Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




In gradina Ghetsimani - mitul christic al suferintei de Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU In gradina Ghetsimani
Poezia In gradina Ghetsimani face parte din volumul Parga (1921), care marcheaza evolutia poetului spre o lirica noua, alta decat pastelul traditional sau alegoriile facile din volumele anterioare. Acum scenele si motivele biblice apar nu ca simple elemente decorative, ci sunt chemate sa potenteze zbuciumul uman in cautarea divinitatii si a cunoasterii.

Textul biblic de la care porneste Voiculescu ii apartine evanghelistului Luca, in care, spre deosebire de celelalte Evanghelii, se accentueaza chinul sufletesc al Mantuitorului, care 1-a precedat pe cel trupesc, in scena rastignirii. Momentul evocat este cel dinaintea arestarii lui lisus, cand acesta se retrage, dupa Cina cea de Taina, in gradina Ghetsimani de pe Muntele Maslinilor pentru a se reculege si a i se adresa lui Dumnezeu, inainte de sarutul tradator al lui Iuda. Scena este celebra si apare, in cadrul iconografiei christice, in lucrarile unor mari artisti precum Duccio, El Greco, Diirer, Mantegno, Bellini.



Desi tema este una religioasa, semnificatiile textului pot fi cautate si dincolo de aceasta. Lupta lui lisus cu moartea reprezinta alegoric eternul conflict dintre cunoastere si traire, dintre trup si suflet, dintre spirit si materie. Este drama omului ce nu poate schimba un destin ce i-a fost scris, a unui suflet in cautarea linistii, a echilibrului, a propriei identitati.

La nivel compozitional constatam existenta a doua planuri, cel al divinului si cel al omenescului, al lui Iisus - omul - si al lui Iisus - Dumnezeu. in aceste momente de cumplita nesiguranta si de indecizie, Iisus va cauta alinarea suferintei si dezlegarea pactului cu destinul la Tatal Ceresc: Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest A«paharA» Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca! ". in prima strofa, poetul infatiseaza imaginea iconica a lui Iisus cazut pe branci in iarba" cu chipul alb ca varul", pe care curgeau sudori de sange". Imaginile picturale sunt deosebit de puternice, nascute, in principal, din contrastul alb - rosu, ca elemente cromatice care traduc cele doua ipostaze ale fiintei Mantuitorului - suferinta terestra si gratia divina de care se va bucura in urma acesteia. Prin hiperbola poetul sugereaza dimensiunea cosmica a durerii care declanseaza fenomenele naturii: Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna".



Strofele a Il-a si a IH-a dezvolta ideea tragediei omului in fata mortii, a crucificarii, inaintea martirului sentimentele si trairile sunt variate: revolta, jale, speranta, acceptare, frica etc. Dumnezeu este sugerat prin metonimia o mana ne-ndurata", imagine argheziana sinonima cu destinul cumplit la care este osandit Iisus.

Simbolul cupei trebuie inteles atat in sens spiritual, ca suma a pacatelor omenirii pe care Iisus si le asuma, cat si in sens material, daca avem in vedere clipa in care a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor. Infama bautura" are aparenta inselatoare a mierii, veninul se asociaza cu dulceata intr-un oximoron al suferintei ce-si asteapta izbavirea. Cele doua atitudini - deceptia si revolta, groaza si curajul - sunt reprezentate in text prin intermediul propozitiilor adversative: Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa/ Dar nu voia s-atinga infama bautura".

Iisus este o metafora a omului singur printre semeni si in fata lui Dumnezeu, abandonat de ceilalti si ramas sa duca singur o lupta cu sine de dragul oamenilor, al celor care l-au tradat si chinuit. El incarneaza, pe de o parte, neputinta omeneasca in lupta cu limitele, dar, pe de alta parte, si sublimul sacrificiu care anuleaza limita si da o sansa omului de a se rascumpara de pacatele pamantesti in aspiratia catre cer. Vitalitatea omului se vede in forta cu care stie sa-si depaseasca slabiciunile prin credinta si speranta. Se naste de aici un paradox al mortii care invinge moartea: Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere/ Batandu-se cu moartea uitase de viata! ". Este o moarte sinonima cu nasterea unei noi lumi, cea care a reprezentat o rascruce in devenirea umanitatii, atat in sens crestin, cat si in sens etic.





 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.