 |
|
Roma acelor zile de sfarsit de primavara nehotarata, spalata zilnic de ploi matinale si stearsa de amieze mai putin tinere decat ar fi trebuit; Roma acelor zile pe care le cutreieram descoperind ca singuratatea nu e o senzatie sau o stare, ci o substanta fizica, o substanta care isi poate schimba starea de agregare dupa locul in care se afla (gazoasa, aproape invizibila, dar nu si inexistenta, acasa; lichida, transparenta, facand dulci si muzicale valuri pe strazile cetatilor latine; sau solida, abia lasandu-se despicata, ca o piatra sau ca un lemn, in mediul anglo-saxoN); Roma, ale carei frumuseti abia daca reuseau sa aline durerea pe care tot ele o nasteau prin exces; Roma acelor zile de hoinareli solitare si filosofice era plina de afise, anunturi, banderole late, legate de-a curmezisul strazilor, asemenea lozincilor, care anuntau deschiderea la Palazzo Quirinale a unei expozitii a instrumentelor de tortura de-a lungul veacurilor. Trebuie sa-ti imaginezi exact atmosfera destinsa, de libertate aproape excesiva si de abandon aproape amoros, a acelor zile si a acelor strazi romane, pentru a intelege impactul cu adevarat senzational pe care il putea produce ideea de muzeu expunand fara complezenta insusi sufletul omenesc.
M-am lasat convinsa usor. Cruzimea, dincolo de oroarea pe care mi-o produce (o oroare fizica, desigur, dar, mai ales, o oroare intelectuala, ca in fata unor forme, de o dementiala concretete, ale absurduluI), m-a fascinat numai in masura in care era colectiva si legala, privita ca fireasca.
Un sadic, pe care toata lumea il considera un caz clinic, nu ma intereseaza, oricat de senzationale ar fi cotele pe care le atinge in escaladarea monstruosului; ceea ce ma fascineaza este anomalia considerata normala: uluirea mea apare din momentul in care descopar lipsa de uimire a celorlalti. Daca expozitia, anuntata de banderolele colorate fluturand de-a curmezisul strazilor Romei, ar fi strans la un loc instrumente de tortura inventate de-a lungul secolelor de criminali si sadici celebri, internati in ospicii sau condamnati de tribunale pentru sceleratele lor inventii, ea n-ar fi avut de ce sa ma intereseze. Dar nu, instrumentele de tortura adunate in salile si curtile palatului Quirinale fusesera inventate din ordinul si in folosul unor institutii si al unor state respectabile (respectabilitate sprijinita, in mare masura, tocmai pe aceste inspaimantatoare inventiI). Inchizitia, ducatele italiene, republica florentina, principatele germane, revolutia franceza, imperiul austriac erau prestigioasele denumiri ale autorilor acelor masini de produs suferinta, masini de pedepsit si de infrant vointe, masini de abjurat (fierul acela pe care nici diavolul nu l-ar mai fi putut perfectiona, fixat intre maxilar si clavicula si lasand gurii acuzatului numai posibilitatea de a-si infirma ideile, silabisind abjuro!). Simpla lor insirare creeaza impresia unui delir triumfator asupra ultimelor farame imprastiate ale ratiunii universale: cnutul de canepa muiata in sare si sulf, care topea carnea, plamanii si ficatul; clesti pentru smulgerea carnii; menghine pentru sfaramatul gleznelor si al degetelor; "Fecioara de fier din Nürenberg", un fel de dulap, de forma corpului uman, ale carui usi si pereti erau prevazuti cu tepi de fier si care realiza rafinamentul de a ucide lent, in patruzeci si opt de ore; masca de fier, care se putea strange pana la plesnirea testei; para de fier, care se putea dilata printr-un sistem de sfredele, pana la spargerea orificiului in care era introdusa; flautul de fier care era introdus in gura victimei si era legat in jurul gatului sufocand-o treptat, in timp ce degetele ii erau fixate, ca la flautist (dar in menghinE) de-a lungul instrumentului; coroana de fier cu tepi indreptati spre interiorul creierului; scheletul de zabrele suspendat la un colt de strada, unde era inchis condamnatul viu si lasat acolo nu numai pana la moarte, ci pana cand oasele uscate se desprindeau singure unele de altele si cadeau printre gratii! Si toate aceste aparate ale nebuniei triumfatoare pretindeau ca functioneaza in numele dreptatii si adevarului, al credintei in bine si al sperantei in viitor. Un viitor in care gadele a fost inlocuit de doctorul Guillotin, iar cruzimii i s-a adaugat cu o precauta pudoare, ipocrizia.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
