Se intampla destul de des sa-mi aduc aminte acea senzatie de la sfarsitul copilariei cand, urmand sa spun o poezie la o serbare scolara, in clipa in care am iesit in fata cortinei, mi-am dat seama ca nu stiam ce sa spun, ca uitasem nu numai titlul, ci chiar si despre ce era vorba. Clipa aceea dilatata, inspaimantatoare, a suspendarii deasupra prapastiei mi-o amintesc si, dupa aceea, caderea lenta, cu incetinitorul, in timp ce spuneam totusi ceva, fara sa-mi dau seama ce, poate chiar textul poeziei uitate, dar fara sa realizez, fara sa particip sufleteste sau intelectual, asistand doar cu uimire si instrainare la functionarea in mintea mea a unui magnetofon care isi derula benzile mecanic, impersonal, pe cand eu, salvata fara a inceta sa cad, urmaream in cadere, cu o ureche distrata si mirata putin, ceea ce gura mea spune: neinteles si inexplicabil. Caci daca textul care-mi curgea in auzul abia atent era neinteles, incordarea si atentia figurilor celor ce-l ascultau mi se pareau inexplicabile si, miraculos, mai tin minte si acum cateva fizionomii din primele randuri pe care reusisem sa le privesc cu o intensitate intiparitoare in memorie, ca si cum n-as fi avut nimic comun nici cu glasul de pe scena, nici cu atentia care il urmarea a salii, ca si cum eu insami as fi fost in afara intamplarii, intrigata doar si nedumerita putin de ea. Mi se intampla destul de des sa-mi aduc aminte acea senzatie violenta de dedublare incercata pentru prima oara la sfarsitul copilariei, pentru ca destul de des mi se intampla sa simt cum intre mine, cel care privesc, si intre mine, cel care sunt privit, se casca deodata, neinteles si inexplicabil, prapastia acelei atentii colective asteptatoare, pe care descopar cu spaima ca nu stiu cu ce sa o umplu. Si daca spaima aceea nu reuseste totusi sa ma pulverizeze definitiv, este pentru ca, de fiecare data, se declanseaza - asteptat ca o salvatoare, de nimeni dependenta, interventie divina - glasul acela derulandu-si impersonal adevarurile, primite cu aviditate si crezute pe cuvant, pe care le ascult si eu, intelegand greu, ca dintr-o mare departare. Si, asa cum peste toate sentimentele intamplarii de la serbarea scolara plutea curiozitatea legata de textul poeziei uitate pe care nu reuseam sa-l descifrez in rostirea care ma salva, cel ce priveste din mine fetele innobilate de atentie ale celor care ma asculta ar da orice sa poata intreba - depasindu-si timiditatea si conditia de observator stanjenit - "ce spune? ce spune?"
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza