Calatorie spre locul inimii este titlul poeziei programatice a volumului de poezie religioasa a lui Vasile Voiculescu, care are ca tema kenoza-leonoza, asa cum Domnul lisus Hristos o traieste pe cruce, cand rosteste: "Eli, Eli, lama sabathani", dar si "Tata in mainile Tale imi dau duhul", cand sta in mormant cu trupul, in iad cu sufletul, in rai cu talharul, pe scaunul slavei alaturi de Dumnezeu-Tatal, asa cum se spune si-n timpul liturghiei.
Tot astfel poetul se afunda in sine "in oarba mea genune,/ intr-un ocean de patimi cu fundul nepatruns" purtand "tainic vesmant de rugaciune:" in locul costumului de scafandru, ca sa-L gaseasca pe Dumnezeu, pruncul lisus dat prin Taina Sfantului Botez ortodocsilor si sa traiasca minunea nasterii a doua oara, despre care ii vorbeste lui Nicodim Domnul lisus: "Sa bajbai pan-la Tine, cu-ntinse maini nebune / Tu-n scoica-nchisei inimi, margaritar ascuns" (Scafandrul, p. 128):
Poetul ii simte prezenta asa cum o marturiseste in poezia Bolnavul: "Doamne, nu Te-am simtit pana acum ca esti / Ca inima sarguiai in mine tacut mereu / De ce Te zbati azi, imi dai semne si vesti?/ Ca o racila ascunsa ma nelinistesti:/ Doamne, suferi Tu, acolo in adancul meu?"
De aceea i se pare ca inima sa este prea rasfatata: "Doamne, inima nu mi-e buna de nici o treaba,/ Prea am tinut-o-n piept numai podoaba!", fiindca: "Am crescut-o mai rau ca pe,printese" si desi este "Voinica, se plange ca oboseste-ndata". El a crezut "ca asa trebuie: poetii/ Sa-si poarte inima mai presus de greul vietii!" Singurul remediu este venirea lui Dumnezeu: "Intra, Doamne, acolo, la ea in piept" (Te-astepl: intra p. 134). El vrea asemeni sfantului apostol Cleopa sa-L cunoasca pe drumul vietii pe Domnul lisus: "Cunoaste-1 pe Cel ce binecuvanteaza,/ Painea Duhului cu tine frangand/ El surazandu-ti te ospateaza/ Cu neinvinsa Lui Pace viteaza"
Aceasta nastere a doua oara o gasim in poezia Colind: "Suflete, scoal si cunoaste/ Luminos prunc ca se naste/ Din Palatul Treimii/ in pestera inimii./ Dar pruncul cine mi-i?/ E Hristosul Dumnezeu/ Coborat in pieptul meu/ Maica Sfanta-n brate tina-L/ ingerii cu raze inchina-L/ Eu nu dorm, trupul lin spune/ Ci-nclestat de-o grea minune/ Stau in muta rugaciune./ Sa ma misc nu se cuvine,/ Ci cu Harul care vine/ Raiul tot se afla-n mine". El, lisus ramane dupa ingroparea trupului: "Tu ramai miezul inimii mele Iisuse/ Sambure viu ce-mi incoltesti eterna viata" {Samburele p.,144).
Dumnezeu fiind iubire poetul mediteaza pe tema iubirii dar n acelasi timp pe tema poetul .fi poezih ca in Dragoste eroica: "Alegem cele mai dulci cuvinte ca de floare" fiindca sfintii-L definesc pe Domnul lisus Hristos prin epitetul dulce, Voiculescu ar vrea ca poezia sa fie: "Cele mai mari miresme ale mintii mele/ Smirna rimelor nemaiinchipuite o topeai. in ele/ Ca pe un mir sa ti le vars Iubite la picioare", asa cum a facut Maria Magdalen,-. El afla insa ca iubirea adevarata nu se declara cu versuri frumoase ci se face cu sacrificii dupa modelul Domnului lisus Hristos: "Dragostea de Dumnezeu nu-i lirica, rtici poezie,/ Dragostea ide Dumnezeu este eroica, nu stie/ Vorbe, nici de rime, nici de moarte, nici de viata/ Ca o sabie din teaca iese din tine, intra-n vesnicie", asa cum au facut-o alesii Domnului (apostoli, mucenici, cuviosI) asa cum a exprimat-o si poetul in inchisoaue, unde ca si Steinhardt a trait Kenoza sociala, adica coborarea in infen-ul socjal dar si iepnoza launtrica, asa cum o gasim exprimata in poezia Stalpnicul: ..Ci stalpnic voi sa ma stramut de viu/ Sus, cat mai sus, in Sfanta-ti inaltime". Stalpnicii erau anahoretii, care au trait rugandn-se pe stalpi, batuti de vitregiile naturii: "Si nu vreau, Doamne,, piatra ridicata,/ Tu insuti sa-mi fii stalpu-ametitor/ Din piscul Tau, de-ngadui niciodata/ Pentru nimic sa nu ma mai cobor". EI vrea astfel sa vie la judecata lui Dumnezeu si inima lui Dumnezeu sa-1 judece: "Doamne, Cumpana este inima Ta" (Cumpana Judecatii de Apoi p. 151) si sa obtina mantuirea: "Doamne, astept, poate incepe sa coboare in mine mult ravnitul Tau soare/ Lumina mantuitoare" {Umbre premergatoare p. 153).
Teonoza are ca inceput strapungerea inimii asa cum ne-o comunica in poezia Minerul: ■ "Ce grea comoara cauti de Te-afunzi/ Acolo unde toate vinele se-mbina/ JosH la rascrucea tainelor fugite ele lumina?/ Ce slava sta-ngropata-n neagra tina/ De Te caznesti cu-nversunare sa-mi patrunzi/ in inima,- ca-n cea mai scumpa, nesecata mina?" Poetul se roaga lui Dumnezeu: "Unge-ma vistiernic al Iubirii universale", si "Da-mi diamantele intelepciunii divine" adica Duhul intelepciunii care rodeste dragostea (implinire p. 156). "Este Iubirea, numai Iubirea" {Apocatastaza p. 161), care genereaza totul. Chiar si pedeapsa lui Dumnezeu este iubire, caci aduce mantuirea: "Orice osanda poarta in ea ispasirea" (Apocatastaza I).
Ca semn al prezentei Domnului lisus Hristos in inima poetul in ipostaza de rugator vrea sa dobandeasca darul rugaciunii isihaste, a rugaciunii inimii, cand Duhul Sfant se roaga continuu in inima anahoretului: "Doamne, acum ma caznesc/ Numele Tau imparatesc/ Cu inima mea sa-1 rostesc/ Statorniceste-1 fisuse in ea/ Sa arza acolo pana laTnoartea mea (Numele Tau p, 162).
Poetul-rugator il gasim exprimat in
Rugaciunea-coYdiala: "Inima .nesimtit se roaga fara cuvinte/ Arde- numai ca o candela cuminte/ A carei singura rostire-i lumina". "^
Este punctul cel mai inalt al teniei Iubirea, cand dragostea devine punctul de comuniune dintre poet si Dumnezeu. De aceea poetul vrea sa intre pe teritoriul poeziei sacre: "Pune Doamne straja penei mele/ Si-ngradiri limbutului condei/ Fara ura, fara pripa, nici tocmele/ Sa stea in slujba macrelor idei" (Straja p. 167)
El vrea sa fie cel ce exprima prezenta lui Dumnezeu in lume: "Poate sa stii, sunt faur de sonete/ Si-mi atintesc pe ritmuri, indelete/ Urechea inimii la pasii Tai" (Vorbesc si eu in dodii p. 178).
El devine poetul sacerdot al universului fiindca comunica momentul unic cand asista la Liturghia Cosmica: "Doamne, lucrarea pe careul inceput-o cu mine/ Simt ca nu se va sfarsi aici si cu moarte:/ Slujesc in alaiul unei uriasa liturghii straine". El simte ca devine preot in veac, ca traieste. implinirea versetului: "imi veti fi imparatie preoteasca si neam sfant" (Iesirea, 19.6) si o comunica: "Leapad in el straie de rand, imbrac pe cele divine/ Si trec cu alaiul Tau spre altar rnai departe/ La spaimantator de dulcea-mparatie a-ntreg Cosmosului cu Tine".