 |
|
Ca si oamenii, ciupercile se deosebesc foarte greu intre ele si este o adevarata arta (arta, nu stiinta, pentru ca regulile sunt in continua fluctuatie si legile schimbatoare dupa imponderabile si capricioase caracteristici ale vazduhuluI) sa le poti distinge pe cele bune de cele rele.
Inaintezi prin padurea de foioase, prin linistea aceea verde si bruna care este formata - asa cum pe discul lui Newton albul este format din suma tuturor culorilor - din contopirea a infinit de multe si de neinsemnate sunete (fosnete, fasaituri, ciripiri, batai de aripi, zbateri de frunze, trosnete de crengi, picurari de seve, clipociri de ape, furisari de blanuri, tarairi de solzI) dand la un loc acea senzatie de pace si singuratate ce indrazneste sa defineasca fericirea, inaintezi prin aerul umed si bun conducator de senzatii, prin verde si brun senzual, si deodata zaresti o licarire alba, pastoasa. "O ciuperca!" exclami (Diogene exclama "un om!") si te repezi inspre ea.
De aici incepe intrebarea. Ea nu se pune, ca in cazul florilor, in celebrii termeni, neogrecesti, ai lui Ienachita Vacarescu ("S-o iau, se strica, s-o las" etc.), ci infinit mai transant si mai insolubil. Este rea sau buna? Este otravitoare sau comestibila? Pentru ca, iata, acesta era adevarul spus pana la capat, al carui maniheism ma jenam sa-l rostesc in intregime: ciupercile nu se impart in rele si bune, ci - mult mai limpede, mai ne-eufemistic, mai explicit - in otravitoare si comestibile.
Cum sa le deosebesti? Cum sa le distingi? Cum sa nu te inseli? Exista atlase si enciclopedii, dictionare si ghiduri, dar ilustratiile si explicatiile teoretice sunt atat de schematice pe langa infinita diversitate a vietii! In natura, esentele se amesteca, se impletesc, se prefac, incat nu poti fi niciodata sigur pe care trebuie s-o inconjori, sa n-o atingi (lasand-o astfel, nestanjenita, sa se inmulteasca si sa umple pamantuL) si pe care o poti culege cu incredere si devora cu nesat (starpind-o - inconstienta si ironica recunostinta! - astfeL). Oroarea acestei selectii, care cu o clipa inainte nu parea decat idilica si incerta, apare numai in momentul in care ai altruismul sau perversitatea sa-ti imaginezi un enorm culegator inaintand printr-o cosmica padure si aplecandu-se dubitativ asupra ta, potrivit universalei legi dupa care ceea ce e bun se mananca, iar ceea ce e otravitor nu se atinge.
Sa fie moralizatoare aceasta istorioara? Sa fi scris eu - spre bucuria celor ce ma suspecteaza de inclinari mai mult morale decat estetice - o fabula? As fi dispusa sa o admit, poate, daca nu mi-ar fi frig in umbra imensa a culegatorului, si daca as sti cu certitudine ce-ar fi facut Diogene cu omul cautat, daca l-ar fi gasit
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
