Perna de puf de Vasile VOICULESCU (Proza)
Tinarul scriitor, care, cu numele de Al. Philadelf, iscaleste nuvele si povestiri din ce in ce mai pretuite, nu se lasa numai in scama talentului sau firesc. El se ingrijeste sa-si agoniseasca necontenit si de pretutindeni material de tot soiul, temelia asezarii lui artistice, si sa-si inmulteasca cunostintele culese din toate tarimurile. Nu se leapada si nu dispretuieste nimic. Variind aria subiectelor, largeste si adinceste fondul si prin arta indatoreaza forma sa-si dilate si multiplice tehnica, sa-si intensifice si mladieze stilul, altoit cu regimuri noi, silit sa-si descopere singur expresiile proaspat potrivite si numai cu asta originale.
Practicind metoda asolementului literar, nu exploateaza pina la sleire o vina. O lasa odihnei si trece in alt domeniu: de la viata cea mai banal reala si autentica, la fantasticul cel mai pur si straniul absolut. Dinamica sa disciplina artistica il urca si coboara prin toata claviatura genurilor, il poarta, ucenicind, pe toate treptele frumosului, ca sa deprinda mi-nuirea tuturor uneltelor spiritului, de la intuitie la ratiunea stricta si analiza cea mai subtila. El isi impunea cultura instinctelor, pe linga aceea a inteligentei si a imaginatiei, ca astfel inarmat sa cistigc nu maiestria, anchiloza mestesugului, ci plinatatea.
Unul din mijloacele mai la-ndemina, cind nu trece peste granita, este peregrinarea prin diferitele tinuturi ale tarii, cu asezarea in localitatile ce-i deschid zari inedite si cine stie ce alte ciocniri de aspecte si probleme neintilnite inca de interesul sau creator. in Bucuresti, desi are bastina lui, o casa mostenita de la parinti, se muta mereu dintr-un cartier in altul, pentru citeva zile sau o saptamina, ori se schimba de colo-colo in sinul aceleiasi mahalale, dupa belsugul informatiilor si originalitatea documentarii, care sa-i dea ghes la lucru, sa-i invioreze inspiratia si sa-i mareasca imaginatia. Caci pentru el, spre deosebire de fantezie, care e de soiul visului, imaginatia e de natura ratiunii, o ratiune superioara, libera, descatusata de toate formalitatile strimte si incete ale ratiunii obisnuite.
Odata, un prieten care copilarise in cartierul evreilor, ii povesti despre un obicei al acestora de a inabusi pe muribund cu o perna apasata pe fata, in puful moale al careia li se culege agonicilor sufletul, usurindu-le si astfel caznele mortii.
Vazuse, spunea prietenul, in casa ceausului sinagogei, linga care locuise si cu ai carui copii se juca, sumedenie de perne cistigate in chipul acesta. Lumea care stia nu le cumpara. Se ingrozea sa puna capul pe o perna umpluta de ultimele suspine ale agonicului Ceausul le trimitea in alte parti sau isi inzestra fetele cu ele.
- Ce inseamna ceaus? intreba scriitorul, emotionat de izvodul unui subiect senzational.
- Un fel de paracliser al sinagogii, il lamuri prietenul. Un slujitor laic care se indeletniceste cu mortii, ii spala, le curata maruntaiele, ii infasoara in giulgiu; in sfirsit, ingrijeste de tot ritualul, foarte amanuntit, al ceremonialului inmormintarii
Entuziasmat, Philadelf alearga la prietenul si confratele sau mai mare, scriitorul G, fervent iudaizant, amic al poporului evreu, cunoscut cu toti rabinii si invatatii Israelului romanesc. Ba-trinul, dupa ce-l imbratisa acoperindu-l cu patrafirul barbii lui albe, il asculta zimbitor.
- Se poate tot ce-mi spui tu, facu el ingaduitor. Eu nu stiu. Dar daca nu este o simpla poveste de folclor sau o inventie a crestinilor, cum banuiesc, ci o practica adevarata, atunci sa stii de la mine ca nici un ovrei in toate mintile n-are sa ti-o marturiseasca Pentru asta nu-ti dau nici o recomandatie catre amicii mei de acolo. Ar fi sa-ti tai de la inceput orice sorti de izbinda. Fii prudent, cauta pe ocolite, poate ai noroc. Pe urma vii si-mi spui si mie, sau imi citesti ce ai scris, sa ma bucur
Asa s-a pornit Philadelf, intr-un inceput de vara calda, sa cerceteze partea de miazazi a capitalei. Fermecat de neasteptatul labirint evreiesc infasurat in jurul Vacarestilor, el isi strinse tot mai in loc colinda. intre Udricani - Sfinta Vineri si Dudesti, adulmeca o intreaga alta lume, amestec stravechi cu ultra nou, imbinari de ramasite batrinesti cu indrazneli si apucaturi moderne. Foarte rare, ici-colo, tihnite casute vechi de pe vremea lui Tudor, acoperite cu sindrila, pridvoare pe stilpi de lemn si babute in poarta; sau ruinate case boieresti, prizarite intre tifnoase cladiri gen steamer sau siloz, pline ca niste stupi de o semintie in vesnic neastimpar, vesela, guraliva, certareata, promiscua si gesticulanta, revarsata in strada la orice ora, ca in asteptarea unei corabii gata sa intre in port.
Senzatia o autentificau variate miasme, de coloniale statute si necuratenii azvirlite in drum, de bacanii cu mirodenii exotice si dughene cu izuri de tiri si mezeluri trecute dincolo de marginile consumarii, invirstate de exalatiile ce veneau pe rasuflatorile pivnitelor doldora de marfuri.
Seara, pe la colturile unde pindeau circiumi, vazduhul invaluit in fum si miroase de gratar prindea gust de bauturi aromate, anison, portocala si secarica, intarit de ingustimea ulicioarelor neaerisite. intre vechiul teatru Jignita, cu infatisarea lui de magazie, sala Tomis si noul Baraseum, se revarsau atunci cele douasprezece triburi regasite: intilneai caftane si levite orientale, laibare lungi, talare vargate, cataveicile si salurile mostenite de la stramosii veniti din Polonia, perciunii de sub jobene soioase, barbile sure de sub tichiile hahamice, toate de Ia anume ceas eclipsate de sicul celei mai rafinate mode pariziene, purtata de tineretea sionista locala cu dezinvoltura si eleganta unei desavirsite gratii apusene.
Vrajit, Philadelf hotari sa se aseze pe timp nelimitat acolo. Cu capul intors spre zidurile caselor, izbit in piept cu toti trecatorii, el cauta ceasuri intregi ferestre cu bilete de inchiriat. Vrea sa se cuibareasca intr-una din acele case-vapor, la o nobila familie evreiasca, de unde, ca de pe o punte de nava, sa priveasca marea ftamintata de sub el si, ca un scafandru, sa coboare afund in inima intregului sistem omenesc de acolo, pe care-l simtea bogat si adinc.
I-a fost insa cu neputinta sa gaseasca singur. S-a adresat samsarilor, care l-au imbiat cu imobile de vinzare. N-a fost mai norocos cu barbierii la care a intrat sub pretext sa se rada. Figaroul, perdafuindu-l, facea politica sionista si propaganda pentru emigrare, plingindu-se ca nu mai poate rasufla de inghesuiala concurentei.
Obosit, a batut la o carturareasa, a carei firma i-a trezit o lucire de speranta: "«Estera» prezice trecutul, prezentul si viitorul, consulta pentru afaceri, gaseste lucrurile pierdute, ajuta la realizarea dorintelor". Dedesubt, cu alt soi de litere: "discretie absoluta".
Era o ora nepotrivita, cind patroana se odihnea. A fost totusi primit. I s-a servit, dupa datina, cafeaua, in care se ghiceste si in caimacul careia scriitorul, cu agerimea lui critica de analist, ghici o musca. Asta nu-l impiedica deloc ca persoana sibilei sa-i fie dintr-o data foarte simpatica. Impresie vadit impartasita si de partea cealalta. Avea in fata lui o fosta glorioasa, acum prea corpolenta, frumusete, in care pilpiia nestinsa, ca intr-un vechi vulcan inabusit de scorii, restul focurilor launtrice, azi puse, ca un prinos adus amintirilor, in slujba altora Ochii micsunii, mari cit niste farfurioare din tacimul unei papusi de copil bogat, pastrau, palite, nostalgicele lor splendori, care emotionara pe scriitor. I-ar fi sarutat pentru nesecatele lor rivne cu care l-au invaluit, pilpiietori. Lacoma de pasiunile celorlalti, ajunsesera hrana ei zilnica, pe care si le asimila cu ardoare; scriitorul se vazu, profesional, intrecut cu mult, un ucenic in fata maestrului si ii piz-mui depozitul sacru de taine incredintat ei spre fructificare.
- Dumneavoastra n-ati venit pentru chestiuni de inima, il descifra ea usor, privindu-l drept. Va aduce altceva.
El consimti, inclinind capul. Ea lasa cafeaua racita si lua intii pachetul de carti in miini. Duhul sombru al divinatiei o umbri indata. Culoarea ochilor se intari spre violet salbatec, trasaturile fetei se strinsera, chipul intreg se concentra in jurul lor, odaia se strimpta si se posomori.
- Dumneavoastra ati pierdut ceva, un lucru si umblati dupa el
Ridica privirile ca sa se orienteze in gindurile rasfrinte pe fata tinarului si astepta confirmarea.
- Nu l-am pierdut, nu-l aflu, o indruma el cu raspuns de sarada.
- Daca nu l-ati pierdut, inseamna atunci ca il doriti, vreti sa-l aveti, bijbii ghicitoarea, intim-pinind cu mare bagare de seama subtirimea de gind si cuvint a scriitorului, pe care-l simti facut din alt aluat decit cei mai alesi clienti ai ei.
- Sa vedem unde se gaseste - si se apleca intunecata peste tabloul pestrit al cartilor. Dum-neavostra nu doriti lucruri care se pot apuca si prinde cu mina, incheie ea scurt si strinse hotarit cartile. Nu sinteti un client pentru mine: aci adinc, aci imprastiat, dumneavoastra aveti nevoie mai degraba de un rabin destept. Eu descurc alt soi de afaceri, solide.
- Nu te supara, o opri cu insufletire Philadelf, as fi nemingiiat
- Nu ma supar, ghicesc, il taie femeia.
- Lasa-ma, atunci, sa-ti spun adevarul, cum trebuia sa fac de la inceput, se marturisi tinarul, decis sa o biruie, sa o cistige, cu o lovitura dreapta.
Si-i povesti greutatile in legatura cu profesiunea lui de scriitor, nevoia sa-si imbogateasca, cu studii si cercetari mereu innoite, ceea ce-l adusese pe locurile acelea.
- Dumneavoastra cautati in biata noastra mahala peripetii ca intr-o America, ii zimbea, interesata, ascultindu-i spovedania.
- Sint tot atit de extraordinare si cele de aici, fara sa fie asa departe si-i surise si el. Si eu sint tot un fel de ghicitor, un carturar ca dumneata, o maguli el, vorbindu-i serios. Dar in loc sa vina lumea la mine, sa o jefuiesc de secrete pe care sa le zugravesc in cartile mele, trebuie sa umblu dupa ea. Dar sintem amindoi din aceeasi plamada, neamul neastimparat, iscoditor al cercetatorilor flaminzi de taine straine. Si cred ca in privinta asta as avea multe de invatat de la dumneata.
- Vreti adica o odaie intr-o familie aristocrata, rezuma potolita Estera. Dar nu e bine sus, la etajul bancherilor si capitalistilor. Aia sint la fel pretutindeni, la noi ca si la dumneavoastra, grasi, suri, chei, nesimtitori. Nici o deosebire, decit, poate, ai nostri mai rai. Ceea ce cautati dumneavoastra se gaseste jos, in casele mici, murdare si inghesuite, furnicar de lume vie, in curtile strimte, pline de puita pistruiata, in dosnicele uliti habotnice ale ghetoului. Asteptati-ma putin. Se intoarse numaidecit, dupa ce azvirlise un sal scump pe umeri si-si luase o umbreluta in miini. Era acum o cucoana mare ce impunea respect neconditionat. Philadelf se scula in fata ei, plin de admiratie.
- Mergeti cu mine! Poftiti! Am ceva potrivit pentru dumneavoastra.
Si-l conduse pe citeva stradute intortocheate din spatele Baraseumului, intr-o fundatura, la capatul careia se opri. in dosul unei porti subrede se descoperea o suvita de ograda ierboasa si strimpta, urde pasira nesuparati: era un drum de servitute ce ducea departe, in adinc, la o casuta pitulata ca o minune in palma verde a unei bataturi plina de nalba si musetel.
- Madam Sura, striga autoritara doamna Estera.
Se arata o batrinica marunta, slaba, numai ochi si nas, care o saluta cu umilinta. Scriitorul vazu numaidecit ca poarta peruca.
- Ce face domnul David? intreba cucoana.
- E tot asa cum il stiti - si ofta.
- Sa n-aveti nici o teama, se intoarse ea catre tinar. David Haimer, fratele dinsii, ese bolnav de nervi, boala veche, mai bine de cincisprezece ani Nu se ia A capatat-o ca pedeapsa Madam Sura, dumnealui este de-al nostru. Cauta o fata buna sa se insoare. Dar dumneata nu te amesteci, si-o alege singur. Ii trebuie numai loc de unde sa se uite bine de jur imprejur si sa ocheasca.
Madam Sura se ploconi.
- il iei in gazda si-i dai odaia mare. Ai grija numai dimineata de o gustare si muri, multa curatenie. Plateste bine. La revedere Am sa mai vin.
Si, inclinind cu maretie de regina frumosul ei cap brun cu ochi micsunii, isi lua ranas bun
- Pentru orice nedumerire si lamuriri, va adresati lui David, care e burduf de invatatura, dar nu si de minte, spuse ea tinarului. Puteti incepe chiar cu el, e cel mai interesant de aici Madam Sura are sa va pofteasca cit mai multa lume, de toate felurile, si tineret si batrini, adauga ea.
- Dumneavoastra stiti ca la noi nu mai calca nimeni, se plinse amarita batrina.
- Au sa vie la dumnealui, o puse scurt la locul ei Madam Estera. Dumneata numai a ma asculti. Dinsul nu sta mult. Vrea in scurta vreme sa cunoasca toata mahalaua.
Astfel Philadelf se aseza oaspete al vaduvei Sura ca intr-un atol linistit, batut jur imprejur de spumegatoarea mare evreiasca, in care se aventurase. ii placea odaia. Facu vizita bolnavului, un batrin prematur, cu chip de creta alba, sfintit de barba unui dumnezeu.
Si incepu sa se miste chiar din primul ceas. Consuma cite ceva in vreo trei birturi economice. Stete in cafenele si ceainarii, tirgui in dughene, dete ocol halei cu vechituri, intra in Olea Vacaresti, unde fiecare curte era un bazar cu zeci de tarabe, baraci si pravalioare, in care se intil-neau cele mai neasteptate si heteroclite lucruri, cioburi, fiare vechi, evantaie, pene de simt, carti si lacate fara chei. Apoi se plimba, amestecat in gloata forfotitoare, incoace si incolo Spre seara, insotit de madam Sura. intra la vecini, familii modeste, unde fu primit cu bunavointa, gratie recomandarilor de mai-nainte ale gazdei, care dase sfoara-n mahalaua atitata de curioziete.
Ajutat de temperamentul lui poetic, firesc scriitorului, de marele lui dar de asimilare, aproape mimetic, sporit de jocul rolului in care se producea, un "cautator de mireasa", iesi lesne din toate incercarile. Cu nemteasca lui fara gres, se descurca usor in idis, vorbind intelepteste cu batrinii, discutind aprins cu tinerii, glumind spiritual cu fetele. Atunci a folosit din plin intinsele lui lecturi biblice, initierile in Kabala, cunoasterea autorilor iudaici iubiti, Salom As, Salomalech, An Ski, Izrael Zangwil si toti asii literaturii mondiale evreiesti. Astfel ca nu a dat nimic de banuit si trecu o saptamina incintatoare, plina de inedit. Primul carnet, doldora de note, si-l incheie cu observatia: "poporul evreu e calomniat pe nedrept de catre toti, incepind cu dumnezeul lor, Ieho-' va, care le face mofturi si greutati, ca un iubit prea mult adorat de ibovnica lui". Mai tirziu adaugase: " vorbesc de popor, nu de elita". Cit despre misterul pernei de puf, inabusirea agonicilor, ceaus de sinagoga, nu dibuise pina acum nici un graunte de aluzie macar, sa-i poata lua urma. Nadejdea si-o puse in David. inainte de culcare intra la el, totdeauna cu un coilic cald, portocale, un cornet de migdale ori o punga de cirese si sta pina tirziu, cind il gonea, ca pe un strigoi, cintatul cocosilor. Bolnavul ii era recunoscator nu numai pentru curtea ce-i facea, cit mai ales pentru prilejul ce-i da sa-si implineasca nestinsa lui patima talmudica de vorba, de discutie si dezbatere, de care fusese ati-ta amar de ani lipsit.
Chiar din prima zi Philadelf ii aflase taina.
- De ce ati tras Ia pacatosul ala? il intrebase cu o mutra scirbita una din proaspetele cunostinte. -Aveti dumneavoastra o camera mai buna? cerca sa-i scoata indirect motivul nemultumirii, scriitorul.
- Nu pentru camera Pentru el Asta, trebuie sa o stiti, nu merita nici macar un scuipat sa strici pe el.
Si ii spuse cu dezgust ca David este un nemernic, un blestemat heimkehr, un ovrei spurcat, care se lepadase de legea parintilor si se botezase, pentru ca apoi, zvirlit cu piciorul de goi, sa intoarca spatele lui Cristos si sa ceara din nou intrarea in sinagoga.
Toate astea i le-a spus, in urma, pe adevaratul lor sart si inteles, insusi David. Si scriitorul ii pricepu indoita rivna si mereu descumpanita cautare Revenise la Moise, dar nu uitase pe Isus. in adincul sfintei sfintelor din sufletul lui, ii parea rau si jinduia in ascuns dupa marea pace crestina. Avea pururea in nari paradisiaca mireasma a bisericii.
- Mi-e asa dor de manastire, se marturisea el, povestindu-i cutremuratoarele impresii din schitul unde fusese inchinat, isi savirsise initierea si se preotise. Rana ce-i facuse in inima dulcele, neinduplecatul Mintuitor, nu se putea tamadui, decit atinsa tot de El.
De atunci, ani intregi, zbatindu-se el insusi intre cele doua tarmuri vrajmase, fara sa poata iesi pe unul din ele, zanatic, hulit de rabini, dispretuit de preoti, ratacise nefericit, cind disparind, cind aparind, pierdut prin orasele din provincie, pretutindeni ca un ciine lepros, gasise adapost la sora-sa, care, infruntind toata ura coreligionarilor, se milostivi sa-l primeasca.
El, talmudistul neintrecut, kabalistul fara pereche, cunoscatorul din fir a par a legii vechi si celei noi, teologul mistic, a carui minte, de o ascutime aproape neomeneasca, se ridicase pina linga tronul Treimei, el care ar fi fost o lumina inalta in Israel sau o stralucita fata a ortodoxiei, se ascundea acum ca o salbaticiune raufacatoare intr-un chiler intunecos al Surei, unde citea, medita, se framinta intr-o vesnica aiurare. Sunetele clopotelor il chinuiau ca niste instrumente de tortura. Ele ii aminteau de spusele duhovnicului care-l crestinase, ca intreg Vechiul
Testament fusese un mare clopot de aur, dar un clopot mut. Cristos este inima lui, limba dumnezeiasca venita sa-l implineasca, sa-i dea glasul auzit peste toata lumea veacurilor.
Si el era acum un asemenea clopot. Smulsese pe Isus din miezul sau si, pustiu, amutise launtric. Scotea numai vaiere la toate loviturile din afara. Dar, dirz si mindru, se indaratnicea la suferinta si nu vrea sa se mai intoarca. Rareori se strecura afara, pe ulite si numai noaptea, ca sa nu-l cunoasca nimeni. Atunci, uneori, se pomenea dind fara sa vrea ocol vreunei biserici. Minios, ii intorcea repede spatele si alerga sa se inchida in casa.
Apostatul ramasese totusi omul blind si cucernic. Convorbirile si disputele cu Philadelf il inzdraveneau, il aduceau din nou pe lume, ii puneau la loc ratiunea in titini. De la el numai, scriitorul culesese un caiet de insemnari pentru " o viata de sfint blestemat" ce-si propunea sa scrie, si despre care vorbise lui David si-i luase invoirea.
La un pasnic miez de noapte bogat in destainuiri, cind tinarul crezu ca rodul prieteniei si increderii se copsese indeajuns si poate fi despicat, indrazni sa-l intrebe despre intunecata poveste a pemei de puf.
Chipul apostatului se facu si mai alb, de o albeata dureroasa in lumina gazornitei care-l ingalbenea putin. O tremuratura cu neputinta de stapinit il cutreiera tot, de la tufisul barbii, scuturate de vintul spaimei, la miinile apucate de zvicnituri brusci. Picioarele slabanoage sarira din genunchi ca sub niste lovituri peste tendoanele unde se cauta reflexele. Si cazu, intepenit, pe spatarul scaunului. Philadelf sari sa-l sprijine, il lua in brate, il intinse pe pat, unde criza se ogoi intr-o molcoma biiguiala neinteleasa. Plin de teama si mustrari, tinarul il veghe indelung si nu-l parasi decit adormit. A doua zi dimineata intra ingrijorat, sa-si ceara iertare.
- Eu trebuie sa ma rog de iertare, il linisti batrinul. M-ati luat fara veste. Dar nu face nimic. Sedeti! Am sa va spun totul. Asa este In anume imprejurari, anume bolnavi, chiar nu tocmai in agonie, sint ajutati sa moara, inabusiti cu o pema de puf. Dar nu asta si nu aci este taina
Si ochii ii lucira, inraiti.
- Nu ca sa li se usureze chinurile agoniei - si se opri gifiind.
Philadelf deschisese gura atintita la el, parca sa imbuce, ca pe-o bucata de prada, destainuirea.
- Si nu li se face tuturor aceasta onoare, urma David, apucat de un rinjet mai mult launtric.
- Nu?
Scriitorul, in asteptare, isi inalta umerii, isi indrepta statura, isi largi cu o respiratie adinca pieptul, parca sa-si mareasca volumul pentru capacitatea tainei ce presimtea.
- Noi, ovreii, sintem blestemati sa nu uitam niciodata ca sintem blestemati, si in viata asta si in cea viitoare, din pricina lui Cristos. Si daca ne facem ca uitam, acoperind sub necurmate griji, sbatai si stradanii, ca intr-o nebunie, aceasta plaga vie, apoi nesmintit ea se deschide la unii in ceasul mortii. Si cind Azrael vine sa le ia sufletul, unii ca acestia incep sa se roage incet, sau sa tipe tare: " Tevila. Tevila ", si glasul talmudistului tisni ascutit, pronuntind cuvintul ca intr-o clipa a agoniei.
Scriitorul se ridicase in picioare si se inclina ca indoit de un vint puternic peste batrinul ce-si dase capul pe spate, cautindu-i gura neagra, din care sa nu-i scape nici un cuvint. Dupa ce-si veni in fire, David urma:
- Stati, va rog! Philadelf se aseza la loc.
- $i acolo, in fata arhanghelului pradator de suflete, ovreiul se zvircoleste ca un vierme sub calcii, se chinuie si implora, in limba straveche cunoscuta de Iehova si de duhurile lui: Tevila, Tevila, adica botez, botez
Tinaml nu mai rasufla
David suspina adinc, un suspin lung, cu gura inchisa si aerul tras anevoie si numai pe nari
- Atunci, ca sa nu moara in nelegiuire, familia baga repede in odaie pe ceausul de la sinagoga, care pindeste ceasuri ori zile intregi in dosul usii, cu perna de puf in brate intelegeti, e nu numai dureros, dar chiar o pilda rea, care lesne gaseste imitatori in familie, sa auzi un tata scump, ori un frate drag, cersind in pragul mortii indurarea botezului Atunci toti ceilalti ies din odaie si ramin numai ei trei.
- Care trei? tresari Philadelf.
- Muribundul, ceausul si ingerul mortii Nu fac trei? se schimonosi David. Pe urma - dar tacu.
- Pe urma, il indemna ca un ecou surd tinarul.
- Pe urma ies numai doi: ingerul mortii, cu sufletul scapat de ispita botezului, si ceausul cu perna, care-i ramine plata. inauntru ramine mortul cu fata vinata de nadusala pufului, si nasul strimb de apasarea ceausului, daca bolnavul a fost mai voinic si nu se lasa Atunci slujitorul sinagogei are de furca pi-na-l potoleste si-l da linistit familiei.
Se lasa o tacere lugubra.
- Ai fost si dumneata un asemenea bolnav greu?
- Da, spuse batrinul, tremurind. Dar atunci eram in putere Philadelf nu-l intreba mai mult.
- Sura, striga David, Sura Femeia se ivi.
- Du pe domnul Philadelf, chiar azi, vizita la Malamet.
- La Malamet? se sperie ea.
- Da, la ceausul sinagogii noastre, si privi cu inteles spre tinar Are o fata frumoasa, urma el pentru sora-sa, ii da zestre buna, numai peme de puf mari si mici peste doua sute. Fac o avere, ii spui ca este porunca de la doamna Estera sa-l primeasca si sa-i arate codana. Adica, stai mai bine, se razgindi el, sa treci tu intii si sa aranjezi vizita.
- Dar David, tu nu stii? Ceausul Malamet este bolnav greu, pe moarte.
- Cu atit mai bine, cu atit mai bine, se bucura batrinul, freeindu-si miinile. Poate avem ce studia, si zimbi inspre scriitor.
Philadelf pricepu cu cine se luptase odinioara, intr-un ceas greu, apostatul si de ce in toata casa Surei nu se gaseste nici o perna de puf. Pentru el a trebuit sa imprumute de la vecin.
- Du-te, Sura, o indemna David, fa ce-ti spun! La nevoie dumnealui zice ca vrea sa cumpere perne, multe perne de puf. Plateste bine. Ah, adauga ca dinsul este un mare doctor si poate consulta pe bolnav, gratis bine inteles. Lauda-l ca vindeca toate celea. M-a tamaduit si pe mine.
Malamet ceausul, servitor de credinta si intendent al sinagogii, locuia pe strada Cauzasi, intr-o casuta vagon, cu o curte ingusta si besnoasa, unde Philadelf intra chiar in amiaza aceea, condus de Madam Sura. Fura intimpinati de sotia bolnavului, o evreica stearsa, firava, si viriti fara nici o ceremonie intr-o incapere mare, unde de jos si pina-n tavan se inghesuiau, teancuri, perne de toate formele si marimile.
Scriitorul tocmai ii dete arvuna pentru douazeci din cele mai mari, cu intelegerea sa vie pina-n seara fata, domnisoara Rasela, sa ridice restul de bani Marfa, trece a doua zi sau mai tirziu domnul doctor sa o ridice si poate chiar sa mai aleaga.
Amindoi, si tinarul si Madam Sura, se interesara de sanatatea domnului Malamet, de domnisoara Rasela, care nu se arata. Asteptara sa fie poftiti in salon, macar la o dulceata. Nimic. Tre-buira sa plece
Au pindit zadarnic pina noaptea sa vie fata dupa plata. Nu s-a ivit.
David se arata foarte nemultumit, aproape suparat, de neisprava.
- Cum stati cu doamna Estera? intreba pe scriitor.
- N-am mai vazut-o, marturisi acesta.
- Rau ati facut, n-o intrece nimeni - si fraza inceputa o sfirsi in gind. Dar sa incercam deocamdata altfel. Mergem acolo impreuna. Au sa fuga in fata mea toti, ca javrele cind vad lupul. in vastul, solstitiarul amurg de iunie ce se lasa domol peste oras, David, invaluit in talarul lui de bumbac sur batut cu fire albe, iesi impreuna cu prietenul sau. Clipea ca o bufnita prinsa de lumina. Era ceasul sapte si jumatate seara, in una din cele mai lungi si stralucite zile ale anului. Cerul apusului, scaldat intr-o imensa glorie de aur in toate fetele, de la aurul alb si portocaliu la cel rosu si verde, inflacara in apoteoza Iui tot orizontul, cu dealul Mitropoliei profilat in fund. Si cu cit coborau treptat spre valea Dimbovitei, alte lumini se invapaiau, mai apropiate, slavind Spitalul Brincovenesc, aureolind biserica Domnita Balasa, nimbind morga, cheiurile poleite in lina de aur a teilor infloriti, sub care se miscau oameni batuti si ei in aur, ca niste fiinte extraordinare.
Philadelf mergea si visa. Strada Cauzasi il stramuta in trecut, la luptatorii cauzei nationale, conspiratorii de la '40 si '48, care salasluisera si complotasera impotriva stapinirilor straine, pe acele meleaguri.
Se trezi in curtea ceausului. David batu. Iesi fata. in intunericul dintre case nu se vedea bine. Ea nu cunoscu pe evreul blestemat.
- Ce doriti?
- Cu domnul Malamet.
- E putin bolnav.
-Atunci cu madam Malamet. Mata esti domnisoara Rasela? Spune-i ca a venit un prieten. Tinarul o petrecu din ochi cum intra in casa. Era bruneta, svelta, destul de frumoasa, in salbaticia ei feciorelnica.
Se intoarse cu mama-sa. Evreica incremeni, vru sa fuga, se impiedica.
- O clipa numai, asculta Debora! in interesul tau, pentru scaparea lui Malamet. Si punindu-si mina pe ea, o stapini.
- Vino-ncoa, mai la o parte!
Zapacita, ea il urma. Se petrecu o scurta convorbire, adica doua-trei ingaimari ale ei si un raspuns la citeva fraze ale lui, spuse la ureche.
- Baga bine de seama, sfirsi el tare. E o chestie mai presus de viata si de moarte.
- Multumesc, am eu grija singura, zise femeia gasindu-si stapinirea, si se smulse de linga el, respingindu-l cu oroare
- Nu vrei sa-l vada doctorul? Dumnealui e un medic vestit.
- Nu, nu e nevoie acum. Alta data. Avem doctorul nostru. Si trebuira sa se retraga, batuti
- l-am implintat cutitul in inima si in creier, spuse intr-un tirziu evreul. Am incredintat-o ca, fara gres, Malamet are sa tipe, Tevila, Tevila, Tevila, si are sa ceara botezul. Nu de altceva, dar el trebuie sa-si aminteasca in ceasul mortii ca a auzit vorba asta de sute de ori, biiguita de sutele de guri pe care le-a inabusit si de la care s-a molipsit. Are sa strige si el la fel: Tevila!
Tacu
- Si? facu Philadelf, uimit de indrazneala batrinului. Si se opri in loc, sa-l asculte.
- Si m-am oferit sa stau eu acolo, la pinda, dupa usa, cu perna. De ce sa cheme ceausul din celalalt capat al tirgului? ii fac eu acest mic serviciu. Pina sa vie acela, Malamet moare blestemat.
Scriitorul se simtea si aici intrecut, un biet scolar care invata o lectie grea, dar mare.
Si o incepu
Ziua isi vedea de alte treburi, urmarea alte piste, facea vizite numeroase, pina sus la protipendada, avea intilniri, ghiftuindu-si carnetele cu buchiile lui marunte cit niste purici lesinati. Noaptea cobora cu David, ca pentru o slujba rituala, la casa ceausului. Aci batrinul ciocanea in usa Cind deschidea cineva, se interesa de bolnav, afla ca e din ce in ce mai rau si se propunea iar pentru infricosatul serviciu, ca sa fie refuzat. Nu staruia.
- Noi stam aici, la indemina, se ploconea el supus si nu pleca
Oprea linga el pe Philadelf si astepta, veghind rabdator, afara. Pina tirziu sta si tragea cu urechea sub fereastra odaii bolnavului, cu perdelele lasate.
Pina la urma, ciocaniturile lui la usa ramasesera neascultate. Nu mai deschise nimeni. Ceea ce-l indirji si mai mult in rabdatoarea-i asteptare la geamul ceausului. intr-o noapte de acestea, o miscare grabnica, o fuga zapacita in casa. Lumina speriata a lampii alerga de colo-colo prin ferestrele casei vagon. Se auzira vaiere. David zgiltii usa. Se opinti s-o descuie, s-o clinteasca din loc Nu putu. Alerga la fereastra joasa, sparse geamul, smulse perdeaua. Nimeni nu se sinchisi. in spaima dinauntru putea patrunde oricine din afara, fara sa mai fie bagat in seama.
David trase linga el pe scriitor si privira lacom: in odaia ravasita, agonicul se zbatea in aiurari si gemea ca o geamandura in vijelie
- Nu mai e nevoie sa sarim noi pe fereastra in ajutor, spuse calm evreul. Auzi-l, spune Tevila, cere cufundarea, botezul! si David isi freca miinile. "Sus", "pe el", "Debora", "nu te lasa", indemna el ca la o intrecere
Nevasta agonicului, cu o perna mare in miini, se caznea sa i-o lipeasca pe fata si se lupta sa-l inabuse. Dar nu izbutea. Malamet, invoinicit de delir, de furiile agoniei, o indeparta cu bratele intinse, carora femeia le punea mereu inainte, ca o pavaza, puful.
La un moment dat el izbuti sa inhate perna, sa i-o smulga si s-o arunce. Femeia ramase descoperita inaintea bolnavului, care, sculat in sezut, nebun, ii infipse miinile-n git si prinse s-o stringa. Ea tipa, incepu sa horcaie, slabind David se pregatea iar sa sara. Dar intepenira De dincolo, se repezi fata, cu parul negru rasfirat pe spate, involburata in lunga camasa alba de noapte. Zbura intii in spatele bolnavului, pe care-l apuca si-l culca inapoi pe pat. Stind asa, o clipa, la capatiiul lui, ca arhanghelul Azrael. In a doua clipa se pleca fulger, ridica perna si trecu linga maica-sa in fata bolnavului, pe capul caruia trinti puful. in a treia (clipA) se si aruncase in pat. Puse genunchiul in perna moale si apasa, apasa, lung, nesfirsit, pina ce mama sa o dete la o parte si o scoase din camera.
Scriitorul se multumi cu aceasta ultima scena. Se desprinse nesimtit de la fereastra, lasind pe David lipit acolo. Nu se mai intoarse nici la Madam Sura.
Si multa vreme a ocolit cartierul pernelor de puf.
1954, Iunie 20-22. Bucuresti.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.