Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



LOSTRITA - analiza literara de Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU Lostrita
Ca in multe alte proze ale sale, cu deosebire in cele grupate sub titlul general de Iubire magica, si in Lostrita, V Voiculescu ne pune in fata o povestire mitologico-fantastica ce se poate intemeia pe binecunoscuta credinta populara in mitul ielelor" sau al frumoaselor". Asa cum fetele pubere, ajunse in pragul feminitatii, sunt bantuite de vise cu zburatori (a se vedea mentiunea lui Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae, poezia lui 1. Heliade Radulescu Sburatorul, Calin file de poveste sau chiar Luceafarul de Eminescu etC), si flacaii pot fi atrasi de fantomele simple proiectii si efecte psiho-fiziologice ale varstei critice unor fete frumoase, de domeniul fabulosului. Tema a mai fost tratata de Iancu Vacarescu in Ielele, de Eminescu in Miron si Frumoasa fara corp, in anume chip de Caragiale in nuvelele Calul Dracului si La Hanul lui Manjoala, ori de Sadoveanu, intr-un fragment din Crasma lui Mos Precu etc. Cu exceptia lui Eminescu, la care interpretarea mitului tinde spre un simbol, acela al atingerii perfectiunii in arta, la majoritatea scriitorilor care au tratat aceasta tema fata sau femeia din inchipuire este de obicei o manifestare a maleficului si a metamorfozelor vrajitoresti, mai mult sau mai putin explicabile in planul rationalului (vezi, de exemplu, chiar nuvela titulara, Iubire magica de V Voiculescu, unde protagonistul, indragostit nebuneste de o femeie extraordinar de frumoasa, nu-si vine in fire decat gratie unui descantec, si acela produs in imprejurari indeajuns de misterioasE).



Originalitatea lui V Voiculescu, in-Lostrita, sta mai intai in faptul ca frumoasa" este o pestioaica fermecatoare de care eroul, flacaul Aliman (numele are anume rezonante de basm si balada), s-a indragostit de moarte si aceasta iubire nefireasca pare ca i-a fost fatala. Flacaul pescar de pe Bistrita se imbolnaveste de dragoste la vederea si la atingerea himerei: de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. ii simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat". O vara intreaga si o iarna grea Aliman a tanjit si a bolit tot timpul [] Iscodea despre vrajile si vrajitorii cu puteri asupra apelor si pestilor. Si apoi ramanea cu mintile aiurea." incerca s-o prinda cu toate mestesugurile pe care le stia, cand veni vara din nou, dar lostrita il juca si il infrunta pe fata" si nu-i venea sa creada ca ar mai putea-o atinge, spre a simti dulcea ei greutate in bratele pline de amintirea ei". Pana ce a dat de vrajitorul care 1-a descantat si 1-a invatat s-o ademeneasca cu o lostrita lucrata din lemn, vopsita in fel si chip, purtand in pantece un pestisor cioplit din corn de cerb. (Ne aflam, s-ar zice, la nivelul mentalitatii primitive, cand vanatul este exorcizat prin reprezentarea lui pe peretii pesterilor.) Aruncand papusa-lostrita in ape, flacaul s-a linistit o vreme.



Aparitia lostritei celei adevarate cu prilejul unei inundatii grozave, chipurile lasandu-se sa fie salvata de flacaul care o duce in casa lui, unde vietuiesc un timp ca doi logodnici fericiti, nu stim daca se petrece aievea sau in vis, in visul eroului adica, cu toate ca descrierile si, mai in general, structura narativa a nuvelei se pastreaza in limitele realului. De elementul miraculos ne dam seama abia in momentul cand lostrita-logodnica, rugata de Aliman (care acum ii daduse si un nume omenesc, acela de IleanA), sa consfinteasca iubirea lor prin cununie, nu vrea sa auda nici de popa, nici de biserica". De altminteri satul vuia de zvonuri cum ca Aliman s-ar fi insotit cu o strigoaica" care-i suge sangele: Era salbateca. Cu multe ascunzisuri si taine." Curand, iubirea celor doi fu curmata de mama Ilenei-lostrita, Bistriceanca, o femeie voinica, iute si sturlubatica, asijderi apelor dupa ploaie", care isi avea ocina" departe in susul raului, pe Bistrita aurie", nu stie nimeni exact unde. Ea isi ia fata si pleaca pe un alt taram, certand-o amarnic: cum putuse sa uite de parinti, sa se lepede de surori, sa-si paraseasca avutiile ca sa se lipeasca fara rusine de saracia si neamul prost al oamenilor de pe aici". Aliman nu le-a mai gasit salasul, nimeni nu stia nimic despre ele, afara de un mosneag trecut de o suta de ani, care-si amintea, de cand era copil, cum satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru multele blestamatii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei".



Totusi, in interpretarea data de Voiculescu mitului elementul malefic ne apare substantial atenuat. Lostrita-Ileana este fiinta apartenenta altui regn, celui ihtiologic-acvatic, pare-se indragostita de un om si aspirand, fara a izbuti pe deplin, sa intre in lumea lui. (Drama iubirii cu parteneri din regnuri diferite am mai intalnit-o si in Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu, unde unii comentatori au vazut un Luceafar rasturnat.) Flacaul, aparent vindecat de dragostea pentru lostrita, se insoara cu o fata din lumea lui: Se insura numai pentru ca nu mai avea vointa sa se impotriveasca nici unei biete fete, care in ochii lui era mai putin decat o ganganie, si orice ii era totuna." Dar in noaptea nuntii, la Filipi, in gura postului", la sfarsitul lunii noiembrie adica, atunci cand noptile sunt bantuite de strigoi, lostrita isi face aparitia (un baietan o vazuse pe malul Bistritei iesita la liman sub coasta Iadului") si mirele, uitand de toate, lasand in plata Domnului mireasa cea pamanteana si pe nuntasi, se arunca in valuri si dispare sorbit de genuni impreuna cu fantoma iubirii lui nefiresti:



Si iar simtea desteptata in carnea bratelor dulceata unei poveri neuitate. Cand sosi la locul de care povestise baiatul, lostrita era acolo. Ea se intoarse deodata nalucitoare, cu capul tinta la Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni, fulgerand apele, spre el. Omul incremeni. Dar numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: Iata, vin! si smucindu-se din bratele a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita El a mai iesit o data. Tinea lostrita si, ametit de izbitura apelor, se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele. Apoi s-a cufundat in valurile care, bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna."



Povestirea ne apare in stransa relatie cu o alta, tot pe atat de mitologic-folclorica si ihtiologica, binecunoscuta Pescarul Amin, cumva inca mai bine realizata din punctul de vedere al expresiei artistice, al compozitiei in primul rand. Poate fi pusa, in alt chip privind lucrurile, si cu o marturisire autobiografica:



Ma intrebati despre credinta si expresia ei lirica? Despre arta si credinta? Va voi raspunde ca, in ce priveste inotul, cu cfit gesturile in apa sunt mai mari si mai galagioase, cu atat inotatorul e mai slab, mai nesigur, aproape de inecare. Nestiutorii, incepatorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase si grandilocvente gesturi cu bratele si picioarele inotul perfect se face fara opintiri, e ne-simtit Plutesti, aproape cufundat intreg in apa, abia miscand Astfel e inotul de fond, inotul serios, in mare si ocean." (Confesiunea unui scriitor si medic, Gandirea, 1935.)



Frumusetea, poezia iubirii pure nu neaparat spiritualizata in sensul eminescian binecunoscut, ci inteleasa ca fenomen organic si de nezdruncinat, lege a naturii careia ne supunem cu totii, om, animal, flora etc. se realizeaza pe deplin tocmai prin observarea crosului la limita regnurilor, ca in Har de Arghezi, ca in Uvedenrode si Riga Crypto de Ion Barbu, ca in cantecul, anacreontic, de libov" al lui Parpangel din extraordinara Tiganiada a lui I. Budai-Deleanu, ca in Cantecul spicelor de Lucian Blaga:



Si s-a incins intre ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. Parca fusesera facuti unul pe potriva celuilalt. Era frumoasa, cu chipul poate cam bucalat, suie, cu trupul lung, mladios si despicatura coapselor sus, ca la bunii inotatori. Flacaul uitase dintr-o data de lostrita si de vraji. Tinea fata in brate, si dulcea ei povara implinea tot ce ravnise si jinduise nebuneste pana atunci. Ziua stau inchisi in casa ori umblau alintati prin paduri. Noaptea ieseau la Bistrita, tinandu-se de dupa gat. Se scaldau cu nesat, goi amandoi pana ii prindeau zorii. Apele se faceau pe rand de aur, de argint si apoi albastre, invaluindu-i tainuitoare."



Spre a fi bine inteles, putem sa ne exprimam si asa: orice urma de trivialitate, de ceea ce cu un cuvant rau utilizat se cheama sex", dispare, intr-un text precum cel de mai sus, pentru ca povestitorul relateaza pur si simplu iubirea dintre un flacau si o himera-pestioaica, o naluca.

Spre deosebire de Sadoveanu, spre exemplu, cel din povestirile cinegetice si pescaresti, al caror cadru este natura, in inteles larg, Voiculescu este mai intai si intai interesant, atragator prin ce spune si abia in al doilea rand prin modul cum spune ceva. Fraza lui Sadoveanu este melodioasa, muzicala, cu o desfasurare morfo-sintactica molcoma, nezorita, fara cusur. La Voiculescu expresia este mai aspra in sunet, aglomerarile narative sunt mai numeroase, descriptiile pastrate la strictul necesar, cu aducerea in prim-plan a intamplarilor, deloc incetosate de cunoscuta aura lirica a marelui moldovean. (Pe care din ce pricina oare? , generatiile mai noi nu-1 gusta, Voiculescu parand a-i trece, in ochii lor, inainte. Pe nedrept totusi, dupa parerea noastra.) Si totusi ceea ce numim poezia mituluifolcloric ramane, in Lostri[a, ca si in multe alte bucati, deplina, inteleasa si comunicata direct chiar de povestitorul insusi, cand serie spre final: Dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se impodobeste an de an cu noi adause si alte scornituri dupa inchipuirile oamenilor, jinduiti de intamplari dincolo de fire."

Fie ca este asa, fie ca nu este (caci s-ar putea ca pe meleagurile de acum ale Vaii Bistritei, stricata" de barajul de la Bicaz si, in general, poluata, la propriu si la figurat, cu tot felul de elemente ale civilizatiei moderne, sa fi disparut absolut orice urma de mitologie ihtiologica), poetul-prozator Vasile Voiculescu se afla in elementul sau si in drepturile absolute ale artei sale. Aproape ca nu mai are importanta sursa folclorica initiala. Prozatorul a reinventat, propriu-zis, mitul Lostritei, intr-o opera de sine statatoare, consideratiile noastre, toate, neavand alta menire decat a intari chiar aceasta nascocire frumoasa a imaginatiei prozatorului artist. in alta ordine, Lostrita lui Vasile Voiculescu poate prilejui cateva observatii interesante comparatistice, pe care este necesar sa le facem, cat de sumar, tocmai pentru a reliefa mai clar valoarea operei.



Mitul de fata, al lostritei, poate fi pus in legatura cu acela al Ondinei germanice si scandinavice, zana adancurilor apelor care atrage pe pescari si-i duce in palatul de cristal, poetul roman nefiind, desigur, strain de aceasta tema indeajuns de frecventa in literatura romantica din secolul trecut. Celebra a ramas in primul rand povestirea Udine, scrisa in 1811, opera a cavalerului Friedrich Heinrich de La Motte-FouquA£ (1777 1834), inspirata din vechile saga, dar si din vechile romane cavaleresti. Udine-Ondine, strania adolescenta adusa de torentul apelor langa coliba unui pescar, care o adopta, tanjeste visand iubirea cu un om, in scopul schimbarii conditiei regnului sau acvatic. Cel ales este Huldbrand, un cavaler ratacit prin padure, cu care se insoteste. insa Huldbrand se indragosteste de o fata comuna, Bertalda, cu care urmeaza a se casatori. Ondina, retrasa in fundul apelor, in palatul ei de cristal, isi plange nefericirea. Pana in momentul in care, prezentandu-se la nunta celor doi, iubitul ei nefiresc moare imbratisand-o, cuprins de un dor mai presus de puterile lui. Ca si in Lostrita lui Voiculescu, farmecul trist al naratiunii, valoarea artistica, in fond, consta in situarea intamplarilor la limita dintre real si fantastic.



Daca nu a cunoscut direct opera lui de La Motte-Fouque, Voiculescu a ajuns intr-un fel oarecare la aceasta, foarte probabil prin mai cunoscuta in epoca Ondine, piesa de teatru in trei acte a lui Jean Giraudoux (1939), o exceptionala prelucrare in limba franceza a povestirii romanticului german pretimpuriu. in naratiunea originala insa, ca de altminteri si in Lostrita lui Voiculescu, elementele naturii personificate in zana apelor degaja o poezie mai profunda. in aceeasi ordine de idei, nu este lipsit de interes sa amintim ca Eminescu insusi, cum vedem dintr-o postuma scrisa la varsta de numai 19 ani si intitulata chiar Ondina (FantaziE), era atras de acest motiv. Iubirea pura, ca in Sara pe deal (o alta postuma, scrisa tot acum, de fapt o varianta la OndinA), se confunda cu maretia naturii si eterna Geneza, simbolizate intr-o zana: Ondina,/ Cu ochi de lumina,/ Cu bucle ce-nvaluie-n aur/ Tezaur!// Idee,/ Pierduta-ntr-o palida fee/ Din planul Genezei,/ Ce-alearga/ Ne-ntreaga!//// Dar am o campie ce undoaie-n flori,/ Campia sperantelor mele./ Acolo te-asteapta razandele zori,/ Pletindu-ti coroana de stele./ S-aduci prin amor/ De viata fior,/ in campul sperantelor vina,/ Ondina". in o alta compunere, Muresanu, reluare o tabloului dramatic" cu acelasi titlu, din 1869, Ondina este zana apelor care dialogheaza cu Delfinul:



DELFINUL (se arata ca un tanar frumoS): Ondina,/ Cu ochi de albastra lumina,/ Cu parul tau lung, un tezaur/ De aur/ Tu, prada/ Cu pieptii tai dulci de zapada,/ Te-oi prinde pe mare vreodata,/ sireata!// Arunce/ Simti-vei duioasele munce,/ Cu care-al meu suflet in flama/ Te cheama.



ONDINA: Delfine,/ Tu crainic al marii regine,/ De-ai fi credincios, cu iubire,/ Un nume" etc.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.