OBLIGATIVITATEA OPINIILOR de Ion Luca CARAGIALE (Proza)
Aseara m-am intors acasa tarziu, zdrobit, cu mintea zdruncinata si cu sufletul turburat. Cazusem, victima a lacomiei, intr-p cursa. Ma intalnisem dupa amiazi cu un prieten, care-mi propuse sa ma ia la masa. N-aveam pofta de societate si am Fespins politicos invitatiunea. Dar infamul ma stia ca sunt o bestie lacoma de lucruri delicate, mi-a aratat, cu rafinerie infernala, o stralucitoare perspectiva - stridii, icre moi, un muschi de caprioara impanat, un cotnar original, mai stiu eu ce
Era peste putinta sa rezist pana la sfarsit, si am cedat numaidecat.
Am platit scump slabiciunea mea
Stridiile au fost minunate, icrele moi delicioase, asemenea si vanatul, branza, fructele, cotnarul si cafeaua. Dar
Dar eram multi la masa. indata ce-am trecut de primul pahar dupa stridii, s-a incins intre meseni o vie discutiune "de omni re scibili el de " Am auzit trei ceasuri atatea si asa opiniuni despre arta, mai ales despre arta! ca, intrand acasa, am dat un picior strasnic canelui meu, care ma intampina dupa obicei gudurandu-se. imi pare rau, dar trebuia sa lovesc, aveam nevoie sa maltratez material pe cineva.
Canele s-a mahnit, fireste, insa i-a trecut curand si a venit iar sa se gudure langa mine, ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna ca nu intelege pentru ce l-am pedepsit.
Atunci, scrasnind enervat din dinti, l-am apucat cu amandoua manile strans de urechi, i-am atras capul intre genunchii mei si, privindu-l drept in ochi, i-am debitat pe nerasuflate urmatoarele:
Cane! stii tu, in imbecilitatea ta, ce este libertatea opiniunilor? De atatea mii de ani imi esti prieten credincios toate te-am putut invata, toate! te-am invatat sa joci domino si sah, dar inca nu te-am putut face sa intelegi aceste mari cuvinte: libertatea opiniunilor! Totusi, n-am desperat: am sa mai incerc inc-o data. Asculta bine.
Libertatea opiniunilor este principiul cel mare, pe care, dupa atatea lupte de veacuri, l-a instaurat omenirea ca fundament al vietii sale sociale. Acestui principiu sfant datorim in cea mai mare parte bunul trai particular si linistea publica.
A-mi spune parerea este dreptul cel mai sacru ce-l am eu, individ ganditor, in mijlocul semenilor mei. Omul este regele creatiunii: acest suveran este gelos de coroana lui, care e gandirea, si tot atata de sceptrul lui, care este expresia. Dar, ca toate principiile sacre, si principiul acesta nu-i scutit de o bubulita - mica, ce-i drept, insa nu tocmai atat de mica incat sa treaca neluata in seama.
Regele creatiunii, reusind sa-si recapete sceptrul, si l-a exercitat cu atat de adanca convingere de la o vreme, incat a ajuns sa creaza ca dreptul lui ii este chiar o datorie. De unde, mai-nainte, orice rege al creatiunii, afara de rare exceptii de bravura, trebuia sa-si ascunza bine coroana sub caciula si sa-si inghita sceptrul, astazi toti regii creatiunii se cred datori a-si purta fatis coroana in cele mai marunte imprejurari ale vietii private si publice si a face continuu semne de suveranitate cu sceptrul lor. Caci orice clipa de abdicare ar fi un act de extrema lasitate, si unui rege nu-i e permis sa fie nici o clipa las.
De la optsprezece ani, el isi ia coroana - are o opinie! - si sceptrul - are dreptul sa si-o exprime! Respect opiniunilor libere! libertate completa expresiunii oricarei opiniuni! Ba se intampla cazuri frecuente, in cari parintii sa moara cand mostenitorul n-are inca nici optsprezece ani. Atunci, ce sa faca el? sa renunte la titlul de suveran? Peste poate! E dator sa continue, desi inca atat de fraged, dinastia.
Priveste tu, cane, stravechi prieten si totdauna credincios supus al regilor creatiunii, priveste imensul lor carnaval, vasta lor mascarada, lata-i, fiecare cu coroana si sceptrul sau, daca nu de aur si de pietre scumpe, macar de lemn si ciobulete de sticla colorata, daca nu nici atat, macar de carton si peticele de hartie vapsita. intre ei, nici unul mai mare: toti egal de suverani!
Vezi ce splendid cortej si ce larma haotica, in care nu se mai distinge nici o figura si nici un glas, in care nu mai poti sti cine merita sa fie salutat de tine cu o respectuoasa miscare din coada, sau latrat ca un caraghios! in afara de acest imens concurs de suveranitati, putini sunt acei regi ai creatiunii cari sa-si aminteasca un moment ca suveranul nu e robul coroanei si ca nu e deloc in primejdie a se arata mai imbecil renuntand cuminte la sceptru decat purtandu-l cu ostentatie bufona; ca ar fi in orice caz mai putin ridicula, si prin urmare mai demna, o lasa abdicare decat exercitarea tenace a unei deplorabile covarsitoare suveranitati.
Sa merg si eu la mascarada regilor creatiunii? Nu, cane! mai bine stau acasa. in padurea atator sceptruri suverane, tot n-are sa se ridice al meu mai sus. Suveranitatea mea, la care renunt fata cu imensa concurenta, mi-o confirm indeajuns privind drept in fundul ochilor tai galbeni si inteligenti. Simt o deosebita voluptate a domniei mele sa te stapanesc, uitandu-ma in ochii-ti, in adancul carora vad bine ca daca botul tau ar avea grai, tu poate n-ai juca rolul cel mai trist in mascarada regilor creatiunii.
Nu, cane! eu ma inchin principiului sacru al libertatii opiniunilor, dar in ruptul capului nu pot admite si obligativitatea lor.
Mergi de te culca sub pat!
I-am dat inca un picior, si ne-am culcat, fiecare la locul sau.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.