"La hanul lai MiajoaU" de I.L.CaragiaIe este o novela fantastica si a aparut mai intai in "Gazeta sateanului" (1898), apoi in volumul "Nuvele, povestiri".
Nuvela este o prazi faatastici, fiind construita prin imbinarea armonioasa a planului real ca cel fabalos. Actiunea nuvelei se desfasoara in doua planuri temporale, unul obiectiv, care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si celalalt, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.
Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i atrage pe tineri si-i intoarce din cale lulburandu-lc mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dar care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii.
Ideea operei exprima un adevar mitic ancestral si anume ca acela care foloseste practici vrajitoresti este pedepsit, daca nu reuseste sa iasa de sub influenta farmecelor, asa cum este pedepsita cocoana Marghioala la batranete, fiind mistuita de incendiul care a ars hanul din temelii, sugerand chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei dupa moarte.
Subiectul navetei inceputul nuvelei se situeaza in planul real, prin monologul naratorului care este si persoaaj ia ipostaza calatoralai, aceasta opera fiind printre putinele creatii ale lui Caragiale scrise la persoaaa I.
Persoaajal-narator, ia ipostaza calatoralai. se indreapta catre Popestii-de-sus, la pocovnicul lordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece. Calaretul se afla aproape de Hacuksti, mai are "un sfert de ceas pana la hanul Iui Manjoalaa"˘, unde va poposi pentru "trei sferturi de ceas" ca sai dea calului graunte. Persoaajal-aarator este subiectiv, deoarece relateaza propriile reflectii privind calatoria prin intermediul monologului interior si a stilului indirect Ober. Punctele de suspensie folosite in calcularea orelor necesare pana la destinatie, in formularea concluziei ca a "cam intarziattrebuia sa plec mai devreme" si a sperantei ca pocovnicul il va astepta totusi, dau monologului o discontinuitate a gandurilor si, impreuna cu expresiile din limba vorbita, creeaza stilului o oralitate sugestiva.
Calatorul zareste "ca la o bataie buna de pusca" luminile hanului lui Manjoala, dar isi aminteste (timpul subiectiV) ca omul murise de vreo cinci ani, lasand afacerile pline de datorii. Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, si-a platit datoriile, a reparat hanul si acareturile, a mai construit inca "un grajd de piatra" si toata lumea vorbeste ca "trebuie sa aiba si parale bune". Gura lumii o banuia de farmece, ori ca o fi gasit vreo comoara de a reusit sa scape de datorii, ba sa faca si afacerile sa mearga.
De aici, intamplarile scapa logicii firesti, planului real si se inscriu intr-un cadru fantastic: doi frati se dusesera intr-o noapte sa prade hanul, impreuna cu alti doi talhari. Unul dintre ei, "al mai voinic, om cat un taur", cand a ridicat toporul sa sparga usa, "a picat jos" si-a murit, iar celalalt frate a amutit. Cei doi talhari care-i insoteau l-au pus pe mort "in spinarea frate-sau", cu gandul sa-1 ingroape undeva, departe, dar cand sa iasa din curtea hanului, Manjoloaia a deschis fereastra si a inceput sa strige "hotii!". in mod cu totul surprinzator, in aceeasi clipa, le-a aparut in fata "zapciul (subprefect -n.n.) cu mai multi insi si cu patru dorobanti calari". Speriati de moarte, hotii au luat-o la fuga, lasand acolo "mutul cu frate-sau mort in carca". Toata lumea stia "ca mutul vorbeste" si cand a inceput interogatoriul au crezut ca se preface. Desi l-au batut "pana l-au smintit ca sa-i vie glasul la loc - degeaba", n-au putut afla nimic nici despre cele intamplate, nici despre cei doi complici. De atunci nu s-a mai intamplat "s-o calce talharii" pe Manjoloaia. in evocarea acestei intamplari, pcrsonajul-narator este aparent obiectiv realizand o "povestire in rama".
Din secventa urmatoare, care ilustreaza planul real, personajul-narator devine actor al actiunii, descriind cu detalii aglomeratia de la han, in curtea caruia poposeau sa se odihneasca si sa se mai incalzeasca chirigiii, avand carutele incarcate cu cherestea ori cu porumb.
Dand calul in grija unui argat, calatorul este intampinat cu bucurie de cocoana Marghioala: "- Bine-ati venit, coane Fanica", fiind si singura data cand se specifica numele personajului. Apoi ea da porunca "unei cotoroante" sa-i aseze masa in odaie si calatorului i se pare mai frumoasa ca niciodata. O stia de cand era copil, dar, intre timp, crescuse, se facuse un tanar "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel" si indrazneste s-o ciupeasca si sa-i spuna ce ochi frumosi are. Este si prima sugerare a tentatiei la care este supus omul de catre fortele malefice. Spre mirarea tanarului, cocoana Marghioala stia ca el se ducea (a pocovnicul Iordache pentru a se logodi cu fata lui cea mare si-1 mustra pentru obraznicie, amenintandu-1 cu viitorul socru, dar in acelasi timp il previne: "- Ia nu ma-ncanta".
Odaia in care il duce hangita este curata si cocheta, totul este "alb ca laptele", miroase a mere si a gutui. Asezandu-se la masa, tanarul vrea sa se inchine, dar observa cu uimire ca pe peretele de la rasarit nu se afla nici o icoana, despre care cocoana ii spune ca nu ar folosi Ia nimic: "- Da-le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn". Cand tanarul isi face totusi cruce, dupa obicei, izbucneste "un racnet" si el crede ca a calcat "cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa". Cocoana se repede si deschide usa ca sa iasa afara "cotoiul suparat", dar aerul rece stinge lampa. Credintele populare spun ca pisica neagra este una din infatisarile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia ii deschide usa insinueaza un prim element al vrajitoriei. in intuneric, tanarul incepe s-o mangaie si s-o sarute pe hangita, pana cand ii intrerupe jupaneasa, care aduce "tava cu demancare si cu o lumanare". Mancarea gustoasa si vinul bun ii dau barbatului "un fel de amorteala pe la incheieturi", dar cand afla ca afara a inceput viscolul, se dezmeticeste brusc, intra in realitate si constata ca ceasul era "zece si aproape trei sferturi", adica statuse la han "doua ceasuri si jumatate". Argatii se culcasera si, iesind pe prispa hanului, vede cu ingrijorare ca "este o vreme vajnica", iar in vazduh, "urla vantul nebun". Desi cocoana Marghioala incearca sa-l convinga sa nu plece pe asa un "vifor mare", tanarul se duce singur la grajd, trezeste un argat ca sa-i inseueze calul, apoi, intorcandu-se in odaie sa-si ia ramas bun, o gaseste pe femeie "cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea". intreband de plata, gazda ii spune, "uitandu-se adanc in fundul caciulii", apoi privind ciudat la el ii spune ca are sa achite atunci cand va trece inapoi, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice si farmecele pe care aceasta le face calatorului care voia sa-si urmeze drumul.
Tanarul incaleca si pleaca de la han "fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur". Cand isi face cruce pentru drum, calaretul aude usa hanului trantindu-se si un puternic mieunat de cotoi si se gandeste ca Marghioala il apucase cu usa. in spirit naturalist, viscolul se dezlantuise cu putere, "nori dupa nori zburau opaciti (zapaciti - AŤ.AŤ.) ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal" si frigul il patrundea nemilos, inghetandu-i mainile si picioarele. intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepe sa simta "durere la cerbice (ceafa - n.n.), la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi" si se gandeste ca bause prea mult. Dar starea lui se inrautatea vertiginos, si, cu toate ca era viscol, isi scoate caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Tanarul regreta ca parasise hanul, deoarece se gandeste ca la pocovnic toata lumea s-o fi culcat, crezand - pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa plece pe o vreme ca asta. Calul se impleticea, de parca ar fi baut si el.
Vremea se mai domoleste, "s-a luminat a ploaie" si tanarul isi pune din nou caciula pe cap, dar brusc "sangele incepe iar sa-mi arza
Semnificatiile fantasticului * Autorul este acelasi cu naratorul si cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva, intr-un timp obiectiv. Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al cunoasterii niturilor si credintelor stravechi, ca taram fascinant al fabulosului. in credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza la fortele raului au efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la esentele vietii. Tanarul este vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierde mintile, iesise din zona logicii si a ratiunii umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula, drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol. Punand-o la obrancul seii, calul "se-mpleteceaparca bause si el". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului" si calareste bezmetic, nu mai stie unde se afla, rataceste drumul.
Faptul ca vrajitoarea apeleaza fa forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna a capritei negre, care-1 intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra omului, il zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de nurii cocoanii si, dupa ce viitorul socru il sileste, energic, sa paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-l lege si sa-l duca la un diavolesti pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin pocainta, prin forta divina.
Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat si personaje puternic conturate, opera literara "La hanul lui Manjoala" de I.L.Caragiale este o nuvela. Ca in orice nuvela fantastici, in aceasta creatie literara se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii, realizata din imbinarea realului cu fabulosul, adica "se transfera in real un fapt de magie vrajitoreasca pana la a-1 crede o intamplare banala" (Minai UngheanU).
Arta narativa ilustreaza aici un singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat. Cele doua personaje principale, naratorul si vrajitoarea, sunt caracterizate succint, prin cateva detalii semnificative. Tanarul este "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel", este curtenitor si indraznet cu femeile frumoase, "am apucat-o peste mijloc; ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-mpins dracul s-o ciupesc". Cocoana Marghioala are niste ochi strasnici, este "frumoasa, voinica si ochioasa", trasaturile fiind tentante pentru barbatii dornici de aventuri amoroase, care sa-i farmece si sa-i scoata din minti.
Detaliul este semnificativ pentru descrierea naturii dezlantuite, care ar infricosa pe oricine s-ar incumete s-o infrunte: "Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea [] Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul [] s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos".
Amanuntit, pentru a construi cat mai convingator cadrul real in care urmeaza sa se manifeste fabulosul, este descris si meniul cinei: "paine calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba". Ca sa sugereze atmosfera de vraja care il cuprinde pe oaspete, Caragiale descrie detaliat odaia curata si "odihnita", care-1 fascineaza: "Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel-de-fel de fete si cald ca sub o aripa de closca si un miros de mere si de gutui".
"Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al traditiilor arhaice. Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu ConstantinescU)
