Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Lostrita de Vasile VOICULESCU (Povestire)

 

Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape. Dracul de balta, se stie, este nelipsit dintre oameni si cel mai amagitor. Ia felurite chipuri: de la luminita care palpaie in beznele noptii si trage pe calatorul ratacit la adanc, pana la fata suie care se scalda in vultori si nu-i decat o stima vicleana, cursa pusa flacailor nestiutori ca sa-i inece. Pe

Bistrita, Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisarea de lostrita. De sus de la izvoare si pana dincolo de Piatra, pestele naibei se arata cand la bulboane, cand la suvoaie, cu cap bucalat de somn, trup sui de salau si piele pestritata auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca a pastravului. Dupa prubuiala vanatorilor de peste, ar fi ca la doi coti de lunga si ar cantari cu tot dinadinsul dincolo de douasprezece ocale. Alteori insa, cand vrea sa insele cu tot dinadinsul pe cel pe care si-a pus ochii, creste de trei ori pe atat si isi schimba aratarea. Iese si se intinde, moale, la ranis. De departe, ai zice ca e o domnita lungita la soare pe plaja de nisip argintiu. Lostrita vrajita a ademenit multa lume. Pecari iscusiti. I-au intins mrejele, dar au cazut ei in mrejele fermecatoare, ca sa se duca pentru totdeauna la fund. A tras in capcana copii nestiutori, copilandri furati de stralucirea ei, flacai tulburati si dusi in ispite de frumusetea-i fara impotrivire. N-a fost an sa nu-si ia, acolo, in genuna, dajdia ei, unul sau doi insi scosi din minti. De la o vreme, oamenii au inceput sa-si dea seama de primejdie si sa se pazeasca. Cand zareau lostrita fulgerand ca o sabie care taie apele in sus si in jos, intorceau capul si fugeau. Cei de pe pluta, cand o vedeau luand sivoaiele in lung si calatorind alaturi de ei, nu stiau cum sa carmuiasca si sa se abata din calea nazdravanei. Era pradalnica! Hulpava de peste, pe care-l inghitea cu nemiluita. Dar mai ales nesatula de carne de om, carei ajunsese sa-i duca dorul si flamanda, se facea din ce in ce mai indrazneata, mai frumoasa, mai ademenitoare. Dar si lumea din ce in ce mai invegheata. Caci acum lostrita era vestita. O cunosteau toti si se fereau. Dintre randurile de copilandri care crescusera flacai, alergand cu unditele pe urmele lostritei, unii pierisera inecati, cei mai multi, tematori, se lasasera. Numai




Aliman, singur, ii ramasese credincios. Mereu ii intindea carlige cu tot soiul de nade gustoase, mai ales pastravi vii, si nu pierduse nadejdea ca o data si-odata o sa-i caza in maini. El nu credea in basme bune pentru copii. Radea cand i se povestea de stime schimbate in lostrite, ori de naiba prefacut in peste. Si flacaul prigonea neobosit fiara apelor. Care parca fugea de el.

Daca are ea vrajile ei, apoi le am si eu pe ale mele, glumea pornind iar la vanat. Zvarlind de atatia ani undita si asezand carlige, i se aratase si lui de cateva ori vestita lostrita, nalucind prin bulboane, mladie si intru totul minunata, ca un peste din poveste. Dar totusi peste adevarat. Acum, cand a ajuns flacau voinic si a deprins toate viclesugurile salbaticiunilor, a izbutit s-o prinda odata in undita. Numai o clipa! Cand, cu inima batand nebuneste, se arcui so traga afara, lostrita scapa si se duse cu nada cu tot. Prin cate trecuse desprinsese si ea uneltele oamenilor si invatase sa scape de ele. Asa se mangaia Aliman, istorisind patania. Asta era pe la inceputul primaverii. Pe la mijlocul verii a ochit-o din nou si a incoltit-o intr-un cot cu apa scazuta numai pana la glezne. Plecandu-se repede deasupra ei, a inhatat-o in brate. Dar salbaticiunea a zvacnit o data cu putere, l-a plesnit cu coada peste obraz si i-a scapat din maini ca o sageata licatoare, cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fata la hora. Doar ca n-a auzit-o si pe ea hohotind. Flacaul a ramas multa vreme acolo buimac, cu gura cascata, si de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. Ii simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat. Aliman era frumos si voinic. Nu stia de frica nimanui. Cu atat mai putin de a celor nevazute si nestiute. Bistrita pentru el nu mai avea taine si tinea la adanc ca o vidra. S-a jurat sa prinda lostrita vie si nu sia mai ingaduit zi-noapte hodina. De dincolo de Toance, mai pana-n Siret si-napoi, el vamuia apele, prefira vartejurile, cerceta sorburile, ca un nebun. Alerga, manca, dormea, traia numai pe prunduri si in apa. Toti vedeau si ii bateau capul ca-l vrajise lostrita blestemata si curand are sa-i faca de petrecanie. El nu mai radea ca altadata. Punea capul in piept indarjit si pleca fara sa mai asculte. De multe ori a fost gata sa se inece. Dar niciodata din pricina lostritei. Ci in alte imprejurari. Asa, odata, cand a sarit sa scape niste plutasi din fierbatorile raului.

Altadata, pentru o undita furata de ape. De cateva ori a iesit abia rasufland, strans de gat de bratele unor copii cazuti in adanc. De curand, vrand sa scoata un cal apucat in volbura talazurilor, abia a iesit din suvoaie pe o plavie unde a stat lesinat vreme indelunga. Nici nu stia cum si cine il trage cu viata in genunile fara fund. Dimpotriva, cand i se arata lostrita ii mergea bine si avea spor. Atunci prindea cu usurinta peste mult si apele i se supuneau ascultatoare, purtandu-l lesnicioase incotro dorea. Dar lostrita se ivea din ce in ce mai rar. Pe urma, spre sfarsitul verii, a pierit.Flacaul, de atata zbucium si alergatura se topea. S-ar fi zis de ciuda, daca nu de dor. Batea singur prundurile pustii bantuite de toamna ce se lasa timpurie. Apele veneau naboi tot mai negre si mai umflate, potmolind reniile senine unde ieseau vietatile la lumina. Acum toate se ascunsesera si amorteau in adanc. Pe urma, o iarna grea afara din cale tabara peste valea ferecata in gheturi si zapezi. Trebuia sa pui urechea pe teasta groasa de cremene verde a ghetei, care, ca o lespede de mormant, sugruma Bistrita, ca sa auzi ici-colo un galgait sur si departat, semn ca raul traieste. Aliman a tanjit, aproape a bolit tot timpul. Parca intrase in el somnul iernii. Numai la gandul lostritei mai invia. Atunci lua toporul si spargea de-a lungul bulboanelor copci si rasuflatori, ca sa mai trimita putin vazduh pestilor, care altfel mor acolo dedesubt, inabusiti. Uneori flacaii si fetele izbuteau sa-l ia cu sila pe la sezatori si furcarii. Sedea insa posomorat. Nu se dezmortea decat cand incepeau povestile cu lostrita fermecata. Asculta lacom ispravile ei si zambea. Descosea indelung pe toti carora se aratase. Iscodea despre vrajile si vrajitorii cu puteri asupra apelor si pestilor, si apoi ramanea cu mintile aiurea. Pana, in sfarsit, a dat Dumnezeu de-a venit si primavara.

Bistrita si-a sfaramat catusele si apele au naboit furioase spre vechea lor slobozenie. Valea s-a umplut cu urlet, cu vuiete si bubuituri ca de cumplita batalie. In fiecare zi treceau vartejuri duse de nahlapi, busteni razleti, sfaramaturi de plute, vite vii ori inecate. Oamenii se atinteau carduri sa scape din valuri si sa traga la cate puteau ajunge cu cangile. Incetul cu incetul, s-au potolit maniile si apele s-au asezat in matca. Pastravii ageri au inceput sa se iteasca, urmariti de lostrite flamande, fulgerand dupa ei. Numai lostrita cea mare nu se arata. O izbise vreun sloi sau vreun bustean repezit pe neasteptate de valuri? O tarase naprasnica viitura pe alte meleaguri? Se stramutase in genuni mai avute in peste? Aliman a cautat-o ingrijorat multa vreme. Pe la Pasti iat-o ca s-a ivit. Mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti in el. Inima lui Aliman a inceput iar sa bata agera. Roseata i-a venit in obraji. Si barbatia, indrazneala lui de altadata s-au dovedit in tot soiul de ispravi de necrezut, biruind fara greutate puterile Bistritei furioase. Mereu si din toate incercarile iesea cu izbanda si se intorcea nevatamatPescuitul lui era un neantrerupt noroc. Pleca intr-o doara sa prinza cu mana pe sub pietre cativa pastravi pentru o gustare si se intorcea indata cu dasaga doldora.

Numai de lostrita ravnita, care acum il juca si il infrunta pe fata, nu se mai putea atinge, si ii simtea mereu dulcea ei greutate in bratele-i pline de amintirea ei. Povatuit de niste cojani urcati cu carele de lemne, a impletit din nuiele un fel de cotete, ca niste custi, pe care le-a ascuns ici-colo in apele limanurilor, unde stia ca trage salbaticiunea, dupa ce le-a umplut cu pastravi vii Lasa numai o portita ca o palnie pe unde sa patrunda lostrita, dar pe unde sa nu mai poata iesi. La altele iscodise cate o clapa, care sa se deschida numai pe dinafara si sa se inchida indata ce vanatul a patruns inauntru. Toate, zadarnice. Muntenii radeau de coliviile lui in care vrea sa prinza apele. Capcane pentru pestii prosti de balta. Atat numai ca dimineata gasea momelile mancate si gratiile rupte ca de o mana. Aliman s-a luat de ganduri si a inceput sa se incredinteze ca nu este lucru curat. Si iar a pornit sa tanjeasca. Intr-o zi s-a hotarat. A plecat in sus, la un sat salbatic de pe Neagra. Auzise el ca acolo e un vraci batran, mare descantator de pesti; un fel de stapan al apelor. A urcat cale de o zi si a ajuns noaptea tarziu. A nimerit casa, a batut si s-a rugat de gazduire. Vrajitorul l-a primit si l-a oprit de a ramas chiar la el cateva zile. Ce i-o fi spus, ce l-a invatat, cum l-a descantat, nu se stie. Aliman s-a intors acasa cu o lostrita lucrata din lemn, aidoma de suie si frumoasa ca cea de pe Bistrita. Vopsita la fel cu aur si argint si stropita cu picatele galbene ruginii. Era alcatuita din doua jumatati care se imbucau una-nrt-alta, cu scoabe. In mijlocul gol al inchipuirii, dupa ce a frecat-o peste tot cu lapti de lostrita si buruieni de apa, a ascuns un alt pestisor mai mic, taiat dintr-un corn de cerb ca sa-i dea cumpaneala in apa si s-o carmuiasca. Toate au fost vrajite, descantate si afierosite dupa stravechi noime si indreptare ale magiei pierdute si uitate de ceilalti. Si intr-un miez de noapte cu luna in patrar poleind trupul flacaului, Aliman a intrat in mijlocul raului cu pestele vrajit in mana, a spus incet descantecul invatat pe de rost, in care se lepada de lumea lui Dumnezeu, si a dat drumul papusii cu chip de lostrita. Apele au primit-o si parca au saltat, purtand-o supuse. Omul s-a dus, dupa povata, si s-a culcat. Ca niciodata, a dormit adanc si linistit pana a doua zi la pranz, cand l-au trezit oamenii. Plouase sus la munte si Bistrita venise sodom din mal in mal, carand sfaramaturi de sate la vale, cu case, oameni si vite. Trebuia sa sara si el, cel mai cutezator si mai priceput, sa dea ajutor. Cand a sosit Aliman nu se mai putea face nimic. Trecusera toate ca nalucile, cu haituri jalnice acoperite de tumultul nahlapilor, si se pierdusera departe. Numai o sfaramatura de pluta se zarea in sus invartindu-se nauca in volbura apelor, care o repezeau la vale, aci o tineau iar in loc si o intorceau in ochiurile uriase cu miezuri de sorb. Pe ea o faptura omeneasca abia se mai tinea cu amandoua mainile pe o ramasita de carma. Aliman se pregatea sa intre voiniceste in valuri si s-o astepte la loc prielnic, cu cangea in mana, cand pluta se smulse din fierbatoare si veni cat ai clipi la mal, sub picioarele lui. Dintre sfaramaturi el scoase in brate o fata, singura vietuitoare care nu fusese smulsa de apele hraparete. Era lesinata. Flacaul o intinse pe iarba, o freca pe inima, ii apasa cosul pieptului, asa cum se da ajutor inecatilor. Fata isi veni numaidecat in fire. Nu inghitise deloc apa. A zambit izbavitorului ei, s-a uitat speriata la lumea adunata si a cerut mancare.



Oamenii vedeau cu uimire cum se zbicesc repede straiele pe ea, iia, fota, opincile, ca si cand n-ar fi fost uda niciodata. Au mai bagat de seama ca are parul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite resfirate pe o stana alba. Ochii, de chihlimbar verde-aurii cu starlici albastri, erau mari, rotunzi, dar reci ca de sticla. Si dintii, cand i-a infipt intr-o coaja de paine intinsa de

Aliman, s-au descoperit albi, dar ascutiti ca la fiare. Fata sta linistita. Dar Aliman n-a lasat-o mult acolo. A luat-o grabnic la el acasa, unde a ascuns-o de ochi straini. Si s-a incins intre ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. Parca fusesera facuti si adunati inadins unul pe potriva celuilalt. Era frumoasa, cu chipul poate cam bucalat, suie, cu trupul lung, mladios si despicatura coapselor sus ca la buni inotatori. Flacaul uitase dintr-o data de lostrita si de vraji. Tinea fata in brate, si dulcea ei povara implinea tot ce ravnise si jinduise nebuneste pana atunci. Ziua stateau inchisi in casa ori umblau alintati prin paduri. Noaptea ieseau la Bistrita, tinandu-se dupa gat. Se scaldau cu nesat, goi amandoi, pana ii prindea zorii.

Apele se faceau pe rand de aur, de argint si apoi albastre, invaluindu-i tainuitoare. Cand unda ajungea ca omazul, ei ieseau si se imbracau. Vanau pastravi si ii mancau acolo, fripti la foc de brad, cum ii placea fetei. Au trecut cateva saptamani. Satul bazaia de zvonuri ca un roi intaratat. Precum ca fata ar suge sangele flacaului ca o strigoaica. Dar Aliman era mai sanatos, mai voinic, mai frumos si mai bun cum nu fusese niciodata, si nu le pasa de nimic. Lostrita, dupa spusele lumii, se ivise iara. Acum nu se mai ascundea. Plutea in vazul tuturor de-a lungul apeiNumai flacaul nu se sinchisea daca e cea din lemn sau cea adevarata. Iesise din minte trecutul intreg si vremea trecea ametitoare, ca o Bistrita umflata de fericiri

De la un timp, dezmeticit putin, flacaul, ca sa-si statorniceasca norocul, a inceput sa se gandeasca la randuielile trebuitoare, nunta, cununie, si i-a spsu fetei. Ea a hohotit nebuneste, luandu-l de gat. Ea stia de ibovnic si de dragoste, nu-i ardea nici de popa, nici de biserica. Nu pentru asta venise ea pe lume. Era salbateca. Cu multe ascunzisuri si taine, si totusi, nu stia nici cum o cheama, ii dase de la el numele Ileana. Dar toate trebuie sa aiba un ispravit. Pe la mijlocul verii s-au trezit buzna peste ei cu o femeie voinica, iute si sturlubatica, asijderi apelor dupa ploaie. Despartindu-i cu asprime, ea prinse fata de brat, ocarand-o manioasa. Era mama

Ilenei, care dupa multe cercetari ii aflase culcusul. Venea de sus, de departe, de la izvoarele

Bistritei aurii, unde spunea ca-si are rosturile. Cunosc toti ocina veche a Bistricencei si, smucind fata, o certa otarata cum putuse ea sa-si uite de parinti, sa se lapede de surori, sa-si paraseasca avutiile ca sa se lipeasca fara rusine de saracia si neamul prost al oamenilor de aici.

Fata se impotrivi zadarnic. Maica-sa ii sopti in ureche niste vorbe care parca o adormira.

Aliman, dat la o parte cu mana, sta prostit, gol de puteri ca o arma descarcata si pana sa-si vina in fire, femeia cu prada era departe. Pana tarziu, toamna, Aliman a batut izvoarele tuturor

Bistritelor, fara folos. Nimeni nu cunostea, nici macar n-auzise de Bistriceanca ori fata ei si nici de salasurile lor. Numai un mosneag trecut de suta de ani isi mai amintea de ele. Era copil cand satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru multe blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei. A cautat apoi pe vraciul care-l descantase. Nu l-a mai gasit nici pe asta. Plecase dincolo, peste munte, la niste neamuri. Flacaul s-a intors si s-a inchis in el si in casa. Ajunsese nevolnic si moale ca o carpa. Faceau toti din el ce vreau. Nu se mai impotrivea la nimic. Curand l-a ochit o fata mai indrazneata si l-a imbrobodit usor, si se logodisera, ca sa-l lege de-a binelea. Aliman se lasa, plecat de pe lumea asta. Nu mai intra in padure dupa vanat, nu mai cobora la apele Bistritei. Uitase parca de lostrita, de undite, de caprioare. Se insura numai fiindca nu mai avea vointa sa se impotriveasca nici unei biete fete, care in ochii lui era mai putin decat o ganganie, si orice ii era totuna. Nunta s-a hotarat in gura postului, la Filipi. Noaptea plouase potop la munte si negureala staruia inca. Dar la vale era cald si senin ca vara. In curtile nunului, mesele intinse vuiau de rasete si de voie buna. Mirii venisera de la biserica si se asezasera intre cei doi nuni. Fata, vesela si mandra. Aliman, tulburat visase in ajun ca se insurase cu lostrita si-l cununa batranul vrajitor. Ea sta dreapta langa el, inaltata pe coada ca doua pulpe gata sa se despice, si-si rezema capul bucalat de al lui.

Rachiul curgea garla. Secarica alerga din mana in mana cu ulcica. Toti, bucurosi, inchinau lui

Aliman, care ciocnea cu oricine, fara potrivire, si da de dusca. Pe la jumatatea praznicului sosi in goana un baietas, cu vestea ca lostrita vrajita s-a aratat iarasi. E aici aproape, iesita la liman sub coasta iadului, unde sta lungita la soare, ca o domnita. Parca doarme. Numai bate usor din coada, ca si cum s-ar apara de musculite. E mai mare si mai frumoasa ca pana acum. Aliman, buimac de bautura, cum auzi de lostrita, s-a desteptat ca dintr-un somn adanc si a sarit smintit dintre oaspeti, strigand: "Azi nu mai scapa! O mananc de nunta mea!" si a alergat nebun spre rau. S-auzea din ce in ce hreamat mare, cu larma asurzitoare si muget cumplit. Valea iar detuna inspaimantata, ca in toiul unei batalii. Apele veneau cu nahlapi saltati ca bivolii, unii peste altii, si lumea privea ingrozita. Numai Aliman nu vedea, n-auzea. Alerga mereu inaintea naboiului, cu o ceata de nuntasi speriati dupa el. Si iar simtea desteptata in carnea bratelor dulceata unei poveri neuitate. Cand sosi in locul de care povestise baiatul, lostrita era acolo.

Ea se-ntoarse deodata nalucitoare, cu capul tinta la Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni, fulgerand apele, spre el. Omul incremeni. Dar, numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: "Iata, vin!" si, smucindu-se din mainile a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita. Viitura, tunand vijelioasa, il ajunse. Nahlapii trecura cu busteni, acoperisuri de case si punti peste capul lui. El a mai iesit o data. Tinea lostrita si, ametit de izbitura apelor se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele. Apoi s-a cufundat in valurile care, bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna.

Dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se impodobeste an de an cu noi aduse si alte scornituri dupa inchipuirile oamenilor, jinduiti de intamplari dincolo de fire.

Ea colinda in sus si-n jos malurile Bistritei. Urca o data cu carausii, coboara cu plutasii, sta cu copiii Dar se misca necontenit alaturi si in rand cu lostrita fabuloasa, care nu-si gaseste astampar, cand fulgerand ca o sabie bulboanele, cand odihnindu-se pe plavii, cu trup de ibovnica la soare in calea flacailor aprinsi si fara minte.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Lostrita


Lostrita - povestire romantica - Tema, eroii, conflictul, subiectul


LOSTRITA de Vasile Voiculescu


LOSTRITA - analiza literara


Lostlita - povestire de Vasile Voiculescu


Caracterizarea lui Aliman personaj principal in povestirea fantastica Lostrita


LOSTRITA - valorifica credintele legate de duhurile apelor intr-o poveste de dragoste tulburatoare


LOSTRITA - (subiectul povestirii, elemente folclorice, semnificatia personajelor si a deznodamantului)


APRECIERI CRITICE


Lostrita - o poveste fantastica de dragoste



Opera si activitatea literara Vasile VOICULESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vasile VOICULESCU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

In gradina Ghetsimani

- citeste textul
In gradina Ghetsemani - o meditatie pe tema Legea Iubirii
IN GRADINA GHETSEMANI - comentariu
IN GRA,DINA GHETSEMANI - analiza literara
In gradina Ghetsimani - mitul christic al suferintei
IN GRA,DINA GHETSEMANI - Poezie religioasa - Motivul biblic

Batea la poarta cerului

- citeste textul
Batea la poarta cerului - meditatie pe tema destinului

Calatorie Spre Locul Inimii

- citeste textul
Poezia Calatorie spre locul inimii

Imn Muncii


Poezia Imn muncii

CLXXX (26)

- citeste textul
CLXXX (26) - analiza literara a sonetului

SONETUL CLXX

- citeste textul
SONETUL CLXX - Semnificatia titlului

SONETUL CLXXXIII

- citeste textul
SONETUL CLXXXIII - Ideea poetica si Structura poeziei
Sonet CLXXXIII- semn si semnificatie poetica

GRAI VALAH

- citeste textul
GRAI VALAH - Oda - Structura, semnificatii, limbaj artistic

Sta sufletul fara iubire

- citeste textul



Articole

Despre Vasile Voiculescu

- citeste textul



Povestiri

Lostrita

- citeste textul
Lostrita - povestire romantica - Tema, eroii, conflictul, subiectul
LOSTRITA de Vasile Voiculescu
LOSTRITA - analiza literara
Lostlita - povestire de Vasile Voiculescu
Caracterizarea lui Aliman personaj principal in povestirea fantastica Lostrita
LOSTRITA - valorifica credintele legate de duhurile apelor intr-o poveste de dragoste tulburatoare
LOSTRITA - (subiectul povestirii, elemente folclorice, semnificatia personajelor si a deznodamantului)
APRECIERI CRITICE
Lostrita - o poveste fantastica de dragoste

Ultimul Berevoi


Ultimul Berevoi - o povestire realista

PESCARUL AMIN

- citeste textul
PESCARUL AMIN - comentariu literar - Povestirea fantastica - Semnificatii

In Mijlocul Lupilor


In Mijlocul Lupilor - demonstratie ca e povestire fantastica