Lupta cu ingerul de Vasile VOICULESCU (Proza)
Uriasa cumpana a lumii, urnita de ritmul cosmic, misca talgerele-i potrivnice, ziua si noaptea pentru asfintire. Talgerul luminii, ingreuiat de aur, se plecase de tot si spinzura jos in rasul pamin-tului, dincolo de apus; buza lui fulgera, inainte de scufundare, catre talgerul noptii, care se ridica gol in slava si astupa, cu fundu-i negru, cerul. Sageata cumpanitoare incremenise, cu luceafarul in ascutis.
Caprele riciiau tarina inchinind cu copita culcusul Clopotele aninate de turlele girurilor sunau limpede si fiecare vita era o vecernie.
Apa riului luneca in lauta tarmurilor cintare inabusita sub calus de salcii ginditoare si plopi amintitori, Sarpe descolacit din aur, amurgul descinta pasarile cristaline, care picau din slavi, intelenite, pe ramuri.
Cind, o prevestire trecu si scutura din florile talancilor o roua de clinchete. Pastorul tresari sub cerul unde se ruga. S-a sculat leul pustiei si vine sa-i dijmuiasca turmele?
O forma nedeslusita inainta, fara pasi, spre staul. Sarise din talgerul luminii, care acum se cufundase in putul de dincolo de pamint. lacob se repezi cu ghioaga sa-si apere averile. Statura mareata il astepta in strunga, atintindu-i calea.
Nu era leu, nici fur. Parea o aratare de pe alt tarim.
- Ce vrei? - racni ciobanul, clatinat intre spaima si uimire.
- Lupta - raspunse celalalt, ca si cum ar fi zis buna-seara.
Nu dorea nici oi, nici bogatie, ci altceva, mai de pret: puterea. Spre a fi stapin se cere sa fii tare. Care din ei doi e mai vrednic? Si vedenia nu propunea enigme, pretindea incercarea puterilor.
Prin labirintul crengilor despletite pentru somn, vintul trecea degetele-i incarcate de plinsete moi. Caprele se sculasera si priveau din tirla. infatisarea cu chip de zburator il infrunta din poarta tarcului. lacob ii deslusea asupra capului un mot, adus ca gluga ciocirliei Si glasul ii cintase a viers. Cine, oare, se ascundea in vesmint pasaresc? lacob simti o rivna tinereasca sa se masoare cu taina Necunoscutul ii cazuse drag deodata, asa cum iti cade un print hoinar, colindator dupa ciudatenii, caruia nu i te poti impotrivi sa nu-i faci gustul.
El primi lupta fara vrajmasie, prinzindu-se ca intr-o hora cu ingerul, ochii iezilor - bucurosi de salturile stapinului in lupta cu cerescul partener. Si astfel lacob s-a luptat cu ingerul, nu impotriva lui
Fiecare din noi, macar o data in vreme, trebuie sa ne masuram cu trimisul Domnului, la un popas, sub sicomor, linga o fintina de rascruci. Te iei cu el la lupta, asa cum te lupti, copil, cu un frate mai mare, dornic sa te invete lupta. E un exercitiu pe care trebuie sa-l deprinzi, ma-surindu-te cu cineva mai puternic. E o voinicie la care trebuie sa te ridici sub povata unui superior, unui dascal cunoscator al tuturor adevarurilor atletismului spiritual.
Ingerul si Iacob isi imprumutau numai prezenta, nu si substanta. Aparenta lui se lasa cuprinsa Si rezistenta divina se echilibra prin forta umana, care se mladia pe tarie si urca, tiriita de model, victorioasa asupra ei insesi. ingerul, senin, se impotrivea opintelilor, nu ataca. Zimbitor, atita la sfortare, nu cauta sa doboare. Desi inger, el se alcatuia intr-un prilej chibzuit si cumpanit pentru incordarea muschilor sufletesti ai omului rapit in ideea biruintei.
Nici arc, nici pala. Luptau lupta dreapta, incinsi cu bratele. Si miinile omului se inclestau, pafta cu zimtii degetelor petrecuti unii intr-altii in salele ingerului. Iar aripile acestuia, ridicate din sfirc, se incondeiau pe umerii discipolului, asa incit el, catind drept in ochii miraculosi care-l stimeau la vitejie, nu le vedea strejuindu-l, ca sa nu se inspairninte. E ingaduit fiului de om sa biruie, in virtute si har, un inger, alcatuit din sapte stihii mai mult?
Oricum, indemnul ingerului adevarat e totdeauna lupta. Numai satana e ispita, vraja de cistig usor asupra a tot ce cuprinzi cu ochii.
Minunea cea mare a fost ca atingerea cu ingerul il intarea pe om. El devenea mai puternic, pe masura ce se indelunga imbratisarea. Virtutea lui crestea, cu cit dura misterioasa initiere. Iacob se imputernicea ca Anteu, dar, spre deosebire de acela, nu atingind pamintul, ci cu cerul coborit de inger. Omul alaturat de inger sugea fluid sfint, care trecea in el ca in legea vaselor comunicante, din cel plin in cel gol, prin mediatorul inaripat, incit precursorul Iui Cristos a trebuit sa se smulga cu violenta din veriga ce-l stringea din ce in ce mai cumplit, inainte de a se umple de el omul intreg. Caci nu era el Mesia, menit sa savirseasca deplin transfuzia divina.
A durat lupta o noapte, un veac? Cine stie
Solul a zburat. Dar lectia ramase indelebila. in zori, nostalgic, cauta urmele vinzolelei. Dar nici un semn nu sta marturie: pamintul nu era gaurit de calciie. Iarba, treaza, isi mijea lumina-i verde nestrivita din pamint. A fost o nalucire? Si totusi n-avea nici o sovaiala Nimic nu patrunde mai de-a dreptul in suflet ca un miros respirat Si el simtea mireasma ingerului staruindu-i adinc, acolo unde amintirea se tese cu uitarea, impletind sufletul. ingerul a fost? Dar s-a hartuit cu el afara, in lunca? Sau in Iauntru, in gind? Fusese o lupta sau o meditatie? Zavozii lui o stiau mai bine, caci nu dadusera nici un latrat.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.