Catedrale roze si arbori albastri, tantari enormi si ierburi cat stalpii de telegraf, lucrurile sunt asa cum le vedem pentru simplul motiv ca nici un argument al infatisarii lor diferite nu are puterea de convingere a primei lor explozii in ochiul nostru, destul de altruist pentru a le imprumuta haina propriei sale trazneli. Mi s-a parut este intotdeauna o lege mult mai puternica decat realitatea ne demonstreaza ca pentru simplul motiv ca actioneaza in afara imperiului logicei si nu poate fi daramata de dovezi. Acelasi lucru poate sa ti se para mare sau mic, crucial sau derizoriu, inaltator sau penibil, subtil sau primitiv si acelasi lucru poate sa para altuia cu totul altfel decat ti s-a parut tie. Lumea intreaga nu este decat colajul grosolan, cu margini abia ajustate una alteia a unor impresii nepotrivite intre ele, a caror rezultanta este cel mai adesea apropiata de zero. Pentru ca nici macar luptele nu sunt ciocnirea unor forte esential opuse, ci ale unor viziuni aflate, cu sinceritate si uneori chiar cu fanatism, in contradictie. Aceleasi fapte, aceleasi adevaruri par unora si altora atat de diametral diferite, incat ceea ce incearca fiecare tabara sa impuna nu este aproape niciodata schimbarea faptelor, ci numai schimbarea viziunii asupra lor. Chiar si o crima poate fi pasibila de interpretare pana intr-acolo incat nu putini criminali se considera ei victime ale victimelor lor.
De altfel, singura cheie a succesului si a mersului inainte este increderea - daca se poate, oarba - in propriul fel de a vedea, in dreptatea viziunii proprii. Intregul elan, izvorand din sinceritatea acestei certitudini, cea mai mica indoiala poate pune in discutie nu numai victoria, ci si supravietuirea. Este destul sa incerci sa-ti explici felul celuilalt de a vedea lucrurile pentru a descoperi ca si de cealalta parte a abscisei se afla o dreptate, absolut complementara, dar la fel de plauzibila. Imaginati-va un copac incercand sa realizeze punctul de vedere al ierburilor pe care umbra lui le face sa dispara; sau o pasare punandu-se in locul viermisorului pe care il duce puilor sai la cuib; sau un vierme facand efortul de a intelege adevarul marului pe care il strabate si-l rupe de pe ram. Imaginati-va haosul nascut din aceasta compasiune intelectuala! Legile firii insesi s-ar incurca in itele intelegerii nefiresti si insusi motorul subiectivitatii universale ar inceta sa functioneze in lipsa egoismului care-l lubrefia de milenii. Faptul ca am fost nascuta sa prefer mereu aceasta anomalie a naturii nu schimba sensul general al lucrurilor, dupa cum faptul ca, de la aparitia vietii pe pamant, din secol in secol numarul celor care incearca sa inteleaga si punctul de vedere al celorlalti este in crestere nu schimba echilibrul partinitor al lumii.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza