Inclusa in volumul Povestiri, aparut in anul 1966,
Lostrita, alaturi de
Pescarul Amin, Amintiri despre pescuit. Lacul Rau, se inspira din lumea fabuloasa a pescuitului, vazut ca practica ancestrala.
Vasile Voiculescu cerceteaza aici mitul Sirenei sau al Ondinei, existent si in folclorul romanesc.
Tema povestirii este aspiratia spre absolut, acesta neputand fi atins decat prin jertfa de sine. Necuratul randuise de multa vreme in apele Bistritei "o nagoda" cu infatisare de lostrita, care se arata, cand la bulboane, cand la suvoaie, "cu cap bucalat de somn, trup sui de salau si pielea pestritata auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca a pastravului".
Lostrita isi poate schimba infatisarea a-tunci cand vrea sa-1 insele pe cel pe care a pus ochii: "ai zice ca e o domnita lungita la soare, pe plaja de nisip argintiu".
Lostrita-sirena a ademenit in mrejele ei, du-candu-i pe fundul apelor, pescari iscusiti, copii nestiutori, ilacai tulburati de frumusetea ei. Oamenii se fereau de ea, socotind-o vrajita, doar Aliman, un tanar pescar de pe Bistrita, nu credea in basme si radea ori de cate ori i se povestea "de stime schimbate in loslrHe, ori de naiba prefacut ui peste".
Aliman izbutise chiar s-o prinda pentru o clipa in undita sa. Pe la mijlocul verii, a incoltit-o intr-un cot de apa scazuta si a prins-o in brate, dar, plesnindu-1 cu coada, lostrita a reusit sa-i scape, "cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fala la hora".
Din acel moment, Aliman ramane vrajit, pastrand in carnea bratelor "o dezmierdare, ca un gust de departe al los-tritei". Provocarea lostri-tei, aceasta sirena a Bistritei, nu ramane fara rezultat: Aliman se jura ca o va prinde vie. Cerceteaza apa ca un nebun, fara sa se opreasca. fie zi, fie noapte. Oamenii si-au dat seama ca flacaul se afla sub vraja lostritei si ca aceasta ii va face de petrecanie, caci el "nu mai radea ca altadata", "punea capul in piept si pleca fara sa mai asculte".
Ea i se arata din cand in cand, dar spre sfarsitul verii a pierit. Flacaul tanjea dupa lostrita, to-pindu-se ca de boala.
Primavara, cand Bistrita furioasa se elibereaza de chingile ghetii, pescarul incepe iar s-o caute. Abia pe la Paste apare lostrita mult ravnita: "Mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti in el". Desi ii intinde capcane din nuiele, Aliman nu reuseste sa o prinda.
Exasperat, pleaca intr-un sat "salbatec" de pe Neagra, la un vraci batran, mare descantator de pesti, la care ramane peste noapte. Acesta ii va da o lostrita lucrata in lemn, "vopsita la fel cu aur si argint si stropita cu picatele galbene ruginii".
Intr-un miez de noapte cu luna in patrar, cu trupul gol, flacaul intra pana la mijlocul raului, rosteste descantecul invatat de la batranul vraci "in care se lepada de lumea lui Dumnezeu" si da drumul papusii cu chip de lostrita. Papusa produce minuni: apa Bistritei vine mare si, provocand inundatii, aduce de sus, de la munte, o pluta pe care se a Ha o fata, care nu stie cum o cheama, un fel de salbatica picata intr-o comunitate omeneasca. Privind-o, "oamenii vedeau cu uimire cum se zbicesc repede straiele pe ea, ia, fota, opincile, ca si cand n-ar Ji fost uda niciodata".
Aliman, uitand din-tr-o data de lostrita si de vraji, o duce la el acasa si ii pune numele Ileana. intre cei doi se naste o dragoste teribila, intrerupta, pe la sfarsitul verii, de o femeie "iute si sturlubatica", mama fetei. Femeia, dupa ce-i reproseaza ca si-a uitat parintii si surorile, ii sopteste fetei la ureche vorbe adormitoare. Tanara, in transa hipnotica, pleaca impreuna cu mama ei, lasan-du-1 pe Aliman "gol de puteri ca o arma descar-cata".
in zadar le-a cautat Aliman, nimeni, nu ia putut spune ceva despre ele. Dar un batran trecut de o suta de ani isi aminteste ca acestea, mama si liica, fusesera alungate cu pietre din satul sau si le fusese incendiata casa "pentru multele blestemaiii si rautali ce savarseau cu ajutorul Satanei".
Din acel moment Aliman nu mai pescuieste si, cu vointa paralizata, accepta sa se casatoreasca cu o fata din sat. in ajunul nuntii el viseaza ca se insura cu lostrita si ca il cununa batranul vrajitor. in ziua cununiei un baietas vine cu vestea ca a reaparut lostrita si Aliman, trezit ca dintr-un somn ciudat, buimac de bautura, alearga nebun spre rau.
Apa este mare si, ispitit de lostrita care-l privea fix, Aliman se arunca in apele involburate ale Bistritei si dispare in adancuri pentru totdeauna.