1. Universul operei. Scriitor, poet, prozator
2. Lostrita
3. in gradina Ghetsemani
4. Sonetul CLXXXIII
1. Universul operei. Scriitor, poet, prozator in cazul lui V. Voiculescu destinul omului si-a pus din plin amprenta asupra configuratiei operei. Omul Voiculescu a incercat initial studiile in litere" dar dupa doi ani a renuntat, optand pentru medicina in domeniul careia si-a luat inclusiv doctoratul. A practicat medicina in diverse spatii satesti, dar intre timp, in 1912, a debutat in Convorbiri literare". Curand s-a impus ca mare poet - obtinand premiul Academiei pentru volumul Din tara zimbrului si alte poezii (1918). Poetului V. Voiculescu i se vor adauga mult mai tarziu dramaturgul si prozatorul cu acelasi nume. Foarte interesant este insa faptul ca acest scriitor realizeaza o adevarata unitate in diversitate". Afirmatia sa conform careia propria-i opera nu e nici poezie, nici proza E adevarul" este absolut relevanta.
Interesul lui V. Voiculescu s-a orientat de timpuriu spre misterul lucrurilor, spre solemnitatea gesturilor si caracterul lor initiatic. Pe parcursul activitatii literare, el a realizat in mod continuu trecerea de la natura la cultura, de la afectivitate la intelectualitate. Prin urmare, i-au fost necesare studiile in medicina pentru a patrunde natura, adevarul - in care a cautat resurse ale spiritualitatii, ale inspiratiei lite-rar-artistice, producand creatii de exceptie cum ar fi volumul de poezii Parga, romanul Zahei Orbul, piesa Straina, in plenitudinea operei sale, V. Voiculescu-scriitorul isi propune cautarea marilor adevaruri" ale existentei. Dar, din pacate, omul Voiculescu a avut un destin cutremurator care se cerea purificat prin cunoastere si suferinta, prin ispasire. A£ppera sa devine terenul acestei posibile purificari sub semnul hamletienei dileme A fi sau a nu fi!
". ^ Scriitorul trebuie sa se lepede de sine (ca oM), sa traiasca mereu momente ale rasfrangerii propriei biografii. El cauta resurse in mituri si legende nationale si universale, in sensurile misterului, dorind sa ajunga la marile sensuri purificatoare. De fapt, vazuta in plan global, opera lui Voiculescu exprima nevoia de a domina natura prin imaginatie. El se integreaza atat literaturii autohtone cat si celei universale, facand trecerea de la traditionalismul samanatorist la un modernism vadit original. in acest fel, creatorul Ultimelor sonete si al Lostritei poate fi alaturat marilor Will si Poe, lui Melville si Hoffman.
Cladita" intr-o epoca de tendinte extrem de diversificate (de la traditionalismul pur, la modernismul extravaganT), poezia lui V. Voiculescu nu este nici traditionalista, nici modernista, sau amandoua deodata" (Gandirea", aug.-sept. 1943, p. 387); ea trebuie - prin urmare - scoasa din sfera etichetarilor, caci este pe deplin originala. De fapt, V. Voiculescu insusi si-a definit in mod stralucit efortul creator: Eu mi-am lucrat cununa si de-a-ntregu-n mine / Si sufletul, in flacari, fu singur mester faur"; iar marele sau efort creator a consemnat in timp smulgerea din contingenta influentelor catre autenticitatea lirica.
S-a spus pe buna dreptate ca poezia lui V. Voiculescu este o formidabila activitate de duh", treptele acesteia putand fi retinute drept elemente ale unei alte coloane infinite, de la un volum la altul si chiar in interiorul acestora. inceputul se afla, fara nici o discutie, sub influenta puternica a lui Vlahuta.
De dragul lui - declara poetul - am scris cele mai multe poezii stranse in volumele Din tara zimbrului si Parga". Apar, e drept, si accente razlete din Cosbuc, Goga, St. O. Iosif, P. Cerna - ba chiar un oarecare fir" macedonskian, dar nu trebuie omis faptul ca -incepand chiar cu primul volum (Poezii -1916), V. Voiculescu impune tentativa sensibilizarii realitatilor morale prin imagini concrete, care - prin forta talentului poetic - va impune alegoriei viabilitate in poezia noastra moderna marcand un prim si deosebit succes in directia explorarii zestrei folclorului. Poetul isi cauta in mod vadit originalitatea (De-ar fi sa ma-nalt spre stele / Chemat 1-al zeilor sobor / Eu n-as primi altfel sa zbor / Decat cu aripile mele") si in primele volume o gaseste in inspiratia religioasa" (de la scena biblica din Pe cruce, la invocarea psalmica din Acum cand strabatut-am campiA), in stilul inrolat patriotic si intre tabloul narativ Era o zi de batalie si cautarea simbolului Tarii. Totodata este cautata si gasita originalitatea in forma poetica.
Si in volumul Parga mai apar influente, dar tonul esential il dau creatiile care poarta aerul artei originale autentice. V. Voiculescu isi confirma pronuntatul instinct al realului si castiga in mod definitiv prin pastel, care asimileaza substratul sufletesc dramatic (a se vedea Vanatoare veche, Revolta, Bucegii etC). Peisajele, tablourile, icoanele sunt roade ale contemplarii, indeplinind functia de ample simboluri, alegorii, apologeuri. Dedublarea de spiritual si sensibil devine metoda de creatie care va evolua catre formele mitului liric.
Preluandu-1 cumva pe Schopenhauer, V. Voiculescu considera ca poezia trebuie sa provina din noaptea puternic-a vointii". in Prometeu, poem vadit anticonformist, isi implica total crezul liric: Sa pot purta in mine jar si para / Nemistuit de propriul meu foc / Sa luminez si-n mine si-n afara". Ca atare, temele lirice sunt in majoritate ale propriei constiinte, formand o poezie psihologica in primul rand. De aceea,
Ion Pillat va putea afirma ca lui V. Voiculescu ii datoram poezia cea mai interiorizata ce a avut-o vreodata literatura romana". O asemenea uluitoare sensibilizare se realizeaza cu predilectie prin accentuarea elementelor traditiei.
Volumul din 1927 (Poeme cu ingerI) marcheaza o primenire a inspiratiei si un timbru mai in acord cu sensibilitatea poeziei contemporane, iar cel din 1933 (DestiN) sustine deplina maturitate - fruct greu de sucul bogat al toamnei". Ulterioarele culegeri de poezii (Urcus- 1927 si intrezariri-1939) deschid, mai departe, inceputul unei alte cariere poetice (parca sub semnul reluarii suisului pe spiralele coloanelor infinitului liriC). in epoca interbelica, V. Voiculescu a realizat ceea ce altii n-au putut sa faca: echilibrul intre substanta traditionala si cea modernista in privinta poeziei. Cultul folclorului - cu intregul sau fond de datini, credinte, vraji si superstitii - tine dreapta cumpana lirismului nostru prin delimitarea incadrata atat fata de irationalismul si individualismul avangardistilor cat si fata de luciditatea rea si sentimentalismul idealizant din poezia anterioara.
Calea intoarcerii spre obarsii" (Vechi radacini de tristi stramosi ma dor") ca spre un loc izbavitor intru arta se prezinta la V. Voiculescu sub semnul jocurilor lingvistice moderne (inchid in ele secole de incercari poetice colective").]Inspiratia religioasa vehiculeaza - ca si la Arghezi - indoielile, nelinistile, luptele omului aspirand catre Divinitate, dar si o comunicare cu eternul din lucrurij- ambele legate de viata autentic rurala, ritmata de anotimpuri, poruncita de natura, inseilata pe datine si stravechi obiceiuri".
Cand septagenarul Voiculescu scria Ultimele sonete inchipuite ale lui
Shakespeare in traducere imaginara, tema lirica esentiala ii ramasese iubirea, o iubire hranita de o pasiune inrobitoare, dupa cum nimburile artei rasfrang neistovit aurora de peste tara si timp (Mi-a trebuit intreaga vapaie-a poeziei / Carbunele poeziei sa schimbe in diamant; / Dar straluceste de-acuma pe fruntea vesniciei, / Rascumparat de-a pururi obstescului neant") Capatul drumului pe care un Adam vremelnic" plange la sacre porti de rai" e in fond un cantec al iubirii totale.
Postumele (scrise intre 70 si 74 de anI) imprumuta situatiile din sonetele marelui Will, ales ca protector si inspirator, alaturi de o doamna cu parul tors din noapte" sau cu pletele de bezna", de fictiune, care nu e alta decat poezia. Prin urmare, poetul si poezia, ingerul si demonul, un eros bivalent, adorat, spiritual si material, declanseaza drama. Poetul e un print hermetic" inchis in versuri ca intr-o cetate a eternitatii, poezia o esenta a minunii" (Al. PirU). Considerand iubirea drept unica vecie data noua", V. Voiculescu ii dedica un imn permanent.
Dupa cum just a afirmat I. Pillat, poezia lui Voiculescu nu e usoara, de petrecut timpul cu ea", nu merge singura la cititor, ci - podis inaltat pentru o drama, atmosfera de incordare pe toate intinderile ei" - una la care trebuie sa mearga cititorul", sa insiste, sa se osteneasca (Cu suflet de iarba si duh de secara, / Vreau sa ma ar, cer sa ma pargui, / Cu vinul meu sa-mbat o tara, / Sa ma mestec in guri, sa ma tangui").
Prozatorul Voiculescu a realizat doua volume de povestiri (
Ultimul Berevoi si Capul de zimbrU) precum si romanul Zahei Orbul. El s-a impus tarziu, dar ferm. Cu siguranta ca i-a fost necesara o prelunga experienta lirico-dramatica pentru a redeveni profund narativ. De fapt, personajele prozei parcurg tocmai traseele lepadarii de sine; prin ele scriitorul isi cauta alter egoul de dincolo de biografia atat de chinuitoare. Povestirea sa se naste dintr-un surplus de pasiune, dintr-un exercitiu spiritual suprem, ca si sonetele de altfel, dar mai ales din supunerea la durata cuvantului si morala semnificatiei sale. Scriitorul se vrea integrat istoriei si spatiului cautand dublul existentei in intoarceri in timp si in migrari fantastice. Ca punct de sprijin ii foloseste gandirea magica, o anume alchimie apta sa construiasca viziuni fantastice, simboluri si alegorii sub semnul calatoriilor in timp si spatiu. Gandirii magice ii este de real folos cuvantul transfigurator (formula magiei e preluata din fabulaR).
V. Voiculescu construieste o adevarata magie narativa pentru a iesi din contingenta, din natura dilematica. Pescarul Antim, Aliman din Lostrita, Charles din Sezon mort si Berevoi sunt tot atatea ipostaze ale unei alchimii voit obscure care sustin insa tenta iesirii dincolo de constiinta, acolo unde s-ar putea gasi idealul. V. Voiculescu preia teme si motive care pot sustine evaziunea si lepadarea de sine": vanatoarea si pescuitul, omul fantastic, animalul etc. Primele doua sunt practici ancestrale care permit comunicarea cu natura in trairea misterelor ei atat de diverse si complicate; celelalte (cu Lupan, Antim, Berevoi si chiar AlimaN) fac legatura dintre real si fantastic - pentru a se obtine elemente originare si de esenta permanenta. Magia narativa a lui Vasile Voiculescu are in vedere mituri si legende diverse, dar si sensuri ale basmului nostru national. Din acest punct de vedere este extrem de greu de separat - ce este autohton si ce este universal - scriitorul fiind interesat cu deosebire de gasirea si trairea unor experiente ale limitelor. Aliman din Lostrita piere cautand idealul in timp ce Zahei ramane in perpetua stare de traire a visului.
S-a insistat mult asupra faptului ca proza lui V. Voiculescu s-ar incadra pe doua coordonate: una anecdotica, usor de descifrat (din nuvelele Proba sau Capul de zimbrU) si alta fantastica, pe deplin definitorie. Fantasticul poate avea multiple resurse si conditii: intre visul - ca tendinta si speranta, meditatia cu ochii deschisi, fabulosul obisnuit si sensurile metafizicii. De retinut ca un atare fantastic reprezinta un popas, si nu un capat. Evadand dintr-o realitate inchistata, scriitorul cauta fete" ale idealului.
Orice proza a sa propune situatii neobisnuite, cu elemente reale care curg in fantastic, aungandu-se la imposibilitatea descifrarii exacte a celor doua categorii si la finaluri incerte. O mare vocatie narativa manuieste perfect jocul dintre real si fantastic, cu mesajul perpetuu al prelungirii acestui joc, mereu dramatic, dar mereu dorit.
2. Lostrita
Lostrita este mai aproape de formula fabulosului popular, dar topeste intr-un atare fabulos o intreaga mitologie. De fapt, povestirea reediteaza intr-un mod de-a dreptul magistral mitul universal al iubirii, cu un Adam descoperindu-si perechea intr-un fabulos cautat. Citind-o cu atentie, iti dai seama ca tocmai foamea de fabulos naste fluxul narativ.
S-ar putea spune (la o judecata suplimentara) ca Lostrita este o poveste extravaganta, ceva in genul basmului sau - de ce nu? - o lucrare gen science-fiction. in realitate, ea trebuie considerata o capodopera a prozei noastre fantastice cu puternice implicatii simbolice. intreaga sa actiune urmareste modul in care omul poate transforma visul in realitate sau se poate sacrifica pentru respectivul vis. in Noaptea de decemvrie, emirul lui Al. Macedonski pierea ca materie spre a se contopi cu Meka de vis. in
Mistretul cu colti de argintde St. Aug. Doinas, aparentul idol isi devoreaza cautatorul, care ramane insa cu imaginea idealului deplin si dincolo de moarte. Ei bine, Aliman al lui V. Voiculescu este un alt cautator, dar nu in sfere pretentioase (intre Bagdad si MekA) sau pe trepte ale urcusului spre inaltimi, ci in extrem de severa realitate a luptei cu apele, prin urmare in firul necontenit al vietii - cu intregul sau tumult dramatic.
Motivul cautarii idealului se interfereaza in mod de-a dreptul magistral cu mitul erotic, spre a sustine tema majora a iesirii din real sub semnul afirmarii sentimentelor depline.
Structura motivica a povestirii include in mod organic mitul cunoscut al sirenei sau al Ondinei, existent si in folclorul romanesc. Jdealul erotic provine din ape, sugerand deopotriva miraculos si feeric, transferul dintre lostrita si fata-miraj devine posibil de vreme ce idealul se cere smuls din strafunduri.
Povestirea ca atare se deruleaza in rama asigurata de credinta autohtona dar si sub semnul universalului mit al pactului cu diavolul. Ea incepe cu prologul despre diavol, spre a se incheia cu un epilog privitor la raspandirea sub forma de basm a intamplarii expuse. Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape"- iata un debut care se cere imediat completat cu implicarea diavolului de balta, cel nelipsit dintre oameni si cel mai amagitor, spre a ne introduce intr-o existenta primara inedita, intrucat acesta ia felurite chipuri: de la luminita care palpaie in beznele noptii si trage pe calatorul ratacit in adanc, pana la fata suie care se scalda in valuri si nu-i decat o stanca vicleana, cursa pusa flacailor nestiutori, sa-i inece".
Prin urmare, V. Voiculescu va propune vizunea diavolului feminin, provenind din ape, capabil sa rastoarne sentimentele si preocuparile terestre, concrete.
Un atare concept narativ este alimentat de o acuta jinduire de intamplari dincolo de fire"; foamea de fabulos naste deci povestirea. Vasile Voiculescu o trateaza, in orice caz, in modul lui Creanga, punand miraculosul in conditiuni omenesti. Basmul construit se vrea realist, dar cu doua valente extreme - dual si fantastic.
O noua introducere in tema povestirii (cea concreta) include in mod ferm cele trei planuri narative: Pe Bistrita, Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisare de lostrita" (pastele naibei") - cu capul bucalat de somn, trup sui de salau si pielea pestrita aurie, cu bobite rosii-rubinii ca pastravul"; se schimba des si de departe ai zice ca e o domnita lungita la soare pe plaja de nisip argintiu".
Planul real este cel al Bistritei cu nagoda sa - ca rau tumultuos, cu viata sa -prevestind atat dualul (lostrita transfigurata in fata) cat si fantasticul (dinspre Necuratul autohton catre un iad suprapus peste rai!
)
O data construit fundamentul povestirii sale, (bazat pe osmoza perfecta dintre real si fabuloS), V. Voiculescu introduce intriga propriu-zisa a conditiei dramatice ulterioare: Lostrita vrajita a ademenit multa lume"; n-a fost an sa nu-si ia, acolo, in genuna, dajdia ei, unul sau doi insi scosi din minti". Prin urmare, atractia adancurilor isi cere sacrificiile: mirajul sublimului se cere rascumparat. Oamenii lui Vasile Voiculescu cauta idealul pe-ntinsele ape" eminesciene si platesc cutezanta chiar si cu viata. Treptat, multimea lor se restrange la individ si unicul cutezator spre ideal trebuie sa se cheme Aliman (un nume simbolic, intre turcism si limanul romanesc, deci sub semnul autohtonului universalizaT). Numai Aliman, singur, ii ramasese credincios", caci el prigonea neobosit fiara apelor, care parca fugea de el". Culmea este ca tocmai acest tanar este absolut contrar fabulosului, intrucat nu crede in basme cu fete prefacute in pesti. Subintelegem faptul ca autorul isi propune tocmai traseul atragerii concretului absolut catre idealul suprem in scopul transformarii acestuia din urma in concret sublim. Dar pentru a reusi acest supraefort, Aliman trebuie sa se impuna ca supraom. El era frumos si voinic. Nu stia de frica nimanui. Bistrita pentru el nu mai avea taine si tinea la adanc ca o vidra" Tanarul ales de autor ca erou domina concretul si se vrea chiar deasupra absolutului. in consecinta, s-a jurat sa prinda lostrita vie" (deci sa realizeze - intr-un anume mod - unirea dintre real si supranaturaL).
Desfasurarea actiunii urmareste tocmai atingerea idealului erotic care se cere drept aureola a concretului. Pe Aliman il vrajise lostrita blestemata" (conform spuselor lumii care-1 vedea deja victima), dar de fapt pe el il atragea necunoscutul mereu greu de atins (Ca si-n
Luceafarul eminescian sau in Noaptea de decemvrie a lui Al. MacedonskI). Contrastul dintre el si lume devine tot mai flagrant; Aliman se insingureaza tot mai mult, cautandu-si si gasindu-si norocul (din nou eminescian!
) in legatura cu apele in care-si afla salasul lostrita- ideal. Numai pentru el aceasta nu inseamna ghinion; numai gandindu-se la ea flacaul se topea", s-ar fi zis de ciuda, daca nu de dor". in procesul cautarii indarjite, el foloseste metode tot mai complicate (de la pescuitul propriu-zis, la custile-capcanE), in timp ce ea devine mereu mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti", il infrunta pe fata", in replica, insa, el simtea mereu dulcea ei greutate in bratele pline de amintirea ei" (parca si o simtea ca fiziC). Drama cautarii idealului trebuie sa presupuna incarcarea realului cu insemnele tendintelor vizate. Aliman vrea sa-si vada visul cu ochii si lupta din rasputeri pentru aceasta. intr-un anume punct culminant special ales, V. Voiculescu introduce tema dublului: exasperat de nereusita si impins de dorul catre ideal, Aliman, care se-ncredintase ca nu e lucru curat", merge la un vraci batran, mare descantator de pesti", un fel de stapan al apelor" dintr-un sat salbatic de pe Neagra (atentie la relatia dintre salbaticia-neant si negrul prefigurator de rau!
). Acesta ii construieste o lostrita lucrata in lemn, aidoma de suie si frumoasa ca cea de pe Bistrita, alcatuita din doua jumatati care se imbucau una intr-alta, cu sccibe", dublul respectiv vizeaza atat realul fata-n fata cu imaginarul cat si cele doua fete ale aceleiasi existente, care pot - nu incape indoiala - sa reflecte extremE). Pusa in apa, papusa respectiva produce minuni: Aliman nu mai este zbuciumat ci doarme linistit (isi va vedea visul cu ochiI); in fluxul visului devenit realitate, apa Bistritei se rascoala" si aduce de sus, de la munte, o pluta pe care se afla o fata fara nume (idealul este unic!
), un fel de salbatica picata intr-o comunitate omeneasca (se intalnesc nu doi oameni, ci doua lumi aparent extreme - realul si fantasticuL). Fata avea parul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite rasfirate pe o stana alba"; ochii de chihlimbar verde-aurii cu strilici albastri" ii erau mari, rotunzi, dar reci ca de sticla"; avea dintii albi, dar ascutiti ca de fiare". intr-un asemenea portret se descifreaza realul fantastic al iubitei ideale - cu sensuri autohtone si universale; insa Aliman o vrea pe fata drept o noua Ileana (Cosanzeana), iar salbaticia ei trimite la perpetua Ondina.
Din acest moment, motivul domesticirii scorpiei" se impune rapid caci Aliman cucerise deja fata (intruparea dorintei eroticE) - prin forta sentimentala si mai apoi prin vraji. in consecinta, se parcurg uimitoare scene de erotism ideal. Fata-n fata cu asemenea scene, apele se faceau pe rand de aur, de argint si apoi albastru, invalu-ind-o tainuitoare" - noteaza extaziat autorul, caci spectacolul care revendica mitul Adam si Eva se cere venerat in cadru absolut universal (cantul iubirii este cant cosmic!
)-
Mirajul existentei universale inseamna trairea clipei si Aliman uitase de lostrita, care-i aparea de-a cum fara teama. ii iesise din minte trecutul intreg si vremea trecea ametitoare, ca o Bistrita umflata de fericire" (nu cumva V. Voiculescu reediteaza" poeme din Cezara lui M. Eminescu?): Departe de lume si timp, sufletele umane isi traiesc suprema realizare, iar Aliman si presupusa Ileana se contopesc in delir."
Prin antiteza, asemenea scene (in care Cosmosul si lumea se cer interferatE) sunt deranjate pe rand de oameni si supraoameni. Primii - formand satul lui Aliman -considera ca fata e strigoi si suge flacaului sangele (in nestiinta lor, nu puteau sa vada ca Aliman era dimpotriva mai sanatos, mai voinic, mai frumos si mai bun cum nu fusese niciodata").
La alt pol, apare mai intai vointa fetei, care refuza chemarea lui catre casatorie, ea-1 vede doar ca ibovnic", caci nu e decat o salbatica (la inceputurile sale, lumea nu-si consacra sentimentele in sens social, ci doar in plan naturaL). Intervine apoi mama fetei, suparata ca aceasta si-a parasit avutiile ca sa se lipeasca fara rusine de saracia si neamul prost al oamenilor de aici". Venita de la izvoarele raului caruia-i preia numele (sau caruia-i da numele!
), Bistriceanca este un fel de alt Demiurg ce-si vrea intregul netulburat si tocmai de aceea - pentru ea - readucerea fetei (un fel de luceafar rataciT) in acest intreg este obligatorie. Daca pentru Aliman efortul cautarii Fetei insemnase tendinta catre ideal, pentru zeita Bistritei putea sa consemneze destramarea unei intregi geneze.
Acel Nu se poate" impus de Bistriceanca va conduce catre trezirea lui Aliman, care va trebui sa afle ca fata si mama fusesera izgonite de mult din sat (pentru legaturi cu SatanA) si sa se supuna momentan vietii concrete. Flacaul se va lasa casatorit cu o fata de rand (precum o facuse, dar de voie, Catalina lui EminescU). Dar, in ziua nuntii, el va afla ca lostrita a aparut si va fugi spre ea (spre o noua fascinatie - prefigurare a idealuluI). Aliman cauta din nou lostrita - ca s-o manance, se cufunda in apa si dispare pentru totdeauna in acel loc al idealului dorit.
Simbolistica povestirii lui V. Voiculescu trebuie descifrata la interferenta dintre real si suprareal, dar sub nobilul consemn al inaltarii catre ideal. Aliman este fiinta terestra apta a se rupe de real, cautand absolutul cu orice pret. El se zbate intre lumea sa (concretuL) si dublul imaginar, care - la V. Voiculescu - inseamna deopotriva aparenta si fantastic. Lostrita reprezinta si un real si posibilitati de transfigurare in imaginarul erotic (in credinta universala ca si in cea nationala, orice fiinta poate avea intrupari esteticE). Raportarea lostritei la papusa sustine trecerea dinspre real catre vizionar. Echivocul provocat de incarnarea fetei in urma aruncarii papusii in apa vizeaza o posibila magie, solicitand transfigurarea visului ca atare. Va urma trairea respectivului vis, pentru ca destramarea acestuia sa nu poata conduce decat catre o scurta rupere de real, dincolo de care zborul catre ideal sa fie obligatoriu. Fara indoiala ca, in nuvela, fascinatia pentru un peste rar (lostritA) este reala, dar iubirea dintre omul-Aliman si fata - proiectie a salbaticiei acvatice este miraculoasa, in timp ce intreaga lume" proiectata de acest miraculos trimite catre fantastic. De fapt, incercarea lui Aliman (finala) de a ucide lostrita nu consemneaza altceva decat vointa oamenilor de a reduce totul la relatia dintre real si miraculos. Nu in zadar in finalul povestirii se consemneaza ca povestea cu lostrita a ramas vie si mereu mladioasa", transferand viata reala in miracolul existentei universale sau - mai bine zis - integrand miracolul universal in nucleu indivizibil.
3.
In gradina Ghetsemani
Este poezia care face parte din volumul Parga, aparut in anul 1921, volum care marcheaza afirmarea originalitatii lirice a lui V. Voiculescu. Prin acest volum poetul depaseste traditionalismul samanatorist, spiritualizandu-si imaginile si innoind expresia artistica printr-o excelenta individualizare. Scenele si motivele biblice din volumele anterioare nu se mai realizeaza drept cadre decorative, ci se impun ca alegorii ale nelinistilor umane in fata aspiratiilor catre forta divina.
Inspiratia acestei poezii se afla - fara indoiala - in Evanghelia Sfantului Luca (vezi Luca 22, 40-46).
1V. Voiculescu se opreste asupra momentului in care, inaintea arestarii lui Isus, Iuda apare inspaimantat de apropierea patimilor predestinate de unicul Tata.
Respectivul moment este inaltat la rangul poeziei sublime pe tema sustinerii credintei. Din acest punct de vedere, intreaga poezie se organizeaza in sensul dualitatii lui Isus si daca, inaintea martiriului, Isus ezita, iar indoielile si nelinistea dinaintea mortii sunt ale omului din el, depasirea situatiilor dramatice tin de natura divina^ Sa urmarim derularea acestor situatii lirico-dramatice pe fragmentele poeziei:
1. in prima strofa este compusa imaginea cosmica a lui Isus in Gradina Ghetsemani, accentuandu-se (in cadrul pictural al puritatiI) zbuciumul omenesc, lupta cu un destin (omenesC) care-1 inspaimanta. Antiteza vizuala aduce fata-n fata omenescul si divinul (sangele si albuL). Forta durerii lui Isus capata proportii cosmice, caci ea starnea in slavi furtuna^.
2. Urmatoarele doua strofe dezvolta tragedia omului-Isus inspaimantat de patima crucificarii. Grozava cupa" impusa trebuia sa semnifice credinta perpetua, cunoastere intru infinit, negarea oricarui rau, cautarea vietii dincolo de orice moarte sl respingerea mortii totale. La randul sau infama bautura" simbol al pacatelor omenirii, care se cer rascumparate prin jertfa (desi se afla sub aparenta amagitoare a mierii"), conduce catre lupta dintre viata si moarte, dintre suflet si trup, cu permanenta victorie a existentei.
Prin urmare, dincolo de orice jertfa, se impune o noua viata - mereu mai plina de alte realizari
3. Ultima strofa completeaza cadrul inceputului acestei poezii, asigurand totodata mesajul poeziei: relatia dintre maslini si uli implica cele doua sfere ale existentei -pacea (viatA) si lupta (moarteA). Prin urmare, zbaterea lui Isus - drept Credinta unanima - a impus vesnica lupta intre a fi (in pace cu credinta) si a nu fi (in lupta pentru credinta).
4. Sonetul CLXXXIII
Poezia se integreaza perfect volumului Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de V. Voiculescu, intrucat dezbate originarul foc" prin care misterioasa carne se face duh in noi". Am vazut ca in sonetele lui V. Voiculescu iubirea si eternitatea se conjuga prin puterea transfiguratoare a artei, singura in masura sa scoata omul de sub tirania timpului si de sub puterea mortii.
Respectivul sonet (CLKXXIII) se impune - in acest context - drept o noua arta poetica (a lui V. Voiculescu si a literaturii noastre, in generaL) si o dezbatere asupra existentei - intre latura ei generala si cea concreta. Poetul incepe prin a medita in planul lumii de ansamblu, pentru a se opri in final sub spectrul unor individualizari intre el si alti oameni. De fapt, sonetul se structureaza pe doua planuri - in jurul unui epic de referinta", ca un scenariu special care concretizeaza emotia" (Eugen SimioN):
a- Partea a doua a sonetului ne introduce in planul unei situatii concrete. | Poetul se adreseaza unei anume iubiri - Crist = credinta autentica, a carei chemari nu ar putea fi oprite nici de Lazar - la auzul duioaselor porunci", spune el nici de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine".
Concluzia exprima ideea ca sacralitatea iubirii smulge omul de sub tirania vremelniciei.