Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



APRECIERI CRITICE :: Lostrita de Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU Lostrita
"Nu cunosc in literatura noastra contimporana drum mai spornic intr-o evolutie creatoare mai rodnica si mai implinita, decat acela parcurs de ultimul laureat national (V. VoiculescU)."

Ion Pillat



"Lostrita, din aceeasi sfera de preocupari, este mai aproape de formula fabulosului popular. Voiculescu cerceteaza aici mitul cunoscut al Sirenei sau al Ondinei, existent si in folclorul romanesc. Un flacau de pe Bistrita. Aliman, se indragosteste de o lostrita care naluceste prin bulboane..Vrajit, flacaul tanjeste, se topeste ca de o boala si, dupa ce reuseste o data s-o prinda, o scapa, pastrand in carne A«o dezmierdare, ca un gust de departeA». Exasperat, merge la un vraci si vraciul ii da o lostrita lucrata in lemn (tema dubluluI). Pusa in apa. papusa produce minuni: apa Bistritei vine mare si, provocand inundatii, aduce de sus de la munte o pluta pe care se afla o fata care nu stie cum o cheama, un fel de salbatica picata intr-o comunitate omeneasca, intre Aliman si frumoasa salbatica izbucneste o mare dragoste, intrerupta de aparitia mamei, o vrajitoare de pe Bistrita de sus, despre care, iarasi, nimeni nu stie nimic. Bistriteanca sopteste fetei vorbe ademenitoare si, in transa hipnotica, fata si mama pleaca lasand pe flacau intristat. O pamanteanca din^ sat pune ochii pe el si, cum treburile merg repede, se hotaraste nunta. in ziua cununiei, un baietas aduce vestea ca a reaparut lostrita si Aliman, trezit dintr-un somn ciudat, vrea s-o prinda si s-o manance la nunta lui. Apa este mare si, ispitit de lostrita care-l privea fix in ochi, flacaul se afunda in bulboana si dispare Potrivit obiceiului sau, Voiculescu plaseaza inaintea povestirii un prolog despre diavol (inutil, de altfeL) si un epilog privitor la raspandirea sub forma de basm a intamplarii. Adausurile si scorniturile cu care impodobesc localnicii "povestea lui Aliman si a lostritei ar porni dintr-o acuta A«jinduire de intamplari dincolo de fireA». Foamea de fabulos naste, deci, povestirea, Voiculescu o trateaza, in orice caz, in modul lui Creanga, punand miraculosul in conditiuni omenesti. in interiorul acestui basm repovestit realistic exista un sambure fantastic care introduce in naratiune un al treilea plan, tulburand pe cele dinainte (planul real si cel supranaturaL). E vorba de aparitia fetei (intruparea dorintei eroticE) si banuiala, neexprimata, ca ea ar putea fi lostrita insasi. Faptul ca fata apare dupa ce dublul lostntei (papusa de lemn descantata) este aruncata in apa mareste echivocul. Venirea, in fine, a mamei si reaparitia lostntei sporesc aceasta nehotarare, in continuare povestirea capata o desfasurare realista. Etapele ei ar putea fi astfel figurate, daca lasam deoparte prologul: real (fascinatia pentru un peste rari miraculos (iubirea dintre Aliman si fata salbatica) - real cu slabe elemente de miraculos (reapare fascinatia pentru lostrita sub forma hotararii de a o distrugE). Momentul capital, acela care da povestirii profunzimea cea mai mare. este momentul fantastic, situat la confluenta dintre doua drumuri. Unul duce spre lumea neverosimila a basmului, altul spre determinarea, cauzalitatea vietii obisnuite. Fantasticul reprezinta, aici, un popas, nu un capat, ca de altfel in toata nuvelistica lui Voiculescu."



Eugen Simion



"Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare, postume scrise intre 70 si 74 de ani, imprumuta intocmai situatiile din sonetele marelui brit ales ca protector si inspirator, alaturi de o doamna cu parul A«tors din noapteA» sau cu pletele A«de beznaA» (black ladY) de fictiune, nu alta decat poezia. Prin urmare, poetul si poezia, ingerul si demonul, un eros bivalent, adorat, spiritual si material, declanseaza drama. Poetul e un A«print hermeticA» inchis in versuri ca intr-o cetate a eternitatii, poezia o A«esenta a minuniiA». Iubirea fiind in conceptia lui Voiculescu A«unica vecie data nouaA», ii dedica un imn permanent:

A«Sa-ti cant doar frumusetea mi-e uniea isprava Nemuritoarea-ti forma pe veci s-o-nalti in slava.A»"

Al. Piru



"Destin este pentru cariera lirica a lui V. Voiculescu actul sau de maturitate, iar in lirica noastra contemporana se adauga acelui capitol, in care dimpreuna cu Adrian Maniu si Lucian Blaga, a sapat si a razbit la izvoarele cele de taina ale autenticii inspiratii folclorice."

Perpessicius



"Artizan stralucit al versului, V. Voiculescu va fi autentic si inspirat in proza sa fantastica. Astfel poetul angelic si dionysiac se dovedeste un foarte modern prozator. Modernitatea sa consta intr-o anumita gratuitate si, in acelasi timp, seriozitate a actului de povestitor, intalnita mai ales in proza munteneasca. V. Voiculescu. prozatorul, reprezinta sinteza prozei muntenesti de la Caragiale pana la Gib Mihaescu si Panait Istrati. Viziunea fantastica tipic munteneasca deriva la Voiculeascu din explorarea moderna a eresurilor si a magiei folclorice, din potentarea misterului existential proiectat pe un fundal cosmic. Pentru o reintegrare mitica a faptului cotidian, insul are nevoie in perceptia realului de o incredere nestirbita in puterile magice ale eresurilor milenare. Fara aceasta incredere, misterul existential nu exista, iar proza in domeniul fantasticului (atat de explorat in proza moderna, incepand cu KafkA) este distrusa. Fantasticul la V. Voiculescu se leaga mai ales de increderea nezdruncinata in puterile eresului.

() Proza iui V. Voiculescu da o valoare noua poetului extatic, uimind prin prelucrarea stiintifica, absolut originala, a miturilor arhaice romanesti. Actul sau creator se pune in continuitatea gestului sadovenian din Creanga de aur, dar cu o priza mult mai moderna a fantasticului. Caci Sadoveanu era acolo un romantic cvasilivresc, pe cand V. Voiculescu exploreaza mitul in chip modern, pornind de la realul nud, nesofisticat de civilizatie, pana la o transfigurare in sine."

Marin Mincu



"Cariera literara curioasa a lui V. Voiculescu. cu acea A«lovitura de teatruA» din final cand apar nebanuitele proze si Sonetele, ne face sa ne intoarcem astazi cu alti ochi, mai atenti, asupra poetului Voiculescu din perioada interbelica. () Voiculescu isi prezinta poezia ca pe un mestesug, invatat dupa modele si practicat cu ravna neobosita din dorinta nobila a atingerii perfectiunii. Scopul acestei activitati ar fi nu exprimarea eului, ci a unor idei generale din sfera moralei, filosofiei, artei etc. () O privire in laboratorul sau de creatie confirma, de altfel, impresia ca ne aflam in fata unui tip de poet mestesugar, ce porneste in elaborarea poeziei avand mai intai o tema, pe care apoi se straduieste s-o exprime in cuvinte. () O lume abstracta, formata din idei, si alaturi o lume de cuvinte, doua universuri independente, dintre care primul tinde sa-1 supuna pe al doilea, si niciodata invers, aceasta este imaginea poeziei in gandirea lui Voiculescu, asemanatoare cu o lectie teoretica de estetica dualista despre A«conditiunea materiala a poezieiA» si A«conditiunea idealaA». () in cariera literara a lui V. Voiculescu inceputa atat de greoi, volumele de povestiri aparute in 1966 au constituit un eveniment spectaculos: centrul de greutate al operei s-a mutat categoric pe creatia postuma. Si, in acelasi timp, despre Voiculescu a inceput sa se vorbeasca dintr-o data ca despre un mare scriitor. Prima impresie pe care o lasa proza lui Voiculescu vine totusi in continuarea celei produsa de poezia sa: fragmentarismul. O mare diversitate de teme, multe stiluri, prea mari diferente de gust, care au starnit o adevarata explozie comparatista din partea criticii. () Cateva obsesii fundamentale ale poetului revin si in proza: tema vitalitatii naturii (eroii povestirilor sunt, cei mai multi, vanatori, haiduci, hoti de cai, calugari intrepatrunzatori - oameni de o mare vitalitate, adaptati unui mod de existenta legat de natura), moralismul (o tema morala se insinueaza frecvent in textul naratiunilor, pentru ca uneori sa devina dominanta, imbracand forma, desueta, a parabolei naivE), vocatia plastica (lumea din povestiri e contemplata cu un ochi de artist plastic, care cauta fie frumusetea, fie pitorescuL). ()"

Elena Zaharia Filipas



"Apa este, asadar, locul creatiei, iar creatia o tema obsesiva a scriitorului, cum si spune un critic: A«Voiculescu () pare fascinat de Misterul CreatieiA» (Gelu Iones-cU). in apa vin sa A«moaraA», ori numai sa dispara, barbati inzestrati pentru ciudatul A«inotA». Dar pentru ca insotirea sa fie cu adevarat creatoare, mai este nevoie ca apa, ca si padurea eminesciana, sa devina un loc al cheltuirii erotice de sine. in lac sau in rau se petrece o infruntare agresiv amoroasa cu un peste fascinant si perfid, pe care cu drept cuvat il apropie Nicolae Balota de Moby Dick, in timp ce pescarul insusi dobandeste trasaturile capitanului Achab. in atari imprejurari, pescarul se avanta spe acea alta existenta cu o bucurie suprafireasca. Atunci cand lostrita, miraj erotic, fulgera catre el, Aliman se arunca - parca dintr-o necesitate si nu bezmetic - . in vartej: A«Omul incremeni. Dar numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui strigand cat sa inabuse huietul: "Iata, vin!* si, smucindu-se din mainile a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostritaA».

Proteica, ambigua, lostrita isi unduie trupul A«cu ispite femeiestiA», ori se preface de-a binelea in femeie, fiind atunci - prin echivocul infatisarii - o replica a pescarului Amin. Scoasa dintre sfaramaturile plutei, o fata - in povestirea Lostrita - A«isi veni numaidecat in fire. Nu inghitise deloc apa ().



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.