, in cazul de fata tatarii. Compunerea este mai curand - privita din perspectiva istorica ce ne desparte - naiva si mult prea "imaginar" - romantica. Am adaugat epitetul "homeric" pentru ca la mijloc este vorba de luptele cu tatarii ale unor "uriasi": batranul capitan Dan, care mai apucase vremurile de vjtejie din vremea lui Stefan cel Mare, traind acum "ca soimul singuratic / In pestera de stanca, pe-un munte paduratic / /Vechi pusnic, ramas singur din timpul sau afara / Ca pe un gol de munte o stanca solitara"; "fratele sau de arme" este aprigul Ursan, "Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan, / Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat, / Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat, / E scurt la grai, naprasnic, la chip intunecos. / El e de peste Milcov pribeag misterios." Ultima precizare: "el e de peste Milcov" (poetul priveste incoace dinspre Moldova luI) marcheaza poeticeste "unirea" in luptele cu dusmanii ale moldovenilor si muntenilor. Ursan are si o fata, voinica, "uriasa" si ea, o amazoana, numita Fulga, in stare sa tina piept, alaturi de Dan, capitanul de plai si de tatal ei, Ursan, puhoiului tataresc navalit de peste Nistru, condus de un Ghirai-han tocmai de dincolo de Volga, "in tropot de copite, potop ropotitor". Ca in basme, s-ar zice, cei trei uriasi se lupta cu tatarimea, taind-o pe capete. De altminteri, poetul - extraordinarul culegator al celebrelor balade folclorice - ne lasa sa intelegem clar sursa lui de inspiratie, punand in exerga poetului acest "fragment de cantic popular":
Frunza verde de malai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, soiman de plai, C-a ucis el multi dusmani, Un vizir si patru hani. Frunza verde lemn de brad,
Cine merge gios in iad? Merg tatarii lui Murad, Ce-au ucis in zi de mai Pe Dan, capitan de plai!
Cei doi frati de arme cad vitejeste in lupta, potopiti de multimea nemasurata a adversarilor. Ursan este urcat pe cal de catre viteaza lui Fulga, Dan este ranit grav si cade prizonier in mainile lui Ghirai-han. Ca de obicei, dusmanul i-ar cruta viata daca prizonierul si-ar parasi credinta stramoseasca si crestineasca, trecand la paganismul tataresc. Evident, viteazul incoruptibil refuza o asemenea propunere:
Crestinul Dan. batranul cu sullet luminos, inalt-a lui statura si zice maiestos: "Ceahlaul sub furtuna nu scade mosunoi! Eu, Dan, sub vantul soartei sa cad pagan nu voi, Deci nu-mi convine viata miselnic castigata, Nici pata fardelegei in fruntea mea sapata. Rusjnea-i o rugina pe-o arma de viteaz, Un vierme ce mananca albeata din obraz. Cui place sa roseasca, roseasca eu nu vreu Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu. Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc Si vreau cu fata alba senin sa ma sfarsesc, Ca dupa-o viata lunga, ferita de rusine, Mormantul meu sa fie curat si alb ca mine! Asa m-au desprins Stefan, usoara tarna-i fie! , La trai fara mustrare si fara prihanie!
Ascultand discursul maret al eroului fara prihana, insusi hanul tataresc ramane impresionat si-i cere sa-si exprime ultima dorinta inainte de moarte. Batranul Dan doreste eliberarea provizorie din prizonierat numai pentru a mai trece o data Nistrul dincoace, sa-si ia adio de la tara sa. Ghirai-han ii desface cu mana lui lanturile si-i spune marinimos: "Tata, ia calul meu si du-te!". Dan capitan de plai trece Nistrul, "isi umfla peptul cu aerul Moldovei"^ pentru o ultima oara, ingenuncheaza, isi "pleaca fruntea alba" si saruta pamantul patriei "ca pe o moaste". Apoi, asemenea vitejilor capitani ai stramosilor romani din antichitate, isi tine cuvantul si, cavalereste, se intoarce la Ghirai-han: "Apoi el se intoarce la hanul, intra-n cort, / Suspina, sovaieste si, palid cade mort!" Elogiul final al viteazului este facut de insusi inamicul Ghirai: "O, Dan! viteaz, asemanator cu atat de populara compunere a altui contemporan, originar si el din Moldova de nord, Ciprian Porumbescu.